Page 1 - Activitatea_1902_07_29
P. 1

Anul  II.                                                   Orăştie,  31  Iulie  n.  1902.                                                              Nr.  29




             IN S E R Ţ IU N I:                                                                                                                            A B O N A M E N T :
       se  plătesc  cu  preţuri  foarte                                                                                                               Pe  an  6 cor.  pe  x/a  an 3 cor.
                 reduse.
                                                                                                                                                      Pentru  plugari— ţărani  pe an
                                                                                                                                                              4  coroane.
       Manuscriptele sunt a se adresa
       redacţiei  şi  acelea  nu  să  îna­
                                                                                                                                                      Pentru  România  şi  străinătate:
                 poiază.
                                                                                                                                                           Pe  an  16  franci.
       Epistole neCrancate  nu se primesc.                                                                                                             Un  număr  costă  12  bani.


          EDITOR,  PROPRIETAR  Şl  ŞEF-REDACTOR:                                                                                                   REDACTOR RESPONSABIL ;
                                                                       A pare  în  fiecare  Joi.
            D r .  A u r e l  M u n t e a n                                                                                                     L a u r i a n  B e r c i a n


            înaltă  nobleţe  a  femeii                 Templele  omenirii,  ale  căror  preo­ renumelui  unui  mort  —   fete sau  temei    Ori-ce  femee  poate  fi  preoteasă,
                          DE                     tese  sunt  femeile,  sunt  toarte  nume­ devenite preotese ale  fidelităţii,  al  căror  numai  dacă  păstrează  flacăra  altarului
                  C AR M E N   S Y L V A .       roase  şi  de  o  imensă  varietate  de  di­ pelerinaj zilnic are drept  ţintă locul sfinţit  în  propriu-i  sin  pură  şi  imaculată,  fără
                                                 mensiuni  şi  de  forme:  unele  sunt  vaste  prin  amintirea  unei  vieţi  şi  unde  toate  a  o  lăsa  întunecată  de  frivolitatea  de­
                     (Urinare  şi  fine).        şi  de  proporţii  uriaşe;  altele  mici  şi  speranţele  lor  se  odihnesc  sub  păment. şartă,  nici  înăbuşită  de  grijile  zdro­
            Strămoşii  noştri  din  antica  Ger­ neînsemnate  în  aparenţă.    Spaţiul  pe       Altele  nu  se  mărită de  loc  pentru   bitoare.
       manie  ştiau  bine  ce  erau  femeile  lor   care-1  ocupă  nu  e  nimic;  totul  atîrnă   a  putea  servi  mai  în  voe  pe  semenii   Cu  toate  suntem  preotese  prin
       şi  le  ţineau  în  mare  cinste.   Ele  erau  de  munca  ce  se  desfăşură  într’însele,  lor.   N ’au  voit  de  loc  se  aibă  legături,  puterea  de  căldură,  care  domneşte  în
       sfinte  pentru  dinşii,  se  apropiau  de ele  de  bunăvoinţa  acelora  cari  o  execută.  interese,  sau  afecţiuni  proprii,  cari  le-ar  inimile  noastre  vecinie  palpitânde,  prin
       cu  respect  şi  teamă,  considerându-le  ca  Unele  femei  îşi  consacră  vieaţa  pentru  fi  putut  depărta  de  causa  căreia  s’au  binecuvântările  cari  pot  eşi  din  buzele
       pe  nişte  preotese,  cari  trebuiau  sâ  ia  educaţiunea  tineretului;  căci  fondurile  devotat:  serviciul  omenirii  suferinde.  noastre,  prin  lumina  care  trebue  sâ
       hotărîrea  tuturor  afacerilor  în  momen­ de  înţelepciune  şi  de  ştiinţă,  cari  figu­  In  toate  timpurile,  în  toate  sesoanele,  radieze  din  ochii  noştri  veghetori,  prin
       tele  grave.   Căci  acei  râsboinici  viteji  rează  printre  bunurile  cele  mai  mult   pe  vânt  sau  pe furtună, le  vezi alergând  munca  pe  care  o   sâvîrşesc  mâni le
       judecau  cu  drept,  că  nu  puteau  trata  preţuite  din  toate  timpurile  şi din toate   la postul lor pretutindeni unde  le chiamă   noastre.
       cu  destulă  veneraţie  pe  femeile  lor,  pe  ţârile,  nu  sunt  decât  nişte  împrumuturi   datoria.                               Ori-ce  femee,  care  se  gândeşte  la
       mamele  lor  şi  pe  mamele  copiilor  lor.  cari  ni-se  fac  şi  cari  transmite  din  ge­  Mai  există un mare sanctuar pentru  alţii  mai  mult  decât  la  sine,   e  o
       Ei  mai  gândeau,  afară  de  aceasta,  că  neraţie  în  generaţie,  trebuesc  puse  la   noi  toţi:  pământul  pe care ne-am născut,  preoteasă   în   adevâratul   înţeles   al
       aceste  credincioase  păzitoare  ale  cămi­ disposiţiunea  tinerilor  cari   cresc  în   biserica  unde  ne  întâlnim  cu  toţii,  ui­  cuvântului.
