Page 6 - Albina_1962_06
P. 6

Fragment  din  romanul  j

                                                                                                                                   în  lucru  „PÂ D U R EA "  |

                                                                                                                                 iiiiiiiiiHiiiiiiiiiiiniiiiiiiuiiiiiiiiitiiiiiiiiiiiiiimiiiimtimmiiHiiiKimuJ
                         Era  cuprins  de  nerăbdare  şi  de  emo­               de  D RAG O Ş  V IC O L                        Intr-o  noapte  cu  ger  amarnic,  toarnă
                       ţie.  îşi  dădea  seama  că  niciodată  pină                                                           moş  Precup  la  vreascuri  pe  foc  şi-i  mo­
                       atunci  nu-1  tulburase  o  emoţie  atit  de   la  un  moment  dat,  Iulian  spuse  ca  o  ex­  începură  să  guste  din  plin  frumuseţea   leşeşte  căldura  şi  adoarme  săracul.   Şi
                       puternică.  Nici  in  ziua  cînd  păşise  întiia   plicaţie-         surprizei.                        după  o  vreme,  se  aprind  obielele  noa­
                       oară  in  biroul  de  mişcare  ca  proaspăt   —  A  lăsat  receptorul  pe  masă...  L-a   Fata  continuă  să  recite:  stre  şi  opincile  de  la  para  focului,  se  a­
                       impiegat.  Atunci  emoţia  era  mai  mult un   surprins  intrarea  trenului...  Aud  trepida­          prinde  coliba  şi  arde.  Arde,  şi  noi  dor­
                       amestec  de  înqtijorare  şi  teamă  Ca  îna­  ţia  locomotivei...  Vine !  „Vom  pune  cetini  la  covoare   mim,  că  eram  cu  sumanele  trase  peste
                       intea  unui  examen.                                                       Şi  flori  vom  creşte  în  fereştil   cap.  şi  nu  ştiam  nimic.  Şi  no-am  trezit
                         Şeful  de  gară  un  om  taciturn,  sever,   Hulubei  suspină-.          Pădurea  mea  cu  văi  albastre,   abia  cînd  s-au  aprins  straiele  de  pe  noi
                       îi  urmărea  mişcările  pas  cu  pas  notînd   —  în  sfîrşit!             Pădurea  mea,  ce  dragă-mi  eşti 1”  din  căzăturile  de  foc  din  acoperiş.  Şi-am
                       cu  satisfacţie.  într-un  carneţel  jupuit  fie­  Şi  în  clipa  aceea,  simţi  şi  el  cum  îl       sărit,  desculţi  cum  eram,  să  ieşim  din
                       care  greşeală                    învăluie  emoţia  şi  nerăbdarea.  Ieşi  pe   Abia  sfîrşi  strofa,  cînd  din  mulţime  se   foc.  Am  ieşit  în  omăt  şi-n  ger  şi  ne am
                         Emoţia  de  acum  se  datora  cu  totul  si   peron.   Muncitorii  îl  întîmpinară  salu-            tăvălit  pe  jos  să  stingem  vetrele  de  foc
                       cu  totul  altor  cauze  Gara  aceasta  din   tîndu-1,  dornici  să  schimbe  o  vorbă  două   auzi  un  glas:  de  pe  noi.  Şi-n  vremea  asta,  coliba  arse
                       Dornişoara  era..şi  creaţia  lui:  muncise   cu  el.  începu  să  strîngă  mîinile  ce  i  se   —  Tovarăşi,  nu  vă  supăraţi...  Aş  avea   toată  că  era  cetină  uscată  şi-am  rămas
                       aici  zile  şi  săotărnîni  alături  de  echipa   întindeau,  întrebîndu-se  în  gînd  ce  anu­  şi  eu  ceva  de  spus...  îmi  daţi  voie  să   în  puterea  nopţii,  desculţi  şi  dezbrăcaţi,
