Page 17 - Albina_1959_03

F 5 ii»fd rw "
ALBINA
REVISTA SAPTAMINALA A AŞEZĂMINTELOR CULTURALE
Anul «2 • Scria U • Mr. 5M • Miercuri 1* marţi* 1M9 • • pagini —
$ 5 împletea cu vocea sfătoasă a brigadierului Corbeanu şi cu
de H A N S K E H R E R
poet german db> HJJL
Un stîlp înalt, în .dreptul casei, poartă
Mănunchi de sîrme irînduite-n scări.
Mai mare dragul să priveşti din poartă
Şi tîneul meu începe cu:ntrebări...
Cît s-ap pus stîlpii n-a mai stat pe-acasă:
Privea atent la tot ce se-ntîmpla.
Dar, despre-acea reţea misterioasă,
Prea bine încă nu se dumirea.
Atunci, prinsei a-i spune, cu răbdare.
Despre chemarea vremilor de-acum...
Şi, îl văzui pcivincPcu-hflăcărare
Şi-întelegînd tot ceea ce îi spun.
I-am spus ce e partidul; cum veghează.
Cum luptă creator, nehodinit.
Cum face viata noastră mai frumoasă.
Cum forfa lui e de nestăvilit.
Cum el vrea ca lumina să lucească * ,
Şi-n nopţi adînci de iarnă şi de ger;
Cum vrea, la fel, în inimi să-nflorească
Lumina vie ce-o aprinde el.
Ce să mai spunl (căci vorba nti-i cuprinsă)
Mă simt un cetăţean al lumii noi
Din clipa cînd, de fiul meu aprinsă,
Lumina s^a aprins şi-acas’ la noii
Ieri tîncul de la şcoală îmi soseşte:
„Ştii tată — spune el îmbujorat —
Că de la înţeleptul Lenin este
Lumina care arde azi în sat ?!“
In roraîneşte de
T U D Q R M A IN E S C U
---------------------------------- - j
ViNT DE PRIMĂVARA
Gura Dobrogei. Un sătuleţ cu oameni harnici pitulat un­
deva la poalele unor dealuri între Medgidia şi Tulcea.
E primăvară. Început de martie. In sat nu se vede a id
I ţipenie de om. Ba nu. Uite o bâtrînicâ traversind agale u-
liţa. A ieşit de la cooperativă cu o sticlă în care se clatină
> un lichid galben alburiu.
ÎS bani | — S-o fierbi, babă Dochia. S-o fierbi cu ni{el piper şl te
ocoleşte şi mama gripei — ii strigă din urmă a glumă vîn-
zătorul cooperativei, ieşit să lipească un afiş ca să ştie
lumea că i-au sosit vopselele de var. De sus, dinspre bise­
rică, se aude un clacson de automobil, citeva lătrături, un
' zgomot de motor care se pierde peste sat, apoi... din nou
linişte.
Se pare că viaţa din acest sătuleţ şi-a mutat lăcaşul. Pul-
. seazâ cu putere pe ogoarele nestirşite ce mărginesc aşe­
zarea.
— Ai grăunţe destule, Anghele ?
— Am brigadierule. Multe şi bune.
De undeva, de peste coama dealului, răzbate o melodie
> cristalină şi puternică.
— Cîntâ Mari oara noastră. Cfntâ, nu se-ncurcâ. Mai ceva
ca astâ-iamâ, la cămin.
— Auzi vorbă. Păi aioi are unde-i da drumul, nu ca a-
colo.
Cel care vorbise, un om scund, cu mustaţa tunsă scurt
şi cu pârul ttmp’.elor aproape albe, s-a Întors apoi către H*
' nărui cu şapcă din dreapta lui.
— Ce zici, tovarăşe inginer ? Stăm prost cu umiditatea
pâmîntului. Aşa-i ?
— Aşa şi-aşa, tovarăşe preşedinte 1 E drept că o să cam
i avem de turcă dacă nu plouă — a răspuns tinârul conti-
nuind Bă scormonească pămintul cu vîrful creionului. — Să
nu ne iacem insă nici griji prea mari. Dacă respectăm toa­
te măsurile luate pentru păstrarea umidităţii in sol, atunci
ieşim bine.
— Vă gîndiţi la mobilizarea superficială a solului? — &
întrerupse unul din colectiviştii aliaţi în grup.
— Da 1 Mă gindesc la grâpat şi la celelalte măsuri.
— Adică la tăvăluglrea cu polidiscul şi la grăparea ca
mărăcini, ca sâ nu dăunăm seminţelor clnd distrugem ca-
pilaritatea solului — a intervenit de astădată altul. Şi dis­
cuţia a continuat aşa, minute în şir. Inginerul agronom IoIoj
sea termeni simpli, iar ceilalţi... cu ceilalţi ţi-ai găsit-o.
„Muleirea terenului1* pronunţă unul vorbind despre aplica­
rea materialului izolator între rindurile plantelor apărute.
