Page 4 - Albina_1962_08
P. 4

Y \          '   '   ,   .
                          9   r      •   1   -     -  •
                               _Dm  carnetul  scriitorului
                                                                                                DE  ZIUA


                                                                                                MARINEI

                                                                 de  DRAGOŞ  VICOL
               Oamenii  din  Caiafindeşti,  raionul  Rădăuţi,   Urmarea ?  Silivan  Boicu  a  început  a  în­
              aveau  mai  demult  o  zicală:  „La  noi,  omul   drăzni  să  viseze  o  casă  albă  şi  frumoasă   R.  P.  R.
              şi  hectarul  sînt  la  lel“.  Ce  voia  să  spună   ca  un  pahar  şi  acoperită  cu  tablă...  Gheor­
              zicala  aceasta  nu  e  greu  de  înţeles:   la   ghe  Moloce  s-a  gîndit  la  ceva  care  I a  fră-
              Caiafindeşti,  omul  şi  hectarul  erau  la  fel   m întat  mult  în  viaţă :  să  dea  rodnicie  —
              de  săraci...  Cu  un  păm înt  de  pe  care  abia   orice  rodnicie  —  unor  pămînturi  stăpînite
              se  scoteau  700-300  kg.  de  grîu  şi  ceva  mai   de  mlaştini  şi  pietriş.  S-a  specializat  în
              mult  de  1.000  kg.  de  porumb  boabe  la  hec­  drenaje.  Iazurile  de  peşte  sînt  şi  opera  lui.
              tar,  se  putea  vorbi  de  bogăţie ?  Sau  măcar   Dumitru  Popescu  a  devenit  zoolehnician,  iar
              se  putea  visa  Ia  ea ?  Mai  ales  că  hectarul   ceilalţi,  agricultori  în  toată  puterea  cuvîn-
              —  potrivit  altei  zicale  —  nu  poate  fi  nici   tului  şi,  în  plus,  constructori  şi  dacă  vreţi,
              lungit,  nici  lăţit,  nici  întors  şi  pe  cealaltă   pietrari.  Fiindcă  atunci  cînd  a  fost  desco­
              parte.  E  atît  cît  este,  peste  tot,  nu  numai   perită   în  Dealul  Ţărăncii  o  adevărată   Cîntecul
              la  Caiafindeşti...                  comoară  de  piatră  de  construcţie,  nici  un
               Zicala  a  circulat  multă  vreme,  din  genera­  colectivist  din  Caiafindeşti  n-a  stat  pe  gîn-
              ţie  în  generaţie.  Părinţii  o  rosteau  în  faţa   duri :  „S-o  exploatăm  si  s-o  fasonăm,  să  ne
              peţitorilor ;  foştii  miri,   ajunşi  la  vîrsta   fconstruim  cu  ea  grajduri,  remize,  magazii,   pescăruşului
              tîm plelor  cărunte,  o  transmiteau,  la  rîndul   fîntîni !“   .
              lor,  mirilor  tineri,  ca  o  scuză  sau  ca  un  în­  In  registrele  contabile  scrie  la  economii :
              demn  la  resem nare  :  „Atîta  ne  dă  pămîn-   700.000  lei  —  la  m ateriale  de  construcţie.
              tul,  să  ne  mulţumim  cu  atîta"...  700.000  lei  scoşi  din...  piatră  seacă.  O  eco­
               De  c îţiv a ' ani  încoace,  zicala  sus-pome-   nomie  pe  care  calafindeştenii  au  sporit-o   Pescăruşe,  pescăruşe,
             nită  nu  mai  are  circulaţie  la  Caiafindeşti,   prin  muncă  natriotică  Ia  scosul  şi  fasona­  Fulger  moale  de  argint,
              ca  de  altfel  nicăieri  în  ţara  noastră.  V or­  tul  pietrei.  Nu  le-a  cerut-o  nimeni,  ei  au   Cînd  cu  prova  valul  spargu-1.