       nului  şi  ale  familiei  puteau  foarte  bine  jurul  nostru.   De  sigur  că  nu  e  o  mi­  tând  certurile  şi  neînţelegerile  noastre.   Sunt  preotese  toate  femeile  cari
       sâ  fie  dotate  cu  darul  profeţiei,  căci  siune  mediocră  faptul  de  a  deschide   Altarul  şi  tronul  se  găsesc  alături  în  asistă  şi  ajut  pe  nenorociţi  şi  cari
       ochiul  lor  obicinuit cu vecinica  vigilenţă  această  comoară   sufletelor  tinere  şi   acest  mare  templu  şi  a  fi  preoteasă  readuc  la  Dumnezeu  pe  toţi  rătăciţii.
       şi  prevedere,  trebue  sâ  fie  mai  mult  arzătoare,  impaciente   de  a-şi  căpăta   într’însul  e  o  slujbă  care-ţi  face  cinste   Şi  dacă  noi  femeile,  avem  mult
       decât  ori-care  altul,  apt  sâ  pătrundă  moştenirea  lor  de  cunoştirtţe.   Şcoala   mare,  dar  care  cere  sacrificii  mari  din  de  suferit  în  pelerinagiul  nostru  pă­
       tainele  viitorului.   De  asemenea  şi  că­ statului,  şi  ea  chiar  poate  fi..(  o  tindă   partea  aceleia, care  vrea s’o  împlinească  mântesc,  această  suferinţă  nu face decât
       minul  era  pentru  ei  un  sanctuar,  ear’  care  sâ-ţi  înlesnească  intrarea  în  sanc­  cu  dreptate,  căci  trebue  se  renunţe  la  sâ  ne  dea  puteri  mai  mari  şi  sâ  fim
       întreţinerea  focului  o  datorie  sfântă.  tuar, ear învăţătoarea formează  o  demnă   toate  speranţele  şi  la  toate  plăcerile  mai  apte  pentru  misiunea  noastră.
       Din  timpurile  cele  mai  depărtate,  fetele  servitoare  a  templului.   Rolul  ei  nu  e   personale,  se  sacrifice  propriile  ei  do­  Femeea   artistă   e  o  adevârată
       tinere  cele  mai  nobile,  formau  o  clasă   în totdeauna  comod.   Semăn ţa  pe  care   rinţe  şi  aspiraţiuni  spre  binele  altuia  şi preoteasă,  fie  ea  scriitoare  sau  pictoră,
       privilegiată  însărcinată   de  a  veghia   o  samănă  dînsa  poate  cădea câte odată   se  n’aibă  gând,  grije,  vieaţă,  rugăciune  sau  că  stimulează  prin   cântec  sau
       asupra  lui  şi  de  a-1  ţinea  în  totdeauna   pe  un  pământ  ingrat  dar  adesea  însă   decât  pentru  alţii.   Ea  e  vigilenta,  ai  muzica  instrumentală,  sufletul  omului
       aprins.  Ele  erau  cele mai  bune  şi  deci   ea  produce  şi  fructe, şi aceea e răsplata.   cărei  ochi  nu  trebue  să  cedeze  nici  pentru  a  deştepta  într’însul gândiri  no­
       alesele  naţiunii,  şi  îndată sacerdoţiul  lor   Ea  cunoaşte  valoarea  darului  pe  care-’l   odată  somnului;  focul  întreţinut  pe  al­ bile  şi  a-1  împinge  la  fapte  viteze.   Ea
       căpătă  un  caracter  aproape  divin,  căci  face,  când  călăuzeşte  degetele  stângace   tarul  ei  trebue  se  proiecteze  până  de­ are  o  misiune  glorioasă,  cu  atât  mai
       flacăra  ajunsese  simbolul  obiceiurilor  şi   în  primele  lor sforţări  pentru  a  se servi   parte  de  tot  lumina  sa  ca  un  far,  care  mult,  cu  cât  e  conştientă  de  puterea
       tradiţiilor  antice.   In  epocele  acelea   de  ac;  căci  pentru  multe fetiţe,  aceasta   semnalează  toate  primejdiile,  readucând  care  e  într’însa  şi  ştie  că  va  fi  de
       primitive  era  aşa  de  greu  să faci  focul!   e  adevăratul  punct  de  plecare  al  vieţii;   în  port  barca  neatinsă.   Câte  lucruri  ajuns  energia  ei  pentru  opera  care-i
       trebuia  cu  o  răbdare  nemărginită,  să   prima  lecţiune  a  acelor  arte  folositoare,   mari  nu  poate  împlini  ea,  preoteasa în­ incumbă.  Pentru-ca  flacăra  altarului  ei
       freci  o  bucată  de  lemn  de  alta  pentru   cari  mai  târziu  trebue  să  facă  dintr’în-   coronată  şi  miruitâ  spre  binele  ţării  sâ  poată  râspândi  o  flacără  vie  şi  lim­
       a  căpăta o simplă  schîntee,  aşa  că  nu e   sele  nişte  femei  şi  mame  fericite.  sale,  schimbând  chiar  blăstemele  în  bi-  pede,  trebue  sâ-’l  hrănească  cu  ali­
                                                                     *
