Page 4 - Albina_1952_01

T( A L B I N A

'— Lele Drăghiţa ! Lele Drâ- - Schiţă de IERONIM ŞERBU - Băiatul rotunjea fiecare cuvânt,
ghita 1 îi scotea miezul ca la o nucă. Pe
Omul striga tare, lovind cu no­ nu ştii să te iscăleşti. II faci şi pe Crăcan şi câţi or mai fi, ducă-se pe buzele ei miji un surâs.
dul ciomagului în poartă. încetă el de ruşine 1“ apa Sâmbetei. Oamenii fără carte — Nu te opri la tot locul, că nu-s
câteva clipe, îşi şterse cu batista Se simţi mâhnită. Gândul că şi-ar sunt ca cei fără văz şi auz. O să chiar atât de proastă. Unde n’oi în­
sudoarea depe fată, depe gât, su- putea face feciorul de ruşine, nu-i fie de muncit, dar pân’ la urmă n’o ţelege, te-oi întreba.
flând greu, apoi iar începu bătăi­ trecuse până atunci prin minte. să rămână nimeni în sat care să — Bun, maică, râse Grigore, vâ-
le mai des şi înverşunat. Câinii se Drăghiţa se clătina între dorin­ nu ştie citi şi scrie. Aşa că, maică, rîndu-şi iar nasul în cărţulie.
porniră să latre. ţa de a nu-şi mâhni feciorul şi sfia­ să ştii că nu mai e chip să te stre­ Întorcea paginile una câte una
la de a păşi hotarul de unde înce­ cori.
— Cine e acolo ? întrebă femeia, şi numărul lor sporea pe nesimţite.
apropiindu-se de zăplaz. pea pentru ea un drum nou şi necu­ Drăghiţa se sculă în picioare, Din filele tipărite se înfiripa po­
noscut. O vedea parcă, pe Ruxan- sprintenă.
— Unde te-ai ascuns, lele ? Bat da, nevasta bogătanului Brebu, — încotro ? vestea unei vieţi care exista aevea,
’de un ceas în gard. Am deşteptat care în ziua când venise învăţăto­ — Viu acuşi. în Răsărit, neasemuit de frumoasă.
tot satul. Uite, am o hârtie pentru rul s’o scrie la şcoala de alfabeti­ Aceeaş cale o străbăteau acum şl
tovarăşul deputat. Peste o clipă, maică-sa veni ţi­ femeile din satul lor, în urcuşul
zare, îi spusese în bătaie de joc : nând într’o mână o cărţulie, iar în
— N’am auzit, păcatele mele; — Şi zi aşa, Drăghiţa... Te duci cealaltă lampa, pe care o atârnă de spre lumină: Şi printre acestea era
' crăpăm nişte butuci. ‘ la şcoală... Să-ţi faci, fa, şi un şor- cuiul înfipt în grindă, apoi se aşe­ şi ea, Drăghiţa.
— Ia, iscăleşte aici de primire, ţuleţ... şi-o panglicuţă roşie la gu­ ză lângă fecioru-său, arătându-i Intr’un târziu, băiatul închise
spuse Vasile, gardianul sfatului ler... hi... hi... hi... volumaşul. cartea, o puse în poalele maică-sii,
popular,, scoţând un creion chimic Grigore intrase în odaie, îşi des- — Mi l-a împrumutat Anca Bă­ spunându-i:
de după ureche. brăcase sumanul şi trecuse la lan. Ce scrie ? — Pentru astăseară ajunge I
Drăghiţa lui Şeican îşi înodă ba- masă. Drăghiţa îi aduse mâncarea, — Vrei să-ţi citesc ? întrebă Gri­ Toamna era pe sfârşite. Cerul se
rişul cu o mişcare stângace, strân- apoi trecu în celălalt cap al mesei. gore, cu o lucire în ochi. învineţise iar copacii se despuiau
gându-şi uşor sprâncenele. Grigore o privi pe furiş. Apoi de podoaba lor care veştejise. Cră-
— Nu ştiu să scriu, murmură zâmbi şi îi spuse: — O foaie-două, dacă nu eşti cile goale şi ude se înălţau în văz- (
ea. ostenit. duh. Pe deal şi pe câmp se învălă­
— De ce nu vrei să mergi la — Deloc.
— Beleaua dracului I sudui băr­ cursurile de alfabetizare? Mâine tuceau pâclele străvezii. întunericul
batul. Nu pot să-ti dau hârtia. Se încep cursurile. Grigore întoarse frumos coperta cădea fără veste şi nopţile erau reci
scărpină cu degetul în barbă, apoi — S’au înscris mulţi ? şi ceti mai întâi titlul: „Femeia şi umede. In casă, luminile se a-
sovietică".
întrebă : ce facem ? Să mai stric prindeau devreme. Oamenii se
pingelele şi să mai viu odată ? se — Sunt destui. Asta-i moştenirea Drăghiţa îl asculta cuminte, cu strângeau pe la cămin, jucau şah,
văicări el, răsuflând adânc. jecmănitorilor, foşti moşieri, ca mâinile în poală, cu privirile a- citeau câte o revistă sau o carte.
