Page 12 - Albina_1962_06

U f! ce om şi nea Vladimir ăsta! Nu s.
se gîndeşte de loc că lipsa de încredere ti
poate demoraliza un elev tractorist tri­
mis în brigadă pentru practica de con­ g
ducere. Şi încă unde ? Chiar la gospo­ ti
dăria colectivă din satul lu i! Şi nici nu e
(ine seama că elevul cu pricina, adică U
eu, Mihai M. Asultanei, nu sînt un fite­ o
cine, ci cap de promoţie la şcoala pro­ V
fesională. Încă de cînd am scos tractoa­ ît
rele din curtea gospodăriei colective, nu Schiţă de AUREL LEON K
m-am împăcat cu felul lui de a mi se c
adresa cu „bravo ţîcă", atunci cînd are P
de gînd să mă laude şi cu „o feştelişi cii stau rebegiţi în cizme stacojii şi din a.
Mihăiţă, băiatule" cînd nu-i place răs­ marginea pădurii ne şfichiuie un vînt cu d
punsul meu la problemele de tehnica mo­ ceva amestec de ploaie subţire. Că plouă d
a.
toarelor. cam des şi gospodăria noastră e grăbită D
Nici nu apuc bine să încălzesc sub mine să termine la timp praşilele, ju st; dar Ş‘
scaunul tractorului, că nea Vladimir mă nici aşa abraş la hantri şi neîncrezător în ai
şi trage de mînecă: „omul tău" pe care îl ai la spate, ca o
ti
— Jos ţîcă, e de rău : ne-o iau înainte nea Vladimir, nu-i bine să fii. Doar nu A
berecheţii de la a treia şi înghiţim hapul. mai departe decît la toamnă o să am şi ci
Lasă-l pe bădia să dea bici hipilor. („Hi- eu tractorul meu, luat în primire cu acte
pii“ îs armăsarii putere din cilindrii mo­ de la S.M.T. Atunci? Ce folos că tot tim­ P
torului). pul mă fierbe cu teoria şi măcar că-i răs­ o c
Observînd că aproape îmi dau lacrimile pund ca în carte, cînd e vorba să mă lase V
de ciudă şi nu mă îndur să las maneta singur la conducere — mai dom ol! Cum b
din mînă, nea Vladimir se răzbună pe nu înţelege că vreau şi eu să-i strunesc ti
vară, ca să nu cred eu că e din pricina cu adevărat pe hipii din motor, nu să le a
ri
ambiţiei lui de a ieşi fruntaş: p>
— Vara asta e de vină, Mihăiţă, băia­ îi
tule, că după ce a întîrziat pe alte melea­ d.
guri, acum face nazuri ca o fată mare ci
cînd iese la horă şi parcă s-ar opri la noi,
parcă nu. Nu vezi că iar stă să plouă?
N-am încotro şi trec repede în spate,
pe şaibă. Pe bahna de sub deal, cocostîr- * ★
Ivancenco Gheorghe ; Familie din Oaş. (Gravură)

— -- •-‘fc* ■ M
* «Bl ^ * Ai.c.w'''' '.JSSS
Era o zi din toamna lui ’52 şi soarele as­ Povestire de SEVER UTAN cercănaţi. Văzîndu-i chipul, copilul începu
finţea aşa cum asfinţeşte zilnic de cînd să zîmbească. Un val de bucurie se ridică
lumea. Piscul Creasta Cocoşului sta ascuns — De la copil ştiţi ce-i la noi ? atunci în obrajii învăţătoarei. îşi duse
în pulberea cerului. Cînd soarele trecu — Da. mîinile deasupra inimii.
peste pisc, cerul de peste Maramureş se — Copiii nu ştiu... Ilie Hoţea îşi întinse — Vine ! — strigă în aceeaşi clipă Pe­
însîngeră. După două ceasuri, soarele se mîinile de-a lungul trupului. Rămase cu tre Hoţea, şi alergă în mijlocul curţii, tră-
înecă în apa neagră şi largă a Tisei. Ru­ privirea peste ele. — Vă mulţumesc că gîndu-o pe învăţătoare după el. — Vine !
