Page 1 - Activitatea_1903_06_24
P. 1
Anul III. Orăştie, 25 Iunie n. 1903 Nr. 24
IN S E R Ţ IU N I: A B O N A M E N T :
se plătesc cu preţuri oarte Pe an 6 cor. pe 1/2 an 3 cor.
reduse. - ~
Pentru plugari— ţărani pe an
4 coroane.
Manuscriptele sunt a se adresa
redacţiei şi acelea nu se îna
Pentru Rom ânia şi străinătate:
poiază.
Pe an 16 franci.
Epistole nefrancatc nu se primesc. Un număr costă 12 bani
EDITOR, PR O PR IETA R ŞI ŞEF-R ED A C Tf REDACTOR RESPO N SA BIL :
A p a r e în f i e c a r e Joi.
D r . A u r e l M u n t e a n L a u r i a n B e r c i a n
înflorirea satelor. zate regulat; stradele curăţite; pomi funcţiuni ? Serbările dela Lugoj.
Case frumoase, mari, curate, aşe
Oare satele nu sunt pline de
sau arbori frumoşi pe lângă drumuri şi Apoi a munci bine pământul, din Iubileul de 50 de ani a Lugojului
case; şcoala, biserica şi primăria trebue care se foloseşte lumea întreagă, e mică s’a serbat cu mare pompă, Dumineca
O chestiune însemnată ce ar trebui
să se înalte măreţ deasupra celorlalte funcţiune ? trecută. încă Sâmbătă sosiră oaspeţi
sâ ne preocupe, este înflorirea satelor.
zidiri. A creşte puţine, dar bune vite, a din toate părţile, mai ales însă din
O! cât de mult se cuprinde în Bănat. La 6 ore sosi cu trenul înalt
face stupărie care ne-ar aduce cea mai
aceste cuvinte! Acestea toate se pot ajunge prin Preasfinţia Sa Metropolitul Victor Mi-
Se nu se creadă, că doar aceasta o muncă intensivă şi raţională, ordine mare bogăţie cu puţină cheltueală. Fe hali dela Blaj. încă la gara din Baliţ
ar interesa numai pe săteni, cum se şi economie, afară de acestea prin ce meile a creşte vermi de mătasă, dela Excelenţa Sa fu întimpinat de un ca
pare la prima vedere. tiri, conferenţe etc. care să scoată borangicul (haras), cea nonic şi protopopul Lugojului, cari îl
mai frumoasă şi scumpă producţie na salutară în numele Episcopului Radu.
Nu! această chestiune e de un Că până de present acestea nu
ţională ! A ne face noi înşine îmbrăcă Cu Ex. Sa veneau: Ioan M. Moldovan,
folos naţional, un lucru care interesează s’au putut lace, vina în mare parte o
mintea şi încălţămintea pe care dăm o canonic-preposit, Gavrilă Pop, canonic,
pe toate clasele sociesăţii, pe mic şi poartă ţăranii înşişi. Aurel C. Domşa, redactorul „Unirei", pro
grămadă de bani la străini.
pe mare, pe toată suflarea românească. Şi anume eată de ce: fesorul Silv. Nestor, cu familia, toţi din
Toate acestea şi mai multe altele
Societatea este un lanţ, dela care Blaj, apoi Francisc Hosszu Longin, adv.,
In fiecare sătean e născută dorinţa, nu sunt pentru săteni?
Ioan Simionaş, preşed. sedriei orfanale,
dacă ar lipsi şi numai o verigă, legă ca să vadă copii lor pricopsiţi. Dacă Ocupându-se cu ele, am vedea în din Deva, şi alţii. La gara din Lugoj
tura s’ar rupe. Şi apoi când e vorba întri în vorbă cu sătenii şi între altele timp scurt satele mult mai frumoase şi eşiseră întru întimpinarea Metropolitului
de ceea-ce cu drept cuvânt se numeşte îţi dai în petec şi de copii, apoi nu mai bogate ca oraşele. Episcopul Radu cu canonicii,, fişpanul
talpa casei, ori cine poate preţui ce mai decât îţi dă fiecare sătean cu stare Dacă oraşele sunt cum sc văd, Pogâny, vicişpanul Fialka, mulţime de
însemnătate are în stat. mai bunicică, următorul răspuns: apoi aceasta se datoreşte sătenilor, cari preoţi şi fruntaşi mireni. Deşi ploua,
Cine nu poate pricepe că progre totuşi ’i-s’a făcut Metropolitului o pri
— Dacă-mi va trăi copilaşul, o prin deşteptâciunea lor au ştiut să le mire frumoasă. II salută cu frumoase
sul satelor s’ar resimţi şi asupra oraşe
să-l fac popă, dascăl, sau ori-ce fel de ridice şi să le înfrumseţeze. De ce cuvinte Episcopul Radu, corniţele su
lor şi a întregei societăţi.
