Page 20 - Albina_1952_07

Gheorghe Trandafir are o patimă : povestire de MIHAI DUHlTRiU !eş, frate-său şi cu Păunnş, descărcau
pescuitul. E om cu o casă întreagă de două care învârfuite cu snopi de grâu
copii, încărunţit, dar cum are o jumă­ nimic, că o păţeşti cu nica Alexandru... vreo pală de fum. Răspunse într’o copt.
tate de zi mai liniştită, iese din sat şi — Măi Măteiaş, ţi-i frică de pielea doară : Când Alexandru trase carul lângă
se opreşte tocmai pe malul Begheiului. mea, sau te temi să nu pierzi moşteni­ — Văd eu ce trebue să fac.* batoză şi Măteiaş aruncă primii snopi
In Duminica dela începutul lui Iulie rea, ai ? Tare eşti tu necopt!... In loc După ce Câmpeanu păşi ţanţoş peste sus, la coşar, Găvrilaş strigă ceva şi
a lucrat doar dimineaţă, împreună cu să mergi pe Ia utemişti, să prinzi minte, pod şi se pierdu în negura uliţii, Tran­ batoza se opri.
Grigore, flăcăul lui cel mare. La amia­ stai şi înduri nevoia, bătaia, ca să moş­ dafir se întoarse către fecior: Se făcu linişte, şl Găvrilaş grăi de
ză şi-a trimis feciorul acasă cu căruţa, teneşti cele 20 de iugăre ale lui Câm­ sus, depe maşină :
— Ia uite în ce-am intrat. Cine draou*
şi a pornit încet pe malul apei. S'a aşe­ peanu. N’ai o haină, o cizmă, ca flă­ m’o pus să nu-mi văd de treabă ? Să — Tovarăşi, ia veniţi mai aproape.
zat sub nişte răchite tinere. In vreo căii... Eşti mai rău ca un argat!... Ale­ Veniţi, veniţi, sânt veşti noi 1... Ţăranii
patru ceasuri a prins aproape un kilo­ xandru e tânăr, mai .trăeşte încă vreo mă pun eu cu Câmpeanu ? Adică, la se strânseră în jur. Să fi fost la vreo
gram de peşte. Ar fi prins mal mult, 30 de ani... Vă îngroapă el pe voi... urma-urmei, ce-mi pasă mie ? două sute şi cincizeci de bărbaţi şi fe­
dar când soarele a început să alunece Gheorghe Trandafir îşi strânse undi­ — Cum să nu-ţi pese ? Ştiu eu că-ţi mei.
spre asfinţit, l-a ajuns oboseala din ţa, scoase traista cu peşti din apă şi-o pasă !... Şi dându-se mai aproape de — Alexandru Câmpeanu eşti la
toate zilele săptămânii, dela seceriş şi porni la drum. Măteiaş se luă abătut tnică-său, feciorul spuse cai îndrăznea­ rând ? întrebă Găvrilaş.
cărat, dela prăşit şi desmiriştit. A scos după el. lă : Tăicuţă, nu spuneai mata să dăm — Da frate, la rând.
tindiţile din apă, le-a aşezat în iarba Soarele asfinţea departe, peste Be­ primii la oolectare, că întărim ţara, că — Ia spuiie-ne şi nouă cât grâu ai
înaltă, a înodat Ia gură traista cu peşte, gheiu. Norii roşiatici, aprinşi, dela se fac fabrici şi ne-or veni mai multe de treerat...
tractoare ? Nu spuneai să-i silim şi pe
a lăsat-o în apă, priponită de mal şi apus, se oglindeau în apă şi vesteau o Câmpeanu şovăi puţin, de parcă ar
apoi s’a culcat la umbră. noapte cu vânt. chiaburi să dea ?... Nu m’ai învăţat că fi bănuit ceva. Era sus pe car, în pi­
Nici n’a apucat bine să adoarmă, aşa ne facem datoria faţă de patrie?... cioare. II stinghereau toate privirile
când a auzit paşi foşnind prin iarba de * Văd eu bine că acum te-a luat frica de aţintite spre el. Totuşi, mândru, se
pe mal şi-apoi un plânset înfundat. S’a Noaptea târziu, pe la ceasurile un­ inimă... II laşi pe Câmpeanu să-şi bată propti în coada furcii şi grăi:
ridicat repede. Nu departe de el plân­ sprezece, pe Gheorghe Trandafir l-au joc de colectări. Mai bine hai repede — Păi, cât vedeţi, grâu de pe două
gea Măteiaş, un fector ce trăia pe trezit nişte bătăi repezi în poartă. Ieşi la Găvrilaş !... ■iugăre...
