Page 20 - Albina_1962_01

HODOROBU

heleşteu, iar eu, hodorobu’ cu Care dibuiam
după crap.
Dau cu el mai lingă stuf, dau mai pe lingă
picioarele podului. în zadar. Cînd să ies ca
să trec în cealaltă parte, îmi z ic : „Hai să
dau în şuvoi”. Şi deodată simt zvîrcolindu-se
în coş dihania cît un purcel : o crăpoaică.
Povestire de Mi HAI GAVR1L
De teamă ca nu cumva să vină cineva să
mă afle cu ea, ies la mal, îmi desfac iute brîul
şi o încing peste mijlocul meu. Aţîta era de
junsesem de rîsul
colectiviştilor, dar
A azi, uite, n-au încotro : sînt mulţumiţi mare ! Şi de, ca omul lacom îmi zic : „Să mai
de mine şi eu de nevastă. Că ea a fost dau, poate mai prind ceva”.
cu pricina. Nu apucai să intru însă bine în apă, că
— Auzi — îmi spune într-o seară — măi deodată aud venind la vale o căruţă. „Să trec
omule tare aş mai mînca o saramură. mai sub pod, să nu mă găsească” — mi-am
-— De unde femeie ? — întreb. spus.
— De la heleşteu. Am auzit că a pus co­ Caii veneau la trap, şi eu abia aşteptam să
lectiva nişte crapi de ţi-i mai mare dragul. Ia treacă mai iute peste pod, ca să-mi văd de
fă-ţi şi tu un hodorob şi cearcă-ţi norocul la pescuit. Dar se vede că mă părăsise norocul.
noapte. Ajunşi pe pod, caii s-au oprit. Au început să
Poate nu ştii ce-i acela hodorob. Ce în­ necheze şi să tropăie cu copitele pe loc, de
seamnă să nu împlineşti dorinţa femeii, asta credeam că surpă podul pe mine.
cred ca o ştii. Dar hodorob, nu hodorog — — Diii, şoimilor ! Ce v-a apucat ? — aud
adică om bătrîn şi de nimica — e un coş de un glas. Era al preşedintelui. îngheţai: acu-i
nuiele, căruia îi scoţi fundul. Unul din ace­ acu' ! Bătea inima în mine ca o tobă. Căru­
lea cu care noi cărăm ciucălăii de porumb. ţaşul a început să le dea bice, caii însă se SANDU MENDREA
N-am avut încotro. Am coborît unul din încăpăţînau să nu se clintească din loc. Pre­
porumbar, i-am scos fundul şi am plecat. Ce şedintele sare din căruţă şi-l aud spunînd :
să-i fa ci: porunca femeii e sfîntă, dacă vrei — Măi fraţilor, să ştiţi că-i vreo lighioană
să duci casă bună cu ea. pe aici. Asta-i pricina. — Apoi se uită de pe 4
Am ieşit din sat. Era noapte de-a binelea. y i
Luna coborîse de mult. Nu sufla nici o boare pod în apă şi ca la o întâmplare strigă : —
de vînt. Numai stelele îşi scăldau solzii în Care eşti acolo, mă? Că trag. — N-am avut
Povestire de ALEXANDRU D. LUNGU
B ătiîna era de cîteva zile supă­ bâtrîna şi nu o dată spu
rată. La orice întrebare, răs­
de cînd are d
lor câ
HODOROBU 3 HODOROBU
pundea : „La noi în casă nu parcă-s două la făcut mî
mai este nici o bucurie"... a avut de tras un nou v
parcă îmi retezase mijlocul, iar picioarele, Fiică-sa o lăsa în pace şi-şi ve­ râtul de radio... Fiică-s<
desprinse de trup, parcă mi se afundau în dea de treabă. Bâtrîna se retrăgea acasă într-o zi, aşa, fâr£
nămol. într-un colţ de pat, îşi sprijinea un nimic. De cum l-a văzu
cot intr-o palmă, obrazul în cealal­ parcă a luat foc casa.
— Ieşi din apă, tîlharule şi sui în căruţă. tă şi râmînea aşa ceasuri în şir, — Eu cred că tatâ-tu
* La colectivă te judecăm noi. Ia şi hodorobu'... privind în gol. în groapă de supărare,
L-am luat şi m-am suit în căruţă. „Au să-mi Mai ales azi, iiică-sa n-avea timp tu la casa noastră ? Drîr
ia coşul, mă gîndeam. Atîta pagubă. Bine că să se ocupe de dînsa. Peste două buia nouă ? Fată c
nu mi-au văzut crăpoaica, că nu ştiau de ea. ceasuri trebuia să iie la colţul şo­ treabă bună. Nu te gînd
Doar eu o simţeam ca o cingătoare de plumb selei, să ia cursa spre Săveni, avea sâ rîdâ lumea de noi ?
