Page 12 - Albina_1952_05

• r •"

A L B I N A

P r i m ă v a r a p e O d e r

Fragment din romanul scriitorului sovietic E. Kazachievici
Lubenţov şedea nemişcat, aşteptând punse cu privirea încordată semiîntu­
sâ se lumineze şi la apus. încetul cu In romanul „Primăvara pe Oder” apărut îri Editură „Cartea nericul. Pe fondul ferestrei subsolului
încetul se făcu lumină şi In partea Rusă", scriitorul sovietic E. Kazachievici ne înfăţişează lupta Armatei se profilau clar siluetele a doi soldaţi
aceea a zării. Sovietice pe pământul Germaniei, dela începutul primăveriit în 'Unul aplecaţi peste mitralieră. Lubenţov
Lubenţov se sculă în picioare. Pen­ 1945 şi până la victorie. porni spre dreapta, dealungul zidului,
tru întâia oară avea prilejul să vadă Din romanul „Primăvara pe Oder” se vede eroismul neîntrecut al cu spatele lipit de e l; apoi se opri, îşi
poziţiile sovietice de pe o astfel de oamenilor sovietici, care şi-au vărsat sângele pentru eliberarea popoa­ pregăti grenada. Mitraliera clocotea.
Înălţime, privindu-Ie de pe poziţiile ina­ relor cotropite de hoardele hitleriste. Autorul arată şi atitudinea osta­ Tremura tot subsolul.
micului. Tranşeele se întindeau pe po­ şilor sovietici faţă de populaţia germană paşnică. In timp ce hoardele Lubenţov aruncă grenada şi se trânti
vârnişul unei mici înălţimi. Printre clă­ fasciste ucideau fără milă bătrâni, femei şi copii, ostaşii sovietici ru­ cu faţa’n jos, pe podea. Explozia sgudui
dirile cele mai mărginaşe ale uzinei toată casa, îl aruncă pe Lubenţov într’o
forfoteau omuleţi, ca nişte furnici. Lu­ peau din raţia lor zilnică pentru a potoli foamea copiilor nemţi care hoi­ parte şi-l asurzi. Peste o clipă îşi veni
benţov nu le distingea feţele şi nici mă­ năreau pe drumuri. Spiritul de dreptate şi de muncă cinstită îi urmă­ în fire, pregăti a doua grenadă şi se
car hainele, dar simţi de îndată că reşte tot timpul pe oamenii sovietici. „Dar ce fel de civilizaţie o mai fi târî spre geam. La răspântie, nemţii
sunt ai noştri. Văzu turnul de apă, şi asta, să aibă unii aşa de mult, iar alţii nimica" 1— se întreabă plu­ fugeau zăpăciţi, care încotro. Aruncă
atins de obuzele nemţeşti şi i se păru tonierul sovietic Godunov, colhoznic din Altai, care vede în Germania în ei una, apoi şi a doua grenadă; se
că zăreşte, în razele soarelui care ră­ cum pe moşia baronesei von Borkau lucrează sute de ţărani flămânzi. mai gândi o clipă, scoase din buzunar
sărea, lucirea sticlelor unei lunete. Eroismul oamenilor sovietici este una din calităţile tor crescute cea din urmă grenadă, — cea cu sem­
11 scuturau frigurile, şi piciorul ră­ odată cu conştiinţa socialistă. Generalul Sizocrălov spune maiorului nul — şi o svârli şi pe ea în stradă, în
nit părea că se strânge şi se destinde Lubenţov, care în timpul asediului localităţii Schneidemuhl la dat do­ mulţimea nemţilor puşi pe fugă...
chinuitor. Dar nu mai simţea nici asta. vadă de un curaj deosebit: „Trebue să spun că felul în care ţi-ai făcut Căpitanul Ciohov, înaintând cu com­
Era cuprins de alte emoţii, mai pu­ datoria, în condiţiuni cu totul excepţionale, confirmă încă odată faptul pania sa prin curţi, spre Berlinerstrasse
ternice. Nu se mai afla singur şi pier­ că în arena istoriei a ieşit o nouă generaţie, generaţia stalinistă, demnă văzu exploziile grenadelor şi se gândi
dut printre duşmani. Se simţea stră­ de sarcinile ce i se pun, generaţie verificată în acest război". cu jind că iată, cineva isbutise să pă­
bătut de un fior de exaltare şi mân­ Publicăm mai jos un fragment din romanul „Primăvara pe Oder”, trundă înaintea lui în oraş. Cu toate
drie pentru poporul său, pentru condu­ în care se vede eroismul maiorului de gardă Lubenţov. Acest ofiţer acestea, nu scăpă prilejul de a se folosi
cătorul Iui, pentru forţa de nebiruit fău­ sovietic a pătruns intr’un oraş ocupat încă de armatele hitleriste. In de acest ajutor neaşteptat şi se avântă
rită de el. Şi în delirul frigurilor i se urma unui atac al inamicului, rămâne rănit şi singur într'o casă rui­ înainte. Compania ocupă răspântia şi
părea că nu se mai află pe acoperi­ nată. De aici, îmbrăcat într’o manta nemţească, trece prin rândurile înainta acum în strada vecină.
şul unei case germane bombardate, ci duşmanului, şi distruge singur un cuib de mitralieră, înlesnind astfel In subsolul uneia dintre case, soldaţii
pe dealul cel depărtat din Voloceaevca victoria tovarăşilor săi asupra hitleriştilor. îl găsiră pe comandantul serviciului de
şi că el însuşi e omul acela cu stea­ recunoaştere al diviziei, maiorul de
gul, care stă acolo, în împietritu-i gardă Lubenţov, dispărut cu trei zile
avânt. Lubenţov începu să coboare tot pe opriră să mai răsufle puţin. Ceva din în urmă. Era rănit şi foarte slăbit.
