Page 12 - Albina_1952_01

% A L B I N A 1

de ŞERBAN NEDELCU
•— Măi Lisandre neică!... Llsandrc! şl Ieşi încet, parcă apăsat de o po­ Acum îi păzeau calea, la întoarcere. luceanu. N’are omul voie nici să mă­
Ieşi mă afară să-fi spun o vorbă! vară. Cel mai mărunt dintre el, Oancea Ma­ nânce?...
Cum era întuneric, Lisandru Bălă- La coltul uliţei, câţiva oameni vor­ rin, un ţăran scund, cu voce piţigăia­ Nu-i răspunse nimeni. II luară în­
ioară nu cunoscu pe cel care strigă beau cu aprindere. Se vârî între el, tă, de femeie, rupse tăcerea: tre ei şi porniră cu carul spre sat.
din uliţă. înainte de a coborî de pe dornic să afle ce se mai întâmplă prin — N’o să vină nici în noaptea acea­
prispă, întrebă cu glas tare: sat. Dar oamenii tăcură îndată ce-1 sta, măi fraţilor... Tremurăm degeaba, Chiar în ziua aceea, miliţianul şl
— Care eşti ăla, mă? văzură că se apropie. ca proştii... câţiva ţărani muncitori făcură cerce­
— Om bun. tări în curtea lui Buluceanu. Răscoli­
— Ei, de ce-ati tăcut măi fraţilor?
i — Care om- bun? întrebă el. — Cade el în capcană, răspunse ră prin odăi, în celar, în beci, în curte,;
Deabia când se apropie văzu că Neagu, un tânăr înalt, lat în spate, peste tot. Nu găsiră nimic. Doar câ­
In poartă îl aştepta Ion Bulucea- Aurică Podeanu, un ţăran măruntei, cu voce groasă. teva târne de porumb, zece duble de
nu. îmbrăcat într’un cojoc nou şi cu cu mustaţa roşcată, îl privi chiondorîş. — Mă, da’cum poate el să treacă grâu şi doi saci de făină...
căciulă neagră pe cap Buluccanu îi în­ Şezu câtăva vreme în cumpănă, apoi prin sate, cu carele încărcate, dacă « Se învârtiră din nou prin ogradă,
tinse mâna şi dete să pătrundă în curte. îi zise: speculant? întrebă Oancea. Nu-1 opre­ cercetară prin glugile de coceni, în
Dar Lisandru se făcu că nu-i vede mâ­ — Ia, vorbim şi noi de vremurile şte nimeni? grădină, dar zadarnic.
na şi se propti în poartă, nelăsându-1 aste„... — Ci-că îi dă Nită Bădilă acte de — Vedeţi, zise femeia lui Bulucea­
să intre. — Ţi-a făcut cineva vr’un rău? liberă trecere, spuse Lisandru, svârlind nu. Ne-ati năpăstuit de pomană!... Ve-
mucul ţigării. Ba o adeverinţă că e zi-i Doamne pe duşmani, adăogă ea;
— Ce vânt te aduce la mine? întrebă — Mie nu mi-a făcut, slavă Dom­ porumbul lui, ba alta că marfa este a făcându-şi cruce.
el. nului... Da’ cu Ion Buluceanu ce-aveti sfatului popular... Dracu’ mai ştie ce
Omul în cojoc îşi frecă mâinile şi măi fraţilor? L-ati lăsat muritor de învârtesc ei? — Nu e nimic. Ne-am trudit degea­
tncepu cu voce mieroasă: foame... Umblă sărmanul după grâu Lisandru tăcu. Tăcură şl ceilalţi. In ba, spuse şi Oancea.
