Page 28 - Albina_1952_01
P. 28
4 A L B I N A
O seară culturală Citind pe Caragiale
închinată marelui scriitor Caragiale E gros cojocul nopţii... şi doarme ’ntregul sat —
Doar din cămin, prin geamuri lumina năvăleşte.
Pe uliţele satului Grădiţtea din raio- fost astupat de bubuitul tunurilor. A- Cine’n puterea nopţii in cărţi s’a cufundat
hul Vidra, ţăranii muncitori se îndreap bia acum câţiva ani, dupăce ostaşii so Şi din amurg, întruna, o carte răsciteşte?
tă spre căminul cultural vietici au alungat hoarda fascistă şi du
— Încotro ? întreabă Petre D Flo- păce partidul nostru drag a luat în
rea rnâhă frânele ţârii, ei, ţărani, muncitori E om ?... Parcă-i statue. Pe-o carte-l aplecat.
— Spre cămin am porrnt. Astă seară din Grădiştea au primii pământ. De Dar iată, din ţigară, senalţ’un fir agale
atunci faţa satului a pernif să se
rt<- vorbeşte tovarăşa profesoară Matr- schimbe zi de zi. S‘au zidit, case noi ; Se’nvolbură în sală şi'n sus s’a răsfirat-
dalena Banu despre scriitorul Caragia- în locul cârciumii s'a făcut cămin cultu Bibliotecarul şade la sfat cu Caragiale !
le, răspunde Dobre Ştefan ral ; la conacul boeresc înfloreşte gos
— Toate ziarele vorbesc despre Oa- podăria de stat; pe câmp ară adânc
rsgiale, se amestecă în vorbă deputatul tractoarele; copiii şi nepoţii lor învaţă „Da, cartea ta ne-arată cât ai urît tiranii
Vişnn Ion La 30 Ianuarie se împlinesc carte la şcoala elementară înfiinţată Şi-a lor făţărnicie de hoţi încoronaţi!
100 de ani dela naşterea lui în comună; satul a fost electrificat. Cu inima, cu pana, ai fost lângă ţăranii
La căminul cultural lume multă : ti Conferenţiara a arătat apoi cum Ca In nouă sute şapte de foame răsculaţi".
neret, vârstnici, bătrâni... Din tavan ragiale a scris şi împotriva clicii regale
strălucesc, ca nişte luceferi, becurile e- lucru pentru care marele scriitor a avut
lectrice In perete se vede tabloul mare de suferit.
lui scriitor. Ion Luca Caragiale. ■ir „Se străduiră domnii să-ţl frângă din avânt
începe să vorbească tovarăşa Mag- Şi să-ţi îngroape scrisul, ecou să nu găseşti..;
'dalena Banu : După conferinţă a urmat citirea schi Zadarnic încercat-au ! Trăieşte-al tău cuvânt!
— Pe tot cuprinsul patriei, oamenii ţelor „Arendaşul român", şi „Ion" şi Caragiale, astăzi prin slova ta trăieşti!...
muncii cinstesc pe marele scrii ier Ca câteva fragmente din „1907 din primă-
măvară până'n toamnă"
ragiale Poporul nostru citeşte az; cu
mult drag opera acelui rare a biemit In timp ce directoarea căminului „Ai înfierat cu ură pe trândavi, pe ciocoi,
fără cruţare clicile burghezo-moşie- cultural. Elena Gheorghe, citeşte „Aren Pe Caţavenci, pe regi, jecmănitori ai ţării.
daşul român", gândurile multor ţărani
reşti, care jefuiau oamenii muncii dela muncitori sboară cu ani în urmă, când De-ai fi trăit tot veacul, ai fi văzut cum noi
oraşe şi sate. Le-am smuls din mâini puterea, i-am dat pe apa mării..."
şi ei erau bătuţi şi batjocoriţi de cioco
Conferenţiara arată mai departe cum iul Vintilă Bănescu şi de logofeţii lui.