în juru-mi. O să facă femeia o saramură de-o de făcut nişte tîrguieli. Se mira, nu l-au îngropat pe tat
s-o pomenesc". însă, pentru că de mult nu mai vă­ gioacâ. Femei nebune i“
zică lumea. Ţie are să-ţi
Cînd ajung in faţa casei, le z ic : zuse pe mamă-sa aşa supărată, zică, nu mie. Câ mie
înainte o
înţelegea. Murise
mai
— Opriţi, oameni buni, să-i spun nevestii fărâ veste bătrînul, cu care o viaţă n-are de ce. Că eu ţin
o vorbă-două. se împăcase de minune. Din „mata"
Iau hodorobu’, îl zvîrl peste gard şi săr din n-a mai scotea : „Lasă, mata, că
căruţă. Ajuns în ogradă desfac brîul cît ai fac eu“ ; „Ba lasă, mata, că fac eu“ ;
bate din palme şi dau drumul crăpoaicei. „Mata, Savetă, parcă eşti proastă
Dar n-apuc să mă-ncing la loc, darămite să-mi Niciodată n-a ridicat, Vasile, pal­
mai strig nevasta, că preşedintele hop şi el ma, decît s-o mîngîie şi, de aceea,
singură, cădea
cînd
s-a pomenit
în poartă. destul de des în cîte o stare de ui­
— Moş Ioane, hodorobu-i corp delict I
tare şi nu ieşea decît după ce se
Suie-1 înapoi în căruţă. răcorea cu un val de plîns.
Şi deodată îl văd că se repede în ogradă. Parcă fiică-sa nu era îndurerată?
Zărise crăpoaica. Se făcea de ziuă şi solzii ei Doar era vorba de tatăl ei. Şi-apoi
rari licăreau ca argintul viu. Se zbătea pe după ce şi ea rămăsese văduvă,
bătătură : lip-lip. Inima mi se făcuse cît un dacă nu s-a măritat, a făcut-o pen­
babaros de mămăligă. Preşedintele încreme- , tru cei trei copii. Cît trăise
nise şi el lîngă mine. Ce-am făcut, ce-am fă­ bătrînul, conducea gospodăria cu
chibzuială, grijile nu erau toate în
încotro. Bănuiam că-i cu arma de vînătoare cut ? ! De ruşine şi de teamă aş fi vrut să capul ei ca acum. Maicâ-sa nu
la el şi trage. I-am răspuns : intru în pămînt. t avea putere să facă decît treburi
— Pentru asta n-o să te iertăm, — zise,
— Eu sînt, măi Nlca... — atît am putut a uşoare prin prejurul casei, ea mun­
înşfăcînd crăpoaica şi ieşind pe poartă stri­ cea singură la colectiv, era mulgă­
zice. Nu mai aveam strop de vlagă în mine. gă : întoarceţi caii. toare şi nu o oarecare, ci mereu în
îmi încremenise inima. Peştele, sub brîu, M-am luat şi eu după ei. I-am găsit la pod. frunte. Munca a făcut-o să uite de
toate. Doar cînd se întorcea acasă
şi-o vedea pe maică-sa tristă, se
întrista şi ea. De multe ori trebuia
sâ se ocupe mai mult de bâtrînâ ca cu casa asta... Că eu...
HODOROBU 5 6 HODOROBU de copil, plîns înăbuşit, cu sughi
Cînd şi-aduce aminte ce păţise dragă, nu-s vinovată
Preşedintele mai că plîngea. Dăduse drumul — Omule, fără crăpoaică să nu vii în sat.„ cu dînsa... Trecuse aproape un an — Mamă, lasă să fie ]
crăpoaicei în apă. In zadar, era prea tîrziu. Pe unde a umblat preşedintele după peşte, de la moartea lui taicâ-sâu. In- Eu cred câ tata, dacă
Murise. tr-una din zile, vine la ea o vară bucura, mamă. Un rad:
pe-acolo m-am dus şi eu. N-a fost uşor. Am şi-i propune sâ-i vindâ un ceas de la casă.
Noaptea aceea şi ziua judecăţii în faţa a- ajuns pînă la Oradea, la Salonta. Dar m-am mină, în ra te; ea maţ avea unul, — Ei, nu-ţi spun eu '
dunării generale a colectiviştilor n-am să le descurcat. Am aflat acolo la crescătorie un aşg că... Ii spuse verişoară-si că-1 cîntece... Eu în casă
uit cît oi fi şi-oi trăi. Parcă-1 aud pe Nică, inginer, un om tare de omenie. I-am spus ne­ cumpără. Avea nevoie, nu-i ardea n-aud răgind mâgâoai
preşedintele nostru : cazul meu. Cînd a auzit de unde viu şi de ei de lux. Chiar l-a purtat un timp ta-ţi spun, câ dacâ-o i
— Auziţi, oameni buni, aducem şi noi cu păţania mea, de care şi el a rîs, m-a ajutat. într-un buzunar al şortului, învelit că mă duc în ceea cc
in batistă, dar într-o zi i-a
căzut
trudă mare tocmai de dincolo de Oradea, de — Moşule, îţi dăm o crăpoaică, dar să ştii şi era să-l piardă, aşa că în cele nu mai vin.
