Page 4 - Albina_1952_12
P. 4
* A L B I N A
Ploaia îi ajunse pe ciopereni din Pădurarul clătină din cap şl făcu iar
urmă, repede, băşicată, ca de vară. Prin „hâm 1“ cu îngândurare. Cum să le spu
pânza ei deasă, pădurea se zărea ca un până la moară. Cu stâlpii ăştia o băgăm noi stâlpii nici până la primăvară. Tot nă el celorlalţi că ce poate el, dacă nu
zid întunecat înalt până la nori. la sfat, la şcoală, la casa de naşteri... cu gazorniţa te-oi lupta la iarnă, Moş stă ploaia. Ii era ciudă pe brigadier că
Mitoi dădu brigadierului silvic ordinul întindem 6ânmă pe stâlpi şi gata... Ilie. n’are stâlpi scoşi în depozit, îi era ciudă
de ridicare a stâlpilor. Omul citi, se — Şi la cămin, sări să le amintească — Ce gazorniţă, Voicule? se aspri mo şi pe sine că din pricina brigadierului
strâmbă şi clătină din cap : moş Ilie. şul. Dă-o dracului I Nici nu mă gândesc. înşela buna credinţă a oamenilor aceştia.
— N’avem stâlpi căraţi în depozit. — Şi la cămin, adaose el zâmbitor. — Eu, se amestecă Vasile cel rotofei, Iii durea greu zădărnicia acestei aştep
Pentru vorba asta făcuseră ei 20 ki Moşul nu uita niciodată căminul. nm spus Stanei mele la plecare : femee, tări. Ca împins de cineva dela spate,
lometri de cale, opt căruţe şi 12 Cârligea le întoarse o privire hâtră : pregăteşte-te !... Stă pe a noua lună, ex luă o hătărîre. întrebă :
oameni ?1... ,,Râdeţi de mine, hai ?“ plică el pădurarului. Pregăteşte-te, i-am — Care ai delegaţia şl dispoziţia de
Brigadierul citi necaz mare pe feţele — Este câte unul de i se pare lucru spus. Când vin îndărăt cu lemnele, gata livrare 7
celor din Cioipoare. Spuse : — Mitoi, răspunseră mai mulţi oa
— Stâlpi avem destui... vă dăm. Da-i meni deodată.
ridicaţi singuri din pădure 1 — Fii bun dumneata şt hai la canton
Era o vorbă spusă doar-aşa ca 6ă nu să facem formele. Să nu o ier zi vremea
taci. Cine să scoată trunchii din pădure mâine.
pe o aşa vreme 7 Toate drumurile erau — Nu spuneam eu 7 se bucură mos
fleaşcă de apă... Ilie. Mâine suntem cu stâlpii înaintea
— Ce facem mă Mitoi?... Glasul' lui gropilor.
Voicu Torni era aspru şl mustrător. Mitoi se ridică, mirat şi el de întor
Aducea mai mult a tragere la răspun sătura lucrurilor. Strânse buzele şl păşi
dere decât a întrebare. pe urma pădurarului. Când se mai de
Mitoi nu răspunse; nu ştia singur ce părtară, pădurarul începu deadreptul
era d© făcut — trebuia 6ă se gândească — Măi frate, voi aşteptaţi cam de
bine. Ii veni în ajutor moş Ilie Cârligea: geaba. Nu se sbiceşte într’o zi pădurea
— Ce vreţi 7 Aşteptăm să treacă Asta voiam să-ţi spun, să nu fie amă'
ploaia... Că fără stâlpi tot nu ne’ntoar- gire şi minciună între noi.
cem noi în sat I Mitoi se opri ca pălit cu ciomagul
— Să mai aşteptăm, spuse şl Mitoi, în creştet.
mulţumit oarecum să câştige timp. — Doar pe umeri do l-om scoate, ur
Brigadierul fu şi el de aceeaşi părere, mă gânditor pădurarul. Altfel nu..j
dar numai aşa, de formă. Ştia doar că — Pe umeri! Parcă se clătina pă
ploile se ţin lanţ, săptămâni în şir. mântul cu Mitoi. Dar pe ce vreme
— Trageţi căruţele pe toloacă, sub trăim? Cum să scoţi pe umeri aţâţi
aplecătoare. Vă arată pădurarul. stâlpi răspândiţi prin pădure 7 Ce-au 6â
— Mai bine ne-am întoarce, vorbi iar spună despre mine cei din sat ? Chiabu
Voicu Torni. Pierdem vremea degeaba. de glumă căminul, vorbi moşul cu gra şi electrica la casa de naşteri. Să fie rii asta aşteaptă, să râdă de noi. de e-
Împotrivirea, într’un singur glas, a vitate Dar nu e glumă, ce crezi ? Eu, lumină mare când naşti. A râs biata lectrica noastră.
celorlalţi cioporeni, arătă brigadierului câ‘t mă vezi aşa, am învăţat buchile mai Stana, cu lacrimi în coada ochilor. Crezi — De, spuse încet şl cu părere de
dâunâzi. Am prins o patimă la bătrâ că e puţin pentru ea ? Să naşti cu so
ca oamenii erau tare hotărîţl să nu se neţe... Âş tot ceti, aş sta acolo la cămin, coteli de doctor, cu electrică, e puţin rău pădurarul. Era datoria mea, datoria
întoarcă fără încărcătură. să nu mă scoată nimeni dintre cărţi. Ge asta, crezi ? sfârşi omul. mea de... să nu amăgesc oamenii de
— Da ce-i aşa zor mare do stâlpii râzi mă Vasile ? se. sburli moşu] spre — Nimic nu e puţin, dacă face omu pomană.
