Page 1 - Activitatea_1902_05_20
P. 1
Anul II. Orăştie, 29 Maiu n. 1902. Nr. 20
INSERŢIUNI: ABONAMENT:
ACim iAIEĂ 4 coroane.
se plătesc cu preţuri foart: Pe an 6 cor. pe 1/3 an 3 cor.
reduse. Pentru plugari—-ţărani pe an
Manuscriptele sunt a seadresa
redacţiei şi acelea nu să îna Pentru Rom ânia şi străinătate:
poiază. Pe an 16 franci.
Un număr costă 12 bani.
Epistole nefrancatc nu se primesc.
EDITOR, PROPRIETAR ŞI ŞEF-REDACTOR: REDACTOR RESPONSABIL :
A p a r e în f i e c a r e Joi.
Dr. A urel Muntean L aurian B erci an
se asupra Iui atenţiunea câtorva căletori, chiverniseală a Domnitorilor de mai tid. Nu era destul cu asta: Rusia pândia
Dela Sigmaringen căci purtarea sa şi mişcările sale elegante înainte, îl alesese Domn cu o mare timpul şi ocasiunea să-’şi facă trebile, ea
la gu cu peşti. şi sigure nu se prea potriveau cu lo majoritate de voturi, cu vre-o câteva ar fi voit cu mare drag să alipească Ro
cul şi cu societatea dimprejur. El se săptămâni înainte. Multe pedeci se pu mânia de întinsul seu imperiu, tot aşa cum
retrăsese de-o pare, într’un colţ. şi acolo seră în drum şi au trebuit sâ fie biruite dorea şi Austro-Ungaria. De aceea în Ru
printre pachete sure, ţinea pe genunchi până-ce prinţul — pe atunci tinSr de sia şi Austria nici nu voiau s’audă de un
Pe podul unui vapor, ale cărui roţi
o mapă şi scria, o scrisoare se vede, 27 de ani — s6 poată pune piciorul prinţ străin pe tronul României. Francia
scormoniau vesele apa Dunării, o mul
care trebue se fi fost de mare impor pe pământul României. Drumul până stetea nehotărîtă, Prusia îşi avea nevoile
ţime de oameni, de toate neamurile şi
tanţă, pentru-că el sta de multe-ori şi în România trecea prin împărăţia austro- sale cu răsboiul ce avea se isbucnească,
de toate clasele, şedeau îndesuiţi într’un
se gândia îndelung ce sâ scrie şi în urmă ungară, şi cea mai mică nebăgare de ear’ Regele Wilhelm, şi ca Domnitor al
amestec cu toţii. Erau Rusaliile, după
scria cu multă băgare de seamă. După- seamă ori întâmplare neprevăzută putea Prusiei şi, ca şef al casei Hohenzollern,
calendarul nou, şi multă lume luase va
ce şi-a pus numele sub scrisoare şi a să descopere pe Prinţ şi să-’l aducă în dintruu început n’a fost aplecat să încu
porul ca să facă o plimbare pe Du
închis-o, a scris pe plic aşa: «Maiestăţii primejdie. Prinţul era mereu pe pază, viinţeze urcarea unui Hohenzollern pe
năre. Mulţi dintre călători erau de a-
Sale împăratului Franz Iosif al Austro- îngrijat, şi, nici vorbă nu era să închidă tronul României.
ceştia; alţii erau negustori şi călăţoriau
Ungariei«. Tăcutul tiner s’a sculat apoi, ochii, fie zi, fie noapte. Primejdie pre Trebuia îndrăsneală, trebuia deplină
în trebile lor comerciale. Era un ames
şi-a întins mânile, ca omul obosit. Şi tutindeni, şi chiar în urmă, când a lă încredere în sine însuşi şi în poporul ro
tec de limbi, vioiu şi nesfîrşit. Ziua era
era într’adever obosit, palid de nesomn şi sat trenul la Baziaş în Bănat, a fost mânesc, trebuia adânc sentiment de da
frumoasă, şi călătorii bine dispuşi, şi
de grije. Ochii sei priveau departe de-a- nevoit să aştepte două zile într’o staţie torie, ca să pleci şi să te încumeţi la o
toţi vorbiau, mai ales politică, pentru-că
lungul Dunării, par’că vrând se afle mai austro-ungarâ până să vie vaporul; ear’ laptă aşa de grea şi primejdioasă. Prinţul
tocmai isbucniseră duşmăniile între Aus
degrabă ce căutau. Eată ei se aprinseră la masă în restaurant şi pe peron, Carol avu aceste însuşiri; el nu s’a înspăi
tro-Ungaria şi Prusia, şi acum, în faţa
de-odată, de o bucurie mare, că în zare Prinţul — pe care, se înţelege, nu-’l mântat; dimpotrivă,cu cât piedecile erau-
răsboiului ce avea să se pornească,
departe începură să se ivească turlele cunoştea nimeni — auzia fel şi fel de mai mari, cu atâta se lupta mai hotărît.