funcţionar, cu un cuvent om învăţat, aceşti fii de săteni, cari năvălesc la prem şi primarul Lugojului, la cari răs
Cu întemeierea unei ci vilisaţiun'
numai să nu-1 mai văd pătimind aici oraşe, n’ar sta la sate, ca să le pună punse foarte vesel, că după opt ani
în sate ar trebui sâ se ocupe toate su poate vedea de nou oraşul în care a
în sat, cum păţesc eu multe". şi pe ele pe aceeaşi scară ca oraşele?
fletele mari. Atât cei de sus, cât şi cei păstorit 20 ani.
Frumoasă dorinţă! Ori doar’ tot ce răsare bun la sate,
de jos sâ se întâlnească cu gândul şi e destinat pentru oraşe? Seara la 9 ore un convoiu mare
Ţeranii însă nu ţin ca copii lor se porni spre reşedinţa episcopească
cu fapta în acest punct. De unde acest noroc?
învăţaţi să vină ear’ în sat, să facă din unde era sălăşluit Metropolitul. Popo
Nu-i vorbă, se lucrează demult Da, iubiţi săteni, noroc pe oraşe,
sătucul lor un oraş mare ţărănesc. Ei rul însoţit de musică, purtând făclii
pentru ridicarea ţărănimii, dar cum lu căci dacă întri în vre-un sat ţi-e mai trecu din piaţă la curtea episcopească,
ţin cu ori-ce preţ, ca aceia să fie sluj
crarea aceasta e grea şi recere timp, mare mila de neregulata aşezare a ca unde trei coruri cântară pe rând câte
başi la oraş, ca şi cum satele n’ar avea
trebue zorită. selor, de noroiul în care înoată sărma o cântare. Metropolitul, Episcopul şl
nevoie de oameni luminaţi.
Un semn îmbucurător despre a- nele animale. oaspeţii sei eşiră pe balcon, care era
ceasta este înfiinţarea de biblioteci po Şi apoi este ştiut, că slujbaşul de De aceea ar fi bine, iubiţi săteni, frumos luminat cu lampe electrice de
felurite colori.
pulare,' ce pe unele locuri deja şi-a ori-ce rang, nu e stăpân, nu poate lucra ca copiilor pe lângă o oare-care învă
D. Fabiu Re zei, advocat din Lu
luat începutul. după voia sa, ci după-cum i-se porun ţătură să le daţi şi câte un meşteşug goj, adresă o cuvântare Episcopului,
De altcum sub „înflorirea satelor'* ceşte de cei mai mari. Apoi unde mai şi să rămână la sate, unde uniţi cu to arătând însemnătatea zilei când să îm
nu înţelegem altceva, decât: locuitori pui, că întotdeauna e cu frica în sîn, ţii să puneţi umărul la roata satului, plinesc 50 ani dela înfiinţarea episco
sănătoşi, voinici, cu ştiinţă de carte, iu că-1 scot din serviciu ? ca să-l scoateţi din noroiul care l’a piei din Lugoj. Cuvântarea fu primită
bitori de binele altuia, de binele comu Duce o vieaţă închisă, respirând mai înghiţit; căci e de necrezut, că sa cu dese strigăte să t r ă i a s c ă .
Episcopul Radu răspunse cu o
nei, de binele ţerii; să fie adecă adusă aer stricat. tele să fie ursite a fi întunecate cât va vorbire şi mai puternică, şi înălţătoare,
prin sate viaţa intelectuală, înălţarea Bine ar fi, când ţăranii s’ar mai fi lumea. care cuceri toate inimile şi le încălzi.
sufletească. abate dela aceasta. îngrijiţi deci de înflorirea satelor! Glasul plin şi larg, şi tăria convingerii,
Eternă fie mirt ria-ţi de-a noastră sfîntă închinare, Numirile slavone de munţi şi rîuri:
FOIŞOARA Cum ne rugăm a ă eternă a ţlrii sfîntă Neatârnare. iraba romană, — Zandga (za = către şi noga = picior), Budis-
Iar tu, ce întâiu purtaţi mistria, Spătarule Cantacusin
Din lumea sufletelor drepte rosteşte vecinicul Amin! şi mnuririle streine. lavul (buditi = a se trezi şi slava = glorie,
care se trezeşte în glorie în razele soarelui),
T . DuţescibDuţu.
Cerna (dorn = negru), Bistriţa (bystru =
(Urmare).