                       C.F.R                             me  să  le  spună  oamenilor.  îşi  dădea sea­  mă  urc  acolo  lîngă  dumneavoastră  şi  să   în  ger,  afară.  De  dus,  nu  ne  puteam  duce
                         De   aceea,   trenul  care  urma  să  so­  ma  că  toţi  aşteaptă  să-l  audă  vorbind,   spun?      nicăieri  că  satul  era  departe  şi  noaptea
                       sească  la  ora  10  fix,  avea  pentru  el  va­  ca  apoi  să  poară  începe  ei  cu  fel  de  fel   Capetele  tuturor  se  întoarseră  în  di­  în  pădure  foşgăie  dihaniile  şi  de  rămas
                       loarea  unui  simbol.  Trenul  acela  era  vii­  de  întrebări,  păreri,  presupuneri.  Ziua   recţia  din  care  venise  glasul.  Urmară  cî-   nu  puteam  rămîne,  aşa  că  nu  aveam  altă
                       torul.  Viitorul  lui  şi  al  tuturor  celor  ce   aceea  era  o  sărbătoare  în  viaţa  tuturor,   teva  secunde  de  tăcere  uimită.  Dar  nu-   posibilitate  decît  să  murim.  Opinci  nu
                       se  aflau  aici,  ca  şi  viitorul  celor  ce  vor   prima  sărbătoare  de  cînd  se  aflau  aici   maidecît  răsunară  alte  voci :  mai  aveam,  obiele  la  fel,  sumanele  ră­
                       veni  de  aici  înainte.  Avea  senzaţia  că,   în  creierii  munţilor.  Se  gîndi  să  le  spună   —  Pofteşte  şi  spune!  măseseră  nişte  petice  cu  care  nu-ţi  pu­
                       de  fapt,  viata  lui  s-a  oprit  undeva  şi  că   tocmai  acest  lucru,  dar  nu  mai  avu  timp.   —  Hai,  tovarăşe  Bădilă,  să  auzim!  teai  învăli  nici  un  picior  măcar.  Şi  să­
                       timpul  şi-a  suspendat  zborul  ca  să  şi-l   Iulian  ridicase  paleta  strigînd  cu  glas  de   Din  mulţime  se  desprinse  un  om.  Urcă  ream  ca  ţapii,  înnebuniţi  de  frig  şi  de
                       reînceapă  in  ziua  aceea  din  nunctul  în   stentor               pe  platforma  vagonului.  îşi  scoase  pălă­  durere  şi  alergam  prin   pădure   după
                       care  şi  )-a  oprit  cîndvr.       —  Atenţie I  1437  intră  în  gară 1™  ria  din  cap  şi  i-o  întinse  cu  un  gest  sfios   vreascuri,  să  ţinem  măcar  focul  aprins
                         Şi  iată  că  reluarea  acestui  zbor,  in                                                           să  vîrîm  cîte-un  picior  în  flăcări  să  se
                       care  se  cuprindea,  bineînţeles,  şi  viaţa   Îşi  aruncă  ochii  în  direcţia  din  care   recitatoarei.  Apoi  îşi  frecă  barba  cres­  încălzească.
                       lui,  stă  în  mîinile  sale.  Va  ridica  paleta   trebuia  să  vină trenul şi  văzu  locomotiva   cută,   îşi  îndreptă  hainele  şi  începu  să   —  Da,  da!  Chiar  aşa  a  fost,  tovarăşi­
                                                                                            vorbească:
                                                                                        cu
                                                         împodobită  cu  cetini  şi  steguleţe,
                       ca  pe-o  baqhetă  magică  şi  timpul  va  re­  portrete  şi  flori,  înaintînd  masivă  într-un       lor!  întări,  dintre  oameni,  Iucţa  cel  înalt.
                       începe  să  dea  din  aripi       nor  de  aburi  ca  de  sidef.       —  Eu  îs  om  bătrîn,  nu  vă  supăraţi...   —   Eram  şase  oameni,  nu-i  aşa,  tovarăşe
                         Pentru  el,  timpul  însemna  mişcare.  în­                        Nu-s  artist,  ştiţi  prea  bine,  dar  am  şi  eu   Bădilă?