lângă casa lui Alexandru Câmpeanu. în pragul uşii, strigă câinele, apoi în­ Trandafir simţi că-1 prinde ruşinea : — Mei, domn’ Ionaşcu, strigă Găvri­
— Ce-i cu tine măi fecioraş, îl în­ trebă : Uite, flăcăul are mai multă inimă ca laş spre Valerian, nu pleca, nu te da
treabă Trandafir, cine te-a oropsit ? — Care eşti acolo ? el... după căruţă! Dumneata ce ai de spus ?
Băiatul privi speriat spre cel care-i •— Vină încoace, Trandafire! — Bine măi Grigore, grăi el, nu mă In jurul secretarului sfatului se făcu
răsărise în faţă ca din pământ. Uită să Gheorghe recunoscu glasul lui Alex­ învăţa tu pe mine... Am vrut să te’ncerc. un gol. Ionaşcu se feri, sc trase spre
Da’ să ştii că o să dormi noaptea afară,
plângă şi îngăimă : andru Câmpeanu. Simţi un fio-r de tea­ cu toporul sub cap, să păzeşti de foc oameni de parcă s’nr fi sfiit să stea
— Plâng şi eu, de năcaz, de ce alta mă. Răspunse totuşi băţos : fânul şi grajdul.., singur. Răspunse cu jumătate de voce:
să plâng ?... — Aşteaptă, până iau o haină pe — Cât să aibă ? !... Cât a spus.
Omului îi era milă de băiat. Măteiaş mine... ic. Deodată de lângă Găvrilaş grăi .tare
n’avea decât vreo 17 ani, era orfan dc Intră în casă şi-l sgâlţâi pe feciorul L-au trezit din somn pe Găvrilaş Trandafir. Se suisc încet pe batoză.
tată şi de mamă. El, ca şi soru-sa Ioa­ cel mare : tocmai când cocoşii vesteau jumătatea — Minte pungaşul 1 Mint amândoi,
na, erau mai mult slugi pe lângă casa — Grigore, Grigore taică... Vină şi tu nopţii. Acesta le-a deschis repede, căci şi Câmpeanu şi domn secretar... Vorbea
lui Câmpeanu, deşi acesta spunea că-i cu mine afară... era cald şi dormea afară. Trandafir ou atâta patimă şi hotărire,
înfiază. In timp ce-şi trăgea cizmele, Tran­ — Ce-i cu voi măi, de umblaţi noap­ că mulţi spuneau : Ia uite la Trandafir
— Şterge-ţi ochii măi, că doar eşti dafir se tot întreba în sinea lui: tea ca bufniţele ?... pescarii’, parcă are alt suflet în piept!
bărbat... Ţi-a tras Câmpeanu vreo pal­ Doce-1 caută Câmpeanu aşa târziu ? — Tot tu ou gură, ai ? încopu Tran­ — Oameni buni, spuse el, noi ne
mă şi tu plângi de parcă ţi-ar fi fugit Să-i fi spus Măteiaş ceva ? Nu credea. dafir. Am intrat în bucluc din cauza ta dăm cotele cu toată inima, că-i doar
mireasa... Alunei? Ce-a făcut el după ce-a aflat şi tot nu taci. Tu şi cu tovarăşii .tăi pentru ţara noastră, să meargă ea cu
— Ei, uică Gheorghe, dumneata râzi, dela Măteiaş de grâul cărat noaptea? noi laolaltă, înainte, la socialism. Şi noi
ce-ţi pasă... A, da. S’a dus la sfatul popular. Acolo m’aţi tot dăscălit că-i păgubitoare nepă­ nu stăm nepăsători, ne doare Inima
— Spune-ţi atunci necazul Măteia- a vorbit cu secretarul sfatului, cu Io- sarea faţă de pungăşiile duşmanului, când chiaburii calcă legea în picioare,
şule, îl îndemnă Trandafir. Feciorul naşcu Valori,-in şi i-a spus tot... Apoi că să fiu vigilent... Şi uite acum ce pă­ legea noastră, a poporului. Ei, ce ne-ar
meu Grigore ţi-e doar prieten... Ce-i n’a mai schimbat cu nimeni nicio vorbă ţesc ! îmi iese vigilenţa pe nas.*
Omul povesti în grabă tot: ce-a' jefui Câmpeanu de-ar ajunge iar la