3 /Cariăstirii Sinaia repede), Dâmboviţa (dubu = stejar), ne do
Vin năvălirile barbarilor : Goţii, Hunii, vedeşte o împreună dăinuire în munţi a Ro
— Cu prilejul sfinţirii bisericii — Gepizii, Avarii, Slavii, Bulgarii, Ungurii, Pe
(In f o r m ă p o p u l a r ă ) . cenegii, Cumanii şi Tătarii, ne cutreeră pă mânilor cu Slavii, iar mulţimea cuvintelor
slave: plug, grindeiu, cormană, rariţă, brazdă,
mânturile, unii fiind mai cum se cade, alţii
Mărturisind statornicia credinţei noastre strămoşeşti, greblă, lopată, snop, ciae, coasă, mirişte,
lăsând foc şi pară în urma lor. Cu toată
Şi rostul slovelor din cronici şi din tzvoade româneşti; Frunză verde pom pletos, stog ne arată, că agricultura le-a fost ocu-
In tainic luminiş de codru şi sub Carpatul uriaş, Vai de omul păcătos: această vieaţă bântuită aproape mai bine de paţiunea de căpetenie în timpul traiului lor
Răsai — altar de pomenire — dumnezeescule locaş. 1.000 de ani, poporul român n’a perit, ba împreună.
Tîrăeşte băţul pe jos
încă şi-a păstrat firea lui îndestul de curată Cu toată înrîurirea slavonă, poporul
Şi face lucrul pe dos.
In preajtna-ţi Peleşul doineşte povestea toarsă de-o Regină, şi neatinsă de duşmani. român rămâne tot cu limba lui latină, de
Pe când norodul umple valea şi crucit tale se închină, Când e lumea la arat,
In aceste timpuri de restrişte, în mij care se apropie în multe părţi mai mult de
Căci au sosit din plai, din şesuri, cucernicii creştini în stol. El sade la crâşmă ’n sat;
Ca să ’ngenunche după datini în faţa sfintului Pristol. Când e lumea la cosit, locul fricei şi nesiguranţei, el se retrase la cât chiar italiana, vorbită în însuşi leagânu
munţi în ascunzişurile Carpaţilor, ducând o poporului roman.
El să plânge de urit;
Deschideţi zăvorită poartă, aprindeţi candelele vieţii, vieaţă numai Dumnezeu ştie, plină de amă Gramatica rămâne latină păstiând o
Când e lacul îngheţat,
Sub revenirea mîngâioasă şi 'ndemnătoare-a dimineţii; răciuni şi de suferinţe. Trăind în văgaunele foarte mare asemănare în formele conjugării;
Iar clopotul sunând troparul prea sfintei pururi Adormiri, El să duce la scăldat;
nestrăbătute ale munţilor, el fu ferit de atin iar pronumele, conjugaţiunile şi preposiţiunile,
Să ducă veste şi-altor neamuri de slava mândrei mînăstiri, Când e lumea ’n veselie,
gerea îndelungată a celor mai multe neamuri adecă tocmai particolele relaţionale ale limbii
El plânge de sărăcie;
Cântaţi înălţătoare stihuri Treimei cei de o fiinţă; barbare. Cu nici unul din aceste popoare sunt de origină latină. Traiul Românilor în
Când e omul supărat
Iar Regelui Viteaz şi Mare: izbînditoare biruinţă. nu făcu prietenie decât cu Slavii. Nenoro munţi şi vieaţa lor păstorească dă deslegare
El îi spune de ’nsurat.
Căci El în marmoră ciopleşte, din dragul spornic al moşiei, cirea comună — frica de Huni şi Avari — unei alte cestiuni capitale: unitatea limbei
De patru-zeci de ani aproape, izvodul nou al României. Frunză verde pom pletos, strânse prieteşugul Românilor şi Slavilor, noastre. Pe când în alte ţări, de pildă Italia,
Vai de omul păcătos:
Răsune vecinie în altaru-ţi cântări în graiul strămoşesc, Tîrăeşte băţul pe jos silindu-i să trăiască cât va timp împreună. Lombardul nu se înţelege cu locuitorul Ro
Pre cât va răsuna în codru al Doinei viers dumnezeesc. Avarii mai îmblânzindu-se, Românii cu Sla mâniei, nici Veneţianul cu Pemontt zul, foarte
Şi face lucrul pe dos.
De apururi strălucească tîmpla-ţi sub blânda candelei lumină, vii încep a se scoborî din înălţimi către şes apropiaţi geograficeşte, la noi din contră se
Ca sub al poesiei soare, o f runte mîndră de Regină, {„Albina"), T h . D i S p e r a n tia , întemeiând numeroase sate şi oraşe. înţeleg de minune Maramureşeanul cu Ol-