Page 20 - Albina_1959_04

Pe scenă cr:
nesfîrşit. In fri;
artiştii nu mai
treaba. Aranjau
liştii îşi dregeau
şi tot de acolo
tele. stinse ale u
Cu mîinile la
Am drumeţii prin Maramureş pri­ văţaseră pomicultura de curînd, de Dragu, r:\sponsa
măvara, cînd pădurile de lag se cînd sînt colectivişti. O învăţa­ la altul. Zîmbei
Îmbracă în verde şi cînd livezile seră ca „stăpîni în casa lor'. de azi va ii bri
răsună de cînlecele celor care le M-am uitat la ei pe rind, cu emo- a avut căminul
Îngrijesc. Apele Izei curgeau lim­ ţ e şi admiraţie. Şi vedeam în ei şi brigadă. Ehei,
pezi şi liniştite să se iniîlneascâ un semn al Maramureşului nou. în­ Azi, o să se cum
undeva pe lingă Sighet cu cele ale ţelegeam acum tîlcul cuvintelor pre­ cu programul ăsl
Tisei, iar pe culmile Guiinului amur­ şedintelui şi mi-am scos pălăria în Aşa gîndea pr
gurile chemau soarele in ceţuri de icrţa lor şi-a muncii lor.-. bucuria succesul
purpură... cului şi, printr-c
Dar dacă ai bate oricare din dru­ plină şi, pe ceh
Nu cunoşteam Maramureşul declt murile Maramureşului astăzi, nu te
— Unde.or m
din cartea de geografie şi din pri­ vei putea stăpîni să nu rosteşti de că au ce vedea
virile întunecate şi aspre ale bor- nenumărate ori pe zi: „jos pălărial" Şi Ariton îşi fri
şenilor care bâteau drumurile tării La Sighet ai să vezi spitalul cu
cu securea subsuoară, sau cu coa­ 800 de paturi, la Ocna-Sugatag spi­ Oamenii ve
sa pe umăr, câutînd de lucru.. La talul sătesc, la Bo-rşa un complex tori ai satului. ;
treabă bună. Şti
ei acasă nu era de lucru — la ei sportiv din cele mai moderne; ai ION SLAŞOMF.ANU — Bucureşti Peisaj de Jară (executat din plută)
acasă pădurile erau pustiite de ia- să aili că-n Maramureş nu mai exis­ zinte un prograi
bricanti şi negustori; la ei acasă tă analfabeţi, că nu mai există sat pre programul b
iodul pămîntului era al chiaburilor; iârâ şcoală şi cămin cultural, câ De fapt, ră
ei n-aveau ce semăna, n-aveau ce ţărănoi ca Ileana Mihai, din Iapa, faţa blocurilor muncitoreşti şi a ca­ mita tăria pietrii şi a răsturnat o dansuri. Amînasi
culege, foamea le era tovarăş ne­ învaţă acordeonul la şcoala popu­ banelor de la exploatările Icrestie- zicală veche : „Veci n o mere ghe- pregătiseră cîtev
despărţit. Oamenii treceau munţii, lară de artă din Sighet, câ ciobanii re din Valea Brazilor şi Poarta Ro­ zâşu prin Maramureş!" iar dansatorii, p
♦rişti şi pribegeau. In straiele lor din Călineşti au alcăiuit o Întovă­ şie, a funicularelor care transportă Dar iată că „ghezăşu a prins a îi instruia chiar-
ciudate: cămăşi scurte, pălării inal- răşire zootehnică vestită in regiune lemnul peste prăpastie şi-n faţa pă­ mere" aducind şl el în Maramureş torul căminului,
1e de paie, opinci de cauciuc, mari prin recordurile ei: dă cite 20 kg. durilor proaspete care cresc pe lumină şi buriăstare. Investiţii mari gata si strigătul
şi grele, păreau nişte călători ciu­ de brînză pe cap de oaie, ceea ce culmi, aşa cum ai să dai cu căciu­ din partea stalului, au schimbai date Pe intimul
data pe alt iărîm. Cutreierau sa­ nu s-a mai pomenit în Maramureş. la de pâmint cind o să guşti din laţa satelor şi oraşelor. Oamenii au fruntaşii şi cod
