Page 2 - Activitatea_1901_02_07
P. 2
Pag. 2. ACTIVITATEA Nrul 7.
»Aşa să lumineze lumina voastră înain mitetul parochial s’a luat cu aprobare la cu Eată articolul: se trimită acţionarilor un proiect de statut^
noştinţă, mulţumindu-se sinodul numai cu ce
tea oamenilor, ca văzând laptele voastre cele tirea sumelor gen. dela diferitele titluri a In Lucrările pentru încheierea bilanţului pe cuprinzând textul vechiu, alăturea cu textul
bune, să mărească pe Tatăl cel ceresc, şi să tratelor şi eşitelor, din cari s’a putut cons anul de gestiune expirat sunt parte în cur cel nou, modificat. Asemenea trebue să se
puteţi urma cuvântul acelui Christos, care a tata, că venitele bis. şi cu deosebire şcolare gere, parte deja terminate la băncile noastre, pună în convocător, dacă statutele conţin
zis: »Eu sunt păstorul bun, viaţa şi sufletul au crescut în acest an cu circa 800 cor. Dife şi în curând va începe seria adunărilor ge disposiţiuni în direcţiunea aceasta, locul
meu îl pun pentru turmă*. ritele fonduri să administrează amăsurat lite nerale, dintre cari unele sunt deja convocate- şi timpul, unde şi când sunt a se depune
Astfel şi noi să fim gata a ne jertfi relor fundaţionale şi sunt în continuă creştere. Credem deci a atinge o chestiune de acţiunile, eventual dovezile de plenipotenţă
S’a cetit mai departe proiectul de Budget
viaţa pe sacrul altar al naţiunii pentru feri pe anul 1901, ale cărui puncte, afară de unul, cea mai mare actualitate, dacă din incidentul din partea acţionarilor, cari voesc să parti
cirea şi mântuirea poporului şi a naţiunii ro au fost tractate şi ele cu calmitatea accen acesta vom reaminti şi comenta aci pe scurt cipe cu drept de vot la adunarea generală;
mâne. Astfel făceau strămoşii noştri odinioară, tuată în cuvântul de deschidere. Acel »unul* disposiţiunile principale ale legii comerciale în lipsă de astfel de disposiţiuni statutare,
şi noi cu nimic să nu fim mai puţin decât a fost întregirea salariului protopresbiteral la cu privire la convocarea adunării generale, acţionarii se legitimează cu acţiunile ce le
dânşii. 800 fl, recunoscând însuşi comitetul parochial la publicarea bilanţului şi a raportului anual posed.
de ştirbită această sumă prin întregirea pa-
Fraţilor preoţi I Nu e datorinţa şi che rochiei a Il-a. Aici, la astfel de puncte deli al direcţiunii şi la subşternerea bilanţului şi Raportul direcţiunii cătră adunarea ge
marea unui preot a servi numai funcţiunile cate, care odinioară a fost circul viţios şi a a procesuluî verbal al adunării generale la nerală se poate face în scris sau verbal; în
preoţeşti; nu, ci pe lângă serviciul şi cultul costat atâtea svîrcoliri, te pune în uimire în tribunalul competent, cari toate se ţin de caşul prim se provede cu semnătura firmei,
divin avem de a servi poporului şi naţiunii, străinarea poporului de conducătorii lui su datoria organelor conducătoare, adecă de dar’ poate fi subscris şi numai de presidentul
fleteşti, cutezanţa şi neruşinea de a păşi brusc
căci de avem noi lipsă de lucrători în via agendele direcţiunii. sau ori şi care membru al direcţiunii; aseme
şi de a repeta la exclamăii: «Vrei să mânci
Domnului, de trei ori avem mai mare lipsă tot». Auzi minune I Să mânci tot, acolo unde Disposiţiunile relative la adunările ge nea se poate presenta raportul verbal prin
de lucrători în via naţiunii. fiecare familie solveşte numai 1 fl. taxă par. nerale ale societăţilor pe acţiuni se cuprind ori şi care membru al direcţiunii. Rapoartele
Dacă deci datorinţa voastră, preoţilor, anuală, fără să facă ziuă de lucru şi să dee ţn cap. III. titlul X. al L. C., dintre cari în scris sunt de preferit celor verbale deja
