Page 3 - Activitatea_1901_08_31
P. 3
Nrul 31. A C T I V I T A T E A Pag. 3.
Ca toate lucrurile din lumea aceasta, cat şi netrebnică, nu plate f i dacă e în stare şi a scos toate obiectele din casă, îngropân- ghiare mai bine ar face dacă lovi în cei ce
aşa si feiicirea celor căsătoriţi să poate curma. a face deosebire între convieţuire cu fem eie du-le în grădină, după aceea au dat foc la fac speculă cu treicolorul maghiar ori îşi
Sunt multe şi felurite lucrurile cari curmă fe cununată şi între convieţuire cu fem eie ne casă şi au plecat în oraş, în credinţa că casa fac reclamă, ca negustorul din Galşa.
ricirea celor căsătoriţi, dintre cari cel mai cununată. va arde. Este de notat, că casa a fost asi
crud, cel mai fără de milă e moartea. Găzdoile, fie ele bune sau rele, neîndes- gurată, şi în chipul acesta a voit să stoarcă — Viaţă p rin trei secole. Cetim
Nu în puţine caşuri moartea curmă fe tulindu-se cu simbrie aşteaptă, ca respectivii bani dela banca de asigurare ca să-şi zi în «Deşteptarea» din Cernăuţi următoarele:
ricirea celor căsătoriţi tocmai când ei fiind preoţi văduvi să le intabuleze pământ, sau dească una nouă. Dar’ specula nu i-a reuşit, Azi, când toată lumea e grăbită şi fără as
în vîrstra cea mai frumoasă şi la priceperea să depună pe numele lor bani Ia vre-o bancă căci vecinii au descoperit mişelia, şi au loca- tâmpăr, când cu toţii alergăm în desperare
cea mai bună, ar avea capabilitatea de a ex şi ce e mai mult, au ambiţiunea ca ele să lisat focul. Dl cismar şi femeea se află acum | spre mormintele ce ne înghit fără de vreme,
ploata mai cu succes bunătăţile vieţii pă fie tractate întocmai ca preotesele. Spre ex.: la răcoare. trebue numai decât să-i admirăm pe acei
mânteşti. In biserică şi peste tot cu ocasiunea muritori, cari cu sânge rece păşesc înainte
Văduvilor şi văduvelor, dacă sunt ti feluritelor slujbe preoţeşti aşteaptă să steie spre hatul existenţei şi trăgând cu urechea
— Bucureştiu, capitala României, are
neri, sănătoşi şi în putere, prin o nouă căsă Ia locul ce compete preoteselor, la nunţi, la cât de lin le picură viaţa, nici nu bagă de
282,071 locuitori, în cari sunt: 186,623 români,
torie li dată putinţa a reafia fericirea per- târguri, la diferite ocasiuni festive şi la pe seamă cum îi ajunge din urmă şi întrece
43,318 israeliţi, 36,000 austro-ungari, 3698
dută. Nu însă tuturor văduvilor de acest fel treceri sociale .aşteaptă, ca să fie pe jos sau lungul şir al anilor neosteniţi. A-ţi şti viaţa
albanezi, 2868 germâni, 2107 italieni, 1358
li dată această putinţă, deoare-ce preoţii noş în căruţ lângă »popii lor«. Sunt unele găz trăită prin trei secole, e totuşi ceva de tot
greci, 938 bulgari, 732 francezi, 525 ruşi,
tri ajunşi văduvi, fie ei cât de tineri, cât de doi cari în ambiţiunea lor merg aşa de de rar. Şi s’a întâmplat aievea. Joi, la 25 Iulie
245 turci, 350 elveţiani, 91 englezi, 70 poloni,
sănătoşi şi’ de in putere, după înţelesul cum parte, încât fără sfială pretind, ca să fie ono st. n. a. c. a trecut la cele vecinice femeea cea
,20 belgieni, 22 hollandezi, 6 japonezi şi 2
să interpretează canoanele, nu să mai pot rate cu titulatura de preoteasă. mai bătrână din comuna munteană lacobeni
americani.
căsători. Dacă preotul, în conştiinţa demnităţii anume Parascheva a Lucii Iacoban, bunica
Nefiind iei tată preoţilor noştri căsăto sale i-ar spune găzdoaiei, sau ar face în oare asistentului postai din Cernăuţi Mihail Iacoban
— Fiecine sit-’şi plătească darea!
