Page 17 - Albina_1952_10
P. 17
' '*^»wuq||
Huacdoara-Deva
Marţi şi-a încheiat lucrările Congresul al
XIX-!ea al Partidului Comunist al Uniunii
Sovietice.
La Congres a luat cuvântul tovarăşul
Stalin. Delegaţii şi toţi cei care au asistat
la Congres, într’un singur elan, ridicându-se
în picioare, au salutat cu uriaşă însufleţire
5£ei%6tob jiă/ităn văfiaâa, pe Iosif Vissarionovici Stalin, genialul con
cc aâ&tâm &nleâ** cu£tu*<c(£(> ducător şi învăţător al întregii omenii i
progresiste.
I Anul 55, Seria ll-a Nr. 251 j 8 pagini — 15 bani [ Joi 16 Octombrie 1952
Congresul al XlX-lea al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice
Cuvântarea tovarăşului I. V. Stalin
MOSCOVA, 15 (Agerpres). — TASS trans Pentrucă, în primul rând, ele au în faţa ochi
mite cuvântarea rostită de I. V. Stalin la 14 lor asemenea exemple de luptă şi de succese ca
rele existente în Uniunea Sovietică şi in ţările de
Octombrie, la Congresul al XlX-lea al Partidu
democraţie populară. Prin urmare, ele pot în
lui. Comunist al Uniunii Sovietice. văţa din greşelile şi succesele acestor ţări şi
(Apariţia la tribună a tovarăşului Stalin este astfel să-şi uşureze munca.
Întâmpinată de delegaţi cu aplauze furtunoase, Pentrucă, în al doilea rând, însăşi burghezia,
care nu contenesc vreme îndelungată, transfor- — principalul duşman al mişcării de eliberare,
mându-se în ovaţii. Toţi se ridică în picioare. — a devenit alta, s‘a schimbat în mod serios, a
Aclamaţii: „Tovarăşului Stalin — U ra!", „Tră devenit mai reacţionară, a pierdut legăturile cu
iască tovarăşul Stalin!“, „Slavă marelui poporul şi s’a slăbit pe sine însăşi. Se în
Stalin !“). ţelege că şi acest fa-pt trebue să uşureze munca
partidelor revoluţionare şi democratice. (Aplau
Tovarăşi I
ze furtunoase).
Pcrmiteţi-mi, în numele Congresului nostru, Înainte, burghezia îşi permitea să facă paradă
să exprim mulţumiri tuturor partidelor şi grupu. de liberalism, apăra libertăţile burghezo-demo-
■rilor frăţeşti ai căror reprezentanţi au onorat cratice şi îşi crea astfel popularitate în popor.
Congresul nostru cu prezenţa lor sau care au tri Acum, din liberalism nu a rămas rrci urmă. Nu
mis Congresului mesaje de salut, — pentru sa mai există aşa numita „libertate individuală",
luturile prieteneşti, pentru urările de succese, drepturile individului sunt recunoscute acum nu
pentru încredere. (Aplauze furtunoase, prelun mai acelora care au cap'tal, iar toţi ceilalţi ce
gite, care se transformă în ovaţii). tăţeni sunt consideraţi material uman brut, bun
Pentru noi este deosebit de preţioasă această numai pentru exploatare. Principiul egalităţii in
încredere, care înseamnă iiotărîrea de a sprijini drepturi a omenilor şi naţiunilor a fost călcat în
partidul nostru în lupta sa pentru un viitor lu pxioare, fiind înlocuit cu principiul drepturilor
minos al popoarelor, în lupta sa împotriva răz depline ale minorităţii exploatatoare şi al Tpsei
boiului, în lupta sa pentru menţinerea păcii. de drepturi a majorităţii exploatate a cetăţenilor.
(Aplauze furtunoase, prelungite). Steagul libertăţilor burghezo-democratice a fost
Ar fi greşit să se creadă că partidul nostru, aruncat peste bord. Cred că acest steag va tre
care a devenit o forţă puternică, nu mai are ne bui să-l ridicaţi voi, reprezentanţii partidelor
voie de sprijin. Aceasta nu este just. Partidul comuniste şi democratice şi să-l duceţi înainte,
curajul şi succesle partidului nostru, i-au dat
nostru şi ţara noastră întotdeauna au avut şi dacă vreţi să strângeţi în jurul vostru majori
vor avea nevoie de încrederea, de simpatia şi de titlul de „brigadă de şoc" a mişcării revoluţio tatea poporului. Altcineva nu are cine să-l ri
sprijinul popoarelor frăţeşti de peste hotare. nare şi muncitoreşti mondiale. Prin aceasta ei dice. (Aplauze furtunoase).