                       semna  trenuri  care  vin  şi  pleacă.  Tre­  Un   chiot  puternic  răsună  pe  peron.   ceva  de  spus.  N-am  să  vă  ţin  mult.   —  Şase,  da.  Cu  caimănul  şapte.  Dar
                       nuri  care  vor  veni  şi  vor  pleca.  5003  —   Apoi  altele  şi  zeci  de  pălării  începură   Vreau  să   vă   istorisesc  o  poveste
                       1437  —  501  —  numerele  acestea  şi  atî-   să  fluture  pe  deasupra  capetelor.   îşi              caimănul  îngheţase,  bietul.  Era  om  bă­
                       tea  altele  purtau  timpul  aqătat  pe  botul   smulse  şi  el  şapca  din  cap  şi  începu  s-o   adevărată.  Fără  s-o  înfloresc...  scurt   trîn  şi  n-avea  săracul  pe  el  decît  nişte
                       locomotivelor  şi  paletat  în  spiţele  ro­  agite  ca  toţi  ceilalţi...  şi  cuprinzători  Iaca,  m-am  uitat  în  va­  trenţe,  colo!  Aşa  că  eram  şase  în  viaţă
                       ţilor  de  fier.  Dar  atîtea  săptămîni,   în   —  Ural  Ural  Ural  goanele  astea  şi  am  ascultat  poezia  to­  şi  unul  mort.  Şi  ne-a  trecut  atunci  prin
                       gara  lui  lipsise  mişcarea.  Atîtea  săptă-   Văzu  locomotiva,  vagoanele,   trecînd   varăşei.  Eu  sînt  tăietor  vechi.  Am  şi eu
                       mîni,  în  şi  din  gara  lui  nu  sosise  şi  nu   prin  faţa  lui  —  o  mulţime  de  vagoane   cincizeci  şi  unu  de  ani.  Cînd aveam  vreo   cap  să  ne  vîrîm  picioarele  unul  în  sinul
                       plecase  nici  un  tren           încărcate   —  cu  ce  anume  nu  era  în                            celuilalt  şi  am  făcut-o  şi  pe  asta,   dar
                         Dar  acum  timpul  avea  să-şi  reia  func­  stare  să  deosebească  în  clipele  acelea   treizeci  şi  ceva  lucram  în  pădure,   la   cum  să  stai  locului  cînd  te  cuprindea
                       ţiile.  Avea  să  bată  puternic  din  aripile   —  şi-l  văzu  pe  Iulian,  încremenit  ca  o   Bîtcă. Fasonam  într-un parchet Ia dracu-n   gerul  pe  o  parte,  iar  focul  abia  îsi  mai
                       înzdrăvenite  şi  totul  avea  să  se  schimbe.   statuie,  cu  mîna  la  cozoroc.  praznic.  Scurt  şi  cuprinzător,  era  o  iarnă
                       La  ora  10  fix  1437  v a   in tra   în  gară  cu   Dar  trenul  opri.  Locomotiva  lansă  trei   grea  şi  un  ger  de  crăpau  copacii  în  pă­  trăgea  sufletul  că  arsese  cetina  cea  us­
                       timpul  —  ca  un  vultur  uriaş  —  stînd   fluierări  scurte  ca  un  salut  sau  ca  un   dure.  Aveam  o  colibă  în  creastă.  O  co­  cată  şi  cea  verde  lăsa  apă  cînd  se  dez­
                       maiestuos  pe  botul  locomotivei.  semnal. Şi  îndată după  asta, pe  platforma                       gheţa?  Vai,  vai,  oameni  buni,  ce-am  pu­
                         Iulian  se  uită  la  ceas  Era  9.  Invirti   unui  vagon  de  la  mijloc,  oprit  chiar  în   libă  de  cetină.  Aşa  era  pe-atunci.  —   Iţi   tut  petrece  în  noaptea  aceeal...
                       paleta  între  degete  şi  iscodi  pentru  a   faţa  peronului,  o cortină  albastră se dădu   aduci  aminte,  măi  Iuga?
                       suta  oară  şerpuirea  de  oţel  ce  izvora   într-o  parte  şi  în  alta  şi  de  după  ea  se   luga  dădu  din  cap.  Era  cu  un  cap  mai   Glasul  lui  Bădilă  era  tot  mai  sugru­
                       din  albastrul  pădurilor.  Apoi  se  repezi să   ivi  un  grup  de  băieţi  şi  fete  îmbrăcaţi   lung  decît  ceilalţi  şi  văzînd  că  oamenii   mat.  Pe  chip  1  se  întipărise  groaza  de
                       intre  în  biroul  de  mişcare.  Dădu  cu  ochii   în  costume  munteneşti  care  izbucniră în         atunci  şi  mîinile  ii  tremurau.