— Am auzit că ai nişte grâu de şj porumb să dea la colectare... Vreţi Bălăioară nu răspunse. Se frământa
Vânzare. Dă-mi şi mie vreo patruzeci sa-1 distrugeţi de tot măi Lisandre? jur, se auzeau doar şuierul crivăţului cu gândurile, încercând să ghicească
şi foşnetul sec al crengilor îngheţate.
de duble. Să-i luaţi şi sufletul...? ascunzătoarea. Pe vremuri, fusese ar­
— Ce faci cu atâta grâu? Bălăioară se uită la omul care-i Sezură aşa multă vreme. Spre ziuă, gat la curtea chiaburului. Cunoştea fie­
— Să nu zici că n’ai, măi neică ! vorbea. Privi şi la ceilalţi. Pe fetele Bălăioară îşi săltă capul încordându-şi ce colt al casei. Acum i se părea însă
Ştiu că ai primit dela colectivă două Io- mohorîte, citi că-1 jeluiau pe chia­ auzul: că ceva nu-i la locul lui, dar nu ştia
sute de duble. Başca porumbul şi ce­ bur. — Ia, parcă s’aude ceva. ce. Deodată, privirea îi fu atrasă de
lelalte. — De unde-ai aflat aşa bine că nu Tovarăşii lui se ridicară’n picioare, soba din odaia din fund. „Da’ asta
— Am, da’ nu-ţi dau, răspunse as­ mai are de niciunde, măi Aurică? în­ ascultând cu atenţie... parcă nu era, îşi spuse el... Şi n’are
pru Bălăioară. II duc la cooperativă. trebă el. După câte ştiu eu, punga lui — Nu-i nimeni, spuse scundacul. Ţi nicio legătură cu hornul. Nu cumva...?”
Vreau să-mi ridic casă nouă..; Buluceanu e doldora. Să-l vezi cum s’a părut!... Se apropie de sobă. Deschise uşiţa;
— Dă-mi măi neietişorule, că-ţi trăeşte acasă... Din nou se aşternu tăcerea. Apoi, uitându-se înăuntru. Pe grătar se afla
plătesc mai bine de<-ât cooperativa. — Doldora pe dracu, răspunse omul ca dintr’o peşteră adâncă, se auziră multă cenuşă, dar cărămizile erau noi;
Dacă vrei lemne pentru casă. îti fac cu mustaţa roşcată. Ştie să se chiver­ trăncănitori îndepărtate de căruţă. Adu­ neatinse de flăcări...
eu rost... Mă scapi şi de belea... Ştii nisească... e bun gospodar, d’aia nu se se de vânt, se auzeau şi strigătele că­ Inseninându-se la faţă, se ridică şl
că mă somează ăştia să dau la colec­ cunoaşte... Dar în pătulul lui fluieră ruţaşului: lovi cu piciorul în peretele sobei. Că­
tare. vântul... Iar în hambar, nu mai găseşti — Dii surule, dil boală!... rămizile se rostogoliră, lăsând o gaură
— Nu-ti vând niciun bob! răsnunse bucate nici cât să orbeşti un şoarece. mare. *
Lisandru, supărat. Vezi-ti de drum. — Cam aşa, adăogă alt ţăran. A — După glas, parc’ar fi Ion Bulu­ — Adu lampa, Neagule, strigă Li­
După ce se întoarse în casă, îi păru venit vremea de apoi... lntreabă-1 şi ceanu, zise Lisandru. sandru. Am găsit comoara chiaburu­
rău de vorbele aspre. pe tovarăşul secretar al sfatului... — Chiar el este, întări Neagu. lui...
„Hm... murmură el printre dinţi. — Secretarul e rudă cu chiaburul, Ieşiră din stufişul de dracilă. Nea­ Până să fie adusă lampa, se stre­
Poate că era bine să stau de vorbă gu îşi potrivi bătui şi trecu în partea cură înăuntru. După el veniră şi cei­
cu Buluceanu... Luam bani burii. îmi strigă supărat Lisandru... D’aia-1 apă­ cealaltă a drumului. Bălăioară se chir­ lalţi. Scara ce cobora prin sobă îi dusa
ră...
ridicam casa şi-mi mai făceam şi alt­ ci în şanţul de lângă dracilă, iar Oan­ într’o pivniţă mare, betonată, largă de
ceva în ogradă”... Oamenii tăcură. Se uitau în pământ, cea se pitulă după cumpăna fântânii. puteai să întorci într’însa carul cu
Se scutură repede de acest gând. gânditori. Pe drum, se apropia un car mare, patru boi.