Specificul acestui sprijin este că orice sprijin îşi exprimau speranţa că succesele „brigăzii de înainte, burghezia era socotită drept capul
şoc" vor uşura situaţia popoarelor care lânce
dat năzuinţelor de pace ale partidului nostru de naţ'unii, ea apăra drepturile şi independenţa na
zesc sub jugul capitalismului. Cred că partidul
către orice partid frăţesc înseamnă totodată ţiunii, punându-le „mai presus de orice". Acum,
sprijinirea propriului popor în lupta pentru nostru a îndreptăţit aceste speranţe, îndeosebi din „principiul naţional" nu a rămas nici urmă.
menţinerea păcii. Când muncitorii englezi, în în perioada celui de al doilea război mondial, Acum, burghezia vinde drepturile şi indepen
când, zdrobind tirama faspistă germană şi japo
1918— 1919, în perioada atacului armat al bur denţa naţiunii pe dolari. Steagul independenţei
neză, Uniunea Sovietică a salvat popoarele Eu
gheziei engleze împotriva Uniunii Sovietice, au naţionale şi al suveranităţii naţionale a fost a-
ropei şi Asiei de primejdia robiei fasciste.
organizat lupta împotriva războiului sub lozinca runcat peste bord. Nu încape îndoială că acest
(Aplauze furtunoase).
„Jos mâinile de pe Rusia", aceasta a fost spri steag va trebui să-l ridicaţi voi, reprezentanţii
jinirea, — sprijinirea în primul rând a luptei Fireşte că a fost foarte greu de a îndeplini partidelor comuniste şi democratice, şi să-l du
propriului popor pentru pace, iar apoi şi sprijini acest rol de cinste, atâta timp cât „brigada de ceţi înainte, dacă vreţi să fiţi patrioţi ai ţârii
rea Uniunii Sovietice. Când tovarăşul Thorez sau şoc" a fost una singură, şi atâta timp cât ea a voastre, dacă vreţi să deveniţi forţa conducă
tovarăşul Togliatti declară că popoarele lor nu trebuit să îndeplinească acest rol de avantgardă toare a naţiunii. Altcineva n’are cine să-l ri
vot lupta împotriva popoarelor Uniunii Sovietice aproape singură. Dar asta a fost odată. Acum, dice. (Aplauze furtunoase).
(aplauze furtunoase), aceasta înseamnă sprijini, lucrurile stau cu totul altfel. Aşa stau lucrurile în prezent.
rea, — în primul rând sprijinirea muncitorilor şi Acum, când din China şi Coreea până în Ceho Se înţelege că toate aceste împrejurări trebue
ţăranilor din Franţa şi Italia, care luptă pentru slovacia şi Ungaria au apărut noi „brigăzi de să uşureze munca partidelor comuniste şi demo
pace, iar apoi şi sprijinirea năzuinţelor de pace şoc" — ţările de democraţie populară — acum cratice care nu au venit încă la putere.
ale Uniunii Sovietice. Acest specific al sprijinului partidului nostru îi este mai uşor să lupte, iar Aşa dar, există toate temeiurile să contăm pe
reciproc se explică prin faptul că interesele par munca a pornit şi ea mai cu spor. (Aplauze fur succesele şi victoria partidelor frăţeşti în ţările
tidului nostru nu numai că nu contrazic intere tunoase, prelungite). în care stăpâneşte capitalul. (Aplauze furtu
sele popoarelor iubitoare de pace, ci dimpotrivă, O atenţie deosebită merită acele partide co noase).
se oontopesc cu aceste interese. (Aplauze fur muniste, democratice sau muncitoreşti-ţărăneşti Trăiască partidele noastre frăţeşti! (Aplauze
tunoase). In ceeace priveşte Uniunea Sovie care nu au venit încă la putere şi care continuă prelungite).
tică, interesele ei în general nu pot fi despărţite să-şi ducă munca sub călcâiul draconicelor legi Să trăiască ani mulţi conducătorii partidelor
de cauza păcii în întreaga lume. burgheze. Lor le este desigur mai greu să-şi frăţeşti! (Aplauze prelungite).
Se înţelege că partidul nostru nu poate să ducă munca. Totuşi, lor nu le este atât de greu Trăiască pacea între popoare! (Aplauze pre
rămână dator partidelor frăţeşti şi că el însuşi, să-şi ducă munca cum ne-a fost nouă, comuni lungite).
la rândul său, trebue să le sprijine atât pe ele ştilor ruşi, în vremea ţarismului, când şi cea Jos aţâţătorii la război! (Toţi se ridică în pi
cât şi popoarele lor în lupta lor pentru eliberare, mai mică mişcare înainte era declarată cea mai cioare. Aplauze furtunoase, care nu contenesc
în lupta lor pentru menţinerea păcii. După cum gravă crimă. Totuşi, comumştii ruşi au rezistat, vreme îndelungată, transformându-se în ovaţii.
se ştie, el chiar aşa procedează. (Aplauze furtu nu s'au speriat de greutăţi şi au cucerit victoria Aclamaţii: „Trăiască tovarăşul Stalin!", „Tova
noase). După ce partidul nostru a luat puterea La fel va fi şi cu aceste partide. răşului Stalin — Ura!", „Trăiască marele con
în 1917 şi după ce partidul a luat măsuri reale ■ Dece acestor partide nu le va fi totuşi atât de ducător al oamenilor muncii din întreaga lume,
pentru lichidarea-asupririi capitaliste şi moşie-’ £reu să-şi ducă munca în comparaţie cu comu tovarăşul Stalin!", „Marelui Stalin — U ra!",
reşti, reprezentanţii partidelor frăţeşti, admirând niştii ruşi din perioada ţarismului? „Trăiască pacea între popoare!’’, urale).