umblau fel şi fel de svonuri, cum um
bisericilor din Turnu-Severin, cel dintâi vorbe urîte la adresa lui şi câte şi mai Primit de popor cu entusiasm, El a
blă de obiceiu la prilejuri de-acestea.
oraş românesc pe Dunăre, când vii din câte păreri spuse cu patimă şi cu bat jurat la 10 Maiu, în sala de şedinţe a
Pe partea unde erau călătorii de clasa adoua,
susul apei. Vaporul s’a apropiat, şi în jocură despre el. »N’o să prindă el ră Camerei, pe cruce şi pe evanghelie, că
n’ai fi găsit pentru nu ştiu cât un loc
urmă s’a oprit în faţa oraşului. Mulţi dăcini la noi! N’o se treacă mult şi Prin va păzi legile României, va apăra drep
liber, aşa era de îndesuială; represen-
călători s’au scoborît pe mal. Intre ei
tanţii poate a douăsprezece soiuri de ţul Carol o să-’şi ia lumea în cap, ori de turile ei şi va păstra neştirbit teritorul
şi tăcutul tinăr, dar’ căpitanul vaporului bynă voie, ori gonit!« Aceasta era cea ei, şi a adresat corpurilor legiutoaie o
neamuri şi-au dat aici întâlnire şi s’au
a voit să-’l oprească, pentru-că biletul mai blândă prorocie ce i-se făcea.
îngrămădit printre pachete şi cufere, vorbire plină de însufleţire.
lui era pentru Odessa. Pe când căpita
care cum putea şi cum da Dumnezeu. Starea lucrurilor în România era în- »Călcând pe pământul acestei ţări,
nul sta de vorbă cu tinărul acesta, o-
Un taraf de lăutari, cocoţaţi pe lăzi, tr’adevăr rea. In biata ţeară, care purtând eu am devenit Român. Primirea ple
prindu-’l pe punte, mai mulţi călători
cântau în ruperea arcuşului; Români, jugul turcesc a fost atâta vreme câmpul biscitului îmi impune, ştiu mari datorii.
de clasa întâi trecură grăbiţi pe lângă
Sârbi, Bulgari, se munceau să se înţe de luptă al vecinilor ei, domniau încă Sper că-mi va fi dat a le împlini. Eu
el, scoborîră pe mal, apoi scoţând pă
leagă la vorbă; câţiva Unguri, negustori stări de lucruri orientale: nu era cale fe vă aduc o inimă leală, cugetări drepte,
lăriile, făcură un front în faţa tinărului
de vite, rotunzi ca butoaele, îşi poves rată nici măcar de-o palmă de loc, şosele o voinţă tare de a face binele, un de
călător, ear’ unul "dintre ei, ministrul
teau şiretlicurile şi gimbuşiile, preoţi bune erau foarte puţine, visteria statulu votament fără de margini cătră noua
Ioan Brătianu, îl rugă să ia locîntr’o tră
Ruşi îşi numărau mătăniile, o grupă de goală, datoriile publice mari, puţintică ar mea patrie, şi acel nebiruit respect cătră
sură ce stetea gata. Atunci căpitanul
Turci stăteau de-o parte pe covoarele mată de 8000 de oameni era nedisciplinată lege pe care l-am cules din exemplele
cuprins şi de mânie şi de spaimă, strigă:
lor, visând, fumând şi nepăsându-le ni şi rău înarmată, şcoalele, ca vai de lume, date de ai Mei... Credeţi în mine, pre
»Pe legea mea! Asta trebue să fie
mic de tot ce era împrejurul lor. magistratura puţin desvoltată, abusul şi cum cred eu în Domnia-Voastră.«
prinţul de Hohenzollern« !
Intre călători era unul tinăr, îm corupţia şi frauda banilor publici erau De atunci au trecut unsprezece
brăcat în nişte haine de vară bine po Era el, Prinţul Carol, pe care po de toate zilele, apoi, pe lângă toate, cer ani. Şi iarăşi sosi primăvara în ţară cu
trivite, tăcut şi serios, care atrase- porul românesc, sătul de risipa şi reaua turi în lăuntru şi lupte zadarnice de par miros de flori şi cu cântece de pasări,
Realitatea lucrurilor, această proză e Care linişte o invoacă poetul? Aceea
Şfffîe iubeşti tu? spune drept!
FOIŞOARA amară. Nu răsboiul pe care-’l sfinţeşti cu mii din naintea lui Dariu ? A Sciţilor şi vechilor
Şi iarăşi poetul, în loc să arate, că după
de lacrimi şi vieţi, ci urmările lui sunt desas- Daci? Se pare, că dai Şi care cântec vechiu ?