ăştia? vru el să ştie. unu! grăsuţ şi roşcovan. Râzi degeaba I lui viaţa mai bună, grăi moş Ilie. Că Mitoi coti pe chipul omului şl In o-
Stau seara la cămin, ci’esc, ascult radiu, ce-a fost viaţa noastră până mai ieri 7
— Ori că-i zor ? se uimi de întrebare ascult cum tot învaţă ăia cântece şl Frunză’n vânt şl paie'n noroiul drumu- chii lui limpezi, licăritori la lumina
moş Cârligea. Am adus electrica până teatru, cum îi zice. îmi place de ăia ti . lui. Nici carte nu ştiam. Ne luau boierii slabă a felinarului de vânt, că vorbeşte
la moară. Acum ne trebue şi’n sat doar... neri, să ştii. Aici în Vezureni, aveţi că In picioare ca pe nişte sdrenţe. Deabia cinstit şl că suferă din pricina stâlpilor*
De când aşteaptă oamenii! min cu teatru şi cor ? întrebă moşul pe de câţiva ani am pornit şi noi pe făgaş — Eşti comunist 7 îl întrebă... Atunci,
— Mde, mormăi brigadierul. începea pădurar. Aveţi şl voi, ...e bine c'aveţl. cum te mulţumeşti să-mi pul Înainte un
Când o fi electrică, atunci să vezi. Cum de viaţă adevărată. Trag nădejde de ea,
să se simtă prost, văzând cu cât de în n© dai stâlpii, cum facem şl cinema cu toţi anii mei mulţi. încaltea 6ă văd adevăr neputincios şl să te speli pe
sufleţite nădejdi aşteptau oamenii tograf 1 săptămâna asta electrica... Ştii, şopti el mâini 7 Crezi că ajunge asta pentru un
stâlpii. — Mde, se suci cu fereală pădurarul. pădurarului, lămpile de dinăuntru şl comunist 7... Eu, pe Voicu Torni abia
★ Să stea vremea şi vă dăm. toate meşcheriile, sunt gata, sunt gata l-am scos cu caii. Zicea că nu e vreme
Pe toloacă, sub aplecătoarea largă, Cuvintele acestea aduseră după ele toate. Numa’ sârma pe stâlpi lipseşte. de pădure acuma. L-am contrazis. Ba
un foc vesel de vreascuri îşi juca lim o tăcere încărcată de gânduri. Mitoi, — Şi stâlpii ? nu uită să-i pomenească zam pe voi. Ce-au să spună oamenii din
bile sub vânt. Pădurarul, un om mărun mai ales, nu-şi găsea linişte. Şi dacă vre iar Voicu. Stâlpii să-i vedem 1 sat mâine-poimâine 7
ţel şi uscăţiv, se amestecase printre cel mea n'o să stea ? — N’ai grijă, îl linişti moşul. Omul Pădurarul asculta şl noian de gân
strânşi în Jurul focului. Asculta sporo — Eu cred, vorbi Voicu, că nu pupăm ..ăsta", omu] ăsta ce păzeşte ? duri i se ciocneau în minte. înţelegea
văială cioporenilor desmorţiţi de căldura frământarea lui Mitoi, îl durea chiar
focului şl de şipul cu ţuică nouă ce tre- sbuciumul lui. Gândul ţâşni singur :
cea din mână în mână. — Lanţuri aveţi 7... Securi, felinare
Pădurarul începu să grăiască domol aveţi 7
şi glasul lui tremura de înduioşare ori — Avem..
de câte ori pomenea de suferinţele pă — Ei bine. Atunci alegem chiar în
durii încăpute amar de ani pe mâini de noaptea asta stâlpii cei mai apropiaţi
neoameni. de toloacă. Ii cioplim la bot ca lâlpica
— Acuma nu se tae decât prin extrac de sanie. Punem lanţuri şl-i tragem cu
ţie şi numai pentru stâlpi, pentru stâlpi de Demostene Boîez caii târâş până la rampă. N’o să fie aşa
şi lemn special... Nu mai e ca înainte. Când am ajuns întâi la voi în ţară Arzând în câmp ca nişte torţe vii. greu. Mâine vă întoarceţi cu stâlpii
In douăzeci de ani s’o vezi cum o să în sat.