       de  mirare,  dacă  pietrile  pe  cari  se                                            necuvîntări,  dacă  acea  ţară  pe  care o  mentul  cel  mai  curat,  cu  ce  poate  da
       aprindea  şi  se  întreţinea  focul,  erau     Mai  sunt  apoi  femeile,  cari  sunt  ţine  sub  al  ei  sceptru  e  un  templu  ea  mai  bun,  cu  sângele  propriei  sale
       considerate  ca  altare  de  sacrificiu.  păzitoarele  pioase  ale  unui  mormânt,  a consacrat  Adevărului  şi  Dreptăţii.    inimi.   Şi  când  flacăra  inspiraţiei  se


                                                 mânului  subjugat  cu  toate  calităţile  şi  de­  nimea  era  şi e aproape  cu totul străină ideilor  tului,  deoare-ce  ei  nu  au  voit  sS-T  urmeze.
              FOIŞOARA___                        fectele  lui.                              şi principiilor propagate de Eminescu.  Atunci  Aceştia  au  apucat  un  drum  prea  lung,  cu
                                                      Cetiţi  alte  scrisori  tot de pe  acea vreme   ce  l-a  pututţinea pe  poet în  acel  cerc  literar?  prea  multe  cotituri  şi  nici  nu  vor  ajunge
                                                 publicate în „Convorbiri" din a. c.,  şi veţi vedea   de  ce  nu  l-a  părăsit?  Vom  arăta căuşele.  In  vre-odată  la  ţinta  dorită.  Ca  dovadă  avem
                                                 ce  spune  de  dl  Carp  după  impresia  făcută   adevăr  e  curios  lucru  să  vezi  unite  persoane  societatea  Junimea, care, vorba  d-lui  Xenopol,
          Pesimismul  lui  Eminescu.             lui  la  pritna  întâlnire.  Veţi observa, că  Emi­  cu  idei  ce  se  bat  cap  în  cap.   Vezi  de  ex.  un  fost  membru  al  ei,  a  devenit  o  simplă
                                                 nescu,  în  care  era  întrupat  în  sânge,  carne   pe  un  Eminescu  pesimistul  alăturea  cu  un  formaţiune  politică  închegată  în  Bucureşti.
                                                 şi  oase  geniul  poporului  român,  nu  a  putut   Negruzzi,  un  Maiorescu,  un  Carp  etc.,  cari  Ceau  devenit „Convorbirile L.“ ? Acele „Conv".
            Ce  e  pesimismul ?   Pesimismul  este re­                                      numai  pesimişti  nu  sunt.
                                                 pricepe  nici  odată  pe  »spiritus  rector*  al                   Vezi  un  geniu  ce  unde  într’o  vreme  era  concentrat  aproape
       volta  omului  simţitor  contra  unei  stări  anor­
                                                 Junimismului  delanoi,  după-cum nici acesta  nu   cu  gândirea  lui  profundă  a  cuprins  toate ra­  tot  ce  avea  România  mai  inteligent  pe  te­
       male  de  lucruri.
                                                 l-a  priceput  pe  poet.  De  aci  vedem  pe  dl  murile  de  activitate  şi  de gândire  omenească  renul  literar?  Unde sunt scriitorii  lor?  S’au
            Dar  care  e  starea  normală a lucrurilor ?
                                                 P.  P.  Carp  spunând  că :   »Nu-i  plac  poesiile  alăturea  cu  nişte  persoane, cari  deşi  capabile,  împrăştiat  toţi  ca  puii  de  potârniche.  în­
       Iată  ce  este  foarte  greu  de  spus.   Iată  un
                                                 lui  Eminescu,  deoarece-i  fac   impresia  de  tot  vorba  Românului:  au  luat'o  alăturea  cu  jugaţi  la  o  povară  grea,  netrâgând  toţi într’o
       lucru, pe  care  puţini  muritori  pot  să-’i  vadă
                                                 ceva  stors  şi  chinuit  din  cale  afară».   Iar  drumul.   Ceea-ce  însă  i-a  ţinut  strîns  legaţi  direcţie,  carul  a  rămas  în  baltă.  Şi  vor  tre­
       drept  şi  să-’l  studieze  în  fond.  De  aceea  se
                                                 Eminescu  zice:  »n’am  putut  să-mi  formez  o   a  fost  idealul  —   ţinta  —   la  care  căutau  se  bui  să  vină  alţii  să  le scoată  carul  din  glod.