gina pîlpîia acum pretutindeni, ca o lu­ ne-aţi căutat. Nu trebuia să vă purtaţi pe Din cer cobora spre pămînt, rotindu-se,
minare. drumuri cu năcazurile noastre... Zîmbi. un avion utilitar. Era alb, strălucea ca un
în vremea asta, pe o potecă din munţi, — Nu trebuia. Iaca, ieri dimineaţă am porumbel. Intr-acolo, spre cerul acesta
umbla tare grăbită o fată de 19 ani. Era întîlnit în pădure un urs. L-am doborît, drag, se ridică atunci şi fruntea însenina­
învăţătoarea Ileana Timiş din satul Vă­ afurisit fie de trei ori. Dar şi ursul m-o tă a Anei. Avionul împrăştia în jur un
leni. Se îndrepta spre un cătun aflat în strîns în braţe. Mă tem c-am slobozit prea zgomot vesel. Văzură aripile lui, crucea
apropiere. mult sînge din mine. Am păţit ca tată- roşie de pe el. Curînd, rămase nemişcat
I se întîmplase ceva neobişnuit în dimi­ meu şi moşu-meu. în mijlocul unei poieni din apropiere.
neaţa aceea. Un elev bun, Petre Hoţea — Aprinde lampa mai bine, mătuşă — ★
dintr-a Il-a elementară, se arătase în tim­ spuse Ileana Timiş. — Boala fuge de lu­ Trecuseră şase săptămîni de la această
pul lecţiei foarte abătut. De obicei, copilul mină. întîmplare. Era o zi de şcoală ca toate
era vioi. Se vedea însă de astă dată că — O fi... Dumneavoastră ştiţi mai mul­ celelalte. La ora 8, toţi copiii se aflau în
avea o frămîntare deosebită, nefirească te, da’ noi n-am dat feştila mai mare, că bănci. Lipsea numai Petre Hoţea. Dar iată
pentru el. învăţătoarea remarcă această ne temem să nu se spargă glaja că veni şi el. întîrziase zece minute. Era
schimbare şi, bănuitoare, îl întrebă: învăţătoarea spuse : vesel. Se aşeză în băncuţa lui, iar ochii-i
Petre, ce e cu tine astăzi ? Nu eşti pre­ —■ Dumneatale, bade Ilie, glumeşti cînd senini îi spuneau învăţătoarei întreaga lui
gătit pentru lecţii ? Eşti- cumva bolnav ? spui că nu mai ai ce face... Prea puţin bucurie. Şi ea înţelese. De aceea, foarte
Elevul se îmbujoră la faţă, se ridică în preţ pui pe viaţa dumitale. Nu-i omenesc liniştită, întrebă :
picioare. Se juca nervos cu penarul. şi nu-i bine... — Petrică, aşa-i c-a sosit tatăl tău ?
— Ei, spune, ce e cu tine ? — întrebă —• D-apoi omul de aceea-i: să se nas­ — Uitaţi-vă... — Copilul se ridică în
din nou învăţătoarea şi se apropie de el, că, apoi să moară. picioare şi cu mîna dreaptă arătă înspre
ridicîndu-1 cu grijă faţa spre ea. — Ba eu gîndesc că omul de aceea-i geam. Pe cărare, venea către şcoală Ilie
— îi tare beteag tătucu... făcut: ca să treacă cu folos prin viaţă şi Hoţea, drept ca bradul.
— Dar ce are tatăl tău ? să se bucure de ea. Sîntem născuţi nu ca
Sprîncenele învăţătoarei se încordară şi să ne aplecăm în faţa necazului! Ce fel
o cută pronunţată i se arătă in mijlocul de oameni am fi atunci ? Copilul pentru
frunţii. ce l-aţi făcut, nu ca să-l creşteţi mare ? — Pe mine, tovarăşi, să mă schimb
— S-o întîlnit cu un urs... şi s-or luptat... Dumneatale, bade Ilie, eşti om în toată echipa a doua.