Soldaţii sovietici împingeau tunuri­ acolo pe unde se suise pe acoperiş. figura unui om, care şchiopăta, îm­ Lângă el zăceau doi nemţi morţi şi o
le cu braţele, le trăgeau cu un aer preo­ In casă era încă întuneric. I se părea brăcat în paltonul încheiat până sus mitralieră nemţească distrusă.
cupat, aproape de tot de clădirile uzi­ că se află în fundul unei calc de vapor, şi cu capul gol, Ie atrase atenţia. Se S’a adus o targă.
nei. De sus ţi se părea că soldaţii ăştia în timp ce în jurul Iui se deslănţuise uitară cu luare aminte la el. Lubenţov — Multă sănătate, — spuse Ciohov,
sunt fermecaţi, că cineva-i descântase o furtună năpraznică. trecu prin faţa lor, fără să se oprească Iuându-şi rămas bun dela el. — Tare
contra morţii. Focul mitralierelor şi Lubenţov îşi băgă boneta în buzunar, o clipă şi, abia după ce soldaţii răma­ mă bucur că aţi scăpat cu viaţă.
tirul tunurilor nemţeşti se înteţea tot îmbrăcă paltonul nemţesc şi îl încheie seră în urma lui, se gândi că prin des- Lupta pentru oraş a mai ţinut două
mereu. Soldaţii noştri cădeau, dar se ri­ până sus. Sprijinindu-se în umbrelă, picătura dela spatele paltonului, ei ar zile şi două nopţi. A doua zi, către sea­
dicau din nou, nu chiar toţi, dar Lu­ coborî scara şi ieşi în curte. fi putut să zărească pantalonii lui de ră, focul aproape că încetă...
benţov nu putea vedea asta de sus. Prin faţa Iui trecu în fugă o fată tâ­ uniformă sovietică. Deaceea se sili să Seara se nimeri să fie extraordinar
Se iveau ca nişte puncte negre, ba în- nără cu o legătură în spate. Ii spuse umble cât se poate de încet. de cald. Lângă piaţa Hindenburg avu
tr’un loc, ba într’altul, treceau în fugă, ceva, dar el merse înainte. Fata dis­ Trecea încet prin curte, cu obrazul loc joncţiunea cu divizia care atacase
se târâu dârji, mergeau cu îndărătni­ păru. împietrit, simţind cum îl frige în ceafă oraşul din spre miazăzi.
cie mereu înainte, dispăreau şi apăreau Lubenţov mergea şchiopătând; strân­ privirea soldaţilor nemţi. Nu, nu obser­ Printre soldaţii acestei divizii, care
din nota din pâlniile săpate de explozia gând din dinţi, păşi peste un gard dă­ vaseră nimic, nu-1 strigau. se iviră de după clădirea imensă a
obuzelor, de după stive de cărămidă, râmat şi se pomeni într’o altă curte, Spre norocul lui, tocmai atunci înce­ catedralei, Ciohov îl recunoscu pe sibe­
răsăreau din locurile cele mai de ne­ unde forfoteau câţiva nemţi, în majori­ pură să explodeze obuzele. Toată lumea rianul cel roşcovan care călătorise cu
crezut şi în momentele cele mai neaş­ tate bătrâni şi bătrâne. Trecu pe lângă se ascunse care încotro, apoi soldaţii o el în caretă. Soldatul cu mustaţa
teptate. ei. Şi iarăşi cineva băgă de seamă că luară la fugă: pesemne că ruşii erau roşcată îl recunoscu şi el îndată pe
Izbite de un obuz, căzură felinarele aproape. Şi numai acest om, cu părul căpitan şi-l salută.
cu cei doi spânzuraţi. şchioapătă tare şi-l întrebă ceva. El castaniu vâivoi, mergea încet prin — Mai trăeşti ? — îl întrebă Cio­
continua să meargă, fără vorbă, pe
Dintre toate sgomotele luptei: răbuf- lângă nemţi, şi în văzul lor, fără grabă, curte spre uşa din dos a casei, larg hov.
neala grenadelor antitanc, exploziile, trecu peste gardul următor, ajutându- deschisă. — După cum vedeţi! — răspunse
sgomotul clădirilor prăbuşite, vâjâitul se cu umbrela şi strângând cât putea Intrând în casă, maiorul de gardă cel cu mustaţa roşcată, zâmbind şi şter-
aruncătoarelor de mine — cel mai de tare din dinţi. Nimeri tocmai în văzu deodată în faţa lui o scară care gându-şi fruntea asudată. — N’avem
aproape şi cel mai strident răsuna în curtea cu mitraliera. ducea sus şi o alta care ducea în jos. timp să murim. Acum pornim asupra
urechile Iui Lubenţov, .ţăcănitul unei Mai departe, în stânga, era o uşă spre Berlinului ?
mitraliere care trăgea nebuneşte, tocmai Dealungul unei grădiniţe dând spre subsol. Acolo jos se înneca de furie, — Mai aşteaptă cu Berlinul. întâi să
a acelei mitraliere de mare calibru, stradă era săpată o tranşee. Dela tran­ mitraliera. Din plafon cădea tencuiala. luăm Schncidemiihl-ul. m
care « după cum observase ieri, ■—* şee, spre interiorul curţii ducea un
era Instalată în subsolul dela inter­ şanţ de comunicaţie, care o lua după Lubenţov deschise uşa, o închise în­ — Care Schneidemuhl ? E ca şi
secţia străzilor, la vreo două sute de aceea la stânga şi se pierdea în grădi­ cet în urma lui şi se rezemă de tocul luat...
metri depărtare de casa unde se afla niţă. In şanţ erau doi nemţi. Cărau o ei, ca să-şi mai tragă sufletul şi să-şi Şi, alăturându-se unităţii sale, dis­
maiorul de gardă. ladă cu cartuşe, pe cât se pare, şi se odihnească puţin piciorul. Apoi stră­ păru printre ruine.