Caragiale a'satirizat naţionalismu1 şi
şovinismul. La discuţii primul se ridică Petre D. „Dar Caţavenci mal urlă, acolo, peste-oceani
— Astăzi — a spus conferenţiara — Florea. Ucid pruncii Coreei, răcnind făţarnic: pace t
o serie de şarlatani şi bandiţi ca Ga- — Eu am mai citit pe nişte cărţi dela Şi-ascut călăi securea pe ţărmu'american.
fencu, Vişoianu şi Rădescu, care sea cămin, din scrierile lui Caragiale. M’-au Bogaţii vor ca lumea în doliu s’o îmbrace".
mănă foarte mult cu cei demascaţi de adus în minte negrul trecut, de care am
Caragiale, au fugit peste hotare, de scăpat. După ce-am citit mi-am dat
unde primind plată dela imperialiştii seama că trebue să pornim cu mai Bibliotecarul ochii din carte şi-l ridică
americani, uneltesc împotriva ţării multă nădejde pe calea nouă a socia Spre Stalin, care parcă din cadră îi vorbeşte:
noastre. Dar scopurile lor criminale nu lismului. „Popoarele ţin pacea în mâna lor voinică
vor reuşi căci forţele păcii cresc şi-i Au mai cerut să vorbească Ştefan Tu- Şi numai înainte istoria păşeşte !“
strivesc ca pe nişte netrebnici. dor, Ştefan Ungureanu, utemistul Tu-
Conferenţiara a arătat că în 1907, dor Gheorghe. Petre Soare şi alţii, care
când zeci de mii de muncitori ai gliei au arătat ce-au învăţat din scrieri'e Apoi închide cartea, spre-un raft păşeşte rar
au fost împuşcaţi pentrucă şi-au cerut marelui Caragiale. A scos trei cărţi. Şopteşte: — Şi astea-s ale sale
dreptatea, Caragiale i-a demascat cu Târziu oamenii au pornit în grupuri Chiar mâine le voi duce în sat. La centenar,
tărie pe asupritori, în înflăcărată bro vesele spre case, discutând tot despre Mai cunoscută slova să-ţi fie, Caragiale !
şură „1907 din primăvară până'n minunatele scrieri ale lui I L Cara
toamnă" giale, făcând planuri pentru sărbători Romulus Zaharia
La vorbele conferenţiarei, gândurile rea centenarului marelui scriitor. şi
celor mai bătrâni din Grădiştea s‘au Aurel Pustai
întors spre 1907 Atunci glasul lor a Aurel Băbeanu
Mai rar judecător al timpului Caragiale apărător al ţărănimii muncitoare alături de ciocoimea dela 1907. In
său, cum a fost Caragiale! Nimic tre una şi alta nu se află nici o deo
n’a scăpat ochiului său ager, minţii de Euseblu Camilar sebire. Boerii şi bancherii fugiţi în
şi inimii lui drepte. A strivit sub America, sunt, în marea lor majori
peniţă tot ce era făţărnicie, nedrep bie, de cravaşa, sau glonţul. Nu se războiului civil al maselor producă tate, ucigaşii dela 1907. Ling stră
tate şi împilare. N’a cruţat pe ni pomenise mai mare sălbăticie 1 toare — sătule de prea îndelungata chinile bancherilor americani, în
meni, dela regi şi până jos la şper- Caragiale a fost neîndurător cu nesocotire a lor în cârmuirea inte dorul ospăţurilor de altădată stro
ţarii satelor. Zi de zi, prin ziare, ucigaşii ţăranilor. Prin pagini reselor publice — contra oligarhiei pite cu sânge de ţăran. Răcnesc,
prin broşuri şi cărţi, a isbit drept în de un curaj nemaipomenit, îi lua la uzurpătoare, prea numeroasă şi cer moarte şi război, cheamă să vie
obraz, burghezia, moşierimea şi socoteală pe rege şl pe ciocoii lui prea scumpă pentru a mai putea fi peste lume ciuma şi ruina, plânsul
moravurile timpului. Ca un judecă care aveau mâinile stropite de sân întreţinută”... şi cenuşa peste oraşe, — numai
Pe-atunci, un ciocoi svârlea o mo să-şi poată ei căpăta înapoi huzurul
ge ţărănesc, li întreba, dece se pre
tor neînfricat a luat totdeauna apă fac că nu cunosc pricinile adevăra şie pe-un joc de cărţi, cum ai svârli pierdut prin venirea la putere a cla
rarea năpăstuiţilor, fie ei ţărani ori te ale răscoalei? Dându-şi mâna mucul de ţigară; o masă cu chef în sei muncitoare...