       găsesc  puţini,  cari  să  priceapă  căuşele  unei
                                                 opiniune  definitivă  asupra  d-lui  Carp.   Atâta   meargă  cu  toţii.   Aşa,  toţi  cei  grupaţi  îm­  Ceea-ce va  fi  cu  atât  mai  greu,  cu  cât  roa­
       stări  anormale  şi  mult  mai  puţini,  cari  să
                                                 e  sigur,  că  raţionează  foarte  original».  prejurul „Convorbirilor" au ca  ideal  comun  ri­  tele  au  întrat  mai  adânc  în  văgaş  şi  poate....
       poată  propune  mijloace  de  îndreptare  la  o                                      dicarea literară şi politică a neamului românesc.  osiile  au  început  chiar  să  prindă  rugină.
       astfel  de  stare.  Eminescu  a  fost  aproape   Da,  poisiile  lui  Eminescu  fac  impresia
       unicul  Român  profund  cunoscător  al  stărei   de  ceva  stors  şi  chinuit,  după-cum  stors  şi   Din  nenorocire,  afară   de   Eminescu   Cine  oare  va  fi  în  stare  să  ne  adune
                                                                                                                                      pe  toţi  câţi  tragem  la  carul  naţional  şi  ară-
       anormale  în  care  se găsea  şi se  găseşte  ţeara   chinuit  din  cale  afară  e  şi  poporul  ce  a pro­  nimeni  din  aceştia  nu  a  nimerit  ulicioara  ce
       noastră.  Şi  această  cunoaştere  nu a  provenit   curat  materialul  diu  care  ele  sunt  plăsmuite.   duce  la  ţînta  comună.   Causa ?  Causa  zace   tându-ne  direcţia  să  ne  zică:  într’acolo  să
       dintr’o inspiraţie  divină, după-cum se  întâmplă   Şi  dl  Carp,  care  nu  a  înţeles  până  acum  de   înfăptui, că  cei  dela „Convorbiri"  erau aproape   trageţi  cu  toţii.
       la  ceialalţi  poeţi  şi  scriitori  ai  noştri.   Ea   cât  foarte  puţin  din  geniul  poporului  român,   cu  totul  străini  de  geniul  adevărat  al  popo­  De  altfel  poteca  e  formată  deja  de ma­
       este  resultatul  unor  studii  profunde  dobân­  nu  poate  simţi  ca  acesta  şi  de  aceea  nu  va   rului  român.  Căci, cum  îmi  zicea  un  prieten   rele  poet  şi  încă  potecă  bine  bătută.   Noi
       dite  prin  observarea atentă a  diferitelor strate   pricepe  poesiile  geniale  scoase din  suferinţele   al  d-lui  Maiorescu:   »Eu  mă  îndoesc,  că  dl   nu  avem  decât  să  îndreptăm  carul  spre  ea
       sociale  d n  România  şi  din  alte  ţări.  de  veacuri  ale  lui  şi  mai  cu  samă  din  groaz­  Maiorescu  va  fi  văzut  vre-o  dată  un  ţăran   şi  el  va  merge  bine.
            Cetiţi scrisoarea publicată  în  Nr.  festival   nicele  suferinţe  actuale.    român*.   Acel  prieten  se  îndoeşte.   Noi   Mulţi  au  aruncat  pesimismul  lui  Emi­
       al  »Conv.  Lit.*  şi  trimeasă d-lui  N< gruţiu din   In  cosecuenţă tot ce  a  lucrat  d-sa pentru  suntem  siguri,  că  dl  Maiorescu  nu  a  văzut  nescu  în  sarcina gârbovului  de Schopenhauer.
       Viena  la  1871,  adecă  la  vârsta  de  22  ani  a  această  naţie  a  avut  efecte  din  cale  afară de  în  vieaţă  un  ţăran  adevărat.   De  aceea  ză-  Eminescu  a  fost  crescut  Ia  această  şcoală,
       poetului  şi  vă  desfid  să-mi arătaţi  o discriere  rele.  Dar  despre  aceasta  la  rîndul  său.   De  darnic  căutau  cu  toţii  să  ajungă  la  aceeaşi  zic  ei.   Schopenhauer  a  fost  un  mare  pesi­
       mai  justă,  o  caracterizare  mai  perfectă  a Ro-  altfel  întreaga  grupare  dela  societatea  Ju­  ţintă.  Drumul  a  fost  greşit  de  colegii  poe-  mist.  Urma  deci  ca  şi  Eminescu  să  fie.
   1   2   3   4