spui fiului, poţi să-i zici şi lui taieă-său. despre asta. Ori o fi răsuflat povestea aflat dela Măteiaş, cum s’a dus la sfatul putere. Acum jupoaie pe Măteiaş, pe
— Nu ştiu ce să mă fac cu câinele dela Ionaşcu... Ei, nu-i treabă curată.*
de uică-meu Alexandru... Ne zoreşte Trebue să afle... popular la Ionaşcu Valerian şi cum a Ioana, soru-sa, pe bieţii orfani !.* Pe
să-i muncim, că o să ne lase nouă ave­ Ieşi afară şi porni către poartă. Câm­ venit Câmpeanu Ia el şi l-a ameninţat.* noi cată să ne înşele cu ajutorul Iui
rea. Crezi c’o să ne-o lase nouă ? I-o peanu scoase o ţigară din tabachere şi-o „Da’ i-am răspuns eu că nu mă sperii, Ionaşcu, lui Niculăieş şi Păuşan. Când
lasă Iui frate-său Niculăieş, că acesta aprinse. Apoi grăi ou blândeţe : încheie povestirea Trandafir, să ştie el am aflat că mai are 5 iugăre ou grâu
doar îl ajută în toate potlogăriile. Astă — Dă-te aproape frate. Am o treabă.., cine mi-s !“ peste valea seacă, am spus secretarului
noapte, când am cărat ultimul rând de serioasă. — Da, da, îl încurajă Găvrilaş, bănu«< dela sfat, că-1 credeam om de-al nostru.
snopi, s’o răsturnat cocia în valea seacă — Uite m’am dat. iaern eu că tu eşti om cu inimă.* Da’ el îi al chiaburilor, le ştie nelegiui­
a pârâului. Azi, după ce s’o întors dela — Măi, fiecare om greşeşte în via­ — Păi cum altfel ? răspunse mândru rile şi-i acopere. M’a pârît lui Câm­
biserică, m’o năucit cu bătaia. ţă... Da’ spune, te,-am târît eu la lege, Gheorghe Trandafir. Ce, se joacă cu noi peanu şi l-a trimis asupra mea. Câm­
— Măi Măteiaş, întrebă Trandafir te-am chemat ia judecată? Ţi-am adus de-a cota ?... Eu a'ş zioe să mergem peanu a vrut să-mi închidă gura, să
prins de-o bănuială, da’ ce grâu ai că­ jandarmul la cap ? mâine la Miliţie, să-i puie în vedere lui mă cumpere, sau să mă sperie că-mi
rat tu ast’noapte ? Uică’tău Câmpeanu, — Nu pricep ce vii acum noaptea cu Câmpeanu să nu se mai lege de mine.* pune foc...
« terminat de două zile căratul la arie... vorbele astea... •— Numai asta ? Lasă, n’o să-ţi facă Câmpeanu începu să strige şi el, cer­
Băiatul privi zăpăcit .şi îngăimă : el de-acu’ nimic... Da’ povestea cu cota când să acopere vocea lui Trandafir :
— Ce născoceşti măi ? Ce grâu, ce
— Păi, vezi... căram grâul lui Nicu- — Ce nu pricepi ?... In luminiţa ţigă­ trebue deslegată... Ce zici tu de Ionaşcu, am eu peste valea seacă ? Ai martori
lăieş...- rii chipul lui Câmpeanu se zărea întu­ secretarul dela sfat ?.„ Aşa-! că s’a dat că ţi-am spus ceva ?
necat şi aspru. Ochii abia deschişi lă­
— De ce spui minciuni măi ? De la de gol ? De mult îl bănuiam noi. comu­ — Nu-i nevoe de martori, Cârfipene,
Iiolda lui Niculăieş, până la arie,' nu sau să treacă o privire ca o săgeată de niştii. Şi uite tu ne-ai adus proba.» Gă­ se vârî Găvrilaş în vorbă. Probele sunt
te-apropii deloc de valea seacă ! Ori, ură... De ce te-amestcci în treburile vrilaş stătu puţin în cumpănă, apoî mai bune ca martorii... Măi tineri, stri­
gă el către utemişti, aţi fost în zori
poate aţi furat grâul cuiva ? Ai ? mele? Ce-ţi pasă ce fac cu grâul, cu grăi: „Măi Gheorghe, duceţi-vă acasă peste valea seacă, cum v’am trimis ?
