Page 42 - Albina_1952_10

' A L B I N A

Poeţii cântă înfăptuirile

regimului nostru de democraţie populară

î mi v o t e z

tovarăşii de luptă!

Pământul e al celor ce-l muncesc, de A. E. Baconski Suflând în mâini ţăranil-au să se-adune. Attădat’ la optsprezece ani
A scris poporul meu în noua-i lege... Prin faţa urnei parcă-i văd — roiesc
De viaţă îţi era urît.
'Goneşte toamna’n câmpul românesc Slăvind această lege care spune.
'Asemeni sburătoarelor pribege; Pasc vitele — falanga lor se-aude. Că holda e a celor ce-o muncesc. Pentru tineri, negru, viitorul
Mari lanuri de porumb abia cules Frunzare sună rar arama’n vânt. Porţile ades şi-a zăvorit.
Foşnesc metalic când le’ndoaie vântul —1 Un fum împrăştiat prin ierburi ude. Şi vor gândi la vremi mai vechi săten
Tu, şes străvechi — fără de margini şes Ţărani se văd pe reavănul pământ... La timpuri de răscoale şi bejenii — Orişiunde foam ea şi şomajul
Al celor ce-l muncesc e azi pământul. Iar către seară, profilaţi în zare,
Pământ, pe care trec copii desculţi. Pe lângă cerul odihnit în lan. Te prindeau în cruntele lor ghiare.
Pe care cresc cartofi, secări şi grauri Din sat in sat, cu umbra lor, călare
Al celor ce-l muncesc... Slugăreai patronul în uzine;
De unde vin Şi arbori minunaţi, atât de mulţi Vor trece Horia, Cloşca şi Crişan Groful şi chiaburul pe ogoare.
Aceste vorbe ? Şi dece răsună De mii de ani se oglindesc în râuri. III
jL/n vuiet lung de lanţuri şi de chin ? Pământ pe care s’au ascuns pieziş.
Morminte vechi prin ierburi şi lucerne Opt’şpe ani mi-am socotit deună-zi.
frecutule, tu noaptea mea străbună In care dorm străbunii mei ucişi. Cu asta însă lupta noastră mare
Fără de stele, fără de lumini, Şi grea — nu s’a sfârşit. Bucuriei nu-i găsesc hotare.
Cu arme primitive său moderne.
Deschide-te, fereastră fără moarte, Ci ne’ncetat Mâine-am să mă duc întâia dată
'Dchianul vremii vreau să-l fin In mâini. Acest pământ de-asupra cărui luna Duşmanii mai încearcă să doboare Mândru către secţia de votare.
fŞă-mi văd străbunii. Pluteşte noaptea aurind cărări, Puterea noastră.
Undeva departe Şl adesea’n sat
Te -un câmp iobagii cu securi şi coase Chiaburii tot mai dau ocol la arii Mâine pentru prima oară urna
■'Bobul na... O pădure grea de fagi Şi'ncearcă să-i înşele pe săraci Va primi în ea şi votul meu.
Castele fumurii — colibe joase Ori pe la mori de râu — morarii Pentru dreptul ăsta multă vreme
Pustiul răsvrătiţilor iobagi. Grâul ascuns îl mai îngroapă’h saci
Şi Doja, Horia, Cloşca şi Crişan Şi'n nopţi de iarnă'n stepa răscolită A luptat poporul nost' din g reu !
Şi Tudor... Undeva departe tare. Când viscolul inebunit de ger,
Nici unul n’a murit — cu’nverşunare Gemând ca o pădure’nchipuită. Te frângeau boierii din ciom ege
Parcă lovesc şi astăzi In duşman. Se frânge'ntre pământ şi cer — Votul de cumva nu li-l vindeai.
Pe-aceleaşi drumuri, in aceiaşi noapte Acest pământ l-am smuls pe totdeauna Chiaburii undeva’ntr'un sat, departe. Astăzi votul pentru noi e-o cinste
Intunecată-a timpului trecut. Din lacomele ghiare de boieri I Tot mai pândesc vreun activist sătesc.
Se văd făranii'n 907 Pe drumurile ţării întomnate Pentru aceste vorbe scrise’n carie: Şi eşti mândru pentru cine-l dai.
Incendiind ţinut după ţinut Colindă legea — oamenii citesc. Pământul e al celor ce-l muncesc.
Şi fiecare glas de răsvrătit Ecoul Constituţiei străbate, Noi însă nu ne vom opri nicicând. Pentru Dej, pentru minerul Gheza,
Aceleaşi vorbe parcă le îngână. Pământul e al celor ce-l muncesc. Vom duce steagul luptei înainte Pentru cel ce-i cu tractoru'n câmp,
Scriindu-le cu sânge In ţărână, Hei sate mici şi mari — satele mele Duşmanii toţi îi vom sdrobi pe rând.
Cioplindu-le în stâncă de granit. Pe care vă cunosc, şi-am colindat Cum se arată — cum ii ţinem minte Votu’l dai ca un mesaj, din suflet.
Aceleaşi vorbe au plutit prin sate Drumeagurile voastre, în acele Vom duce colectivele mai sus Şi în el pui ce îţi e mai scump.
Svăcnind în piept sub lanţul boieresc Toamne târzii. Şi altele ne vom lupta să crească,
Un gând. un gând istoria străbate: In fiecare sat Tractoare încă multe-avem de-adus Jlci, bucata ceia de hârtie
Pământul e al celor ce-l muncesc. In toamna asia, într’o zi. la Sfat Larg să brăzdeze ţarina sătească! Chiar din inimă o simţi că-i ruptă.
Sau poate că la şcoală, sărbătoare: Ne vom sui pe dealuri să vedem
II Cum să tăiem luminii noastre cale. Da tovarăşi, e o cinste astăzi
Lozinci şi steaguri — SECŢIE DE
Cât de uşor mi-e azi a înţelege VOTARE Când apele vom auzi cum gem Să-ţi votezi tovarăşii de luptă.
Cu mii de glasuri în hidrocentrale.
Aceste adevăruri I Bătrâni analfabeţi de-odinioaro ION BAIEŞU
Ce firesc
Atenţi şi gravi vor căuta’n ziar
Poporu-a scris în noua noastră lege: Veşti dela Baia, dela Hunedoara
Pământul e al celor ce-l muncesc.
Şi pe întinderi fără de hotar
Pe câmpuri treci şi-asculţi — e toamnă
Un cântec ne'ncetat o să răsune
Adânc pătrunde plugul în ogor Din sat în sat pe câmpul românesc
Şi tractoriştii tineri se îndeamnă Slăvind întâia lege, care spune:
Şi sus pe cer cocorii trec în sbor —< Pământul e al celor ce-l muncesc t ■
■ Ş;.
Lângă Ceahlău, în vremea din trecut, Şi fluer nou muntenii şl-au cioplit
Pe-aproape de Bicaz — aşa se ştie — Să cânte cântec nou la cununie
Necazul, beznei mâna i-a cerut
Şi s’au legat pe-atunci cu cununie. Şi de pe-acum şi munţii i-au poftit'
Peste trei ani, la nuntă foţi să vie.

