Page 2 - Albina_1952_10
P. 2
2 A L B I N A
C O N S T I T U Ţ I A
R E P U B L I C II P O P U L A R E R O M Â N E
(Urmare din pagina l-a)
Marea Adunare Naţională se alege pe timp Adunări Naţionale a Republicii Populare Ro
de 4 ani mâne, la propunerea Guvernului, declară
h) conduce învăţământul public de toate
gradele; ART. 26. O lege se socoteşte adoptata dacă starea de război în cazul unei agresiuni ar
e votată de majoritatea simplă a Marii mate îndreptate împotriva Republicii Populare
i) asigură creşterea continuă a bunei stări Române sau împotriva unui alt stat, faţă de
şi sănătatea maselor populare dela oraşe şi Adunări Naţionale. care Republica Populară Română are obliga
sate; ART. 27. După adoptarea legilor de către ţiuni de apărare mutuală ce decurg din tra
Marea Adunare Naţională, ele sunt semnate
j) asigură dezvoltarea culturii poporului ro tatele internaţionale;
mân şi a culturii minorităţilor naţionale, so de Preşedintele şi de Secretarul Prezidiului şi j) numeşte şi revocă pe comandantul suprem
cialistă în conţinut, naţională în formă; publicate în Buletinul Oficial al Marii Adunări
Naţionale. al forţelor armate ale Republicii Populare Ro
k) veghează la aplicarea şi respectarea mâne ;
Constituţiei şi legilor Republicii Populare Ro Îndeplinirea legilor adoptate de Marea k) declară mobilizarea parţială sau gene
mâne, ele fiind expresia voinţei şi intereselor Adunare Naţională este obligatorie pentru toţi rală ;
poporului muncitor. cetăţenii Republicii Populare Române.
ART. 28. Sesiunile Marii Adunări Naţio l) exercită dreptul de graţiere şi comutare
Respectarea şi aplicarea întocmai a Consti a pedepselor;
tuţiei şi a legilor ţării este datoria principală nale se ţin de două ori pe an. Convocarea Ma m) ratifică şi denunţă tratatele internaţio
a fiecărei instituţii de stat şi a fiecărui cetă rii Adunări Naţionale se face de către Prezi nale ale Republicii Populare Române ;
diul Marii Adunări Naţionale.
ţean, ele fiind obligatorii pe întreg teritoriul
Republicii- ART. 29. Marea Adunare Naţională poate n) acreditează şi recheamă pe reprezentan
fi convocată în sesiuni extraordinare de către ţii plenipotenţiari ai Republicii Populare Ro
ART. 18. Republica Populară Română are mâne în statele străine ;
următoarea împărţire administrativ - terito Prezidiul Marii Adunări Naţionale, sau la ce
rială : rerea cel puţin a unei treimi din numărul to o) primeşte scrisorile de acreditare şi de re
tal al deputaţilor. chemare ale reprezentanţilor diplomatici ai
Regiunile : Arad, Bacău, Baia Mare, Bâr statelor străine, acreditaţi pe lângă Prezidiu ;
ART. 30. Marea Adunare Naţională îş: alege
lad, Bucureşti, Cluj, Constanţa, Craiova, Ga în fiecare legislatură un Preşedinte şi doi Vice
laţi, Hunedoara, Iaşi, Oradea, Piteşti, Ploeşti, preşedinţi, care conduc şedinţele Marii Adu p) în interesul apărării Republicii Populare
Slalin, Suceava, Timişoara, Regiunea Autono Române sau al asigurării ordinii publice şi
mă Maghiară. nări Naţionale conform cu regulamentul inte securităţii statului, proclamă în unele locali
rior de funcţionare. tăţi sau pe întreg teritoriul ţării starea excep
ART. 19. Regiunea Autonomă Maghiară a ţională.
ART. 31. Marea Adunare Naţională validea
Republicii Populare Române este formată din ză mandatele deputaţilor aleşi.
teritoriul locuit de populaţia compactă ma ART. 38. Mandatul Marii Adunări Naţionale
ghiară secuiască şi are conducere administra In vederea verificării condiţiunilor în care încetează la expirarea termenului pentru care
tivă autonomă, aleasă de populaţia Regiunii s’a desfăşurat alegerea fiecărui deputat, Marea a fost aleasă.
Autonome. Adunare Naţională alege o comisie de validare. ART. 39. După expirarea mandatului Marii
Această comisie supune raportul său aprobării Adunări Naţionale a Republicii Populare
Regiunea Autonomă Maghiară cuprinde ra
ioanele : Ciuc, Gheorgheni, Odorhei, Reghin, Marii Adunări Naţionale, care hotărăşte vali Române, Prezidiul Marii Adunări Naţionale
darea sau anularea alegerii fiecărui deputat.
Sângeorgiu de Pădure, Sf Gheorghe, Târgu- fixează noi alegeri în termen de cel mult trei
Mureş, Târgu Săcuesc, Topliţa- ART. 32. Marca Adunarea Naţională poate luni, socotite dela ziua expirării mandatului
numi comisii de anchetă şi revizie în diverse Marii Adunări Naţionale.
Centrul administrativ al Regiunii Autonome probleme.
