Page 28 - Albina_1962_06

rAlmăjan se trezi şi ridi- ------------------- ------ ‘ pete Ia geografie, cînd des­
cîndu-şi capul de pe perna Schiţă luşi dinspre bucătărie nişte
pufoasă, privi pe fereastră. de VAS1LE POP zgomote. Se ridică şi se duse
Afară începuseră să se să vadă ce se înlîmplă. O
ivească zorii. Cerul, purtat ~ — i— i— — .— ----------: văzu pe nevastă-sa pregă­
pe umeri de pădurea bina­ tind ceva la aragaz.
lelor de pe fostul teren vi­ Fără să spună un cuvînt, — Ce faci tu, Anuţă, nu
ran din vecinătatea locuin­ femeia coborî din pat şi tre­ te-ai culcat ?
ţelor m uncitorilor gospodă­ cu în bucătărie. „Aha, se — M -am gîndit să-fi pre­
riei de stat, era de un pur­ duce să doarmă dincolo pe gătesc o cafea cu lapte. în-
puriu ireal. canapea — îşi zise Almăjan văjătura-i anevoioasă pe
înviorat de izbucnirea ne­ în gînd. Foarte bine, aşa ar stomacul gol.
stăvilită a zorilor, Almăjan fi trebuit să facă şi ieri. Întoarse capul şi el citi
se sculă. Cu pas încet, să n-o N-are decît să-şi continue atunci în ochii ei obosiţi o
trezească pe Ana, trecu la somnul". căldură neasemuită.
masa de lucru. Se uită Ia începu să se lupte mai de­ Pe fereastră, soarele iz­
ceas. Era patru şi jumătate.
parte cu ecuaţia, o rezolvă bucni învăluind totul în vă­
Deschise caietul la ecua­
ţia pe care n-o terminase şi se pregătea tocmai să re­ paie.
de rezolvat aseară. Ochii
îi erau înroşiţi de nesomn,
fruntea cam palidă şi în­
cruntată.
Se simţi privit. într-ade-
văr, femeia îi urmărea din
pat cu ochii întredeschişi.
Ii zise :
— Mai astîmpără-te, măi
bărbate, c-ai să bolînzeşti
Mai
Şl PRACTICA AGRICOLĂ de-atîta învăţătură. Doar
bine, hai şi culcă-te.
n-o fi foc să mai dormi un
Stau la marginea holdei de aur. Soa­ ceas, acolo.
rele coboară spre asfinţit. Pe cîmp e li­ — Fii bună şi dă-mi pace.
nişte, iar ţistuitul capricios al cosaşilor, Eu niciodată nu ţi-am zis
în iarba măruntă de pe marginea dru­ nimica. Seri întregi îmi (ii
mului, nu face decît s-adauge tăcerii
dimprejur un preţ nou. Ştiu că mîine vor lumina aprinsă pînă la mie­
intra aici combinele. Deocamdată, aş­ zul nopţii, ba uneori şi pes­
teaptă, ca nişte păsări cu aripi fantas­ te. $i la urma urmei, doar
tice, la capătul holdei. Mîine vor intra tu m-ai îndemnat să mă-n-
In această întindere vastă de culoarea bijuteriilor vechi şi In scriu la şcoală! Poate vrei
urma mersului lor drept, stăruitor, va rămîne miriştea. să spui că nu-i aşa ?...
Apoi plugurile vor tăia felii înguste, răsturnînd brazdă Tot aşa se dondăniseră şi
neagră. îmi aduc aminte că un poet spunea despre pămînt în ieri. Am îndoi urmau şcoala
versuri răscolitoare că, de fapt, el nu este negru, nu poate fi medie la cursul seral, se af­
negru, o dată ce ne aduce pe masă pîine albă şi uşoară ca lau acum în pragul exame­
puful. Culorile pămintului, schimbate în perindarea anotimpu­
rilor, ar merita pana inspirată a poetului. Ar merita-o cu nelor, dar fiecare avea la
deosebire, căci niciodată lanul de grîu n-a fost mai curat, nici­ învăţătură feleşagul său. A ­
odată n-a înfăţişat ochiului în asfinţit reflexele de preţ ale nei îi venea mai la înde-
nurului vechi, ca astăzi. mînă să repete seara tîrziu, Colectivistele Maria Buliga şi Gerda Dascălu de la G.A.C. „Ni-
în capătul holdei desluşesc, în grupul de colectivişti, silueta pe cînd lui îi priiau ceasu­ colae Bălcescu“ din Adunaji-Copăceni, regiunea Bucureşti, la
nnui bărbat. E inginerul acestui pămînt. Face paşi mari, pare rile de la revărsatul zorilor. recoltarea cireşelor.