munca mea ? De ce mergi la sfat şi
— Ei, are nica Alexandru 8 iugăre şi odilmiţi-vă. Da’ mâine să fiţi la arie.
spui să mi se ia cotă şi după grâul de — Fost, strigă un fecior. E mirişte
în partea asta, lângă Begheiu.
peste valea seacă ?... Eu îţi păzesc ţie Vine Câmpeanu la rând la treerat. Să de grâu, pe cinci iugăre şi mai bine, în
— Da, mi-a spus şi mie. 8 jugăre cu vezi tu ce-o să iasă”*
ogorul ? pământul lui Câmpeanu. Urmele de roţi
sfeclă de zahăr. Pe când Trandafir şi feciorul plecau şi dârele de grâu şi paie duc până pe
— Ei, aşa spune eî la toţi. Da’ 5 iu-' — Alia, te-a şi vestit Ionaşcu, grăi spre casă, Găvrilaş îşi luă haina pe ogoarele lui Niculăieş Câmpeanu şi
găre sunt cu grâu. Pentru astea nu dă Gheorghe întrerupând şirul vorbelor lui ■umeri şi porni către mijlocul1 satului. Păuşan. Am văzut cu ochii noştri.*
cotă.». Câmpeanu. Măi, da’ mulţi prieteni ai!... Zăpuşeala care stăpânise satul se schim^ — Ce să mai stăm la vorbă, încheie
— Uite dom’le! Da’ cu sfecla cum — Am măi, am... De ce să-mi fii bă într’un vânt care prinse să colinde mândru Trandafir, pe mine nu mă în­
face ? Nu .trebue s’o predea, după con­ tocmai tu duşman ? Te văd eu că tot în goană uliţele satului, să Izbească şeală nimeni. Acum haideţi mai bine cu
tract ? baţi drumurile pe la vecinul ista al tău, porţile, să vuiască prin acoperişuri.*i toţii la sfat şi la Miliţie, să-l aranjăm
— Ei, are el pe cineva printre coi Găvrilaş, comunistul şi căşti gura la
dela raion, care se ocupă cu sfecla, şi toate adunările la cămin. Când or să te ★ pe secretar, să socotim din nou cota lui
capătă scăzământ. Dc pus, punem mâne dela spate, la colhoz, n’o să-mi Dar până dimineaţă vremea sfa făcut Câmpeanu, cu majorare, da, da ! Apoi
grâu... II secerăm, îl cărăin pe pământul mai porţi grija. Acum te-ai apucat şi iarăşi frumoasă. Pe arie se strânsese să le facem acte de judecată pungaşi­
fui Niculăieş şi Păuşan şi abia de-acolo •tu, gospodar bun, să baţi în struna go­ mai multă lume ca deobicei. Trandafir lor, să ştie că nu se joacă cu satul.
la arie. E mai spornic la vânzare. Sfec­ lanilor !... De ce mă zgândări tu ? Ori zări pe Găvrilaş, pe Ionaşcu Valerian, Haideţi, ha...
la cere muncă mai multă. ţi se pare că nu am destul foc la inima. vreo şapte-opt comunişti şi mulţi tineri, Grupul de oameni se îndrepta spre
— Dar şeful de tarla nu vede ce-aveţi Măi, am atâta foc, că pot aprinde casele în afară de cei care formau echipa de sat, gălăgios, frământat. Alte care s’au
voi în hotar ? multor duşmani... dar dacă taci, ieşi cu treer şi cei ce erau de rând l'a treeriş. tras lângă batoza ce-a început să bată
Flăcăul clătină din cap şi răspunse : câştig... Din spre sat mai veneau oameni în­ iarăşi repede, mai repede, de parcă ar
*•— Vede el, da’ce, nu-i finul lui Ni­ Pe Trandafir îl prinse spaima şi truna... fi vrut să câştige timpul pierdut. Soa­
culăieş ? Ce-i nebun să se pună contra ? fără voie îşi aruncă ochii spre şira de Alexandru Câmpeanu se pregătea să rele încălzea tare şi suia încet, încet,
.Ge-i pasă ? ...Nici mata să nu grăieşti paie să vadă dacă nu cumva se înalţă dea la treer din stogul lui, iar Niculă- aurind întreaga zare.