Altul Începu sâ înşire soiurile de porumb rezistente la se­
cetă. „Wisconsilul" şi „Pionierul" sînt foarte tari, spuse ei.
! Dar la noi, pentru că bate şi vîntul, mai mereu, „Worwicul*
e cel mai nimerit.
— Ce ne salvează iarăşi împotriva secetei este că am
gunoit serios ogoarele. Cel care a vorbit ultimul a luat o
’ mină de pămînt pe care l-a fărâmiţat în palmă, arâtînd
: celorlalţi firicelele de îngrăşăminte naturale amestecate în
i pămînt. —
Intre cei adunaţi acolo, în capul locului. Ion Bucăţică,
preşedintele gospodăriei, vorbise cel mai puţin. Nu că nu
!ar ii avut suiiciente cunoştinţe despre agrotehnica avansa­
tă. „In d-alde d-astea e doctor’ — spun despre el colec-
i iiviştii, şi au dreptate. De astădată însă, îi plăcuse mal
| mult să asculte. Privea zîmbitor cînd la unul, cînd la celă­
lalt. Ştefan Aramă vorbeşle despre foloasele agrotehnicii
avansate şi le susţine cu atîta naturaleţe ca şi cînd toată
: viaţa n-ar fi muncit pămintul decît după aceste metode.
Şi ce încăpăţînat era acum cîţiva ani, gîndi preşedintele.
| „Să ieşim la însămînţări de-acuma ? Şi dacă vine un în-
i gheţ, ce ne tăcem ? Bine frate, dar n-au înflorit nici porum-
■ beii I" (un soi de mărăcini timpurii), lată-1 acum, parcă
j! nu-ţi vine să crezi. Da’ Bibicioiu ? Da’ Cristea ? Au fost mai
I, breji ?
| — Perdelele de protecţie sînt absolut necesare, altmin-
:■ teri... O praşilă la vreme este egală cu... Fără îngrăşămin­
te suiiciente degeaba cerem pâmîntului sâ ne dea belşug
| de grîne... Toate acestea se roteau în capul preşedintelui,
I întocmai ca un vîrtej. Glasul tărăgănai al lui Dobron, se
ij vorbirea nerăbdătoare a şefului de echipă Sandu Dobrin.
Vîntul ce bate dinspre deal a prins să aducă din nou
melodia unui cîntec de primăvară. „Au şi ajuns înapoi cu
semănatui**, îşi schimbă preşedintele firul gîndurilor. — Şi e
atîta primăvară... Pe ogoarele astea cenuşii va fi în cu-
rînd numai verdeaţă. Va rodi munca unită, călăuzită de
ştiinţă.
Asiăzi toţi oamenii de care şi-a amintit tovarăşul Bucă­
ţică, preşedintele gospodăriei colective „Elena Pavel“ din
Gura Dobrogei, sînt de nerecunoscut. Nu sînt mulţi ani de
cînd erau robii naturii şi ai ignorantei. Cînd seceta îşi
arăta colţii prin partea locului — şi şi-i arăta destul de
des — oamenii priveau neputincioşi la firişoarele de gria
sau porumb cum căleau de arşiţă şi vînt.
— Dă doamne, ploaie !
— Mai fă o slujbă părinte, poate s-o îndura cel de sus
cu no1. Şi ochii lor cătau cu deznădejde cînd in sus la cîte
o fărâmiţă de nor. cînd în jos la uscăciunea pâmintulul.
Toamna ? Pustiu pe cîmp, pustiu în coşarele gospodarilor
ca şi în blidele lor.
— Apoi, cînd o' vrea domnul cu săracul, dintr-o bubă-1
umple capul — mai zicea cîte unul din ei, pentru a-şi des­
cărca năduful.
— Muşcă-ţi mă, limba. Altceva n-ai a spune ?
Şi anii au trecut, viaţa a luat o cale nouă, s-a schimbat
orînduirea tării, se schimbă într una oamenii şi concepţiile
lor. Natura atît de neîmblînzită altădată este nevoită acum
să facă tet mai multe concesii oamenilor. Cuvintul secetă
nu mai înseamnă neapărat sărăcie.
— Cîntâ graurul a secetă, Anghele.
— Ei şt ? Cînte 1 Anul trecut n-a plouai mai de loc şi cu
toate astea hambarele noastre au fost doldora. Agrotehnica
să trăiască frate, că posibilităţi ca să ieşim cu bine din.
secetă ne dă cîte vrei.
— Ascultă, măi Nae, lasă graurii şi ascultă mod bine pe
Marioara. Ei, ce zici ? Mai ceva ca la radio. Nu ? Duminică
merge în faza de raion. Dacă n-o ieşi şi acolo prima ca la
faza intercomunală pui capul jos.
Foaie veeerda foi negaaarâ
Azi e zi deee primâvarăââ
Toate pluguuurile arâ.
N. CREANGA