tele vi^înd mălai şi creitari pentru Ai să zici „jos pălărial" ospeţind palinca aprigă a gospodarilor din prins o uriaşă dragoste de muncă campanie, — Ar
a amăgi foamea de acasă. gospodăriile colective din Sâpinţa. Vad. . şt tara Maramureşului Întinereşte- nuse brigada în
Am văzul la Sighet, în muzeul Cimpulung la Tisa şi Remeţ, trei Stind in casa lor cea nouă, mara­ Au maramureşenii un clntec toar­ — N-avem
raional. Maramureşul de altădată. sate cu populaţie diferită — romîni, mureşenii şi-au schimbat rostul vie­ te răspîndit: 1e“ — se scuza
Intr-o încăpere, o casă ţărăneas­ maghiari şi ucrainieni — care au ţii. Partidul şi guvernul le-a deschis „Cîte flori pe Iza-n sus Nu vreau ca 1
că veche, cu acoperiş ţuguiat, ca alcătuit împreună un cor de 80 de drum de iier spre inima ţării, tăind Toate cu badea le-am pus...” pe care o corni
© căciulă trasă pe ochi de mînie..- persoane numindu-1 „Corul priete­ munţii la Salva-Vişeu. Tineretul t^xii Intr-adevăr, pe Iza-n sus, pe Ma (şi apăsa pe e
Dar, în acelaşi muzeu, se află şi niei"; ai să zici „jos pălărial" in a sfărîmat cu timâcoapele şi dina- ra-n sus, pe Casâu; in sus, răsar eu) să apară pe
Maramureşul de astăzi. Adică, mal mereu, mereu, alte şi alte „Hori" cu un program i
bine zis, semnele Maramureşului ale muncii şi vieţii noi. Gospodării aşa de mîntuial
nou, pentru că oiicît de harnici ar colective, Întovărăşiri pomicole care
li lucrătorii muzeului din Sighet, na dau sute de tone de fineţe anual, — P de
vor putea înfăţişa niciodată pe de­ întovărăşiri zootehnice, şcoli, spita­ întocmiţi un pri
plin ceea ce este mereu nou in le, dispensare, instituţii de artă şi Sînt o droaie d
ţinutul acesta atlt de urgisit cindva. cultură. Oraşul Sighet cuprinde a- în comună, une
cum vreo patru şcoli medii, cămine
«Jos pălăria fw de copii, biblioteci, întreprinderi,, criticat, altele e
Caci peste saci Rodul dijmelor plin cooperative meşteşugăreşti, care dă.
Există in Maramureş o vorbă pe virfuiţi-măiturii 1 şl gustos dau atîtor oameni posibilitatea de — Or fi eh
care o auzi mai la tot pasul. Cînd Tare-s grei, il duceam la stâpinul din sat. a munci şi de a crea. n-am un tipar,
vrea omul să-şi arate admiraţia faţă sacii mei, ★ del, ceva e
de ceva, rosteşte ,,jos pălăria !“... cu bucate. De stâpîn Acesta e Maramureşul zileloj
Eu vorba asta am auzit-o în îia tot bătuţi noastre. Clteva pagini nu pot în­ după care să
oară de la un om din Remet, Macio- Mii — judecaţi, făţişa oamenii, bogăţiile şi irumuse- mese programul
ea Mihai, preşedintele gospodăriei roib i noştri, arşi cu bici, ţile acestui ţinut trezit la viată de îmi trebuie un
agricole colective de acolo. Ne du­ roibii mei aurii 1 pe spinări regimul nostru democrat-popular. tovarăşe, înţelej
sesem amîndoi să ospeţim gospo­ — ca şi voi — Ţara de piatră şi păduri, cu pâmint
darii care îngrijeau livezile colecti­ Zboare vestea prin sate ! laolaltă, pustiu şi sărac cindva, a întinerit. neata... O revisl
vei. pline de meri Jonathan, meri Cit de drag la plug> S-au schimbat oâmepii şi locurile, de specialitate,
inhămaţi.