             bind  despre  viaţa  nouă  a  calafindeştenilor,   vrut  şi  au  hotărît  aşa...  Şi  au  hotărît  bine !  Tu,  prieten  cu  catargul,
             preşedintele   gospodăriei   colective   „23           •Ar                         Tu,  ce  mă-nsoţeşti  în  largul
             A ugust",   Constantin  Alexei,  a  spus   Ia   Aşadar,  la  Calaiindeşti  omul  a  devenit,   Pînă-n  zări  tălăzuind,  —
             sesiunea  extraordinară  a  Marii  Adunări   în  numai  trei  ani  de  muncă  în  comun,  cu   Du-te-n  zbor  pe  albe  creste,
             N aţionale :  „La  noi,  la  Caiafindeşti,  hecta­  totul  altul.  Iscusit  agricultor,  crescător  de   Ţării  du-i  solia  mea :
             rul  e  acelaşi,  dar  alta  este  forma  de  muncă,   animale,  constructor  încercat.  Pămîntul  a   Fiul  ei  departe  este.
             alţii  sînt  oamenii,  alta  e  recolta..."                                        Dar  cu  gîndu-i  tot  la  ea !
                                                   devenit  rodnic,  averea  obştească  a  crescut
                              ★                    la  aproape  3  milioane  lei,  iar  satul  este  de        ION  ARAMĂ
               Silivan   Boicu,  Vasile  Lazurcă  al  lui   nerecunoscut.  150  de  case  noi,  din  piatră,
             Lixandru,  Dumitru  Popescu,  Filon  Tiniuc,   purtînd   am prentele  muncii   brigăzii  de
             Vasile  Viorescu,  Domnica  Racolţea,  Gheor-   constructori  condusă   de  Sava  Lazurcă,
             ghe  Moloce,  iată  cîţiva  oameni  din  Caiafin­  albesc  printre  pometele  verzi.  Printre  ele,
             deşti  care  au  pomenit  de  multe  ori  în  tre­  iat-o,  frumoasă  ca  un  pahar  şi  acoperită
             cut  vechea  zicală.  Silivan  Boicu,  cel  puţin,   cu  tablă,  şi  pe  cea  a  Iui  Silivan  Boicu.
             a  fost  atît  de  sărac  încît  nici  nu  îndrăznea   Omul  care  nu  îndrăznea  să  viseze,  şi-a  îm­
             să  viseze  măcar  la  un  ceas  de  bucurie.  Iar   plinit  totuşi  cel  dintîi  vis  atît  de  tulburător...
             Gheorghe  Moloce  avea  două  hectare  şi              ★                                                  /%      •
             patru  copii,  şi  cum  se  făcea,  cum  nu  se   „Eu  am  primit  în  1961  atltea  produse  cum   B razde  ad inci              J lle t
             făcea,  cele  două  hectare  nu  i-au  îndestulat   n-am  scos  niciodată  în  doi  ani  la  un  loc  de
             niciodată  casa...                    pe  cele  două  hectare  ale  mele.  Am  totali­
               Şi  totuşi,  ce  s-a  întîm plat  că  oamenii   zat,  îm preună  cu  soţia,  433  zile-muncă.  La
                                                                                               Porniră-n  rînd  tractoarele  prin  sat
             aceştia  şi  toţi  ceilalţi  calafindeşteni  au   produse  s-au  adăugat  şi  3.600  lei...  Totuşi,                            Pe  luciu-i  pur  privii
             devenit  alţii ?  Răspunsul  e  simplu :  i-au  des­  gîndiţi-vă  că  încă   nu  putem  spune  că   Spre  cîmpul  vast  ce-a  dăruit  recoltă  —   văd  holdele  de  grîu
             coperit  hectarului,  adică  pămîntului,  în  cei   ne-am  pus  pe  picioare  aşa  cum  trebuie.  Mai   în   urmă  nor  de  pulbere  iscat   valsînd  uşor  în  und
                                                                                               Le-nvăluia,  se  proiecta  pe  boltă.
             trei  ani  de  cînd  sînt  colectivişti,  o  nouă   avem  multe  de  făcut.  Ne  mai  trebuie  vite                             şi  prefirînd  miresme
             dimensiune :  productivitatea...  Ca  să  ajungă   şi  un  camion,  două  şi  trebuie  să  ducem  mai
             însă  la  descoperirea  aceasta,  au  trebuit  să   departe  lupta  cu  hectarul.  Trebuie  să-l   Şi-n  înserarea  care  se  lăsa,  Văd  ciocîrlii  rotite-i
             înveţe,  cu  mic  cu  mare,  a  face  agricultură.   facem  şi  mai  fertil.  Dacă  am  ajuns  pînă   Doar  huruitul  izvodit  pe  glii
                                                                                               Fără  istov  şi  vesel  prevestea             şi-n  inima  oceanului
             Şi  au  învăţat,  zi  de  zi,  lună  de  lună,  an   aici,  înseam nă  că-i  putem  cere  şi  mai  mult.