e sfântă şi duplă, atunci împliniţi-o, deşteptaţi ferdelă de bucate, pentru-că celelalte venite §. 177 pretinde în mod imperativ convocarea din motivul, că nu trebue luate în întregime
să acoper din averea bis. pentru amândoi pa-
poporul, învăţaţi-’l şi-’i spuneţi, că suntem mân rochii. Să mânci tot, acolo, unde prin concurs unei adunări generale pe an. Obiectele de Ia protocol. Şi într’un cas şi într’altul scopul
dri de originea ce avem şi de mărirea şi ţi-să garantează un salar de 800 fl. şi când deliberaţiune ale adunării generale ordi raportului anual este de a presenta acţionarilor
eroismul strămoşilor noştri. constaţi oficios prin organele bis. că e ştirbită nare sunt de regulă: raportul anual al di în liniamente generale momentele principale
Spuneţi mai departe poporului, că noi suma şi ţi-să întregeşte de comit. par. cu recţiunii şi bilanţul, raportul comitetului de din viaţa societăţii în cursul anului expirat,
nu voim drepturile altora, dar’ ale noastre 120 fl., condiţionat, ca apoi să se publice supraveghere, distribuirea profitului net şi de a-i informa asupra activităţii desvoltate
concucs pentru par. a 11-a, confirmându-se
încă nu le vom lăsa odată cu capul; drep alte obiecte pe cari direcţiunea, comitetul de de direcţiune în interesul întreprinderii, des
acel conclus de Prea Ven. consistor şi ale-
turile noastre şi egalitatea le pretindem tot supraveghere sau acţionari singuratici află pre resultatele atinse şi în fine de a explica
gându-se parochul al II-lea să-’i denegi între
deauna cu armele moralei în mână, până-ce girea votată şi aprobată de consistor, pe mo- de bine a le supune, în formă de propuneri, bilanţul present. De aceea raportul trebue
ne vom vedea justele noastre cereri realisate. tiv, că după conclusul cu cei 120 fl.au urmat deliberaţiunii adunării generale, d. ex. dis astfel întocmit, încât posiţiunile singuratice
Ear’ ţie, brav popor român, îţi zic: lasă alte serii de concluse, prin cari să reasumează tribuirea sumei destinate pentru scopuri fi din «bilanţ* şi din «contul profit şi perdere*,
acela ?1
nepăsarea, deşteaptâ-te din somnul cel de lantropice, fixarea tantiemelor şi a marcelor să le poată înţelege, cu înlesnire chiar şi
Să mânci tot 1 acolo, unde azi să aduce
moarte, arată semne de viaţă, arată înaintea de presenţă, întru cât acelea nu sunt fixate acţionarii laici în ale contabilităţii şi să se
un conclus de cătră comit. par. să înaintează
lumii că tu eşti mare şi nemuritor; ascultă pe calea oficiilor legale la consist, şi până la prin statute; alegerea direcţiunii şi a comi presinte astfel mersul şi resultatul activităţii
staturile celor-ce-’ţi voesc binele şi fericirea resolvire finală să-’l reasumezi aici acasă, nu tetului de supraveghere, etc. anuale, precum şi sporul sau regresul în sin-
ta, şi fereşte-te de acei ce se neguţătoresc prin unul, ci prin o serie de concluse, înar- Convocarea adunării generale trebue să guraticile ramuri de operaţiune, încât aduna
chivate în protocol, cu reserva, ca după-ce
cu tine şi cu drepturile tale, că tu eşti bun se facă în conformitate cu statutele, cari au rea generală să-’şi poată forma asupra bi
ţi-ai împlinit pofta, să le foloseşti drept armă
şi ascultător, şi numai renegaţii şi trădătorii contra conducătorului tău sufletesc, sau mai să statorească şi timpul şi locul, când şi unde lanţului şi asupra situaţiunii societăţii o ju
fac discordie între fraţii de un sânge. Insă: bine zis, să faci resvrătire între preot şi popor. are să se ţină adunarea generală, sfera ei decată cât se poate de clară şi de obiectivă.
