Page 20 - Albina_1952_12
P. 20
A L B î N A
u s c rSOBB TB*:
I] pregăteau de moarte. de Victor Eftimiu In vreme ce se petreceau acestea în Inima Un
Cumplită moarte îi mal pregăteau 1 gariei, Gheorghe Doja, urmărind pe Ştefan Bathori,
— Gloatele ? întrebă strălucitul magnat Wer- Dar vorbesc ochii voştri stinşi, sărbezimea şl oste ajunse sub zidurile Timişoarei.
boczy, atotputernicul sfetnic al lui Laţlo II, unul neala chipurilor voastre, spinările încovoiate, obra- Dar răsculaţii, cari înconjuraseră cetatea, abă
dintre cei din urmă regi ai Ungariei. zele pământii, mâinile uscate, straiele voastre tând apa ce-o îndestula şi săpându-şi şanţuri de
— Securea ? încercă Ion Zapolya, voevodul Ar zdrenţuite, toată făptura voastră pe oare muncile adăpost, n'aveau de luptat numai cu oastea din
dealului. şi foamea au dezvălult-o !... năuntru a Iul Bathory, dar şl cu armiile lui Ion Za
— Nici una, nici alta I o tăie scurt Czaky. Ar fi De sărăcia voastră, cei bogaţi, hrăpăreţi îşi bat polya. Voevodul Ardealului, după ce fărâmiţase
un sfârşit prea uşor. Asemenea pedepse sânt bune Joc. Se poartă cu voi parc’aţl fi nişte câini. Vă pe răzvrătiţii din Ungaria, alerga acum spre Banat,
tâlharilor de rând. Moartea lui tnebue să fie o chinuesc nevestele şi copiii. într’ajutorul timişorenilor şl cădea în spatele lui
pildă pentru toţi cei ce vor mai încerca să facă la Ridicaţi-vă 1 Cu fier şi foc să-i nimiciţi pe cei Doja. Lupta se înteţise. Ghiuri Căpitanul luptă ca
tel! Glorie prea fericitului nostru părinte suveran, ce vor să vă dea pieirii I un viteaz, tăindu-şi drum prin rândurile vrăjmaşu
papa Ixon al zecllea ! Glorie strălucitului rege al ★ lui. Dar un credincios al lui Zapolya, lăncierul
Ungariei, Laţlo II. Amen! Cuvintele lui Gheorghe Doja a.u străfulgerat Petre Petrovici îl împunge cu suliţa, îl dă Jos de
sufletul mulţimilor, le-au înflăcărat. Cu miile, cu pe cal, îi prinde, pe el şi pe fratele său Gligore.
★ zecile de mii l-au urmat. Vechi oştean, căpitan în începe, acum, prigoana împotriva ţărănimii. Ori
Cel pe care îl Judecau aşa, în anul Domnului cercat, el a făcut şi planurile de bătălie... Până'n cine era bănuit că a luat parte La răscoală, era
1514, era Gheorghe Doja — Ghiuri-baci — un temelii au ars şi-au dărâmat palatele magnaţilor. răpus fără milă.
boernoş din Secuime, fost căpitan în oastea craiu Au cucerit cetăţi şi târguri. Zeci şl zeci de mii de ţărani căzură pradă răz
lui maghiar. In rândul armiilor crăleşti şi, mai Oştirea iobagilor sporea necontenit. bunării nobilimii. Iu acele zile de Iulie 1514, văz
târziu, de capul lui, Doja se bătuse cu turcii şi Spaima intrase’n rândurile stăpânitorilor. duhul era otrăvit de duhoarea miilor de leşuri ce
fusese făcut nemeş drept răsplată. Chemară de grabă într'ajutor pe Ion Zapolya, putrezeau pe drumuri, pe câmpii, în şanţuri, sau
Dar Gheorghe Doja nu se prea învoia cu nobi voevodul Ardealului. Şi iată că unul dintre căpi atârnate de crengile copacilor şl de cumpenlle
limea, cu magnaţii feudali cari apăsau tot mai cum tanii răscoalei, rămas la Ţegled, să supravegheze fântânilor.
plit bietele noroade săcuieşti şl valahe ale Ardea oraşul de reşedinţă al regilor maghiari, ticălosul In beciurile Timişoarei zăcea Gheorghe Doja,
lului. Szaleresi, care comanda coloana a treia a armatei cu ai lui. aşteptând ziua judecăţii. Şi judecata n'a
revoluţionare, trădează, trece de partea nobilimel, întârziat.