De-atunci muntenii traiul şi l-au dus Muntenii dârji spre culmi s’au avântat
Purtând în ochi a inimilor jele. Pe şantier e cântec tineresc
Plângeau copii pe Bistriţa în sus Şi mirilor, ucazul i-am semnat...
înconjuraţi de veacul nopţii grele.
I-ain pus sigiliu nou, muncitoresc.
Şi-au scos muntenii fluierul şi-au zis
IJn cânt născut din rana lor adâncă De pe acum muntenii strae-şi fac Şi valea’ntreagă ca în zori de zi
Să fie’n sărbătoare îmbrăcaţi,
Şi cântecul tristeţii s’a înscris Când vor sbura pe stâlpii’nalţi de brad De torţe’n toi de noapte luminată
>— Ca să rămâe veac de veac — în
stâncă. In stoluri largi voinicii chilovaţi, Cu brazi cu tot la nuntă va veni
Şl când din largul stăvilitei ape In soarele luminii îmbrăcată.
Dar astăzi peste cântecul muntean
E-o melodie nouă, de turbină Spre văi de arşiţă cuprinse Şi’n fluer nou muntenii vor cinsti
Şi făurim cu fapte, an de an, Porni-vor zeci de râuri să adape
Logodna’ntre belşug şi’ntre lumină. Ogoare noi, până sub zare’ntinse. Dealungul apei cânt de bucurie
Şi cantecu n baraj va clocoti
Se spune că muntenii au scrâşnit
Şl-au încercat să se împotrivească Ca să rămână vremii mărturie.
Dar mirilor, ucazul le-a venit
£emnat cu o pecete grea, regească. NICOLAE NASTA

;■
* :i .y
<r-__