Page 4 - Activitatea_1902_04_15
P. 4

Pag-  *__________________________                                     ACTIVITATEA                                                                         Nrul  15


             — \I>itrectoviul fundaţiunei Şulutane      —    Seninele  tim pului.  Din  Petersburg,  lucrările  legibil  numai  pe  o  faţă  a  hârtiei,   aşa  ca  să  pot  corespunde  exigenţelor
           se  va  întruni  mâne  în  şedinţă  ordinară.  Co­ capitala  Rusiei,  avem  ştirea,  că  Delejanef,  să  le  înainteze  anonim  prevăzute  numai  cu   onoratului  public  din  Lugoj  şi  peste
           misia  permanentă,  cotistâtoare  din  canonicul  unul  dintre  universitarii  masacraţi  de  mi­ o  devisă  şi  cu  un  plic  cu  aceeaşi  devisă,  în   tot  din  Bănat,  precum  şi  numeroşilor
           Simion  P.  Mateiu,  directorul  de  finance  nistrul  de  interne pentru  ideile lor  de  progres  care  va  fi  numele  şi  adresa  autorului.  Lu­  mei  amici  şi  cunoscuţi  din  eparchia
           George  Pop  din  Nyiregyhâza  şi  Iuliu  Bar-  şi  libertate,  a  împuşcat  pe  ministrul  de  in­ crările  se  vor  examina  de  o  comisiune  de   ort.  a  Aradului,  cari,  cunoscendu-mi
           doşi  insp.  scol.  în  pens.  a  revăzut  Vineri  terne  Sipiagin.  Ţarul  Rusiei  este  serios  în­ 3,  designată  de  comitetul  cercual.  felul  de  a  lucra,  cred  că  nu  me  vor
           raţiunile  fundaţiunei  pe  an.  tr.  Dintre  ce-  spăimântat.                            Petiţiile  instruate  cu  certificat,  cum  şi  lipsi  de  spriginul  d-lor.
           ialalţi  membrii  sunt  presenţi  juzii  dela  curie:                                disertaţiile  sunt  a  se  înainta  la  subsemnatul   Pe  lângă  tipografic  voiu  deschide
           Alexandru  Onaciu  şi  Ioan  Mezei,  Budapesta,                                      secretar  al  despărţământului  până  la  10  Iu­  şi  o  litografie  modernă.
          judele  de  tablă  Vasile  Hossu,  Cluj,  preş.  se-   Nr.  12— 1902.                 nie  n.  ip 02,  cele sosite  mai  târziu  nu  se  vor   In   vremea  cea  mai  scurtă,  în
           driei  ortanale  Ioan  Simionaş,  Deva,  Leontin                                     considera.                                modul  cel  mai  culant,  cu  preţurile cele
           Pop,  jude  de  tribunal  în  pens.  Cluj  şi  Pa­      Concurs                           Decernerea  premiilor  va  hotărî-o  co­  mai  moderate  şi  cu  cel  mai  fin  gust
           triciu  Barbu,  advocat  Reghin.  Afară  de  ra­  Direcţiunea  despărţământului  Bistriţa  al  mitetul  cercual,  ear  conferirea  se  va  face  în  tipăresc:
           poartele  îndatinate  va  mai  fi  vorbă  şi  de  »Asociaţiunii  pentru  literatura română  şi  cul­ adunarea  cercuală  de  ăst  timp.  cărţi,  ziare,  broşuri,  invitări  la  pe­
          eventuala  cumpărare  a  unui  domeniu  extins  tura  poporului  române»  scrie  concurs pentru:                                treceri  sociale  ori  familiare,  bilete  de
                                                                                                     Bistriţa,  la  10  Aprilie  1902.
           pe  seama  fundaţiunei.                        I.  Un  premiu  de  20  cor.  în  aur,  care                                    fidanţare,  de  cununie şi  de  visită;  epis­
                                                                                                       Direcţiunea  despărţământului.
                                                     se  va  conferi  acelui  proprietar  român  de  pe                                   tole,  plicuri,  placate, anunţuri  funebrale,
                                                Din
             —    Noul  vicar  al  H aţegului.       teritorul  despărţământului,  care  va  arăta  cel   Dr.  Gavril  Tripon.   Dr,  Victor  Onişor,  deasemeni  tot  soiul de blanchete  pentru
           Lugoş  primim  ştirea,  că  Ilustr.  Sa  Dr.  Dem.                                        vicepreşedinte.       secretar.
                                                     mai  frumos  spor  relaţie,  făcut  în  ramul                                        trebuinţele  băncilor,  comunelor  bise­
          Radu  a  numit  vicar  foraneu  al  Haţegului  pe   pomăritului  în  cei  3  ani  din  urmă  socotiţi                           riceşti  şi  politice.
           Clar.  Dl  Dr.  Iacob  Radu,  asesor  consistorial   până  la  expirarea  concursului.                                              Tipar  copir  şi  diferite  colori.
          şi-protopop  onorar.  Nou!  vicar  a  fost  elev
                                                          II.  Un premiu  de  20  cor.  în  aur,  care                                         Lucrările  efectuite  de  mine  pe
           al  şcoalelor  din  Blaj  şi  a  absolvat  teologia
                                                     se  va  conferi  acelui  proprietar  român  de  pe                                   seama  băncilor  noastre  româneşti  au
          la  Roma.  —  Felicitările  noastre 1
                                                     teritorul  despărţământului,  care  va  arăta  cel   Tipografie  românească          fost  bine  primite  şi onoratele  Direcţiuni