la Salonta, cinci familii de crapi... Cu avionul că trebuie s-o duci cu avionul, să ajungi re­ din urmă l-a pus la mină, avînd De cum a început să
le aducem, vii, să se înmulţească aici, în he­ pede. Are să te cam coste drumul. însă grijă să tragă bine mîneca zi radioul, bâtrîna s-a
mera din jos. Peste sa
leşteul nostru, să avem grijă de ei, să facem — O duc şi cu avionul, fac aşa cum ziceţi peste el. sâ n-o vorbească lumea. zeau decît vag sunt
şi noi o secţie piscicolă în colectivă... O fa­ dumneavoastră, numai daţi-mi-o.... Cînd a văzut-o bâtrîna cu ceas la cîntec, sau frinturi dt
milie de crapi ne dă zeci de mii de ciortă- mînâ, a izbucnit ca apucată de zi a stat flâmîndâ, ca i
naşi şi cînd colo, uitaţi-vă : unul ca moş Ion Mi-au scos o crăpoaică şi-au pus-o pe cîn- val. test pentru duşmanul >
— Dacă nu eşti tu . .jună, apoi
ni-i pradă... ca un tîlhar... în miezul nopţii. tar. Şapte kilograme avea. Era parcă aevea A doua zi, după ce a p
celeia prinsă de mine. întreagă nu eşti! Nu eşti, şi pace. la grajduri şi copiii lc
Cum mă ardeau cuvintele lu i! Parcă m-ar Văileu !... Văileu 1... apucat să facă mîncar
fi plesnit cu biciul peste obraji ! Adunarea M-am dus îndată la aeroport. Am suit in — Mamă, taci c-aude lumea şi Pe la ora 10, că s-a i
generală trebuia să hotărască dacă mai pu­ avion. Zburam prima oară în viaţă şi inima-mi nu stă frumos. îl uitase fiică-sa acas
era uşoară, parcă ea avea aripi şi ea mă — Ea n-are om şi tat-su a murit
team rămîne în colectivă sau nu. Şi ce cre­ purta spre casă cu avionul... şi ei îi trebuie ceas. Fată ai cop- vecină la ea, care a c
deţi ? Erau cît p-aci să mă excludă ! chii, tu nu te gîndeşti ? Dacă n-am cumpărat radio, a ven
De atunci au trecut cinci ani. Şi iată, din curat, s-asculte oleacc
Multă vreme m-am frămîntat: cum să dreg cele cinci familii de crapi vom pescui la să iau eu toporu’ şi-am să-l... Dacă A stat, a vorbit de un
nu i-ol da eu foc, lasă 1...
stricăciunea făcută ? Trebuia să intru iar în toamnă pe puţin trei vagoane. 30.000 de ki­ trâgînd cu ochiul la o
Pînă nu s-a răcorit, n-a fost chip i-a spus :
rîndul oamenilor, că nu mai puteam trăi aşa, lograme. Ehei, altul e moş Ion Cîmu astăzi. s-o oprească. Fiică-sa era îngădui­ — Aracan de mine. I
cu sufletul chinuit de batjocura şi rîsul lor. E şeful şi paznicul sectorului piscicol din co­ toare cu dînsa. 1^ înţelegea zdrun­ oleacă sâ auzim şi
cinul, înţelegea ca în ea se strîng
M-am certat cît m-am certat cu nevasta, că lectivă ! Specialist în ramură I Cea mai tî- ăsta 1
toate suferinţele. Dar nu putea sâ
din pricina ei m-a lovit necazul, dar pînă la nără ! Dar uite că atunci cînd mă strigă cîte facă chiar tot ce-i spunea bâtrîna. „Asta* era radioul,
urmă ne-am sfătuit şi am hotărît să plec la cineva nu uită să adauge lîngă moş Ion Cîmu Pe-atunci, era sfîrşitul lui mai şi de el şi a vrut să-i suc
avea 140 de zile-muncâ. A luat un nele. Bâtrîna a sărit i
drum. Mi-a pus merinde în traistă, mi-a dat şi „hodorobu". avans, a achitat ceasul, nu i l-a — Mărie, nu îmbla,
nişte bănuţi strînşi de ea şi mi-a zis şi plîri- Asta-i povestea crăpoaicei şi a poreclei arătat bâtrînei vreo lună şi s-au po­ pe mine m-o durut ca
tolit lucrurile. crape zilele astea, şi
gînd şi rîzînd : mele.
Mai tîrziu, cu aragazul, n-a avut vâţat cum se dă drun
prea mare huit, pentru câ bucâtărea veni cînd are sâ fie i