Se mustră singur: „Ce-ţi trece prin — Nu răspundeţi nimic? încărcat. Din spinările cailor suri, voi­ Dealungul pereţilor se întindeau niş­
minte, măi Bălăioară? Cap sec! adao­ — Ce să mai răspundem? zise Aurică. nici, ieşia parcă un fum alburiu. Caii te rafturi mari, încărcate. Pe rafturile
gă el, lovindu-se cu mâna în creştet. Dacă mai zicem ceva, te pomeneşti că alunecau, se încordau în hamuri, târau de sus, se înşirau pachete de bumbac;
Şi mai eşti şi membru de partid... ne faci şi pe noi rude de-ale chiabu­ cu greu căruţa învârfuită. sub ele, ca la magazinele dela oraş,
comunist. Partidul ne ajută să avem rului. Neagu sări în mijlocul drumului şi-i se aliniau baloturi de stambă, pânze­
multe bucate şi noi vrem să le dăm Fără să mai zică ceva, Bălăioară prinse de hăţuri. Caii se sfiiră, smu- turi-şi stofe. In alte rafturi se găseau
e mâna speculanţilor 1 Ruşine măi porni pe uliţă, spre gospodăria colec­ cindu-se, sărind în două picioare; dar tot felul de obiecte de fierărie: fiare
£ isandre... ruşine!” tivă. In mintea lui se băteau aprig mâna puternică a omului îi ţinu locu­ de plug, cutite, topoare, coase, seceri,
Se culcă, dar nu putu adormi. Se gândurile: lui. lanţuri... De grinzi, atârnau perechile
gândea numai la Buluceanu. îşi adu­ „Mă, ce cap au şi oamenii ăştia!... — Care eşti ăla de-mi ieşi noaptea de încălţăminte, iar într’un colt, puse
se aminte că acesta mai cumpărase Cum să-i fac să vadă adevărul?” în drum, ca strigoii? ţipă Buluceanu, unul peste altul, se găseau nişte bu­
cereale si dela Niculae Rusan şi dela Când ajunse la gospodărie, se duse sărind din căruţă. toaie de sodă.
Chită Mihai...
drept la Nicidae Cornea, secretarul or­ Ridică un furcoi şi se repezi înain­ Lisandru se roti, ridicând lampa lai
De Buluceanu se vorbise şi’n orga­ ganizaţiei de bază. Se sfătuiră vreme te. N’apucă să lovească. Lisandru îl înălţimea capului. Intr’o parte a be­
nizaţia de partid. îndelungată. Intr'un târziu, secretarul ajunse din urmă şi i-1 smulse din ciului, se ridica, până în tavan, o sti­
— Chiaburul cumpără grâu şi po­ se ridică şi strângându-i mâna, îl în­ mâini. vă de saci.
rumb dela oamenii mai săraci şi se trebă: Buluceanu se uită în jur şi înlemni. — Aici sunt mai mult de patru va­
duce cu carul încărcat tocmai la Pri- — Ne-am înţeles? — Ce-aveti cu mine? Lăsati-mă goane, spuse el, lovind cu pahna în sa­
boeni. Dela noi din Răsureşti şi până — înţeles... Am să vorbesc şi cu to­ să-mi văd de drum! cii rotunzi.
acolo, este cale de două sute de kilome­ varăşul Neagu şi cu Marin Oancea... — A adunat chiaburul mai tot grâul
— Umbli noaptea pe drum, speeu-
tri, spusese Neacşu Tătaru, un colecti­ lantule, spuse omul cu voce piţigăiată. şi porumbul din sat, adăogă Oancea.
vist înalt, cu mustaţa gălbue. De acolo, ★ Arată-ne autorizaţia de comerţ... Desfăcură un sac, apoi altul. Din ei
se întoarce încărcat cu scânduri, obezi Peste noapte, se lăsase un ger as­ — Eu, speculant? se revărsară boabele mari, aurii...