muncitori ai târgurilor. A stat toa peste cimitirile ucişilor, vărsând tre ciocoi costa atâţia bani cât i-ar Cum i-ar biciui Caragiale dac’ar
tă viaţa între vânturi, cu dârzenia lacrimi prefăcute, văetându-se cu fi trebuit unui biet ţăran să-şi cum trăi! Fără îndoială că el ar fi azi în
gorunului, împotrivindu-se injurii vorbe false, liberalii şi conservato pere făină pentru ani întregi; pen rândul luptătorilor de frunte ai
lor, biciuind mai departe pe asupri rii îşi lăsaseră pentru moment la o tru a-şi pierde vremea la Paris şi •frontului păcii, care demască fără
parte certurile politice, unindu-se
tori, neîncetat şi cu tot mai neiertă toţi împotriva ţării însângerate, îm pentru a se întoarce apoi în ţară cruţare pe aţâţătorii la război. De
toare asprime. potriva milioanelor de ţărani care bou în loc de viţel, cine ştie ce co oarece Caragiale s’a dovedit plin
Anul de pomină 1907 l-a sguduit munciseră pentru ei sub jugul cel con bâlbâit şi tont, — trebuiau să de dragoste faţă de poporul mun
profund. S’au sculat Flămânzii, Te mai greu al împilării. „Să uităm muncească sate întregi de clăcaşi, citor, boierii l-au apăsat să trăias
leormanul, Vlaşca şi toată ţara. A- desbinările şi să ne unim!” strigau vara pe arşiţe, iarna pe vifore. în că în sărăcie. Cu toate greutăţile
marnic ardea focul la Craiova! A- boerii. Intr’adevăr-, s’au unit aşa cât, precum vedem, prăpastia ară prin care a trebuit să treacă, ma
păsaţi de biruri şi clăci, bătuţi pes cum se unesc tâlharii, votând legi tată de Caragiale se căsca tot mai rele scriitor n’a dat nici un pas îna
te gură de jandarmi şi arendaşi, ţi de moarte. Inc’odată, regele şi ban larg. Ciocoii se lăfăiau între cupe poi; a stat dârz, prinzând sub pe
nuţi în zdrenţe şi’n noaptea neştiin- dele Iui de politicieni, arătau cât cu vinuri, în aur şi mătăsuri. niţă tot ce era în vremea lui rău,
ţei de carte, batjocoriţi de toţi slu pot Odată mai mult, arătau cât de Strâmbau din nas când le trecea pe nedrept, dela coroana regilor până
goii vremii, ţăranii ridicaseră coa legaţi erau de ţară! Cum au auzit dinainte sărmanul clăcaş, cu opin la măruntul om de canţilarie să
sele şi furcile, cerând omenie şi pă murmurul, cum au zărit întâiul cile lui sparte, cu sumanul rupt, cu tească. găinar şi şperţar din tată’n
mânt. Ca un tăvălug s’au răsturnat semn de foc, s’au strâns laolaltă cuşma desfundată. fiu...
ei peste stăpânirea de atunci, stri toţi, deoparte, pregătind armatele, In cuvinte aspre, amare şi ustu Regimul nostru de democraţie
vind şi arzând ce era ciocoesc. Dar, tunurile şi moartea. rătoare, Caragiale şi-a arătat toată populară dă azi lui Caragiale toate
din poruncă regală, a pornit artile Scria Caragiale: „Intre masa po scârba faţă de stăpânitorii din tre onorurile cuvenite inimilor mari, a-
ria să urle. Sate întregi au fost rase porului şi clasele stăpânitoare este cut ai României. Cuvintele lui ră părătoarele asupriţilor. Să sărbăto
de pe faţa pământului. Ocrotiţi de (cine ar putea tăgădui?) o prăpas mân bune şi pentru ciocoimea de rim cu adâncă cinste, împlinirea a
armată, boerîi ucideau cu mâinile tie de interese şi sentimente pe care azi fugită peste hotare. Dac’ar avea 100 de ani dela naşterea lui Cara
lor înmânuşate pe ţărani. Dela Flă aceste clase n’au ştiut-o umplea în îndemn să deschidă cărţile lui Ca giale. El este mort, dar opera lui
mânzi la Craiova, sărmana ţărăni cetul cu încetul, ba chiar şi-au dat ragiale, ciocoimea aceea le-ar rupe rămâne vie oricând, căci e puter
me gemea răsturnată' cu fruntea’n toată osteneala s’o sape cât mai a- filele, cu ură, căci s’ar simţi înfie nic legată de viaţa poporului şi de
pulbere, aşteptând isbitura de sa dânc”. „Aşa dar... ne aflam în faţa rată şi pusă la stâlpul batjocurii, năzuinţele sale cele mai arzătoare.