tngîndural şi, îmi dau seama că nu-şi poate stăpîni emoţia.
De mîine dimneaţa începe şi la ei campania, cel mai de seamă
eveniment al calendarului agricol. Mîine se vor răsfăţa primele
boabe de grîu ale acestui an şl în palmele oamenilor de aici. •M I
Ştiu că într-una din încăperile din sediul gospodăriei acest
Inginer al pămintului a înjghebat un laborator. Sînt acolo
ustensile, eprubete, cîntare de precizie, într-o cutie de lemn
se odihneşte un microscop, pe pereţi atîrnă hărţi şi grafice,
sînt acolo probe de pămînt luate din toate loturile gospodăriei
colective. Este un laborator simplu, redus la elementele lui
esenţiale, dar concentrează ca-ntr-o picătură de apă, întreaga Dimineaţa-n soare, în argint de rouă Iar de-adăst o clipă pentru-odihna dreaptă,
gospodărie. Căci acel inginer al pămintului nu se mulţumeşte patria mă cheamă liberă şi nouă. tot ascult la hore vorbă înţeleaptă,
aşa cum nici ţăranii colectivişti nu se mai mulţumesc cu bruma Ca o fată albă în grădină-mi pare şi cînd tinereţea-n joc nebun mă-nstrună,
de cunoştinţe despre acest pămînt în care germinează sămînţa, şi prin lungi milenii cea mai mîndră floare. ride pîn-la lacrimi lăuta străbună. %
aşa cum nu se mai mulţumesc cu orice fel de sămînţă, aşa
cum nu se mai mulţumesc, să arunce sămînţa şi să aştepte De mă ia de mină îndelung mă poartă Mă cunoaşte griul, patria mea toată,
— cum spunea Sadoveanu — „de la un bătrîn cu barbă albă, pe la o străveche muntenească poartă, şi cîmpia-albastră de iubiri mă-mbată.
de deasupra norilor, ploaie şi roadă”. Căci s-a deschis pentru de la Eminescu, făurarul slovei, Mă cunoaşte rîul, tot ce-aici se naşte ;
milioanele de colectivişti minunata, cuprinzătoarea carte a de la Ştefan, domnul, pavăza MoldoveL de mă duc în codru, codrul mă cunoaşte.
ştiinţei. Laboratorul cel mititel, din odaia aceea, e numai un
pion înaintat pe cîmpul de luptă cu pămîntul cel negru. Iscu­ Şi mă duce tainic pe sub vînt de sară, Dimineaţa-n soare, în argint de rouă
situl plugar al conştiinţelor, partidul, a creat toate condiţiile prin Carpaţii chipeşi în mijloc de ţară, patria mă cheamă liberă şi nouă
ca cercetarea ştiinţifică să se desfăşoare la un nivel care ne şi cu veşnicia merg mereu pe cale şi mă ia de mină, -n socialism mă poartă,
aşează pe locuri de frunte în ierarhia mondială. Ochiul cer­ peste ape repezi, pe domoala vale— pe la o străveche muntenească poartă.
