Page 28 - Albina_1952_05
P. 28
A L B I N A
B Ă T R~Ă N I I
Povestire de Şerban Nedelcu
Moş Dumitru Ghimuş scociorî cu pi dem, cum stau cu mierea — îşi spuse o mână de ajutor Ia îngrijirea prisăcii. bocilor, râse Ghimuş, luându-şi ziua
ciorul în praful drumului, apoi ridică el, apropiindu-se de prisacă. Nu cred După ce terminau treaba, bătrânii se bună dela Negrilă. S’auzim cu bine, ne
privirile spre Ştefănache Pălici şi râse c’or isbuti ceva, că neam de neamul aşezau la taifas. Se întorcea acasă, toc poatei
ghiduş, răsucindu-şi mustaţa: lui Ştefănache n’a fost prisăcar". mai târziu, când umbrele serii îmbră- Şi porni pe uliţă, cu paşi*domoli. In
— Te-ai ţâcnit Ia bătrâneţe, măi ve- Albinele bâzâiau întărîtate, pe la u- cau grădina gospodăriei într’un văl ce urechi îi răsunau parcă şi acum, cuvin
ricule! Ai dat în mintea copiilor! rcchile lui Pălici, care trebăluia de zor nuşiu. tele secretarului... „o să intri şi dum
Celălalt îl privi mirat, vru să spu printre ramele pline cu miere. Ghimuş Nopţile, Ghimuş şi le petrecea fră- neata în gospodărie!" Prin faţă îi tre
nă ceva, dar Ghimuş nu-i dădu răgaz: se apropie şi luă o ramă. O cântări în mântându-se cu gândurile. Ar fi vrut ceau parcă păsările albe... Grajdul cu
— Ce cauţi tu în colectiv, acum, la mână şi o puse la loc, plescăind din să intre şi el în gospodăria colectivă, vaci... scroafa mare, aproape cât un bi
bătrâneţe? O să-ţi atârne tinicheaua de buze, cu mulţumire. dar îl rodea îndoiala. Şedea pe prispă, vol şi cei cincisprezece purcei...
Se uită apoi la mâna sbârcită, plină
coadă, ca la potăi... Râse iarăşi, învese — Staţi bine, spuse el, aşezându-se culcat pe rogojină, privind cerul fumu-
lit, îşi săltă pălăria pe creştet şi a- pe o buturugă. Dacă-s toate ramele la riu, spuzit de stele. Prin faţă îi treceau de bătături, şi oftă. «De ce nu mai sunt
dăugă: fel, scoateţi vreo 15 kg. de miere la parcă pogoanele din luncă, vitele, ca acuma în putere? Aş avea curajul să’n-
stup. rul şi plugul... I se părea că se îndepăr cep o nouă viaţăl"
— O să-ţi plâng de milă, măi Şte- — Ei, nea Ghimuş, ce tot te’nvâr-
fânachel... O să vii la mine, după o Ştefănache Pălici clătină capul în tează, pierzându-se în nesfârşit, unul teşti pe la gospodărie? îi zise Ion
lărâmă de pâine. semn de încuviinţare şi-şi văzu de lu- câte unul... Ofta punându-şi mâna Ia Irofte, ajungându-1 din urmă. Te-ai dus
oru. Intr’un târziu, puse capacul dea inimă, se întorcea pe cealaltă parte şi-şi
Dumitru Ghimuş era un moşneag de spunea: pe la moş Ştefănache?
vreo şaizeci de ani, înalt şi slab, adus supra stupului, se apropie de Ghimuş Zâmbi pe sub mustaţă, clipi viclean
de spate, ca o cobiliţă. Ştefănache Pă şi-şi scoase sita de pe cap. — Nu mă scriu în gospodărie... Tot şi adăugă: i
lici era mărunt, dar peste amândoi — Ei, îţi place la noi? îl întrebă el, mai bine mă simt aşa. — Moş Pălici a dat de trai... Şade
ninsese vremea, căci de sub căciuli, pe aşezându-se pe iarbă. Vezi că m’am fă Apoi iarăşi era cuprins de gânduri şi toată ziua’ntre albine şi se plimbă prin
la ceafă, se zărea părul alb, ca pulul cut şi eu prisăcar? nu putea să adoarmă decât tocmai târ grădină, ca domnii... ha, ha... râse cu
de bumbac. — Văd, răspunse Ghimuş. Da‘ te-a- ziu, când cocoşii vesteau apropierea di gura plină.