Cu cât românimea e mai insultată si Să mânci tot! acolo, unde făuritorii acestor de competenţă, ordinea desbaterilor, modul Sub decursul adunării generale direc
asuprită, cu atât să ne fie mai scumpă, cu concluse, folosindu-se de slăbiciunile popo cum au să se aducă conclusele, dreptul de ţiunea are rolul de a da şi presenta acţio
rului, demoralisat şi înstrăinat în dărnicii pen
atât să o iubim mai tare. Să trăim .pentru vot al acţionarilor şi modul exercitării lui,
tru preot, biser. şi şcoală, desvoaltă şi nu narilor toate desluşirile şi datele, ce i-s’ar
românime, ca să putem muri pentru ea. Toate treşte ură contra a tot ce-i inteligent şi pre- cum au să se facă alegerile, precum şi aceea cere. Dacă însă cu considerare la interesul
luptele, toţi martirii, tot sângele vărsat sunt sentând pe inteliginţă drept distrugătoare a că ce are să urmeze, dacă adunarea gene-
întreprinderii, direcţiunea află de consult a
tot atâtea arderi aduse pe altarul ei. averilor bis. fiind prietină cu aspiraţiunile pa- nerală nu este capace de conclus. nu da sau presenta informaţiunile şi datele
In numele suferinţei şi al martiriului din rochului, a delătura din sînul comitetului par. Adunarea generală are să o convoace, reclamate, atunci dînsa se va nisul a capacita
votând neîncredere chiar şi persoanelor, cari
trecut, vă provoc la lucru, căci ştim câtă pu au stat şi stau mai aproape de binevoitori ai in terminul statutar, representantul permanent adunarea generală despre necesitatea reservei
tere generatoare, câtă putere de reîntinerire poporului şi bisericii. al societăţii, adecă direcţiunea, şi numai când sale; întru cât însă aceasta ar insista pe lângă
este în poporul român. Copii ai unei naţiuni Vai vouă, fariseilor ! cari, folosindu-vă de aceasta nu ar convoca-o în terminul prescris, pretensiunea sa, direcţiunea este necondiţionat
asuprite, rămâneţi credincioşi stindardului vos slăbiciunea aceasta a masei inculte, răsbunaţi comitetul de supraveghere are dreptul, ba obligată a da informaţiunile ceiute şi a pre
tru, căci se apropie ziua, când martiriul va cu ajutorul ei unele duşmăniri personale, ui chiar datorinţa de a o convoca. senta datele pretinse, presupunând, de sine
tând în momentele acele de delir, urmările de-
lua capăt, când românimea îngenunchiată se Dacă în privinţa timpului statutele nu înţeles, că nu este constrînsâ la aceasta prin
sastruoase ce potentaţi pentru alipirea de bis.
va ridica, purtând pe frunte măreaţa cunună şi de preot. Şi avem noi Românii mulţi farisei conţin nici o disposiţiune, atunci convocarea singuratici, ci printr’un conclus formal al
a reînvierii sale. de aceştia, cari atât în adunări, cât şi prin adunării generale trebue să se facă astfel, adunării generale.