şi spiţe de roti, pe care le vinde ţărani­ pru. Crivăţul bătea tăios, amestecat — Tu. Ale cui sunt scândurile ace­ •k
lor de trei ori mai scump ca la coo­ cu spic de zăpadă. Trei oameni se adă­ stea?
Soarele se apropia de amiază. In
perativă, cumpărând iarăşi cereale. posteau lângă stufişu! de dracilă dela — Ale mele. Vreau să-mi îngrădesc poarta lui Buluceanu se adunase a-
A făcut vreo trei drumuri şi a câşti­ răscrucea drumurilor din marginea vii­ livada.
gat două sute de mii de lei. lor. Jucau pe loc, desmortindu-şi pi­ proape tot satul. Oamenii priviau la
cioarele îngheţate şi fumau. De o săp­ — Da’porumb şi grâu pentru cine coloana de care învârfuite, vorbiau
Lui Lisandru îi veniră acum din nou tămână, Buluceanu plecase iarăşi la cumperi? aprins.
In minte vorbele lui Tătaru. munte, cu carul încărcat de bucate — Pentru mine, răspunse tăios Bu­ — Ia uite câtă pânză... arătă o fe­
„Cum am putea să-l dăm în vileag meie spre carele din capul coloanei.
î>e Buluceanu? se întrebă el. Cum să Îmbraci o mie de oameni...
deschidem mintea oamenilor să nu-i — A strâns căpcăunul destul, adăo­
mai vândă lui bucatele?” gă alta. Să-i ajungă şi pe lumea cea­
Adormi abia Ia al doilea cântat al laltă.
cocoşilor, după ce încercase în gând, înaintea coloanei de care, păziţi de
fel şi fel de planuri. un miliţian, Buluceanu şi Nită Bădilă
A doua zi, dis de dimineaţă, înain­ şedeau cu capetele plecate. Oamenii îi
te de a se duce la gospodăria colecti­ priveau cu ură. Vorbeau cu glas tare,
vă, trecu şi pe la sfatul popular. II găsi socoteau valoarea mărfurilor şi produ­
selor confiscate.
doar pe Niţă Bădilă, secretarul sfa­ Aurică Podeanu se strecură printre
tului. oameni, apropiindu-se de arestaţi.
— Chiaburul Buluceanu umblă prin
Sat si cumpără cereale, începu Lisan­ — Asta ti-e sărăcia, tâIharule! ţipă
dru Bălăioară deadreptul. Aseară a ve­ el, roşu de mânie. Te văitni că o să
nit şi pe la mine... mori de foame... Că {i-au luat comuniş­
Secretarul îşi trecu mâna peste frun­ tii şi cenuşa din vatră... Ne-ai jefuit,'
te, ferindu-se parcă de o muscă. Privi da’acum ai să dai socoteală... Si eu
spre Lisandru, zâmbi batjocoritor şi te-am crezut, ca prostul...
bătu darabana, cu degetele, în masă. — La puşcărie cu speculanţii! stri­
— Nu zici nimic, tovarăşe secretar? gau oamenii. La puşcăriei...
întrebă Bălăioară. Privind cu ură în lături, arestaţii
— Ce-ai mă cu omul? spuse Bădilă.
Lesă-] şi pe el să trăiască. porniră înainte, duşi din urmă de mi­
Lisandru Bălăioară îl urmări cu pri­ liţian.
virea, jăsucindu-şi căciula în mâini. In urma ldr, vuia mulţimea ca un râu
lAşteptă câteva clipe, apoi se întoarsa învolburat, primăvara.