Nobililor nu le-ajungeau averile, iobagii români
şi unguri cari se trudeau pe moşiile lor ca vitele. în vreme ce Gheorghe Doja şl cu fratele său Gli- Mândru a răspuns ei, cu fruntea sus şi-a primit
gore, în fruntea coloanelor a patra şi a cincea,
Vite erau, nu erau oameni, fie că-1 chema Ion, fie porneau spre Seghedin, să poarte răscoala în toată osânda:
că-i chema Ianoş. Nobilul e una, robul e alta, ca Ungaria. — Eu mor, dar dreptatea mea, dreptatea tutu
tolic sau ortodox, tot rob rămâne. Aduceau mese ror Iobagilor, va răsări odată I Trecătoare este
riaşi de prin târguri, îi puneau la treabă, apoi nu Dar Seghedinul n’a putut fi luat.
le mai dădeau drumul, le aruncau laţul de gât şi-l Au luat în schimb Cenadui, Aradul şl Lipova. viaţa mea, trecătoare şi puterea voastră este, dar
făceau iobagi şi pe ei, ţinându-i cu sila să ie mun Drept pedeapsă pentru măcelărirea ţăranilor In dreptatea nu e trecătoare. 1
cească prin casteluri şi gospodării. Grofii duceau jurul Pestei, pentru neomenească purtare faţă de L-au scos din temniţă, l^au dus la locul de osân
viaţa de mare răsfăţ, se întreceau care pe care cu prizonieri, cărora le-au tăiat nasul şl urechile, Doja dă, sub zidurile cetăţii.
cheltuelile, îmbrăcându-şi muierile şi tetele în pune să fie trimişi pe lumea cealaltă, Teleky Vis Au purtat, cu sila ţărani din toate părţile, să-l
haine scumpe şi giuvaericale de preţ. Dădeau tot tierul şi alţi magnaţi de seamă prinşi în luptă.
telul- de ospeţe, cu lăutari din pustă. Danţurilo De Ia Cenad, Gheorghe Doja dă poporului o vadă cum se zvârcoleşte’n chinurile morţii.
ţineau toată noaptea, să se ducă pomina până’n Veniră gealaţi şi-l urcară pe un tron înroşit în
Bucla cea crăiască şi chiar până la Beci, cum i se proclamaţie, în care arată ţelurile revoluţiei: foc. Altul aduse coroana încinsă şl l-o puse de
mai zicea Vienei împărăteşti. 1) Monarhia va fi răsturnată; 2) Se proclamă trei ori pe frunte.
Grofi nesătui, episcopii şi vicarii lor, storceau republica; 3) Se desfiinţează titlurile de nobleţe; Părul şl pielea capului sfârăiau. tot trupul i
ţărănimea fără pic de milă. Sporeau numărul zi 4) Toţi locuitorii ţării sunt egali ; 5) Se Întemeiază se părpălea în cleştele arsurilor. Dar Gheorghe
lelor de clacă, întăreau dijmele şi înmulţeau bicele. suveranitatea poporului.
Bicele erau pentru cei nevinovaţi, pentru cei ce Doja şl-a strâns bine fălcile şl din gura lui n'a
In faţa acestei primejdii, nobilimea îşi strânge
se uitau în pământ, ca boul. ca să trudească mai rândurile, cheamă ajutoare din toate părţile, se ieşit un vaer, un geamăt. Muri curând, pe tronul
cu spor. Pe oci ce se abăteau de la smerita supunere, cel In batjocură’nălţat, dar veacurile i-au ridicat
pe cei ce încercau careva răzmeriţă, îl pedepseau întăreşte, porneşte o luptă pe viaţă şl pe moarte. un tron nepieritor, făcut din inimi omeneşti.
amarnic, să le mai treacă pofta. Unuia îl retezau In unire cu oştirile transilvane ale lui Ion Za La un semn al stăpânilor, gâzii s’au repezit şi-au
nasul, altuia urechile. Unora le scoteau ochii, pe polya, armatele crăleşti zdrobesc forţele din Unga ridicat leşul Iul Gheorghe Doja, l-au despicat în
alţii îl trăgeau în ţeapă. îi sfârtecau pe roată, îl ria de Nord ale lui Gheorghe Doja.