Era’n opt sute şaptezeci şi şapte; D O R O B A N Ţ I I Norodului doar lanţuri ei i-au pus
Belşugul stors din brazde strămoşeşti Furând şi spuza veirelor sărmane.
Umplea corăbii hulpave turceşti...
Robie’n ţară şi în suflet noapte. Cu Ruşii fraţi, popor lângă popor. Din munca lui, poporului hulit
Se avântau ca leii pe redute. Nu-i rămânea decât venin şi ură;
Iar de-a strigat că pânea i se fură
Când Ruşii’n drum prin târguri şi prin sate Boerii şi mai crâncen l-au lovit.
Război cu Semiluna au vestit. Loveau, muşcau cu sete de dreptate,
Ca un vulcan poporul a pornit Iar când răniţi, în şanţ, trăgeau să moară.
Din nou la luptă, pentru libertate. Un ultim zâmbet fluturau spre ţară, Dar comuniştii aprigi, în vâltoare,
Mai trimiţând un plumb înspre cetate. Nu s’au temut da moarte şi-au luptat
Să crească’n întuneric ne’ncetat
Şi Dunărea, din mal în mal, departe, Lumina biruinţa viitoare.
Părea că-şi trage apete’napoi, Şi într’o zi, odată cu’ntomnarea,
Din calea dorobanţilor, şuvoi, Ca o colibă cu pereţi de lut, 91 In patruzeci şi patru, braţul greu
Trecând să’nfrunte viforul de moarte. Cu Osman Paşa, Plevna a căzut.., Al oastei sovietice-a sdrobit
îşi câştigase ţara neatârnarea.
Cătuşele ce veacuri ne-au robit.
La Plevna’n câmp atacuri necurmate.., De-atunci viaţa freamătă mereu..,
Vuia văzduhu’n irăznele şi fum Dar iarăşi vălul negru al durerii
Când îşi croiau prin gloanţe Ruşii drum S’a’ntins pe-al ţării plai îmbelşugat. De-atunci, stăpân pe soarta lui, poporul
In locul Turcilor, s’au ridicat
înspre iurcimea multă din cetate; Munceşte liber şi cu suflet plin
Capitaliştii, regii şi boerii.
Sub steagul păcii, steagul lui Stalin,
Să-şi făurească falnic viitorul...
Şi dorobanţii sute după sute, Pentru huzurul vieţii din saloane
Simţind alături braţ ocrotitor S’au îniiăitat cu domnii din Apus GH. BARGAUANU