răsboiul Europei s’a întrunit în congres Ia
troase pentru România. Poetul pare că ar Epopea Daco-României? Acel carmen secu
Berlin, ca să ne despoaie de atâtea şi atâtea
zice României şi Românilor: Nebunii Nu ve lare, ce acesta îl visa odată? Căci din acest
drepturi, el spune atât de simplu şi înţelegă
Dragoste ori economie? deţi voi, că bucuria victoriei voastre va fi cântec abia pe ici pe colo mai străbate câte
tor, că: ivărul la uşe sare şi congresul de fa
plâns în fiii voştri? o voce mai curată. Abia epoca lui Traian
milie stă în faţa ta, care eşti prins în fla
Şi ce e mai trist, că copila ascultând şi Decebal, a lui Mircea, Ştefan şi Mihaiu
grant delict. sfaturile unchilor şi a mătuşilor — arză-le
Aşa era la 1400. Astăzi ? bravul mai sunt doar vrednice de amintit în
La 1400, după un răsboiu victorios, focul — mai împarte dragostea ei şi prin istorie. încolo ce mai avem remarcabil din
Azi n'ai chip în toată voia în privirea-i să te pierzi, Românii culegeau roadele victoriei lor. Bucu
vecini. De obiceiu aruncă bogăţiile — frum- vieaţa poporului român? Doar în strigări ire-
Cum îţi vine, cum îţi place pe copila s’o desmierzi, ria şi munca netulburată erau roadele trium
După gât să-i aşezi braţul, gură ’n gură, piept la piept, seţile — peste frontieră şi nici nu se gân gulare vechiul cântec mai apare, se ridică câte
fului, cel puţin pentru un timp oare-care. deşte, că acele bogăţii îi sunt dăruite de iu-
S’o întrebi numai cu ochii: Mă iubeşti tu ? spune drept! puţin la suprafaţă spre a fi bine visibil şi
La 1878? — Nu ai voie să te bucuri bitu-’i ce degeră la poartă, de Cavaler. Ei
Aş! Abea ’ţi-ai întins mâna, sare ivărul la uşe. earăşi dispare repede întunecat de vocea mai
E un congresde rubedenii, vre-un unchiu, vre-o mătuşe singur de victorie. Nu ţi-e permis să întinzi bine, atunci de ce se mai ţii la o copilă atât
puternică, de cântecele mai de seamă ale al
Iute capul într’o parte şi te uiţi în jos smerit.... mâna pe după gâtul copilei şi să o desmierzi. de depravată, cochetă şi cu toane, ca şi luna
Oare nu-’i în lumea asta vr un ungher pentru iubit? Sare ivărul şi apare t a nt i E u r o p a cu lui April? Nu vezi, că eşti ridicol? tor popoare şi de întâmplări mai vrednice de
figurat în istoria omenirii. Dar’ câte o voce
Ah, genialule poet, cum ai ştiut tu ca n e n e a Mus c al u II Copila e pretinsa lor Aşa este, dar’ dragostea e veche, ear’ mai curată....
să descrii, în câteva rînduri geniale, un întreg nepoată. Ea dispune de o zestre bunicică, e copila e urmaşa acelui popor, care odinioară Dar’ tot şueră şi strigă, scapără şi rupt răsună.
răsboiu, o întreagă epocă din istoria acestei muncitoare şi inteligentă, deci nu pot se o era stăpânul întregei lumi cunoscute pe atunci. Se împinge tumultoasă şi sălbatică pe strună.
nenorocite ţări. In adevăr, în loc să zici, că lase să-’şi ducă în voie traiul cu c av a l e r ul ; Apoi cavalerul visa în tinereţe, că ea îl va Nu strigă oare destul de puternic vocea
Românii an plecat la Plevna, s’au luptat vi zestrea trebue împărţită cu falşele rubedenii: iubi, că-’l va privi peste umăr cu răsboiului dela 1877? Gloria străbună nu a
tejeşte dovedind străinilor, că ei îşi iubesc Românul trebue să muncească şi România să drag, când el va sta dus pe gânduri şi astfel fost ea reînviată la Plevna? Nu a admirat lumea
ţara şi, că ţeara îi iubeşte; tu spui cu vorbe producă întâi pentru străini şi nu pentru sine, în armonie trăind vor tiura roman întreg... întreagă bravura oştenilor noştri? Poetul poate
atât de simple, atât de măreţe, încât ele stră ca la 1400. din sărmana lor vieaţă şi mai bună şi mai prin urmare să-’şi urmeze cântecul, dacă nu,
bat drept în inimă: că nu ai chip azi să te Eată pentru-ce poetul regretă timpul rea. Istoria va spune odată, că România pu să il termine. Insă urmările răsboiului sunt
mai pierzi în privirea copilei, să o desmierz lui Mircea şi pentru-ce critică cu atâta asprime ternică nu a existat numai la 1400, ci şi la rele, am putea zice, că sunt fatale pentru
după placul inimii tale, să-’i aşezi braţul pe timpurile noastre şi zice mai departe: 1900. Acum? România.
după gât şi gură în gură, piept la piept s’o Sunt sătul de-aşa vieaţă... nu sorbind al ei păhară, N’o mai caut. Ce se caut? E acelaş cântec vechi; (Va urma). 1 S. O RD E AN ,
întrebi numai cu ochii: Dar’ miseria aceasta, proza asta e amară, Setea liniştei eterne, care-mi sună la urechi;