tăiau în patru şl le purtau mădularele prin sate, Românii răsculaţi sânt nimiciţi şi ei, la Oradea. patru mari ciozvârte, care au luat drumul Pestei,
să ia aminte şi alţii. al Albei-Iulii, al Oradiei, al Aradului, să fie bă
Ca să scape de urgia magnaţilor, iobagii valahi se
Care ţăran nu mai putea răzbi de atâtea pri tute în cuie la porţile cetăţii, să le vadă oamenii
goane, fugea în codru, să făcea haiduc. Cetele adăpostesc în munţii Maramureşului, In Moldova, şi să le treacă pofta de a mai cere dreptate.
sporeau, dar nu era cine să le căpltăneaseă, înlă- în Polonia.
rindu-le numărul şl puterea. Cei rămaşi şl prinşi, au fost schingiuiţi fără cru ...Dar anii au trecut, răscoale s'au mai făcut, au
Atunci s’a ridicat Ghiuri-baci, voinicul Gheorghe ţare. căzut multe capete de răsculaţi maghiari şi valahi,
Doja. Era un om mărunt, îndesat, cu ochii de ful Voevodul Ardealului, Ion Zapolya, poruncea dair jertfa lor n'a fost în zadar. S'au prăbuşit pen
ger şi cu glasul de tunet tru vecii vecilor cel ce ţineau mulţimile'n robie !
juzilor ca să-l jupoae de vii, şi cu cele mai cum
Trecea din sat în sat, din răscruce în răscruce, plite chinuri să-i ucidă şl să-i pustiască. .Soarele dreptăţii a răsărit şl străluceşte pe fru
din iarmaroc în Iarmaroc şl le vorbea ţăranilor aşa:
Aşa înţelegeau cei mari. cei atotputernici, să moasele plaiuri ale Republicii Populare Române,
— Eu vă chem, fraţilor, nu să mă urmaţi pe unde românii, alături de unguri şi celelalte mino
mine, dar să urmaţi năzuinţele voastre, dezrobirea sc poarte cu oameuii cari nu mai voiau să trăiască
şi o viaţă mai de omenie, că doar oameni sânteţi 1 în ticăloşia robului, cu cel ce râvneau să se împăr rităţi naţionale, lucrează mână'n mână, pentru spo
Mă uit la voi: nu spuneţi nimic, nu vă plângeţi.- tăşească şi ei din lumina soarelui şl bucuria vieţii. rul aceleiaşi patrii I
Am cunoscut ce nu vor mal cunoaşte Părtaşi n’au fdst Ia anii noştri maşteri,
Aceia ce în urma mea s’or naşte, Dar bucuria - âcestei mândre naşteri
Căci am trăit când se sfărmau cătuşe, Nl-i dată nouă, celora de azi.
Când se făceau împărăţii cenuşe, Ea şterge multe urme de necaz.
Iar altele să le mai iec locul Stea nouă, rază nouă de lumină,
N’au mai avut nicicând, nicicum norocul. La răsăritul tău fruntea-mi se’nchină.
Pierea când ici când colo câte-un rege, Lumină din lumina lui Octomvre,
II jeiuiau curtenii — se ’nţelegc — de Mihoi Bensuc Tu ne vesteşti că omul muncii om e
Dar n’a plâns lacrimi după domnitor, Şi e stăpân în ţara-i fără sclavi,
In nlci-o ţară cândva vr’un popor. Eătrânii munţi, crescând în partea stângă, Pe vatra-i, unde n’au Ioc cei trândavi,
Dar s’a’niâmplat să-l pună chiar pe goană, O sondă de petrol vesteşte cum că In casa-i, unde lacomii şi furii
Călcând în tină muceda-j coroană. Isvorul vieţii noastre e în muncă. N’or jăfui mai .mult şi n’or să fure,
Steme piereau ; vedeam cum brusc dispare Jur împrejur cununa cea de spice, In ţara unde dragostea de muncă
Vr’un şarpe, vultur, leu, ori alte fiare. De pâne spune şi de trai ferice, E cea mai sfântă-a omului poruncă.
Ci steme noui suiră ’n locul gol, Iar co!o’n vârful stemei noastre, iată,
Cu spice, brazi şi sonde de petrol... O stea de purpur mândră se arată. Stea nouă, rază nouă de lumină,
«— Aşa s’a petrecut la noi, prietini. La răsăritul tău, fruntea-mi se’nciină,
Azi peste munţi împăduriţi cu cetini Am cunoscut ce nu vor mai cunoaşte Căci tu eşti răsăritul ţării mele,
păsare mândru soarele, iar lângă Aceia ce în urma mea s’or naşte. In era când se’naiţă roşii stele,