ria, ei, având a-'şi păstra slujba de preot tre- care chip să înţeleagă că ei nu i-se cade şi a locotenentului Teodor Iacoban. Această
Ministrul de finanţe a trimis circulariu tu
bue să-’şi petreacă viaţa fără nădejdea de a cinstea unei preotese, atunci găzdoaia, decla bunică s’a născut în anul 1788. A trăit va
turor direcţiunilor financiale, în care amintind
reafia fericirea vieţii familiare, perdută prin rând că ea n’a venit la respectivul preot vă să zică 12 ani in secolul 18, 100 ani în
că secerişul acuşi va fi terminat pretutindenea
moartea soţiilor lor. duv pentru-ca să fie slujnică, să duce şi ast secolul 19, şi un an în al douăzecilea. în
şi economii au modrul de a face parale, le
Viaţa preotului văduv, e una dintre cele fel bietul preot văduv e silit a colinda în lu mormântarea se face astăzi. Fie-i ţărîna uşoară.
provoacă să încasseze cu toată stricteţa dă
mai amărîte vieţi şi ca atare e deamnă de mea largă şi între fiinţe necunoscute lui, după
rile şi cotnpetinţele erariale restante.
toată compătimirea. altă găzdoaie. — Loialitate ungurească. Mai astă-
Gândul, că el nu să mai poate căsători Se întâmplă aceasta nu odată, ci de iarnă o trupă de teatralişti unguri dela »Ura-
— Ploaie cu grindină a căzut în ziua nia« din Budapesta au încercat să dee câteva
şi că în chipul acesta el nu mai poate avea multe ori cu preoţii ajunşi văduvi, ceea-ce o
de St. Ilie asupra Orăştiei şi jurului. Până representaţiunii în Sibiiu. Aceste representa-
în casă femeie care să se simţească îndato comproabă relativ număroase caşuri concrete. ţiuni au fost zădărnicite de public, fiindcă
rată a fi cu credinţă cătră el şi cu grije că- Sunt nenorociţi preoţi văduvi, cari pă la amiaz a fost căldură mare, de nesuferit, actorii n'au voit să se folosească de limba
ca de mai multe zile, ear' după ameaz la
tră tot ce are el, şi căreia prin urmare să-'i ţesc cu găzdoile mai mult şi de atâta, păţesc germână, ci ostentative au folosit limba ma
ora 11/a a venit repede, pe neaşteptate, fur ghiară, fapt care au provocat mari demon-
poată cu deplină încredere şi sinceritate co adecă, că au copii cu ele, ceea-ce tiu e se
tuna, isbind o ploaie mare cu grindină care straţiuni. Contra demonstranţilor s’a pornit
munica tot ce să ţine de casă, ziua şi noap cret ascuns, ci asemenea e unul dintre cele
a ţinut peste un sfert de oră. Au căzut fire cercetare pentru agitaţie, procuratura din loc
tea îl torturează pe bietul preot văduv. mai publice secrete. însă a depus acusa, nevăzând «agitaţie* întra-
Sunt două feluri de secrete, şi adecă Oamenii cu mintea şi cu inima la lor, de grindină şi de mărimea nucilor. După ceea, că cineva pentru banii sei pretinde
aceea, peste vre-o oră, a urmat mai liniştită
unele publice, altele ascunse. Vorba: „Acesta văzând şi ştiind, că şi preotul văduv e om ca să ’i-se vorbească într’o limbă înţeleasă de
o ploaie bogată şi aducătoare de mană pen el. Procuratura supremă din Cluj insă a trimis
e secret public11, care nu arare-ori să folo toţi ceialalţi oameni, o păţanie ca aceasta nu
tru bieţii economi, cari acuşi desperaseră de un dorgatoriu straşnic procuraturii din Sibiiu,
seşte, o dovedeşte aceasta din destul. o pun pe răvaş ca păcat neiertat al respec
căldurile cele mari cari de săptămâni ardeau pentru-că într’un loc «aşa de expus» nu se
Fără îndoială că între secretele publice tivului preot văduv. Totuşi ea e ruşinătoare poartă mai «patriotic». Procuratura sibiiană
ţarinele şi primejduiau buna desvoltare a
e şi acela, că preotul văduv are găzdoaie, şi desonorătoare atât pentru preot şi găz a apelat dorgatoriul la ministrul de justiţie,
plantaţiunii.
pe care el, neputându-se căsători o ţine pen- doaie, cât şi pentru copiii născuţi din convie care însă în loc să dee loc apelaţiei, a lău
tru-ca să fie cine să isprăvească în casă lu ţuirea lor. Pentru preot, fiind-că e tată ne dat şi aprobat procedura procuraturii su
crările aparţinătoare femeii. legitim, pentru găzdoaie fiind-că e mamă ne — Hymen. Dl loan Vassiu, notar cer- preme din Cluj. — Ce respect poate avea
cineva faţă de justiţia unei astfel de ţări, în
Secretul acesta public, pe oamenii cu legitimă şi pentru copiii născuţi din convie cual în Petrila s’a fidanţat cu d-şoara lohana care până şi ministrul de justiţie pune mai
mintea şi inima cum să cade nu-’i poate ţuirea preotului cu găzdoaia, fiind-că sunt Vulcu din Pianul-superior. presus şovinismul, decât legea şi dreptatea !