                                                     mai  frumos  spor  relative,  făcut  în  ramul                                       ale  băncilor  noastre  numai  mulţumitor
                 Aids.  DI  Dr.  M.  Pop  aduce  Ia  cunoş­                                                             în  L u g o j .
            —                                        stupăritului  în  cei  3  ani  din  urmă  socotiţi                                   le-aş  fi,  dacă m’ar  onora  cu  încrederea,
          tinţă  publică  că  cu  15  Maiu  a.  c.  reîncepe   până  la  expirarea  concursului.                                          de  care  mă  voiu sili  a  mă arăta vrednic.
          praxa  sa  medicală  în  Băile  Herculane,  otelul                                         Cu  luna  M a r t i e   v.  a.  c.  am  des­  Onorata  inteliginţă,  precum  şi  toţi
                                                          III.  Un premiu  de 20  cor.  în aur,  pentru   chis  t i p o g r a f i e   românească  în  Lugoj,
          «Nestoroviciu*.                                                                                                                 câţi  au  lipsă  de  lucrări  tipografice  sunt
                                                     o  disertaţiune  din  ramul  economiei  ce  e a  se   casele  sf.  biserici  gr.-or.
                                                     ceti  în  adunarea  cercuală  din  anul  acesta  şi                                  respectuos  rugaţi,  ca  să  mi-se  adreseze
                Magazia  staţiunii   că i  ferate Haţeg                                             Avend  o  praxâ  de  peste  25  ani
            —                                                                                                                             mie,  ca  unui  vechiu  şi  cu  praxă  tipograf,
                                                     se  va  afla  mai  bună.
          (sub  cetate)  a  ars  la  17  c.  cil  desăvîrşire                                  pe  terenul  tipografic  şi  servind  21  ani   care,  în  mijlocul  concurenţei  străine  îşi
                                                          Au  să  dovedească  prin  certificat  dat de   ca  conducător  al  «Tipografiei  diecesane«
          până  la  pământ.  Toată  marfa  sosită  pentru                                                                                 va  da  silinţa,  ca  să  producă  lucrări  ne-
                                                     agentura  comunală  a  Asociaţiunii,  sau  dacă   din  Arad,  a  cărei  avere  a  ajuns  azi  la
          tîrgul  de  ţeară  vestit  al  Haţegului,  era  parte                                                                           excepţionabile  din  punct  de  vedere  es­
                                                     în  comună  nu  ar  fi  agentură,  prin  certificat   o  sumă  respectabilă,  mai  jos  subscrisul
          în  magazie,  parte  împrejur,  căci  nu  o  mai                                                                                tetic  şi  lucrări  ieftine,  bune  şi  cu  preţuri
                                                     dat  de  primăria  comunală  şi  văzut  de  preo­  am  văzut  că  voiu  face  un  serviciu  artei
          cuprindea.                                                                                                                      mici,  avend  devisă:  mai  mare  circulaţie
                                                     tul  local:                               tipografice  române,  dacă  voiu  deschide
               Paguba  este  de  circa  60—80  mii  co­                                                                                   şi  câştiguri  mai  mici  şi  mai  multe.
          roane,  numai  în  de  ale tîrgului,  afară  de  clă­  Concurenţii  la  premiul  I :  numărul  po­ o tipografie  în  oraşul  Lugoj,  centru  cul­  Recomandându-mă  în  deosebita  a-
          direa  de  altcum  destul  de  spaţioasă.  milor,  soiul  lor,  mărimea  teritorului  de  cul­ tural  şi  politic  şi  punctul  în  spre  care   tenţiune  a  Românilor  de  pretutindeni
               Focul  s’a  iscat  din  schînteile  locomo-   tură  şi  că  sporul  în  pomărit  l-a  făcut  con­ se  îndreaptă  azi  Românii  nu  numai   Lugoj,  luna  Martie  v.  1902.
          tivului  ajutate  de  teribilul  vânt,  ce  tocmai   curentul.                       din  Caraş-Sevcrin  dar  şi  din  alte  părţi.
          bătea,  cam  pe  la  10  ore  înainte  de  am:azi.  Concurenţii  la premiul  II :  numărul  stu­  Tipografia  am  provăzut-o  cu  cel          semnez  cu  stimă:
               Din  acest  foc  s’a  aprins  şi  pădurea  pilor,  felul  coşniţelor  şi  sistemul,  descrierea  mai  bun  'material,  cu  maşini  şi  litere
          Sântă-Măriei  (Orlea)  care  arde  în  conţinu.  stupinei  şi  că  sporul  în  stnpărit  I-a  făcut  nouă,  punend  deosebită  grije  pe  adjus-       Ioan  Heres.
               Procesele  de  despăgubire  vor  urma.  concurentul.                            tarea  ei  cu  litere  şi caractere româneşti,   Intrarea:  pe  lângă  sf.  Biserică  rom.-ort.
                                                          Concurenţii  la  premiul  III:  au  să  scrie conform  cerinţelor  celor  mai  moderne,  —  şi  hotel  «Concordia».