                       de  Nacu  care  se  spăla  într-un  colţ  tur-   cîntec:             se uită  la  el,  se simţi  dator să  întărească
                       nîndu-şi  apă  dintr-o  sticlă  colorată.  Ii                        şi  prin  grai:
                       strigă:                                  „Pădure,  bună  dimineaţa!    —  Aşa  era.  Zi-i  mai  departe,  tovarăşe
                         —  Să  mături  peronul,  Nacule,   ime­  Venirăm  lemnul  să  ni-1  dai   Bădilă.
                       diaţi                                    Să  înflorim  cu  dînsul  ţara,  Bădilă  reluă:
                         Nacu  îşi  întoarse  faţa  udă   conster­  Cum  înfloreşte  zarea-n  mail   :—  Şi  cum  zic,  aveam  o  colibă  de  ce­
                       nat                                      Pădure,  bună  dimineaţa!”
                         —  Iarăşi?                        Pe  peron  se  făcu  dintr-o  dată  o  linişte
                         —  Iarăşi?!  E  ora  nouăl  Peste  un  ceas™   adîncă.  Oamenii  păşeau  încet-încet,  pe
                       trebuie  să-                       vîrful  picioarelor  să  fie  mai  aproape  de
                         intră  in  birou  şi  puse  mîna  pe  tele­  vagonul-scenă.  Rămăseseră  cu  pălăriile
                       fon:
                         —  Coşnat...  Alo.  Coşnal...
                         Ştefan  Hulubei,  directorul  exploatării,
                       îl  găsi  la  telefon.  Se  uita  Ia  ceas  si  ros­
                       tea  în  pîlnia  de  ebonit:
                         —  Coşnal...  Alo,  Coşnal






                                                                                                                                —   Şi  cum  aţi  scăpat?  icni  recitatoarea
                                                                                                                              îngrozită  şi  ea.
                                                                                                                                —  Cînd  s-a  zărit  de  ziuă  am  luat-o
                                                                                                                              prin  omăt.  Ne-am  rupt  căciulile  din  cap
                                                                                                                              şi  ne-am  făcut  din  ele  nişte  biete  opinci.
                                                                                                                              Dar  cît  aveau  să  ţină?  Am  umblat  prin
                                                                                                                              omăt  şi  prin  ger  pînă  hăt,  după-amiază,
                                                                                                                              pînă  am  dat  de  o  casă.  Şi-acolo  ne-am
                                                                                                                              prăvălit  toţi  şase  în  prag  şi  n-am  mai
                                                                                                                              ştiut  de  noi...  Scurt  şi  cuprinzător!
                                                                                                                                ...Vedeţi,  urmă  după  o  pauză  Nichifor
                                                                                                                              Bădilă,  mi-am  adus  aminte  de  întîmpla-
                                                                                            tină.  Adică  un  fel  de  bîrlog  căptuşit  cu   rea  asta  cînd  v-am  auzit  pe  dumneavoa­
                                                                                            cetină  şi  cu  o  şufleică  în  ţuguiul  aco­  stră  cîntînd  „Pădure/tKrhă»fliraiita*fa?iîşl
                                                          în  mîini,  cu  ţigările  uitate  între  degete,   perişului.  O  gaură,  cum  s-ar  spune,  să
                                                         cu zîmbetele  întipărite  pe  obraji.  iasă  fumul.  Lucram  toată  ziua  în  parchet   pe  dumneata,  tovărăşte5.npnuMfrirt«l<»ţ> mesia
                         De  la  capătul  firului  nu-i  răspundea                          şi  seara  ne  trăgeam  la  colibă.  Aprindeam   cu  cabana.  Astăzi  er'alifekiifteAştiţî'adiBn-
                       nimeni.  Iulian  suna  mereu  gara  vecină,   „Pădure,  ţi-am  adus  lumină   un  foc  mare  sub  şufleică  şi  ne  culcam   neavoastră  işti  tineTi,  cum  a” fost  odată!...
