Page 12 - Albina_1952_07

*— Scrîe-mă, porunci atunci Pădu­ Fragment să apere de prăpăd şi risipă întîia pti-i
reţ, cît două muieri, patru norme, că ne a gospodăriei. Spre asfinţit, în zidul
mi-e drag tare de coasă, s’o aud: „fişti- din romanul în lucru „VIAŢĂ NEÎNFRÂNTĂ" holdelor sclipeau coasele, şi erau des­
fişti“... Omul lărgise locul în jurul lui, tule femei şi la coasă. Verona dădea
plimbând cu mişcări largi înainte o de ION JIPA înainte flăcăilor... Era o vitejie fără
unealtă închipuită. Printre buze scotea seamăn în munca asta.
un şuer ascuţit, întocmai ca cel al
— Văd, răspunse Pădureţ. Văd şi
coasei prin grîu. Se apropie secerişul în Pocni. Chiaburii şi uneltele lor încehrcă să tocmai dintr’aceea spuneam...
Pe urma lui s’au prins şi alţii, şi dea o lovitură de moarte gospodăriei colective. Secerişul — gândesc ei
moşnegi, şi femei din cele slabe, şi cine — irebue întârziat, roada trebue să se scuture pe eămpl... ★
n’ai fi gindit, căci lierbeau inimile în In ajunul începerii secerişului, are loc nunta unui fecior de colec­ Sus, pe podina coşului, Vasilia Popa'
ei şi le clocotea sîngele în vine de tivist. Naşul, un chiabur strecurat în gospodărie, folosind acest prilej, răsfira snopii şi îndesa de zor în ma­
mînie şi îndirjire. încurcă băuturile astfel încât îmbată crunt o bună parte din oaspeţi. şină, ca un bărbat. Ileana o zări. Ii
Steagurile se umflară în vîntul dimi­ venea să-l ocărască pe Mătei, căci nu­
neţii, iar carele toate, cu oameni şj Petrecerea se prelungeşte pe a doua zi, lipsind gospodăria de cele mal mai el era în stare să lase să lucreze
unelte, cu muzica în frunte, porniră să bune braţe de muncă. Astfel, mult aşteptata biruinţă a colectivei este şi noaptea o femee care legase snopii
dea ocol satului Ochii împăienjenit' de ameninţată să se prefacă într’o dureroasă înfrângere. o zi întreagă...
nesomn priveau în urma lor şi cîte un Secretarul organizaţiei de partid şi Ileana lui Mătei, preşedinta Dar era de faţă şi Istvan, secretarul
om, doi, din cei întîrziati la muncă, gospodăriei, îşi dau seama că orice clipă pierdută aduce apa la moara organizaţiei de partid, şi nu spunea ni­
prindeau coasa pe umăr şi ruşinaţi, zo­ duşmanului. Secerişul trebue să înceapă cu orice chip! Sunt mobilizate mic. Aştepta să schimbe el pe unul
reau să ajungă din urmă carele. Trom­ toate forţele gospodăriei, până la cel din urmă om. Cuvintele llenii şi dintre coşari.
petele despicau larg văzduhul, pînă de­ angajamentul ce-şi ia, de a îndeplini zilnic două norme la legatul sno­ — Nu crezi că ar trebui să oprim?
parte, voioase, vestind un seceriş cum îl întrebă Ileana, ajunsă de milă pen­
nu se mai văzuse până atunci în Poeni. pilor, stârneşte printre colectivişti un val de însufleţire neasemuit. tru toţi oamenii aceia frînţi de oste­
Cel mai voinic şi unul din cei mai harnici colectivişti, fostul mij­ neala zilei, şi care urmau să mun­
'Abia în ziua aceea cunoscură mai bine locaş Manea Pădureţ, nu se lasă mai prejos şi îşi ia angajamentul de cească tot cu mai multă îndîrjire.
cine-i Manea Pădureţ şi ce-i poate pie­ a face patru norme pe zi.
lea. Culcă pînă’n prînz o postaţă de ■— Să oprim?! De ce? se miră Istvan.
patru coase bune, cum nu se mai po­ Lasă-i! Nu-i vorba aici numai de pâi­
menise pe la ei asemenea ispravă. Dela plini, mai mari decît făptura ei puţin­ — Am alungat-o ! Dacă nu vrea să nea lor, ci de pâinea ţării. Acum s’ar
o vreme, prinse să reteze mai cu mî- tică. Ileana nu l-a simţit că se apropie muncească... prinde de piept şi cu dracu pentru ea.
nie, astfel că tăişul degrabă i se ştir­ şi Pădureţ a privit-o cu bucuroasă ui­ — Pe Lişca ? făcu ochi mari şi neîn­ Or arăta lumii că duşmanul nu-i mai
bea. Înciudat, omul se oprea locului. mire : bine lega . ea snopii şi repede... crezători Ileana. tare ca gospodăria noastră colectivă.