Şovarf, meri Parmen-auriu. îmi e azi a trăi s-au schimbat anotimpurile- Toam­ program aranja
Ne au întîmpinat cîţiva dintre ei. roibii noştri, nele vin in Maramureş cu bucuria cu cap. Spect
Vasile Condrea, Vasile Covaci şi prea brie o ştiţi. Laolaltă, rodului; primăverile cu chiotul cio­
şoferul Ion Brînzaniuc. De-afi putea — In ioc, banilor pornind în munţi cu turme­ ce ştie ? Să vi
— Ei, tovarăşe preşedinte, ce zici, eu vă simt — la război. le celor care n-au avut turme cînd- şi să se aşeze
•întem sau nu sîntem pomicultori ? a-ţi vorbi Alte vremi... va ;■ verile cu legănarea lanurilor şei în scaun, s
Mihai Macioca a privit merii plini despre cum Azi ne stau mărturii de porumb înfrăţit, iar iernile cu să asculte şi si
de vigoare, bine îngrijiţi, şi-a zis : am lost noi oropsiţi. sacii grei, nunţi şi petreceri gospodăreşti. Ce ştir cit s
— Jos pălăria !... vîrluiti cu bucate. Nu-i vorbă, mai sînt multe de fă­ artistu bat
Eu mi-am dus numaideclt mina cut. Dar maramureşenii nu se în- — Va să z
la pălărie, gîndind că e vorba aici Voi ilâminzi, Hii, roibii noştri. spâimintă nici de muncă, nici de
ide-un anumit obicei. grebânoşi, roibii mei aurii... greutăţi, pentru câ in irunte au pe — Cam as
Vasile Condrea. înalt, smead, des­ numai os. Zboare vestea prin sate 1 cei mai buni şi mai îndrăzneţi din- . rugat pe tovari
chis, a rîs bucuros- Cerul gurilor voastre tre ei, comuniştii, şi pentru câ Re-. acolo, să umbh
— Asta-i 1... Ctnd eşti stâpln iu MIHAI GAVRIL publica le-a dăruit libertatea şi cu un calapod
casa ta, ai tragere de inimă... — uscat. dreptul la viaţă. rugat şi pe to
Va să zică, „pomicultorii" aceia. — cit e la rai
Joşii necăjiţi, tăietori de pădure, În­ DRAGOŞ VICOL cu ceva de spi

2 PÂMINT DESŢELENIT PAMlNT desţelenit
MIHAIL ŞOLOHOV de pămîptul rece şi umed care nu-şi pierduse încă cum, cind se aşeză la masă şi uitind de ciorba cai
aroma acaea specifică zilelor de iarnă. El se ţinea se răcea în strachină observa ce tac porumbei
tot timptfl în partea stingă, străduindu se s-o înde­ faţa lui bătută de vînturi se însenină, pe sufli
părteze pe porumbiţă de băltoacă. insă ss lăsă o greutate si mai mare...
Razmiotnov, călcînd cu băgare de seamă, trecu Razmiotnov privea cu un zîmbet trist şi cu och
la doi paşi de ei, porumbeii insă nici nu se şjindiră împăienjeniţi cu cită poftă ciuguleşte mica şi fn
să-şi ia zborul, ci se dădură doar ceva mai la o moaşa porumbiţă boabele de griu, iar porumbeh
parte. S înd în pragul casei, Razmiotnov se gîndi falnic se tot roteşte în jurul ei, se roteşte ş' s
cu o butpirie copilărească : „Ăştia nu-s oaspeţi Sînt roteşte fă"ă să se atingă măcar de un singur boi
(Fragment din volumul II) stăprii in toată, legea 1“ Apoi, cu un zîmbet amar Tot aşa, acum vreo douăzeci de ani sa rotea i
îşi spuse qîndul în şoaptă : „Or fi vrînd să vadă el. Andrei, tînăr şi falnic pe atunci, flăcău frumc
încă din primăvară, atunci cînd pînă şi în partea fericirea mea tîrzie, nu alta...". ca porumbelul, în jurul drăguţei lui. Iar apoi -
de nord, pe lingă zaplazun a început să se topească căsătoria, plecarea în armată, războiul... Ce reped
ultima zăpadă, lăsind in urma ei dire străvezii de Din cămară, Razmiotnov luă uh pumn plin de ce îngrozitor de repede a trecut viaţa 1 Ţi-e :
apă, o pereche de porumbei albăstrii îndrăgi curtea griu pe care-1 azvîrli în faţa ferestrei. ciudă cind te gîndeşti I Amintindu şi de nevas.