Nu uitaţi că întâiul şi cel mai mare factor jurnale atacă şi târîe în noroi pe preoţii bi- ca acţionarii să fie informaţi încă din timp Raportul anual al direcţiunii cătră adu
al renaşterii şi întăririi unei naţiuni este li sericei, începând dela capul ei şi până la mo despre locul şi terminul, unde şi când se
ralistul cel din urmă şi apoi îşi bat pieptul, narea generală, împreună cu bilanţul exa
bertatea. Nimic nu veţi putea face fără liber va ţinea adunarea generală. De directivă ser
că ei sunt singurii binevoitori ai poporului. minat din partea comitetului de supraveghere,
tate. Păstraţi suvenirea străbunilor noştri, su- Şi ce cugetaţi? poporul îi crede? Eu zic da, veşte în privinţa aceasta §. 198 al L. C., în este a se publica, în sensul §. 198 al L. C.
venirea gloriei trecute, păstraţi conştiinţa drep pentru-că s’au înmulţit cetitorii şi • cu deose sensul căruia bilanţul şi raportul anual tre
cel puţin cu 8 zile înaintea adunării ge
turilor voastre, căci prin aceasta susţineţi li bire cetitorii de jurnale, cari, în lipsa de cul bue publicat cu 8 zile înaintea adunării ge nerale.
bertatea şi independenţa naţională. tură adevărată, nu să aleg din ele cu altă nerale; prin urmare convocarea adunării ge
ştiinţă, decât cu pasagiul, ce defăimează pe Contra acestui §. greşesc, cu puţine ex-
Va veni timpul, şi nu e departe, când nerale încă are să se facă, dacă statutele
preot şi prin ea biserica şi apoi de aci încolo cepţiuni, aproape toate băncile noastre, cari
anii blăstămului vor lua capăt şi noi vom pu ţi-o mai netezeşte el printre cei cari nu ştiu nu conţin un termin mai lung, cel puţin se mulţămesc a publica în ziarele societăţii,
tea dispune liberi de viitorul nostru cel glo ceti, n’ai bai. Şi apoi ca să vedeţi urmările cu 8 zile înainte de terminul fixat pentru simplu numai «bilanţul* şi «contul profit şi
rios, zic glorios, pentru-că bardul român a şcoalei lor, n’aveţi, decât să vă uitaţi împrejur ţinerea ei. perderi* şi cel mult convocătorul Ia aduna
fost inspirat din cer când a cântat despre vii şi dându-vă bine seama, să vedeţi, că în ce In lipsa de disposiţiuni positive înscrise
mod înspăimântător să înmulţeşte numărul rea generală. Aceasta este o evidentă des
torul românimii şi i-a profeţit soartea astfel: în statute, convocarea se poate face sau
acelora, cari drept loc şi icoane de închinat considerare a disposiţiunilor legii, care, dacă
Viitor de aur România are îşi aleg cafeneaua şi birtul. Despre afacerile printr'un anunţ în ziarele designate pentru tribunalele comerciale ar fi mai riguroase,
Şi prevăd prin secoli a ei înălţare! noastre bisericeşti de ocamdată numai atâta. publicaţiunile societăţii, sau prin convocări
Dacă 12 apostoli, oameni simpli, dar’ Ninus. tipărite, cari se trimet prin postă Ia adresa decât cum sunt, poate să aibă de urmare,
nu numai amende simţitoare, ci şi aceea ca
pătrunşi de sfinţenia chiemării lor şi însufleţiţi fiecărui acţionar. conclusele adunării generale să nu se aproabe
de o credinţă tare, au fost în stare să schimbe
Convocatorul trebue să conţină la tot şi direcţiunea să fie pusă în neplăcuta posi-
faţa lumii şi să lăţească evangelia adevărului caşul programa adunării generale, adecă or- ţie de a convoca o a doua adunare gene
şi dreptăţii între popoare; ce nu va face atunci AGENDELE DIRECŢIUNII — einea obiectelor de deliberaţiune, căci con rală, precum de fapt s’a şi întâmplat în anul
un popor compact şi tare de câteva milioane, form §. 177 alinea a doua a L. C., concluse trecut, cu una din băncile noastre.