                                                                                                                                                                          L?

                            „ D A C I A "                                                                     rya“ inst. tipogr., socieiate pe acţii                         IXf

                                                                                                                                                                        & &   Li
          institut  de  credit  şi  economii,  societate  pe  acţii.                                                                                                   f e b   ’x M


                                                                                                                                                                      i f e - S 'L î
                                                                                                                                              ncrrrţT
                         Reşedinţa  societăţii:  Orăştie  (Szâszvâros,  Broos).
                                                                                                     Opuri  r._.:1—
                    Birourile  societăţii  se  află  în  casele  proprii:                             Bilete  de  log.        3Sxista  deja  de  14  ani  şi  este  pro-
                                                                                                     Broşuri =— ■-
                     (Strada  Berăriei  nr.  12  lângă  posta  regească).                                                văzută  cu  to t   f el ul  de  m a t e r i a l
                                                                                                     Circulare =
                                                                                                                         n e c e s a r ,   ca  ori-care  altă  tipografie.
                                                                                                     Bil.  de  visită
                             Capital  social  100.000  cor.                                          Invitări —
                                                                                                     Bilanţuri =           Institutul  ^ipografiiG
                                    Operaţiunile  societăţii  sunt:                                   Acţii------------
                                                                                                      Cap.  de epist.
                                                                                                      Placate  ------- :                                ii
            A)  primeşte  depuneri  spre  fructifi­     D)  Acoardă  împrumuturi  pe  lângă           Ord.  de  dans               99*     nnerva
          care.                                      siguranţă  hipotecară.                           Adrese-------
          a)  depuneri  fără  anunţ  până  la  100      E)  Institue  ramul  de  amanetare  pe        Compturi =         pe   lângă  că  efectueşte  o r i - c e  c o ­
             cor.  5 1/2% .                          aurituri,  argintării,  pe  lângă  disposi-      N o te := n        m a n d e  r e p e d e  şi  cu  p r e ţ u r i  mode-
          b)  depuneri  mai  însemnate  cu  anunţ    ţiile  legale  existente,  procurându-şi         Preţ  Curent.   |!  r at e,   se  îngrijeşte  totodată  ca  t o a t e
             de  un  an  cu  6% -                    concesiunea  forului  competent.                 Anunţuri = =       a c e l e a  să  fie  e s t e t i c  l u c r a t e  şi
          c)  depuneri  făcute  de  biserici,  şcoale,   F)  Cumpără  şi  vinde  efecte  pu­          Registre = =
             corporaţiuni  culturale  ori  cu  scop  blice,  pe  cari  în  cas  de  lipsă  le  poate   Im prim ate=      f ă r ă  erori.
          de  binefacere  cu  6%                     lombarda.                                        Couverte =              Până  de  present  se  bucură  de  sprigi-
               Contribuţia  erarialâ  pentru  su­       G)  Cumpără  şi  vinde  realităţi.            Bilete de  cun.   Iplti   nul  celor  mai  îndepărtate  oraşe.  Dovadă
          mele  depuse  se  plăteşte  prin  institut.   H)  Cumpără  şi  vinde  ori-ce  lu­       l i j  Etc.  etc.  etc.  ||||   aceasta  despre  p r o m p t i t u d i n e a  şi
               Regulamentul  special  pentru  de­    cruri  mobile.                                                      a c u r a t e ţ a   cu  care  efectueşte  o r i - c e
          puneri  se  cuprinde  in  libelul  de  de­    I)  Tot  felul  de  întreprinderi  co­                           l u c r a r e .
          puneri.                                    merciale  şi  economice,  în  societate
               Depuneri,  ridicări  şi  anunţări  se   cu  alţii  ori  singură.                                               Ca  unica  t i p o g r a f i e   românească în
          pot  face  şi  prin  postă  şi  se  resol-    K)  Finanţează  patente.                                         acest  mare  comitat,  se  roagă  de  bine­
          vează  fără  întârziere.                      L)  Arendează  şi  exarăndează  rea                              voitorul  sprigin  al  celorlalte  i n s t i t u te
            B)  Acoardă  credite  personale  pe      lităţi  şi  alte  drepturi  şi  intreprinder-                       rom.,  precum  şi  al  privaţilor.        ^
         lângă  cambii  sau  obligaţii  cu  cavenţi.  de  tot  soiul.
            C)  Acoardă  împrumuturi pe  efecte.                    Direcţiunea.









                                                                              „MINERVA"  institut  tipografiic  în  Orăştie.
   1   2   3   4