                                                                                               întorsul  brazdei  reavene-n  cîmpii.         te  văd  pe  tine  omul
             de  an.  Şi  învaţă  şi  acum.        De  ce  să  nu  ne  dea,  din  moment  ce  noi  îl                                        cu  bolta  fruA  ii  arct
               Aşadar,  hectarul  a  început  să  crească.  Nu   îngrijim  cum  nu  l-a   îngrijit  nimeni   de
                                                                                               Dădea  tractorul  vie-ntruchipare
             în  lungime,  nici  în  lăţime,  ci  •—  dacă  se   cîndu-i  el !“
                                                                                               A  tot  ce  e  putere,  viaţă,  cînt.
             poate  spune  aşa  —  în  înălţime.  Superfosfa-   Gheorghe  Moloce  e  un  bărbat  între  două                                 Iţi  simte  holda  mina
                                                                                               In  noapte,  cînd  şi  cînd  cîte-o  ţigare
             tul,  azotatul  de  amoniu,  spuma  de  var,   vîrste.  Cînd  vorbeşte,  gesticulează  reţinut,   Făcea  aproape  cerul  de  pămînt.  cu  m îngîieri  de  soa
             poposind  la  Caiafindeşti,  o  dată  cu  tractorul   ceea  ce  dă  cuvintelor  Iui  o  surprinzătoare                          cînd  blondă  printre
             şi  sem ănătoarea,  o  dată  cu  rotaţia  cultu­  forţă  de  convingere.  II  ascult  şi  mă  gîndesc
                                                                                               Şi-a  doua  zi,  pe  la  mijit  de  zori,
             rilor  şi  cu  porumbul  dublu-hibrid,  au  făcut   Ia   cuvintele   preşedintelui   Constantin                                 azi  veacul  —  om  îi
                                                                                               Pămîntul  —  aburind  în  lung  şi-n  lat.
             ca,  an  de  an,  anotimp  de  anotimp,  hectarul   Alexei.  Intr-adevăr,  omul  din  Calafindeşii  e   Din  braţe  tari  de  mecanizatori   efigii  de  stăpîn  îţi  1
             să-şi  sporească  bogăţiile  pe  care  oamenii   cu  totul  altul  astăzi.  Există  aici  o  dragoste   Rămase  primenit  şi-nvălurat.  pe  aurii  medalii  de
             i  le  cereau.  In  toamna  anului  1960,  el  a  dat,   de  muncă  şi  o  conştiinţă  a  sensurilor  a­
             pentru  început,  1.488  kg.  de  grîu,  1.540  kg.   cestei  munci  care  ies  în  evidenţă  la  fiecare   MARTA  ALBOIU                  CON5
             de  porumb  boabe,  10.680  kg.  de  cartofi  şi   pas.  „Noi  trebuie  să  ajungem  din  urmă  gos­
             12.500  kg.  de  sfeclă  de  zahăr.  Iar  în  1961,   podăriile  fruntaşe  din  regiune !  Cu  orice
                                                                                                                                         2        A leea  cu  hor
             Ş-a  întrecut  pe  sine  :  a  dat  2.247  kg.  de   preţ !“  —  încheie  Gheorghe  Moloce,  care  nu
             grîu,  2.067  kg.  de  porumb  boabe  şi  15.032   este  decît  un  simplu  colectivist.  Şi  adaugă :                     spune  în  temă,  după  aceea
                                                                                                                                       un  plan  de  muncă  comu
             Ag.  de  cartofi.                     „Dacă am descoperit  secretul  pămîntului !“...