Ursul l-o omorît şi pe bunicu’, şi pe tata firea. Ia să văd, unde te doare ?... La ini­ Apoi s-ar fi aşezat ţos. Să se descu.ri
bunicului meu. Zic tata şi mama că dacă mă, zici ? Mai unde ? La piept ? Lasă că or vrea dacă n-or să priceapă, dar c
ai fost strîns în braţe de urs, nu-i chip să te vindecă chirurgii. Nu te mişca. Adu­ o ştie toţi că nu vrea să mai fie la ec
mai trăieşti, că oasele nu-i chip să le mai ceţi-mi nişte cîrpe înmuiate în apă rece. doua. Nu se poate ca oamenii să nu pi
pui la loc, întregi. îl învelim cu ele. Doctorii au să-l însănă­ că-i vorba de Avram. Să-l schimbe nun
— Şi aţi chemat doctorul ca să-l vadă toşească. Astăzi, pentru o hemoragie şi sta mai departe, că-i bună echipa.
pe tatăl tău ? cîteva coaste rupte, nu mai moare nimeni! Cioflea se sculă din pat şi ieşi în tir
— Nu, nu... De ce să-l chemăm, că dacă Bolnavul se supuse în tăcere. Mişcarea drum începeau să treacă oameni grupu
te-o strîns ursul, tot nu mai ai scăpare... pe care o făcuse îi pricinuise dureri mari. puri, vorbind tare. Coborî încet pînă la
O murit şi bunicu’ şi tata bunicului meu, Sudoarea îi năpădi fruntea. şl se propti de un şteneap să nu-1 vat
din asta. — Dumneatale, mătuşă, spuse învăţă­ reva că a ieşit afară în ger cu boala îi
Copilul nu plîngea. Povestea liniştit şi toarea, cheamă pe cineva să ducă o scri­ De-ar vedea pe cineva din echipă, l-ar
avea o privire extrem de tristă, resemna­ soare pînă la sfatul popular din comuna înăuntru să afle ceva veşti. Numai să
tă. Din felul cum vorbise, răzbătea multă Bîrsana. vreo gură largă să-l spună lui Avram,
durere, dar şi o certitudine, aproape ciu­ — O duce chiar copilul. Aşa-i, Petrică ? Schiţă de TUDOR BÂRAN încurcă şi mai rău. Doar l-a spus ră
dată pentru vîrsta lui, că parcă e normal — Cum să nu, mămucă. „Să nu ieşi afară, dacă a spus aşa doc
ca tatăl său să fie în acel moment bolnav Ileana Timiş se aşeză la masă şi scrise Spre norocul lui tocmai trece băia
şi, probabil, sortit morţii. în grabă un bilet. împături biletul în pa­ Stoica, un vlăjgan înalt, tăcut şi bun de
După ce-şi termină lecţiile, învăţătoarea tru. De trei zile, Cioilea e bolnav. Intîi i s-a — Mă Codine, ia vino oleacă — îl c
porni repede spre casa lui Petre Hoţea. — Ca vîntul să zbori pînă la Bîrsana, tăiat poita de mincare, apoi l-a luat cu durere mai mult pe şoptite de după poartă.
In jur, auzea frămîntarea mută a frunze­ mă auzi, Petrică ? O dai preşedintelui în de cap şi ameţeală. Rău şi rău. Doctoriţa de
lor din pădure. întîlni un stejar smuls de mină... la dispensar i-a umplut buzunarele cu doctorii Băiatul, mirat o clipă de unde vin cu
furtună. Din adîncul pădurilor se ridica Ana şi Ilie Hoţea priveau cu nedume­ şi i-a spus să stea cîteva zile în casă. Cît se îndreaptă spre podeţ.