când va fi însufleţit de credinţa neclintită a după Încheierea anoalâ
valide se pot lua, cu excepţiunea propune Unii interpretează §. 198 al L. C. în
unui viitor ferice ? rilor pentru convocarea unei noue adunări
Veniţi să arătăm lumii, că Românul nu sensul, că nu raportul direcţiunii, ci raportul
generale, numai relativ la obiectele puse în comitetului de supraveghere, referitor la exa
e mort, precum credeau unii, şi Românul deşi Conform promisiunii din numărul convocător. minarea bilanţului este a se publica cu 8
a zăcut în letargie până acuma, dar’ azi e Obiectele de deliberaţiune se amintesc
deştept şi unit în cugete şi simţiri, voeşte să trecut, lăsăm să urmeze «Agendele di în convocător pe scurt, dar’ Ia tot caşul ast zile înainte de adunarea generală. Interpre
trăească, dar’ glorios. recţiunii după încheierea anuală« în tarea aceasta însă este după părerea altora
fel, ca acţionarii să ştie despre ce se trac greşită, pentru-că în §. 198 al L. G alinia
N. P, preot. tocmai. tează. Relativ la propunerile intrate din 1 se spune apriat: «Direcţiunea este obli
Avem nădejde, că fiecare acţio partea acţionarilor există diferite păreri; unii gată a veghia, ca registrele societăţii să se
nar va trage folosul de lipsă din acest susţin, că este inomis de lipsă, ca acelea să poarte în regulă şi ca bilanţul anual, exa
Sinod parochial in Orăştie. tractat instructiv şi nu va suferi, ca în se publice în întregime; alţii iară zic, că minat din partea comitetului de supraveghere,
trecut, ca direcţiunea să iee în zefle este suficient, dacă se aminteşte simplu, că să se publice, împreună cu raportul cătră
vor veni la desbatere şi eventuale propuneri
mea ori-ce obiecţiune făcută din par adunarea generală, 8 zile înainte de ţinerea
In 10 a 1. c., s’a ţinut sinodul par. ord. intrate la timp din partea acţionarilor. Curia adunării generale*, deci §-ul acesta se poate
al bisericii gr.-or. din loc. Sinodul a fost des tea acţionarilor, cari ştiu cugeta cu ca reg. s’a pronunţat în chestiunea aceasta în referi numai la raportul direcţiunii, nu şi la
chis de cătră P. O. D. Protopresbiter V. Domşa, pul lor şi nu sunt orbiţi de lustrul în favorul celor dintâiu, enunţând, că: expre-
ca preşedinte, prin o vorbire acomodată şi la raportul comitetului de supraveghere, despre
înţeles, accentuând drepturile şi datorinţele, chipuit, de altcum numai spoială, a siunea »alte propuneri* nici de cât nu este care §. 195 al L. G zice numai atât, că are
ce le are fie-care faţă de biserică şi şcoală şi unor monopolisatori de interese parti suficientă, ca adunarea generală să poată să fie presentat adunării generale, fără a
a invitat sinodul a desbate punctele, puse la culare şi de nemotenie. lua concluse valide. (336/884.) aminti însă ceva despre publicare.
ordinea zilei, cu obiectivitate, calmitate şi dra La cas de modificare a statutelor însă
goste frăţească. A urmat apoi presentarea In nrul viitor vom da loc «Dispo- este necondiţionat de lipsă, a se indica în (Va urma).
raţiociniului anului 1900, despre averea bi- siţiunilor penale« şi ne vom nisul a le convocător apriat, cari capitole, în ce sens
serice' şi şcoalei şi avându-se deplină încre
dere în censurarea minuţioasă, făcută de co garnisi cu caşuri concrete „Ardeleana-id6“, se intenţionează a se modifica, eventual să