Gresia scîrţîia repede-repede, cu spai­ Un bob de grîu se desghiocă din coaja — Pe ea... şii... Omul se codea să Nici o uneltire chiaburească nu ne
mă, şi coasa pornea iar să şuere. Când lui şi căzu, apoi altul, şi încă altele. poate da înapoi 1 Şi din ce-om gata
s’a aşezat la umbră să mănînce, Manea Rămîneau teciîe golaşe, cu mustăţi as­ urmeze. mai degrabă, dintr’atît o fi mai
Pădureţ îşi zări nevasta venind agale. pre doar. Iată, îşi spuse Pădureţ, spi­ — Spune odată, că nu-i vremea de bine. S’or odihni ei şi în pae; o noapte
In locul bucuriei cu care îşi aştepta cele uscate se scutură tare uşor. Eh, şagă! îl îndemnă aspră preşedinta. acolo, nu-i bai...
altădată femeea, acum h sfredeleau a- asta a plănuit duşmanul, să întîrziem — Am alungat-o şi mă tem că iar oi Dădură roată maşinii, argintiu-întu-
mărăciunile împlinea anul de cînd se secerişul, să ni se scuture grîul pe primi-o... Nu mă’ndur de ea.
luase cu Lişca Săcălăgencii, cea mai cîmp... Apoi grăi preşedintei: — E femeea ta, trebue s’o primeşti! necată sub seînteerea lunii înalte. O
frumoasă fată din sat. O alintase şi-i — lleană ! promoroacă sclipitoare de raze se ani­
făcuse toate voile O purta înţolită ca — Să muncească, sfîntul ei, încă 1 nase în şire, licărea pe arie, strălucea
o doamnă şi niciodată nu i-a pomenit Cu mirare nespusă, preşedinta ridi­ Toţi muncesc. Tu stai ? ca oţelul în şarpele curelei groase ce
un cuvînt despre toate cîte socotea el că privirea : „Ce-i!”... Lăsă snopul în — Să muncească dară, încuviinţă învîrtea maşina.
că se cuvin a fi făcute de o nevastă picioare şi se apropie supărată. zîmbitoare Ileana. Grăeşte cu ea să în­ Prin gurile batozei, boabele şuroiau
vrednică A aşteptat s’o vadă că s'n- — Ai gătat, tovarăşe Manea ?!... Cum ţeleagă că nu-i altă cale Nu vezi? îi a- vesel, ca un şuvoi, licărind palid. Că­
gură prinde să muncească, ea, de voia aşa ?!... E atita zor ! rătă ea din priviri. deau în ladă, ‘aburind uşor, într’o
ei N’a ţinut în seamă vorbele ce um­ Pădureţ căută într’acolo. Anuş a lui pulbere străvezie, cu miros de câmp
blau prin sat, că femeea-i popa în casa — Am gătat, făcu Pădureţ, cu obidă Udvari, şi Marişca lui Istvan, şi Lucre- şi arşiţă.
lor „bă se bucure şi Lişca de tinereţe”, în glas. Am gătat cu muierea... ţia Veronei, o fetişcană subţire, şi Pal- — Nu trece om să nu le'ncerce, să nu
gîndise bărbatul ţomnatec. Ileana se aşeză pe un snop, cu spa­ Katy-bătrîna, şi altele, mai slăbuţe, le-asculte, rosti Mătei cu duioasă mân­
Acum însă, începea să-şi dea seama tele în soare, gata să-l asculte. munceau în şir, zorind să lege snopii, drie. Potrivise el bine sitele şi vîntu-
că femeea nu îndrăgeşte munca, nu iu­ rătorile batozei.