lui Razmiotnov. S au rotit ei cit s-au rotit deasupra De dimineaţă, era posomorit şi înciudat: pregă­ şi de fiu, Razmiotnov se fştndi cu tristeţe : „Rar \
casei, lăsindu-se tot mai jos, iar apoi au coborît tirile p rntru tnsămîhţări şi curăţatul seminţelor nu vedeam cit aţi fost în viaţă dragii mei, rar vă v
iînflă pivniţă pînă la pămînt şi inălţîndu-se uşor şi prea mergeau bine. Neflulnov pţjcase călare la cîmp zitez si acum..."
plutind din nou s au aşezat pe acoperişul căsoi. să supravegheze personal ogoarele pregătite pentru Porumbelului nu-i ardea de mîncare în ziua i
Au stat aşa multă vreme trăgînd cu urechea si în-ămi'nţare, iar Razmiotnov pînă ţa amiază se certase ceasta scăldată în razele lucitoare ale soarelui t!
întoreînd capetele în toate părţile, iscodind şi crunt cu doi brigadieri şi cu magazinerul. Iar a- april. Nu-i ardea de mîncare nici lui Andrei Ra:
®bişnuindu-se cu noile meleaguri. In cele din urmă, miotncv. Ochii lui nu mai erau împăienjeniţi. Era
porumbelul, călcînd ţanţoş ş! grijuliu, ridicînd sus înecaţi in lacrimi, nu mai vedeau nimic. Privea
picioruşele de culoare vişinie, făcu o plimbare pe pe qeam ş1 nu vedeau porumbeii, nu vedeau ceri
pătratul murdar de var din jurul hornului, dădu albastru şi mingîietor de primăvară. Cu ochii mint
puţin capul pe spate şi, mîndru de curcubeul bogat vedea acum Andrei Razmiotnov trista imagine
al penetului, gunguri sfios. Porumbiţa, lunecă în celei pe care a iubit-o o singură dată în viaţă,
jos, în zbor bătu de două ori din aripi şi făcînd iubit-o mai mult ca orice şi de care n-a avut part
un semicerc se aşeză pe pervazul ferestrei de la de care 1 a despărţit neagra şi nemiloasa moar!
odăiţa lui Razmiotnov. Bătaia aripilor însemna, bine­ acum doisprezece ani, pesemne, într-o zi tot ati
înţeles, că porumbiţa îşi pofteşte tovarăşul de viaţă de strălucitoare de primăvară...
s-o urmeze. Cu capul lăsat în jos peste strachină, Razmiotnc
La amiază, Razmiotnov veni acasă să şi ia masa mesteca pîinea, nevoind ca mama să-i. vadă lacr
de prînz şi de la portiţă văzu porumbeii care stă­ mile care se rostogoleau încet de pe obraji, sărîn
teau în pragul casei. Porumbiţa porni grăbită m ş- ciorba şi aşa destul de sărată. De două ori în'-e
cîndu-şi picioruşele gingaşe, apoi începu să alerge case să ia lingura şi de două ori o simţi aluni
pe marginea unei băltoace, ciugulind ceva din fugă, cîndu-i dri mina sleită de putere şi tremurîndă.
far porumbelul o urmărea cu paşi mărunţi, se oprea Se întîmplă doar în viaţa noastră ca nu num,
din cînd în cînd, se rotea, saluta în stingă ş: n fericirea omenească, ci şi scurta fericire a unt
dreapta atingînd aproape pămîntul cu ciocul şi cu zburătoare să stîrnească în sufletul rănit al uni
guşa, gungurea îndîrjit şi iar pornea în urmărire om, nu invidie, nu îngăduinţă, ci amintiri pline c
desfăcîndu-şi coada în formă de evantai, lipindu se amar si de suferinţă...