Maghiare este oraşul Târgu-Mureş. Prezidiu! în funcţiune îşi păstrează împuter
Toate organele şi funcţionarii de stat au nicirile sale până la alegerea noului Prezidiu
ART. 20. Legile Republicii Populare Româ obligaţia să pună la dispoziţia acestor comi de către noua Mare Adunare Naţională a
ne, hotărîrile şi dispoziţiile organelor centrale sii informaţiile şi documentele necesare. Republicii Populare Române.
ale statului sunt obligatorii pe teritoriul Re ART. 40. In caz de război sau în cazul altor
giunii Autonome Maghiare. Marea Adunare Naţională stabileşte pentru
fiecare comisie în parte împuternicirile şi mo împrejurări excepţionale, Marea Adunare
ART. 21. Regulamentul Regiunii Aut mome dul ei de activitate. Naţională poate să-şi prelungească mandatul
Maghiare este elaborat de Sfatul Popular al pentru timpul cât va dura starea excepţională.
Regiunii Autonome şi supus spre aprobare ART. 33. Fiecare deputat are dreptul de â ART. 41. Marea Adunare Naţională nou
Marii Adunări Naţionale a Republicii Popu pune întrebări sau de a interpela Guvernul ori aleasă este convocată de către Prezidiul în
lare Române. pe miniştri în parte. Guvernul sau ministrul
întrebat are obligaţia de a răspunde verbal funcţiune, în termen de cel mult trei luni după
sau în scris, în termen de cel mult 3 zile. alegeri.
CAPITOLUL ESI.
ART. 34. Niciun deputat al Marii Adunări
O rganul suprem Naţionale nu poate fi trimis în judecată şi nu CAPITOLUL IV.
poate fi arestat fără încuviinţarea Marii O rganele adm inistraţiei de stat
a l puterii de stat Adunări Naţionale, în timpul sesiunilor, iar
între sesiuni — a Prezidiului Marii Adunări ale Republicii Populare
a Republicii Populare Rom âne Naţionale.
ART. 35. Marca Adunairc Naţională a Repu Rom âne
ART. 22. Organul suprem al puterii de stat blicii Populare Române alege Prezidiul Marii
a Republicii Populare Române este Marea Adunări Naţionale, compus dintr’un Preşe ART. 42. Organul suprem executiv şi de dis
Adunare Naţională a Republicii Populare Ro dinte, doi Vice-preşedinţi, un Secretar şi trei poziţie al puterii de stat a Republicii Populare
mâne. sprezece membri. Române este Consiliul de Miniştri al Repu
ART. 23. Marea Adunare Naţională este ART. 36. Prezidiul Marii Adunări Naţionale blicii Populare Române.
unicul organ legiuitor al Republicii Populare răspunde de toată activitatea sa în faţa Marii ART. 43. Consiliul de Miniştri este consti
Române. Adunări Naţionale a Republicii Populare Ro tuit de către Marea Adunare Naţională a Repu
mâne. blicii Populare Române şi este format din :
ART. 24. Marea Adunare Naţională are în
competenţa sa directă : ART. 37. Prezidiul Marii Adunări Naţionale Preşedintele Consiliului de Miniştri al Repu
a Republicii Populare Române are următoa blicii Populare Române;
a) alegerea Prezidiului Marii Adunări Na
ţionale a Republicii Populare Române; rele atribuţiuni: Vice-preşedinţii Consiliului de Miniştri âl
a) convoacă în sesiuni Marea Adunare Na Republicii Populare Române;
b) formarea Guvernului Republicii Populare Preşedintele Comitetului de Stat al Plani
Române; ţională ; ficării ;
b) emite decrete;
c) modificarea Constituţiei ; Preşedintele Comisiei Controlului de Stat;
d) chestiunile războiului şi ale păcii ; c) interpretează legile în vigoare în Repu
blica Populară Română ; Miniştrii Republicii Populare Române;
e) stabilirea planurilor economiei naţio Preşedintele Comitetului de Stat al Aprovi
nale ; d) hotărăşte consultarea poporului (refe zionării ;
rendum) ;
f) aprobarea bugetului de stat, a încheierii Preşedintele Comitetului de Stat pentru
exerciţiilor bugetare şi stabilirea impozitelor e) anulează hotărîrile şi dispoziţiunile Con Colectarea Produselor Agricole;
şi veniturilor destinate bugetului statului ; siliului de Miniştri, când acestea nu sunt con Preşedintele Comitetului învăţământului
forme legilor ;
g) stabilirea numărului de ministere, de f) în intervalul dintre sesiunile Marii Superior;
numirea, contopirea şi desfiinţarea de mini Adunări Naţionale, revocă din funcţiuni şi nu Preşedintele Comitetului pentru Cinemato
stere ; grafie ;
meşte miniştri în Guvern la propunerea Pre
li) modificarea împăriţirii pe regiuni a teri şedintelui Consiliului de Miniştri şi cu apro Preşedintele .Comitetului pentru Artă.
toriului Republicii Populare Române ; barea ulterioară a Marii Adunări Naţionale ; ART. 44 Consiliul de Miniştri este răspun
î) acordarea amnistiei; g) institue decoraţiile, medaliile şi titlurile zător şi dă socoteală de activitatea sa în faţa
j)\ controlul general asupra aplicării Con onorifice ale Republicii Populare Române ; Marii Adunări Naţionale, iar în intervalul din
stituţiei. h) conferă decoraţiile, medaliile şi titlurile tre sesiunile Marii Adunări Naţionale — 1n
faţa Prezidiului Marii Adunări Naţionala >
ART. 25. Marea Adunare Naţională este onorifice ale Republicii Populare Române; sta ART. 45. Consiliul de Miniştri al Republicii
aleasă de către oamenii muncii, cetăţeni ai bileşte gradele militare, rangurile diplomatice Populare Române emite hotărîri şi dispoziţii
Republicii Populare Române, pe circumscripţii şi alte titluri speciale;
electorale, câte un deputat la 40.000 locuitori. i) în intervalul dintre sesiunile Marii (Continuare în pagina 3-a)