De două luni, de când Pălici făcuse legi cu ceva din toată treaba? Că... de... mineţii. — Mde... făcu Ghimuş. Norocul IuLj
cerere de intrare în gospodăria colec cu muştele astea, nu prea te osteneşti. Intr’o zi, trecând din nou pe la pri A nimerit-o!
tivă, numai despre aceasta vorbeau. La stupi nu-i la fel ca la coasă. saca gospodăriei, Dumitru Ghimuş se — A nimerit-o pe dracu, răspunse
Pălici încerca să-I atragă şi pe Ghi — Asta cam aşa este, răspunse Pă întâlni cu Niţă Negrilă, secretarul or chiaburul. Să-l vedem la iarnă, când
muş în gospodăria colectivă. Cu câteva lici, răsucindu-şi o ţigară şi întinzân- ganizaţiei de partid. Acesta îl opri, în s’o aşterne bălana. O să umble cu tă-
săptămâni în urmă, acesta şezuse câteva du-i teşcheleaţa cu tutun şi lui Du cepu să-i vorbească şi-l purtă prin toa gârţa, după cerşit.
clipe la îndoială, apoi îl privise cu in mitru. Nu-mi vine tot atât de mult, ca tă gospodăria, arătându-i pe rând — Nu prea cred, răspunse Dumitru
teres şi răspunsese: la coasă... Dar dacă nu curge... pică, grajdul vitelor, grădina de legume, via cu jumătate de glas... Are o mulţime
— De, măi Pălici!... Cu tine aş mer vorba românului... Pentru o normă, mi încărcată cu struguri, păsările cu pe de zile-muncă.
ge. Vorba ceea, ne înţelegem. Armata se socotesc trei sferturi de zi-muncă. nele albe ca zăpada, dela ferma din — Are... orbul găinilor... Pe hârtie.
Până acum, am strâns şi eu vreo 60 de vale. Aci, moşneagul o văzu şi pe baba
am făcut-o împreună, războiul aşişde zile. Mai aici, mai la paza cireşilor, Măndica, nevasta lui Mitru Bâsnoagă. Să vedem ce-o să aibă în hambar...
rea... De robit, am robit amândoi pe
pământul Iui Istrătescu... De ce n’am fac şi eu ceva. După puteri... Ba câte Cu o căldare într’o mână şi cu o Dumitru Ghimuş nu răspunse. In
face şi colectivul tot laolaltă? Poate odată fac şi la câmp treabă mai uşoară. cană într’alta, Măndica se învârtea ochi îi străluci o lumină fugară. II ve
ieşim şi noi la lumină... Acum la bă Ghimuş asculta şi parcă nu-i venea printre păsări, punându-Ie apă în lă- dea parcă pe Ştefănache umblând ne
trâneţe... Destul ne-am chinuit o viaţă să creadă. cane. Păsările se repezeau, vârau cio căjit, prin sat, după o fărâmă de pâine
întreagă. — Cum ziseşi mă, îţi prinde zile- cul în apa proaspătă, apoi îl ridicau în şi-l cuprinse mila. Şi-odată cu mila a-
ceasta îi revenea în suflet şi neîncre
A doua zi însă îşi luă de seamă. Nu muncă pentrucă îngrijeşti de albine? sus, înghiţind lacome, şi se duceau derea, tot aşa de puternică precum fu
voia să mai facă cerere la colectiv... — îmi prinde... Şi pentru asta şi şi ciuguleau din lighianul plin cu mân sese înainte. Totodată simţea însă şi
Ba se şi ţinea scai de Ştefănache, cău pentru alte treburi. care. un fel de bucurie, că n’a intrat şi el
tând să-l întoarcă din drum... — Ce mă, eşti zăltat? Cum o să-ţi în gospodărie. „Vezi c’am isbit-o bine?
Acum, Pălici tăcea şi asculta, scrije dea plată doar pentru atâta? Păi eu — Văzuşi? îi spuse secretarul, după îşi spuse el, iuţindu-şi paşii. Dacă Şte
lind o nuia cu briceagul. aş lucra aici între albine şi pe de ce plecară dela ferma de păsări. Pentru fănache nu m’a ascultat, o să tragă
Intr’un târziu, se ridică şi privi a- geaba... Doar ştii cât mi-s de dragi... treaba pe care o face, primeşte şi baba mâţa pe rogojină!"