scandalisa, fiind-că aceia ştiu şi văd, că preo copii nelegitimi.
tul văduv, mai cu seamă dacă acela să ocupă (Va urma.) — Prim ejdia pădurilor. In comi
şi cu vre-un oare-rare ram economic, nu tatul Hajdu pădurile sunt atăcate de nişte
S i me r i a, în Iulie 1901. Condiţiuni de primire
poate fi fără femeie în casă. omizi negre, cari le pustiesc cu atâta rapidi
M ana sie Iar. în şcoala civilă de fete a Asociaţiunii din
Lucru firesc, că fiecare preot văduv să tate, în cât dacă nu se va afla grabnic vre-un
sileşte a-’şi căpăta găzdoaie bună. * mijloc de apărare, în curând va rămânea Sibiiu şi în internatul aceleia.
Aflu de potrivit a zice acuma, că preo La dorinţa autorului unii domni nea- fără păduri întreg comitatul. Deosebi stejarii
tul văduv mai a silă află găzdoaie bună, de- bonenţi primesc Nrii 31, 32 şi 33 ai „Acti- pădurilor dela Hajdu-Boszormâny, Hajdu- In clasa I. a şcoalei civile de fete se
cum ar afla soţie bună, fiind-că găzdoaie vităţii11 gratuit. Szoboszld şi Vâmos-Ercse sunt acoperiţi de primesc eleve:
caută între femeile, intre cari cele mai multe mii şi mii de omizi, cari rod frunzele şi lu- a) cari dovedesc prin atestat de botez,
sunt netrebnice, şi fiind-că soţie şi-ar căuta gerii arborilor, lăsând numai lemnul golaş, că au împlinit cel puţin vîrsta de 9 ani;
numai între femeile, pe cari atât el cât şi care apoi se usucă, ear’ frunzele rămânând b) cari dovedesc prin atestat şcolar, că
alţii le-ar şti de femei vrednice. Va să zică, NOUTĂŢI după ele ciuruite. Aiborii despoiaţi astfel de au absolvat cu succes IV. clase elementare
preotul văduv căutând găzdoaie culege, ear’ frunziş se usucă în timp de câteva săptămâni. (poporale sau primare), ori apoi dovedesc
dacă şi-ar căuta soţie, ar alege. Cred, că asta In timpul mai nou s a observat că aceleaşi pe basa unui examen de primire, că sunt
o ştiu toţi cei-ce cunosc referinţele vieţii — Noi profesori sem inariali. Cetim omizi pustiesc şi acaţii, ulmii şi plopii. bine oiîentate în materialul de învăţământ
omeneşti. în «Telegraful Român» : In şedinţa plenară Despre această plagă a pădurilor s'a prescris pentru clasa a IV-a elementară.
Preotul văduv căutând găzdoaie, fiind a consistoriului archidiecesan, ţinută Mercuri, făcut raport ministrului de agricultură. In celelalte clase ale şcoalei civile de
că femeile bune cari numai ele pot fi găzdoi au fost aleşi profesori la Seminarul teolo- fete se primese eleve, cari dovedesc prin ates
bune sunt foarte rari, de regulă dă de fe gic-pedagogic, cu totalitatea voturilor, con cadou! tat şcolar, că au absolvat cu succes vre-o
—
Cetatea Hunedoara
—
mei cu năravuri urîte, cu trecut şi cu present curenţii Dr. Vasilie Bologa, George Proca şi Din prilejul visitei micului archiduce Carol clasă premergătoare dela altă şcoală de ca
toarte compromiţător şi ruşinător, şi totuşi Nicolae Vătăşan, fiind consideraţi, dintre opt pe la Hunedoara, ziarul «Dâva âs Vidâke» tegoria şcoalei civile.