                                                                                                                                        avusese impresia  că  preşed
                                                                                                                                        Cînd  mergea  să-l  caute  pe
                                                                                                                                        grajdul  cel  nou,  unde  lucră:
                                                                                                                                        re-se,  destul  de  încet ;  cînd
                                                                                                                                       duri,  el  era  la  grădina  de
                                                                                                                                       vaturi,   iar   cînd   ajungi
                                                                                              i                                        spunea   c-a  plecat  la  5
                                                                                              i                                  1
                                                                                                                                        diul  gospodăriei.   Era   d
                                                                                                                                        toate  că  la  Bucureşti  fuses
                                                                                                            Schiţă                      ingineri  care ceruseră  să  fie
                                                                                                                                        ceaşcă  în  gospodăriile  coile
                                                                                               —  Tovarăşi,  eu  aş  viea...  eu  vreau...  eu   sat  stăpînită  de  o  îndoială
                                                                                              vă  mulţumesc,  tovarăşi...              scurşi  de  la  absolvirea  fa
                                                                                                Un  ropot  de  aplauze  Izbucni  în  sala  mare   la  oraş  într-un  sector  fio
                                                                                              a sediului gospodăriei  colective,  curmîndu-i   ştia  prea  bine,  îi trebuiau  e
                                                                                              tinerei  inginere  şirul  timid  al  vorbelor  al   tinţe.  în  urmă cu  trei  ani,  1
                                                                                              căror  înţeles  îl  simţi  întreaga  adunare.  Zeci   pete  în  minte.  Dar  acum ţ
                                                                                              de  feţe  luminoase,  zîm bitoare  o  priveau  în­  face  faţă  multiplelor  probls
                                                                                              curajator,  cu  căldură,  în  timp  ce  mîinile  nu   ţa  gospodăriei  le  pune  zi
                                                                                              conteneau  să  aplaude.  Un  nod  îi  oprea  vor­  Impresia  că  preşedintele
                                                                                              ba,  parcă  şi  respiraţia,  şi  poate,  cine  ştie,   oarecare  îndoială  îi  sporea
                                                                                              ar  fi  izbucnit  în  plâns,  dacă  preşedintele   spirit  de  nesiguranţă,  de
                                                                                              gospodăriei  nu  s-ar  fi  ridicat  în  picioare   forţele  şi  cunoştinţele  ei.
                                                                                              declarând  ordinea  de  zi  încheiată.     Săptămânile  care  au  urm
                                                                                                Acum  cînd  retrăia  această  şedinţă,  unică   dezmintă  grăbita  impresie
                                                                                              în  viaţa  ei,  tînăra  ingineră  horticultoare   cuse  despre  preşedinte.
                                                                                              Virginia  Negrea  îi  era  recunoscătoare  pre­  îşi  am inteşte  şi  azi  ziua
                                                                                              şedintelui  care  o  scosese  din  încurcătură.   simţit,  pentru  întîia  oară,  c
                                                                                              Avusese  sentim entul  puternic,  copleşitor  al   riei  reprezintă,  într-un  fel,
                                                                                              căldurii   familiare  pe  care   inima  aceea   Era  într-un  amurg  de  a
                                                                                              m are a adunării  i-1  comunicase  dintr-o dată,   gospodăriei  urma  să  se  ţin
                                                                                              neaşteptat.  Şi  se  pierduse.  Noroc  că  îi  ve­  gadierii  şi  şefii  de  echipă
                                                                                              nise  în  ajutor  preşedintele.           varea  planului  de   munc
                                                                                                La  început,  acum  trei  luni,  cînd' venise  în   Oamenii  se  adunau  încetu
                                                                                              sat,  preşedintele  i  se  păruse  un  om  închis,   la  poarta  colectivei  şi  pîn
                                                                                              ursuz  şi  morocănos.  In  prima  zi,  cînd  i  se   lor  stăruiau  însă  mai  înd'
                                                                                              prezentase,  îi  spusese  doar  atît :  „N-avem   ceva.  In  cadrul  familiar  al
                                                                                              o  gospodărie  prea  mare,  dar  ar  fi  bine  mai   riei  apăruse  un  element  n
                                                                                              întîi  s-o  cunoaşteţi,  să  intraţi  cum  s-ar  zemţă  neaşteptată  provoci
           CrHEORGHE  B O JA N                          .  Ţinere  colectiviste  (pictură  în   ulei),
                          ‘                             Ă
   1   2   3   4   5   6   7   8   9