— Să pun deştu’, şovăi Drăghiţa, Aldulescu şi chiaburi ca Tura şi tente la mişcarea buzelor lui. A doua seară, Drăghiţa se îm­
privind pieziş. brobodi cu un şal vechi de lână,
— Păi, ce, port tuşu’ la mine’n ascunzând la piept cartea nouă şi
caetul pe care le cumpărase Gri­
buzunar ? Ai băiat deputat în sfa­ gore.
tul popular şi nu ştii să te iscă­
leşti, lele Drăghiţa 1 II faci şi pe el Se ducea la prima ei lecţie. Mer­
de ruşine! gea repede, ferindu-se de băltoa­
cele cleioase. Vremea era umedă.
— Şi ce zor ai dumneata ? spuse Un vânt subţire şi rece gemea
ea mânioasă, trântind poarta. printre crengile goale ale copacilor.
— Nu te supăra, lele. Scăpai şi Drăghiţa strângea la pieptul ei
eu o vorbă, — căută s’o îmbune, cald, cartea. In dreptul şcolii se
dar femeia nu se mai întoarse. opri, apăsă zăvorul porţii şi intră
Deabia plecă Vasile şi în curte în curte. înainte de a deschide'iişa
intră Grigore, deputatul, băiatul clasei îşi ţinu răsuflarea, apoi se
Drăghitei. hotărî şi pătrunse înăuntru, fără să
Grigore era mândria Drăghitei. dea drumul clanţei. Rămase lipită
In sat, la căminul cultural, ori­
unde, îl urmărea cu privirea. Se de uşă, cuprinsă de o neaşteptată
bucura că-l iubeau oamenii, îi ară­ sfială. Băncile scârţâiră sub greu­
tau multă cuviinţă şi cât era de tâ­ tatea trupurilor răsucite spre ea.
năr îi ascultau sfaturile. Numai un Nenumăraţi ochi o priviau. Nu se
lucru nu prea-i venea Drăghitei la putea desprinde din loc, de parcă ar
îndemână. Feciorul o îndemna în­ fi fost vrăjită. Ea desluşi în cele din
totdeauna să meargă şi ea la şcoa­
lă, să înveţe carte, să se înscrie urmă câteva chipuri : erau unele
în U.F.D R., să lucreze acolo... Ba bătrâne, altele foarte tinere : „Niş­
într’o zi, e drept, o singură dată se te copilandre, — gândi Drăghiţa, —
încruntase la ea : „Tot satul se eu am fecior mai mare decât ele",
schimbă şi numai dumneata vrei să — Poftim, tovarăşă Drăghiţa.
rămâi în urmă“. Glasul cald, îmbietor, al învăţă­
Cu gând curat, ca floarea de cireş,
— Ce să caut eu acolo ? spunea Cu ochii limpezi, neumbriţi de ceaţă, torului, o trezi şi păşi încet spre
femeia. Am destulă treabă acasă. Iţi scriu, tovarăşe Ghcorghiu-Dej, mijlocul sălii, neştiind unde să se ■
Trebue să calc, să spăl, să îngrijesc întâia carte care-o scriu in viaţă. aşeze. învăţătorul coborî de pe ca­
de vite... tedră şi dintr’un pas fu lângă ea.
— Ei, parcă nu mai au şi altele Mi-e mâna grea, dar inima-i uşoară — Aici, tovarăşă, — îi spuse
tot ca dumneata, treburi multe? Căci anii nu m’au nins în plete încă... mângâietor, arătându-i un loc gol.
Şi scrisorica mea, spre tine sboară
Şi o ruga să se ducă măcar la In strai ţesut din dragoste adâncă. Ea parcă nu înţelese.
şezătorile dela căminul cultural, să — Şezi, tovarăşă Drăghiţa, —•
asculte un cântec, să vadă un film, Şi dacă azi scriu cartea cea dintâi repetă el cald.
o piesă de teatru, un joc. Ea se E că mi-ai dat şi cheia şi avântul, Drăghiţa se aşeză, supusă. învă­
îndărătnicea să rămână însă lângă Comoara slovelor să o descui — ţătorul se urcă din nou la catedră.
vatră, să nu iasă decât rareori din Iar slovele să-mi lumineze gândul. Era atâta linişte, încât se auzea
ogradă... ţiuitul vântului la ferestre. Drăghi-
Luată de grijile gospodăriei, răs­ Spre seară, mă opresc pela cămin ţa îşi lepădă şalul de pe umeri, a-
Şi sorb dulceaţa buchilor cu sete.
pundea, uitându-se într’o parte: Apoi privesc la chipul tău senin şeză cartea şi caietul pe pupitru.
— Astea nu mai sunt pentru In rama aurie din perete. învăţătorul trecu sprinten la ta­
mine. Eu sunt bătrână. Mi-am trăit blă şi cu creta în mână, rosti emo­
„veacul". Şt bucuria mea va fi şi-a ta ţionat :
Când în curând, părinte bun, citi-vei,
Acum, se uita la Grigore, sim­ — Tovarăşi, să începem lecţia.
ţind parcă în urechi cum îi răsună Că am semnat şi eu, cu mâna mea, Drăghiţa îşi ridică privirea spre
înfiinţarea în sat a colectivei...
vorbele aspre ale lui Vasile: „Ai tablă. Pe faţa ei se aşternu o lumi­
Mircea Radina
băiat deputat în sfatul popular şi nă limpede... strălucitoare.