Page 1 - Activitatea_1904_10_40
P. 1
Nr. 40
O răsti e, 13 Octomvrie n. 1904.
Amil IV ■ - ■ ■ ’ - « . ■ III— II — I.' — J L 11- ■ 111 1 ■■■■
ABONAMENT:
INSERŢIUNI: Pe an 6 cor. pe 1/2 an 3 cor.
se plătesc cu preţuri fonrt.
reduse. Pentru plugari— ţărani pe an
4 coroane.
Manuscriptele sunt a se adresa
Pentru Rom ânia şi străinătate:
redacţiei şi acelea nu sfi îna
Pe an 16 franci.
poiază.
Un număr costă 12 bani
Epistole nefrancate nu se primes
REDACTO R RESPO N SA BIL :
A p a r e în f i e c a r e Joi.
F.DITOR, PRO PRIETA R Şt ŞEF-RED ACTOR:
L a u r i a n B e r c i a n
D r . A u r e l M u n t e a n
>Es liebt die W elt das şi nu literat. Aceasta însă nu e nici un Generaţia modernă românească, tre pot să ne înfăţişeze pe Dl Diaconovici
Strahlende zu schwârzen, rău. Din contră, aceasta e pentru îm bue să se bucure că are o garanţie decât în lumina cea mai favorabilă.
und das Erhabene in den Necondiţionat, după definiţia noastră di
prejurările noastre concrete bine, Dia atât de mare, cum e Dl Diaconovici pen
Kot zu ziehen<. nainte, suma acestor însuşiri escelente,
S chiller. Xenien. conovici e literat ca advocat şi advocat tru buna propăşire a lucrurilor la »Aso-
ciaţiunea Transilvană». Un representant întrece pe departe toate scăderile dlui
ca literat. Un literat simplu nu are
Pe terenul literar şi cultural bân- a culturei noi, a fost totdeauna o contra Diaconovici, care i-le atribue contrarii
încă teren în Ardeal. Suntem prea ră
tue lupta la noi, eu aceeaşi patimă he- balansa preţioasă a influinţei prea mari lui, făcând din el pentru viaţa noastră
maşi înapoi şi prea săraci, pentru a
rostrată, ca în arena politică. Aceasta a popismului la »Asociaţiune« care vrea culturală, un om preţios. Dl Diaconovici
putea susţinea literaţi. Nouă ne trebue
nu poate însă nici-decum să ne intimi să susţie status quo. Dl Diaconovici e un organisator energic, un scriitor
de ocamdată pătura diletanţilor, care să
deze a nu ne exprima opiniunea noastră bun, şi ce e mai de lăudat, un om cu
prepare societatea pentru primirea unei poate servi ca model pentru tinerimea
cu francheţa şi inparţialitatea acelui om, o cultură copioasă, în tot cuprinsul cu
I literaturi viitoare. Şi Dl Diaconovici are noastră, el împreună calităţi bune de
ce arborează lealitatea şi libertatea exa vântului. Noi nu putem, decât să-l feli
încă prea multă cultură literară pentru Român cu o cultură europeană superi
minării ca o devisă falnică, peste ori-ce cităm la rămânerea în postul vechiu,
cerinţele noastre, şi mai ales pentru oară. Domniasa e un »gentelmen«, şi
reservă. de oameni de aceştia avem lipsă, mai şi se dorim ca mulţi ani să-şi poată
scopul »Asociaţiunei Transilvane«. Cu
Nu credem că există în literatură ales burghezimea noastră, medicii, ad desfăşura activitatea sa rodnică, în sis
cunoştinţe literare şi un talent de scri
ori politică, o problemă de însemnătate vocaţii, profesorii, funcţionarii noştri, care temul introdus de dânsul, căci putem fi
itor fumos înzestrat, d-sa mai1 e şi doc
mai mare, la discuţia cărea se zacă tot au învăţătură, dar’ nu cultură, care au cu toţii convinşi, că după cunoştinţa
tor în drept, care ia dat ascuţeala şi
adevărul într’o parte, ear’ tot neadevărul şcoală dar’ nu educaţie, care au titluri noastră, nu aflăm în generaţia presentâ
privirea acea practică pentru viaţă, cu
în cealaltă parte. Acela care se va stră dar’ nu maniere. Formalităţile sunt azi vre-un bărbat, care să-l poată înlocui
care nu se poate făli nici unul din
dui a examina imparţial argumentele în civilisaţie o cestie însemnată, nu for cu demnitate.