dânc în ochii lui Dumitru Ghimuş. Clă Nu faci nimic... Numai te hodineşti. Măndica trei sferturi de zi-muncă la ★
tină capul şi zise cu dojană în glas: — Nu sunt zăltat de fel. Aşa-i, cum fiecare normă. Uite şi aici, în grădină, Se apropiau zilele lui Noembrie. Era
— Cine ţi-a vârît gărgăuni în ţeastă, îţi spun. i este nevoe de braţe de muncă. Şi a- o dimineaţă răcoroasă, cu cerul acope
măi omule? Parcă înainte judecai alt — Da’ ceilalţi bătrâni unde lucrea rătă spre livada încărcată cu fructe. rit de nori. Vântul sufla rece, tăios. Cu
fel. Nu cumva ai stat de vorbă cu Ion ză? Mitru Bâsnoagă, Nicolae Marinică, Ghimuş nu răspunse. Se gândea la sapa pe umăr, Dumitru Ghimuş se du
Irofte, bogătanul? cea pe deal, să îngroape via. Mergea
Ion Mareş... vorbele secretarului, privind spre cai
— Dacă nu vrei să m’asculţi... Fă pe uliţă, privea în jos şi se gândea că
cum te taie capul, răspunse Dumitru — Lucrează şi ei pe unde pot. Unul sele mari, aurii. O caisă se desprinse singur n’o să poată isprăvi până în
supărat. îngrijeşte de porci, altul este la vite... de pe o creangă, căzând la picioarele seară. Apoi, atras de un sgomot de că
Din ziua aceea, degeaba a încercat Ion Mareş păzeşte şi îngrijeşte grădi moşneagului, cu un pocnet scurt. Bătrâ ruţe îşi întoarse privirile. Din urmă, îl
Pălici să mai stea de vorbă cu Du na de pomi... Neagu Buzatu îngrijeşte nul o ridică, o ţinu între degete măsu ajunse un şir de care. In fruntea con
mitru Ghimuş. Acesta îl ocolea într’a- de vie... Câte nu sunt la gospodărie? Se rând-o din ochi, apoi îi scoase sâmbu voiului, într’o căruţă deasupra căreia
fâlfâia un steag mare, roşu, mergea
dins. Ii purta supărare şi nu voia să-i găseşte de lucru pentru fiecare. rele şi-l puse la betelia pălăriei. Mân- Ştefănache Pălici, cu capul gol, vesel
mai răspundă nici la bună ziua.
Dumitru Ghimuş nu l-a mai între că fructul şi zise, lingându-şi buzele: cum nu fusese niciodată în viaţă. După
Dar Pălici nu se lăsa cu una, cu
două. Se ţinea mereu de dânsul. Ii ieşea bat nimic. S’a ridicat de pe buturugă, — Bune caise. Sâmburele o să-l în el, într’o căruţă din mijlocul convoiu
lui, doi lăutari- cântau din viori, iar
îri cale... îl îmbia să vină la gospodărie. a pus coasa pe umăr şi a plecat acasă, grop în grădină. Să am şi eu caişi din câţiva tineri chiuiau ca la nuntă.
Şi omului i-a mai trecut supărarea, îngândurat. soiul ăsta. Dacă-1 pun în pământ acu
s’a îmbunat. Din acea zi, s’a mai dus de vreo ma, la primăvară o să răsară. Ghimuş se dădu înlături din drum
şi puse mâna la ochi, ferindu-se de
Intr’o zi, Ghimuş tocmai se întorcea câteva ori la prisaca gospodăriei, când — Până atunci o să intri şi dum praf. Se opri locului, aşteptând să trea
dela câmp. Fusese în luncă, să co a avut câte un ceas liber. Privea cum neata în gospodărie. Când vei cunoaşte că convoiul. Ştefănache Pălici îi strigă
sească nişte fâneaţă şi simţea că-1 dor din vârful carului:
toate mădularele. Soarele trecuse de a- îngrijeşte Ştefănache de stupi, asculta mai bine viaţa noastrăl
miază, dogorind cu putere câmpia arsă zumzăitul albinelor. Dădea şi el câte i— Om vedea... la numărătoarea bo — „Hai în căruţă, Ghimuş. Hai
de secetă. Păşind prin praful încins ca să-mi ajuţi să descarc bunătăţile astea
o spuză, Ghimuş simţea că-i ard tăl pe care le-am dobândit muncind la gos
pile. Cămaşa leoarcă de năduşeală i se podărie". Arătă cu mâna spre şirul de
lipise de spate. care şi adăugă: „Asta-i pentru muncu
liţă mea pe 150 de zile..."
„Uf... te topeşti de căldură!" mormăi
el, mutându-şi coasa de pe un umăr pe Dumitru Ghimuş nu se mişcă, parcă-I
altul. lovise ceva şi-i luase puterile. Stătea
Apucă pe Valea Răsurilor, iar Ia co aşa în mijlocul drumului, privind cum
tul drumului o tăie deadreptul, pe lân se îndepărtează şirul carelor cu bu
gă gospodăria agricolă colectivă, către cate.
casă. Făcu câţiva paşi şi se opri, arun- „Măi moş Ghimuş, ai îmbătrânit şi
cându-şi privirile peste gard, printre po tot nu ţi-a venit mintea la cap, îşi spu
mii cu coroanele mari, rotate. Văzu pe se el, murmurând numai pentru sine.
Ştefănache Pălici cu o sită pe faţă, ro Ţi-a luat-o Pălici înainte!"
botind de zor la un stup. Apoi, strângând mâna pe coada sa
Vru să treacă mai departe, să-şi vadă pei, porni cu paşi repezi, pe urma şi
de drum, dar nu se îndură. Lui Ghimuş rului de căruţe, strigând:
îi plăceau nespus de mult albinele. 1— „Hei, Ştefănache, opreşte! Stai,
Avea şi el acasă trei stupi, pe care-i în că merg să-ţi ajuţi Ce vă grăbiţi aşa,
grijea ca pe ochii din cap. „Ia să ve oameni buni?l“
«a