cetător al omului vede azi mai adine şi mai departe. Pămîntul
s-a desfăcut pentru el în elemente şi compuşi chimici, ară- ION BĂNUŢĂ
tîndu-şi necazuri şi dorinţi faţă de care moşul cel cu barbă
albă era neputincios. In uzine anume create, se pregătesc
fosfaţii, azotaţii, amendamentele de care pămîntul ducea lipsă. 2 ZESTREA
Nimic nu este precupeţit pentru ca ştiinţa să se dezvolte ar­
monios şi în primul rînd să fie legată de sat, nemijlocit. Pentru va clipe de tăcere stingheritoare,
aceasta, în gospodăriile colective au sosit inginerii, armonia că nu ştiu ce să răspundă. Tatăl zi
de mult dorită dintre ştiinţă şi practica agricolă e un fapt i k ( h ta
împlinit. . — Păi dacă tinerii se iubesc,
Nu, nu mai semănăm pe cîntatul cucului, împrăştiind boabele că noi nu ne-npotrivim. Să se i
din desagă, ca-n biblie. Avem termometru şi buletin meteo­ fericiţi!
rologic şi maşini; nu-i mai punem fîn dinainte Joianei, pe Socrul mare îşi trece palma pri
nimerite ci i-am socotit în amănunt un meniu zilnic. Nimic 0 | ■ ! | g g g g g runt netezindu-1 fără rost. Tuşeş
nu mai facem la întîmplare, nici înţărcatul purceilor, nici adă­ pregătindu-se să spună ceva, dar
patul viţeilor. Am găsit mijlocul să oprim zbîrcirea şi îmbă- văzînd că tatăl fetei vrea să r
trînirea dealurilor, în harta comunei apărînd livezi şi vii, ceva.
grădini şi ape pe care nu le-au cunoscut bunicii noştri. Nisi­
— Cît despre zestre... încearcă
purile zburătoare le-am fixat pentru totdeauna, îndulcim
sărăturile, îndreptăm şi migălim, cu ajutorul ştiinţei, înte­ Schiţă de ŞTEFAN NICOLICI vorba, — dacă e să spunem...
meiaţi pe o tehnică de înalt nivel, întregul nostru pămînt. — Nici vorba ! îl întrerupe rej
Oaspeţii cîntâresc din priviri pe viitorii mare. — Nu mai sînt vremurile
Au visat această armonie oameni de ştiinţă, care au iubit
poporul şi ţarina, din trecut. S-a străduit s-o realizeze Ion cuscri şi închina paharele înflorate cu ţuica venit la tocmeală. O cunoaştem )
îonescu de la Brad. N-au fost urechi să-l audă. In ţara celor bătrîna de Vîicea, laudîndu-i tarla şi vechi­ Mărioara.
peste 80 Ia sută neştiutori de carte, nu putea avea loc această mea. Intre sorbituri, vorbesc ba despre una, — Dă-mi voie, te rog, stăruie
logodnă dintre ştiinţă şi ogor. Din întunericul de atunci, se ba despre alta, şi mai gusta din brînza grasă Fata are zestre frumoasă, de ce
desprind figurile acelor proeminenţi oameni de ştiinţă ca de oaie şi din măslinele în care înfig, cu gri­ nem ? In ultima vreme, de cînd i
nişte torţe. ja, scobitori. colectivă, n-am precupeţit nici i
Stau, aşadar, la marginea holdei, aşteptînd să schimb im­ După ce gustarea ia sfîrşit şi se mai închina bani, doar o fată avem şi noi !
presii cu cei care, gînditori şl emoţionaţi se pregătesc să dea un păhărel, tatăl flăcăului rosteşte solem n: Tuşeşte de cîteva ori sâ-şi drea
poruncă motoarelor să intre în holdă. — Dragii mei, nevastămea şi cu mine, am se uită cu o privire plină de în
Aşa începe în 1962 primul capitol, măreţul capitol al strîn-
geril recoltei socialiste. In jurul meu e multă lumină, vara e venit, după cum ştiţi, să o cerem pe fata nevastă-sa.
în toi, spicele în pîrgă... voastră, Maria, pentru Ion al nostru şi vrem — Drăguţa, fa tu bine şi adu
să ştim răspunsul, ca şi cele cuvenite în a­ coace.
Ş T E F A N LU C A semenea împrejurări. Femeia trece în camera alătura
Gazdele, tatăl şi mama fetei, păstrează cîte- toarce cu un fel de besactea mai