tre candidaţii recenţi la postul de
din dreapta şi din stânga, şi se reducă malităţi goale, ci formalităţile acelea, fără Din incidentul concursului la pos
secretariat, care din fericire a rămas
numărul punctelor la controversă la care oamenii culţi nu pot trăi în socie tul de secretar prim, s’a pus din par
tot în mâna dibace şi organisătoare a
măsura cea mai mică, acela va aduce tate, făcând dintr’un salon o şură, dintr’o tea unor aspiranţi la acest post, ca şi
lui Diaconovici. Fostul de secretar al
societăţii folosul cel mai mare. Tema
asociaţiunei nici nu e făcut pentru filo întrunire o turmă, din viaţa familiară o când şi în retragerea lui s’ar fi temut
aceasta f ă ne ocupe în articolul de faţă.
logi ori literaţi, ci pentru un organisa- banalitate... de el, o agitaţie gazetara, pe cât de
După vorbele aceste iniţiale, se in neadevăratâ pe atât de nedeamnă, deo
tor bun, şi trebue se se spună aici, că Fără un ton şevaleresc, nu va pu
trăm în discuţia problemei: E vorba de parte pentru a-i tăia drumul reîntoarce-
Diaconovici e cel mai mare spirit orga- tea nici pressa noastră să dobândească
figura domnului Dr. C. Diaconovici, în rei, de altă parte pentru a-şi asigura
nisator dintre Români. cea mai mică încredere a publicului.
jurul căreia opiniunile să divisează într’un candidaţii câştigarea postului. In loc
Lipsa de organisaţie a dus toate Tonul josnic care dominează în gaze
mod atât de bisar. «Von der Parteien de a-i fi recunoscător pentru netăgădui
întreprinderile noastre, atât politice cât tăria noastră a degradat jurnalele la
Gunst und Hass verwirrt, schwankt sein tele lui merite, au împroşcat în el cu
şi culturale la naufragiu, şi e întreba nişte testimonii de paupertate, de ca
Kharakterbild...« Astfel chipul domnului diverse scornituri, ce să poate numai ca
rea, că »Asociaţiunca Transilvană" ar racter şi de consciinţă. Lumea abonează
Dr. Cornel Diaconovici e turburat de un act de necultură barocă, comenta.
sta pe treapta aceea, pe care stă azi, gazetele din datorinţă, dar’ în fond le
o negură de vorbe, care trebue adatâ
dacă nu ar fi avut în sinul ei, pe ener desconsideră şi nu mai crede în ele» Cu deosebire am remarcat faptul
speriată şi înlocuită prin lumina ade
gicul şi eminentul organisator, Diacono şi dacă privim pe ia »casine« vedem acesta, la un tiner »de mare speranţă«
vărului nefalsificat. Dl Diaconovici poate
vici. Ce ar deveni de postul de secre pe toţi bătând cărţile, dar’ foarte rar care cu ori-ce preţ a încercat să se
zice ca Rebelais, că are trei feluri de
tariat, când l’ai instala cu un filolog pe câte unul cu vr’un jurnal în mână. vîre în postul acesta, deşi azi să pre
prieteni: Prieteni care îl urăsc, prieteni
hursuz ori cu un literat fantastic, care Aici merită Dl Diaconovici toată lauda. tinde a fi «docent privat« la universi
care-i sunt neutral, şi prieteni care îl
înbrobodiţi în teorii şi visuri solitare, nu In toate polemicele lui, îl vedem păs tate, ceea-ce mult ne miră, că cum e
au drag. Cei din urmă să reduc la un
sunt în stare să arete nici un resultat trând o limbă calmă, şi atăcat în ter posibil, a da în schimb un post atât
număr mic. Cu atât mai voluminoasă
positiv în lupta pentru existinţa naţio menii cei mai târgoveţi, el să apără tot de titular cu un «post de rând«. în
e ceata amicilor care îl uresc. Cei din
nală. Filologii, literaţii, criticii, jurnaliştii deauna cu arme legale. Niciodată nu a treprinderea aceasta ne pune înaintea
urmă zic că Dl Diaconovici e în postul
noştri toţi câţi s’au legat de persoana căzut din partea lui vr’o tăietură care unei întrebări ciudate, încât ne place a