el, preotul văduv, neavând încotro e silit a concurenţi, numai cei cu diplomă. sulevează ideia : n’ar fi consult oare, ca ce In lipsa unui astfel de atestat, sau pe
face târg şi cu una ca aceea. O asemenea Tot în şedinţa de Mercuri s’a făcut şi tatea Hunedoarei împreună cu pădurile ce-’i lângă atestat de pe clasa V. şi VI. dela
găzdoaie nu să gândeşte că cum să grijească alegere de esactor consistorial, fiind ales cu aparţin să fie donată archiducelui Carol ? şcoala elementară-poporală, primirea în ori
de ce are preotul văduv, ci una într’una îşi majoritate de voturi, concurentul Victor Fincu. care clasă a şcoalei civile, ce corăspunde
In caşul acesta in curs de câţiva ani s’ar
bate capul că cum să ture şi să jefuiască, vîrstrei elevei, se poate face numai pe basa
putea face în puternicii codri un excelent
ear’ pe bieţii copii ai preotului văduv îi nă unui examen de primire, depus cu succes
— f J)r. loan Pop, distinsul vicar al revir de vânat, ear’ cetatea ar putea fi res
căjeşte în fel şi chip şi îi bate. O asemenea înaintea corpului profesoral al şcoalei, în
Năsăudului, preşedintele fondurilor grâniţe- taurată şi adaptată pe spesele statului şi ale
găzdoaie dacă nu poate face aşa, să duce reşti a răposat la 1 August n. lăsând în do curţei. Astfel, în timp ce fiitoriul moştenitoriu sensul ordinaţiunii ministeriului regesc-ungar
dela preotul văduv, cu tot ce a putut pune liu număroasa familie şi prietenii, cari l-au prin aceasta ar căpăta proprietăţi în cele mai de culte şi instrucţia publică, dto 11 August
bine la o parte, spre a-’şi căuta în alt loc 1887, Nr. 29000. Examenul de primire este
preţuit şi respectat. romantice regiuni ale ţerii, cetatea Hune
un trai de „lume albâ“. scutit de taxă.
In veci amintirea lui t doarei ar fi mântuită de pustiire.
Tot acum aflu de potrivit a zice şi Elevele, cari se înmatriculează pentru
aceea, că s’ar putea întâmpla ca şi între fe prima dată la şcoala noastră, au să producă
meile ce ar fi cununate cu preoţii să fie una — Preot în Bistriţa. Am înţeles cu — Efectele căldurii se simt şi în Gal şa atestat şcolar, atestat de botez şi certificat
sau mai multe fiinţe netrebnice, numărul plăcere, că la dorinţa expresă a oraşului de lângă Arad. Un perciunat de acolo şi-a de revaccinare.
astorfel de femei însă hotărît că nu ar ajunge Bistriţa şi a tractului aşternută la consistorul vâpsit parii cu care a proptit nişte acaţi di In cursul complementar (supletoriu), îm
la numărul găzdoilor ticăloase şi miserabile, gr.-cat. din Ghetla, episcopul şi consistorul a naintea casei. Parii i-a văpsit cu tricolor un preunat cu şcoala civilă de tete a Asociaţiunii,
deoare-ce, precum am mai zis, preotul găz denumit de preot şi protopop pe simpaticul guresc, iar' acum dă alarmă prin foi, că în sensul § lui 6 din statutul de organisare
doaie culege, pe când soţie alege. şi pe de toţi doritul părinte Gerasim Domide, «popa şi dascălul valah» de acolo i-ar fi al şcoalei, se primesc eleve, cari au absolvat
Dacă preotul văduv, deşi ar alege totuşi preot în Rodna-veche. spus, că dacă nu’şi va spăla parii, i-se vor cele patru clase ale şcoalei civile. Se pot
ar da de soţie netrebnică, atunci despre unul lua, iar’ acaţii vor fi tăiaţi şi fereştrile i-se însă primi şi eleve, cari au absolvat cu cal
ca acela nu s'ar putea zice decât, că sau n’a — Speculă — nereuşită. Cistnarul vor sparge. Nefiind adevărat că perciunatul cul i buni numai două clase civile, dacă au
fost destul de precaut, sau n’a fost cu no Balogh din Orăştie, fiindu-i casa cam slăbuţă, ar fi fost ameninţat, Întrebăm : consult e ca trecut de 15 ani şi sunt împedecate a ab
roc la alegere, ceea-ce să zice şi despre mi şi-a pus oe gâne să ziaească una nouă. Spre tricolorul unguresc să fie batjocorit pre cum solvă toate cele patru clase civile.
reni, şi încă nu numai la a doua sau a treia, acest scop a alergat după cavensi prin oraş, se întâmplă? Perciunatul şi-a văpsit azi parii, înscrierile pentru anul şcolar 1901/1902
ci chiar şi la prima căsătorie. ca astfel să ridice dela o bancă oare-care mâne poate chiar şi grajdul de porci. E se pot face din li—-6 Septemvrie st. n. 1901.
Preotul văduv, având găzdoaie cuminte, suma necesară Insă fără nici un result.it. aceasta hazafisâg? Şi merită ca parii perciu Examenele de emendare, se ţin în 2
harnică şi cu credinţă, poate fi îndestulit cu Supărat de acest lucru şi-a tăcut o idee cri natului se dee ansă tuturor foilor maghiare Septemvrie n. 1901 la 8 ore a. m., cu ele
ea, liniştit însă în conştiinţa sa, precum ar minală în cap. Anume în conţelegere cu fe- să tragă la îndoială patriotismul preotului şi vele, cari s’au insinuat la direcţiune în ter-
fi cu o femeie cununată cu el, fie aceea ma meea sa, întruna din zilele trecute s’a pus învăţătorului român din Galşa? Ziarele ma minul prescris.