luna. rire. tărăboi pentru o nimica toată 1 Şi asta numai — Vino, flăcăule, încoace. De nerăbd
Lîngă casa lui Petre Hoţea, simţi cum — Ce-aţi scris acolo ? — întrebară ei. pentru că n-a putut scăpa de gura lui Avram, mai aflu şi eu cîte ceva te opresc din
îi ard obrajii. Mersese repede. îşi strînse — Că nu-i slobod să disperi, asta. îşi şeful de echipă. , Spune numai s-au făcut schimbări, ct
tare obrajii cu degetele-i mici, moi. Intră ridică de pe frunte o şuviţă de păr îneîr- — Du-te omule şl vezi ce ai, că doară de echipa noastră ?
în curtea largă. Bătu la uşă. I se deschise, lionţat. — Azi trăim altfel de cum au aia ridicarăm dispensar — i-a spus el într-o — Ce să-ţi spun. Nu s-au tăcut prea
Avea în faţa ei, acum, o femeie necăjită, trăit tata şi bunicul dumitale... Altfel de dimineaţă. — Altfel să ştii că nu-ţi mai dau bâdie, numai pe Avram l-am schimbat..
pe Ana, mama elevului ei. Cîteva clipe vrem uri! bună ziua... — Pe Avram ? Asta-i bună. Cum, mă,
nu-şi spuseră nimic. învăţătoarea dădu Petre Hoţea luă scrisoarea şi o băgă în Că parcă asta-i face lui bine, câ-i dă Avram bun 1 Tii, că de eram eu acolo nu lăsam
bună seara. Fără să mai întrebe altceva, sîn. Ieşi în curte. Se. duse la grajd... bună ziua. A uitat pe semne cît l-a amărft în petreacă aşa ceva. Numai cu mine s-a
Intră în odaie. Aici, pe un scăunel, şedea ...Cerul se arginta. Era încă linişte. Deo­ toamnă, de n-o să-l uite toată viaţa. Acum din cale afară de râu..
Petre. In pat, tatăl său, bolnavul. Era aco­ dată, se auziră trîmbiţele cocoşilor din poate o vrea să se dea bine pe lîngă el. Atît — Cu dumneata ? Nu mai spune, — s
perit cu un cearşaf alb, sub care se ghi­ sat. Petre Hoţea se întorcea acasă. Calul s-aştepte. Poţi, oare, să uiţi aşa ruşine ? Codin, apropiindu-se mal mult.
cea uşor trupul lung şi slab. încercă să alerga în trap. Era asudat şi-i tremurau Azi e adunare la gospodărie. A auzit el bine — Zău c-aşa este. Dar vino în casă ui
se ridice. Nu izbuti. Ileana Timiş spuse nările şi picioarele. In faţa casei, copilul că se fac ceva schimbări. Aşa vorbesc oame­ lete, că-i irig al dracului de tare şi eu cu
atunci: sări iute din şa. Luă un şomoiog de iarbă nii. El nu se bagă unde nu-i e locul. Numai mea...
— Nu te mişca. Stai liniştit. Şezi şi dum- uscată din marginea uliţei şi începu să de-ar scăpa de Avram. De cînd cu păţania aia Codin se înduplecă.
neatale, mătuşă Ana. Spuneţi-mi ce s-o buşumeze calul. Animalul se învioră, por­ nu mai vrea să-l vadă în ochi şi pace. De-ar — Ia spune, nene Cioflea, ce zici <
întîmplat cu badea Ilie. ni slobod prin curte. Petre Hoţea se în­ fi mers la adunare s-ar fi sculat, ar fi pus că­ făcut Avram...
Bolnavul răspunse încet, printr-o între- dreptă spre uşa tinzii. Cînd s-o deschidă, ciula lîngă el pe scaun şi ar fi vorbit răspicat, — Ei, vezi că nu ştii. Dar ia mai spi
barfli îl întîmpină Ileana Timiş. Avea ochii în­ aşa ca sâ-1 înţeleagă toată lumea ; xogu-te, e frumos să te facă de rîs un