de secretar al »Asociaţiunei Transilva
Dl Diaconovici, prinşi într’un singur să nu fie măsurată după codul scrimei. crede, că lumea pe la universităţi s’a
ne» o persoană „incapabilă", că dumnea
mănunchiu, nu cântăresc cât secretarul Ce priveşte raporturile anuale ale »Aso săturat de atâta filologie şi domnii pri
lui ar fi avocat dar’ nu literat, geşeftar
dar’ nu filolog, ba una ba alta, c’un » Asociaţiunei«. ciaţiunei» e necesar a observa, că ele vaţi docenţi cari cu limba şi literatura
sunt scrise într’o proză simplă, clară, română încep să dea fiasco pe la uni
cuvânt, s’a făcut o rumoare ca la iar Dl Diaconovici a dat viaţă »E nci
«burgheză» fără fineţele acelea lirice şi versităţile străine, ar fi buni bucuroşi
maroc. La atâtea învinuiri, pe cât de clopediei Rom âne« cel mai mare op
piţigăiate, după care vînează toţi acei dacă ar căpăta şi un post prin provin
multe pe atât de ireale, trebue să răs literar şi scienţific al timpului ultim a
scriitori ai noştri, care în sărăcia de idei cie. Se vede că filologilor privaţi do
pundem pe dată şi de grabă. tuturor Românilor. Ce sunt apariţiile
să învălue în fel şi fel de nuance. Dacă cenţi, şi aspiranţi la postul de secreta
Necondiţionat că domnul Diacono literare ardeleneşti pe lângă opera asta
aceste raporturi iiterare nu sunt după riat dela Asociaţiune le este mai mult
vici va fi având şi el scăderile lui, imposantă? Producte veştede, care nu
dorinţa multora, concepute cu mai mult de titulă şi rang, decât de altă ispravă,
»că!câiul lui Achil« — dar’ când e vorba înrădăcinează nici în realitate, nici în
lux retoric şi stilistic, Dl Diaconovici până strîngendu-i curelele şi tămăduiţi
să taxăm un om, trebue să-l tarifăm logică, nici în istorie, arteiacte apocrife,
face foarte bine, căci prin fraze iriză- de grandomanie, încep să vâneze după
întreg, să nu tăem din el o ciosvârtâ dar’ nu manifestări intelectuale apodic toare şi umflate, nu poţi acoperi un plată fixă. Deducem că pe la universi
ca dintr’un miel, şi să spunem la urmă, tice. Condeaşii noştri, ne dau poesii, j
manco literar şi cultural, care trebue tăţi nu să îmbulzesc paralele nici chiar
iată că nu e mult de el. Cine e un om dar’ nu ardoarea vieţii, ne dau o nuvelă,
la noi constatat. Vorba înfoiatâ cât atâta, cât să plătească »Pedelul".
valoros, şi cine nu e om valoros? Un dar' nu dau o carte, ne dau statui, dar’
broasca din fabulă, să ne servească de Regretăm, că foaia tinerilor noştri
om valoros e acela, a cărei calităţi bune I nu ne dau oamenii vieţii, ne dau chipuri,
motiv, a nu falsifica realitatea A înota
întrec suma defectelor. In caşul invers ' dar’ nu o convingere, — cei mai mulţi din Pesta, «Luceafărul« îşi oferă co
în apa rece a realismului brutal, e cea loanele ei, la aceşti »savanţi« cari fără
avem de-a face cu un om nevaloros. De sunt după expresia lui Zola »maimuţe
mai bună filosofie, şi totodată o peda
finiţia aceasta aproape algebraică, trebue a literaturii« dar’ nu literaţi veritabili. să fi prestat ceva până acum, să com
gogie sănătoasă. plac a atăca pe un bărbat de calibru
să o ţinem în văz, dacă vrem se rămâ Şi toată munca lor de azi, va fi perdută
nem imparţiali. Şi acesta e dorul nostru fără urmă în van, când tomurile »En Dacă condensăm cele espuse aici, lui Diaconovici. »Luceatărul« face ast
Să revenim la învinuiri. E adevă. ciclopediei Române« vor fi inventarul într’un facit, atunci ne place a fi con- fel un rău serviciu societăţii şi depă
rat că domnul Diaconovici e advocat [Sfânt a fiecărei biblioteci. i vinşi că atâtea calităţi vrednice, nu şeşte chemarea lui, care ar trebui să