arate 1 F.ra un cer înalt de primăvară ; Prin codrul nostru fără de hotare, In loc de alt răspuns, Mitoi îl strânse
— Să crezi că trebue păzită ca ochii Cântau privighetorile’n zăvoi Nu mai e svon de păsări cântătoare ; mâna puternic, din suflet, în tăcere.
aşa pădure I Lasă că-i a noastră acuma, Cum au cântat odată eşi la noi. Copacii goi întind o cracă’n scrum, ★
a poporului care va să zică, dar e şl i Ne-a’ntâmpinat priveliştea voioasă Ca braţul unui om trăsnit în drum. A doua zi spre prânz, căruţele se
nevoe mare de stâlpi... Electrica, n’o ; Din prima clipă ne-am simţit acasă, Dar oastea noastră, tot mai mare azi înşirau în drum spre Ciopoarele. In
vezi 7 O seamănă oamenii prin tot locul. j Şi’n ale voastre mame, ne-am dat seamă Mai poartă cântece străbune’n glas, frunte, Voicu Torni cumpănea că nu-i
Vine scânteia pe sârmă şi-ţi face viaţa i Că noi, orfani, ne-am regăsit o mamă, Şi cântecele noi de vitejie, chip să abaţi pe Mitoi dintr’ale sale.
altcum, cu alt© rosturi şi cu bucurie Iar în tovarăşii ieşiţi’nainte, Cu sânge-amestecate şi cu glie. Toate ies după cum vrea el. Asta, mă
mare. Vrei să dai drumul la moară — j O dragoste curată de părinte. ★ car că ploaia nici gând n’avea 6ă con
moşul răsuci cu două degete un buton | Când v’am văzut pe voi, pionieri, De-asupra voastră parcă’ntregul cer tenească.
închipuit, cum era cel dela moară — Cupolă e, de vast atelier. Moş Ilie se eăznea sâ-şî amintească
harşt I gata I Vrei să treeri fără vapor, | F.u am simţit că nu nc ştim de ieri. un cântec auzit la cor ori la radio. In
atât şi dă-i bătae la batoză. De lumină Şi parcă am fi fost fără’ndoiaiă Şi de răsună zarea de-un motor, minte avea o cart© groasă, ce nu 6e în
ce să zic, la tine e voia 6ă faci din zi De când e lumea, la aceeaşi şcoală. Nu-i avion cu moarte, ci tractor, cumetase încă s’o înceapă. Cu electrica
noapte. Hei! oftă lung moşul, nu mai Călătorisem săptămâni de-arând, Iar dacă trece vre-unul peste deltă era altceva. Citeşti mai uşor, pricepi alt
ziceam eu să apuc electrică I Prin ţara Socialismului trecând, Nu-i armă de ucis, ci e uneltă; fel ce scrie în carte.
— Tii I aduceţi şi la voi în sat elec Unde-am simţit ce nesfârşit de mare De-aruncă praf pe grindurile’nguste, Vasile purta în gând pruncul — era
trică? întrebă pădurarul. E ţara vrednicelor ei popoare... Nu-i pentru oameni, ci pentru lăcuste. absolut sigur de asta şî nici că putea
— Ce să mai aducem, c’am adus-o, Şi pretutindeni am simţit că sînt De-asupra Bucureştilor în zori să se’ntâmple altfel — ce avea să des
vorbi Mitoi .cu mândrie. Povesti apoi In patrie pe-o treime de pământ. Trec avioane... dar de călători chidă ochii spre lumina albă a becului...
cum se sbătuseră ei să scape de motorul Iar ceilalţi se gândeau că besne’.e
★ Spre Moscova, spre Praga, spre Berlin,
vechi cu gaz d*ţla moară şi să pună în Şi pe la noi e cer deschis, la fel, Spre un popor prieten, spre-un vecin, iernii or înceta să mai fie atât de lungi
loc pe oel electric. Pădurarul asculta Dar cine să se bucure de el ? Şi peste munţi şi’ntinderi, peste ape, ca până acum.
cu ochii m ari; îl plăcea de stăruinţa Pădurarul şi el, urmărea' din priviri
cioporenilor. Câ dintr’odată-i negru de-avioane. Vin parcă ţările tot mai aproape, pe cei care mergeau să iasă înaintea lu
— Am avut "noroc de linia mare, ala In urma lor, ruine, morţi, mormane, Şi Capitalele vin mai încoace, minii. Socotea că li 6e cuvine cu priso
de se făcu ast’vară şl care trece peste Eu am văzut cătunul meu natal Cu inima, cu dragostea de pace, sinţă fericirea aceasta. Munciseră îndră
Jocurile noastre, urmă Mitoi. Am făcut Arzând întreg sub ploaia de napalm. Şi cerul nostru limpede de-amiază cit toată noaptea şl ziua Jumătate... Şi
legătura cu ea şi iacă electrica gata Prin fumul greu vedeam ades copii, 11 vom privi odată, fără groază! Mitoi ăla, ce om 1