                       tot  mai  insistent  şi  parcă  din  ce  în  ce   Şi  cai  de-oţel,  cu  piept  vinjosl”  cu  picioarele  goale  la  foc.  Opincile  şi   Acu,  dacă  eşti  bună,  tovărăşico,  dă-ml
                                                                                            obielele  le  aninam  sus, ■ deasupra  focu­
                       mal  enervat  Deodată  însă  încetă  şi  să                                                            pălăria...  Eu  am  isprăvit...  Nu  vă  supă­
                                                           Mîinile  cîntăreţilor  arătau  spre  cele­  lui.  să  se  usuce.  Veneam  uzi  la  picioare
                       cheme,  şi  să  sune  Asculta  cu  recepto­  lalte  vagoane  şi  oamenii  îşi  purtau  pri­  in  fiecare  seară,  că  aşa  era  pe-atunci. Ne   raţi...  Dar  v-aş  ruga  să  mai  cîntaţi  o  dată
                       rul  la  ureche,  încordat  Chipul  i  se  des­  virile  după  mîinile  lor:  cinci  tractorişti,   înfundam  căciulile  în  cap,  ne  îmbrăcam   cîntecul  pe  care  l-aţi  cîntat.  V-aş  ruga...
                       tinse  brusc.  Şi  totuşi,  din  pîlnie  nu  iz­  pe  cinci  tractoare  forestiere,  îşi  ridicară   cu  boandele  şi  ne  acopeream  peste  faţă   îşi  puse  pălăria  pe  cap  şi  dădu  să  co­
                       vora  nici  un  zvon.             şepcile,  de  pe  un  vagon  pe  care  era  în­  cu  sumanele.  Focul  era  foc,  nu-i  vorbă,   boare  de  pe  peron.  Dar  nu  coborî.  Bă­
                                                         cărcat  un  dinam,  o  fată  aruncă  pe  peron
                         Ştefan  Hulubei  îl  urmărea  nedumerit.                           dar  gerul,  aspru  cum  era,  îl  îngrămădea   ieţii  şi  fetele  începuseră  cîntecul:
                                                         un  buchet  de  flori  de  hîrtie,  închipuind
                       Avea  convingerea  cfi  şeful  de  gară  nu-i   un  mănunchi  de becuri  electrice.  Iar cînd   şi  pe  el,  bietul,  în  vatra  lui.  Cîtă  căl­
                       observase  intrarea,  aşa  cum  părea  că  nu   o  altă  fată  de  pe  vagonul  scenă  începu   dură  ne  putea  da,  o  dădea  picioarelor.  „Pădure,  bună  dimineaţa!
                                                                                                                                     Venirăm  lemnul  să  ni-l  dai
                       observă  nici  figurile  care  treceau   prin   să  recite:           Acu,  aveam  noi  acolo  şi  un  caimăn,
                                                                                                                                     Să  înflorim  cu  dînsul  tara
                       faţa  ferestrei  şi  nu  aude  nici  vocile  de   „In  pisc  au  răsărit  cabane   Precup,  care  ne  veghea  focul  şi  tot  a­  Cum  înfloreşte  zarea-n  mai!” ...
                       pe  peronul  care  se  umplea  de  lume.  Dar  Şi-ntr-însele  ne  vom  muta,  runca  vreascuri  peste  el  —  că  asta  era
                                                         "      Cu  dragostea  şi  bucuria  treaba  Iul.  Dar  era  şi  el,  bietul,  om  bă­  Nichifor  Bădilă  îşi  duse  mîna  Ia  pălă­
                        ALBINA                                  Şi  tu,  şi  el,  şi  dumneata I”...  trîn  şi  nu  dormea  nopţile,  ca  să  ne  pă­  rie.  şi-o  scoase  şi  făcu  trei  plecăciuni:
                                                                                                                              spre  pădurile  din  jur,  spre  oamenii  de pe
                                                                                            zească  pe  noi,  iar  ziua  abia  de  punea  şi
                                                         oamenii  începură  să  aplaude   frenetic.   el  o  ţîră  capul  jos.  Trebuia să grijească   peron  şi  spre  cîntăreţi.  Abia  pe  urmă
                                                         Abia  atunci  se  dezmeticiră  şi  abia  atunci  de  lemne  pentru  noapte  şi  de  mîncare.  coborî.
   1   2   3   4   5   6   7   8   9   10   11