beşte colectiva „Ce fel de nevastă perne Cu mîinile întinse şi palmele răsfi­
fi aceea care se ţine departe de toate rate dinaintea ploii de grăunţe, Ileana
năzuinţele omului ei ?“... Nu căutase se gîndea la toată bogăţia cîtă s’ar fi
că e săracă, că e soră cu Sia, femeia irosit, dacă uneltirea tîlhărească ar fi
chiaburanului Tuţan,... că-i merge ves­ ajuns să-i împiedice, ori să-i întîrzie.
tea de cticonoasă... lată de ce trăgea el Tresări. Desluşea ceva ca un cîntec:!
ponoasele. Trebuia să se arate om în­ boabele curgeau cu un sunet picurat;
treg, fie chiar cu preţul unei dureri dulce şi uşor, dar care se deosebea
care să-i sfîrtece inima!... bine, cu tot zumzetul maşinilor. Spuse
Pădureţ şi-a întîmpinat femeea întu­ înveselită :
necat, încins de supărare. N’a căutat la
bucate, nici la ochii ei. I-a poruncit cu — Ce frumos s’aude... Cîntă pîineă
glas greu : noastră, Mătei.
— Minteni lepezi straele bune şi-i — Chiar cîntă, i’auzi t spuse bărba­
merge la legat snopii, auzi-m’ai ?!... tul şi se apropie de Ileana, pleeîndu-şi
Femeea tăcea, parcă nevenindu-i urechea peste umărul ei. Ii auzea acum
să-şi creadă urechilor. Pădureţ urmă: şi inima, bătînd cu putere ca o altă
— Şi nici la soru-ta să nu-ţi umble maşină, vie, neostenită. Se împletea
picioarele, că-i măritată cu un găzdoi, cu sunetul maşinilor, cu răsunetul, în­
cu duşmanul. Ea te-a deseîntat să-mi tors de departe, al nopţii.
faci ruşine... — Ileano 1 Pădureţ se ivi înaintea"
Lişca dădu într’o smiorcăială de lor, ţinându-se de mînă cu Lişca. Ii rî-
plîns. Scîncea încetişor, aşteptînd să-l deau ochii: — N’a răbdat-o inima';
vadă îmblînzit. Omul însă, se închisese spus* el. S’a prins şi ea la muncă;
mai adînc în negurile lui. iacă-tă ! Mai drag i-a fost de omul ei;
; —• Ştii că nu pot munci, nu-s învă­ decît de straiele de sărbătoare.
ţată... Nu mi-ai cerut-o nicicînd. — Ba nu, îndrăsni să se amestece şl
—■ Să pieri atunci, minteni să pieri! Lişca. Mai drag mi-a fost de voi, de
Mergi! i-a poruncit el cu duşmănoasă pîinea noast’... şi de tine doar oleacă;
asprime, lăsînd mîncarea la jumătate răule.
şi ridieîndu-se din umbra mărăcinelui — Aşa-i bine, oamenf, rosti Ileana'
unde se aşezase să îmbuce. cu oboseală în glas. Aşa-i bine...
Îşi răcori apăsarea inimii în arcurile Apoi se gîndi la convoiul ce avea să
tot mai largi, mai repezi ale coasei. In ducă pînă în zori, cota la baza de pre­
urma lui se culcau grele brazdele, cu dare.
mireasma încinsă de vară, cu foşnet —- Tovarăşe Manea Pădureţ, spuse;
uscat de spice. Ţi se cuvine cinstea să stai în fruntea
Soarele lepăda jăratec şi întinderea' carelor cu pîine, cu grâul nostru ce-1
dăm cotă. Să ne aduci musai chitanţa
parcă nălucea sub vâpae. Omul nu sim­ numărul unu !...
ţea nici arşiţa, nici năduşala ce i se Pădureţ şimţi cum îl năvălesc căldu­
scurgea şiroaie pe sub cămaşe, nici ţe­ rile în obraji. Strînse mina nevestei
pii ’miriştei care îi înghimpau picioa­ sale, vrînd parcă să-i dea de înţeles
că împarte cu ea cinstea cea mare.
rele. Păşea întins, purtîndu-şi povara Ajutând la strânsul recoltei, sculptură de Ionescu Tene — Mulţam frumos ! răspunse ei. Oi
necazului. aduce musai chitanţa numărul unu...
O găsi pe preşedmtă muncind. Buşea' (Dela Expoziţia de Stat a artelor plastice) Licărul lunii se închega peste lanuri,
Snopii cu înverşunare, să iasă grei, înlr’o apă spumoasă, liniştită,