Page 23 - 1930-10
P. 23
CONST. MOI SIL: ARHIVELE STATULUI 505
Ţara Românească. 1832 în Moldova) a avut o im dregătoriile. ce urmau a se desfiinţa, să fie depus
portanţă excepţională. Această lege organică a în la Arhiva Statului ; iar la începutul Iui Iunie acelaş
făptuit pentru prima oară în principatele noastre an Sfatul Administrativ (Consiliul de Miniştri)
separaţia puterilor statului, cari până atunci fuse fixa primul regulament al arhivei: „Regulile ce ur
seră concentrate în mâna Domnului şi a Divanului mează a se păzi la ţinerea a r h i v e i I n acelaş timp
domnesc. In acelaş timp a introdus organizaţia ad se numeşte „arhivar al statului căminarul Iordache
ministrativă modernă. înlocuind vechile dregătorii Răsti; el depindea de Ministerul de Interne (Lo-
centrale cu departamente ministeriale, după siste qofeţia din Lăuntru).
mul apusean. In Moldova primele măsuri pentru funcţionarea
Noua organizare administrativă a avut. cum era Arhivei Statului se iau în Ianuarie 1832. Ea de
şi natural, repercusiune şi asupra arhivelor dom pindea de Ministerul Justiţiei (Marea Vornicie a
neşti, acestea trebuind să fie transformate în con Dreptăţii), care stabileşte primul regulament în 26
formitate cu noua stare de lucruri. Căci vechile dre Ianuarie acelaş an sub titlul de „Instrucţiuni pen
gătorii. cari s'au desfiinţat, posedau depozite de tru arhivistul Statului . Acest ..arhivist' era Gheor-
acte şi documente, a căror păstrare pentru viitor ghe Asachi.
trebuia asigurată. Iar pe lângă noile autorităţi în- In amândouă principatele Arhivele Statului au
fiinţându-se registraturi sistematice, urma în mod continuat să rămână instalate tot in localurile mi
natural să se formeze şi arhive, a căror soartă de tropoliilor respective, unde se concentrează astfel,
asemenea trebuia hotărâtă. pe lângă vechile depozite ale arhivelor domneşti,
Această situaţie a impus transformarea arhive mai întâi materialul vechilor dregătorii şi apoi do
lor domneşti in arhive de stat. unde urmă deoparte sarele formate în registraturile noilor autorităţi.
să se concentreze materialul arhivistic dela toate Numai când au început să se depună şi să se orân-
dregătoriile desfiinţate, iar de altă parte să se de duiască aceste materiale arhivistice şi-au dat seamă
pună la sfârşitul fiecărui an materialul arhivistic şi şefii arhivelor statului şi autorităţile superioare
din registraturile noilor autorităţi ale statului. de bogăţia de material ce se păstrase din timpurile
Lucrările în acest scop au început în fiecare vechi, cu toate pierderile ce le-a suferit în cursul
principat odată cu aplicarea Regulamentului Or vremilor.
ganic. Astfel în Ţara Românească se iau măsuri In scurt timp cantitatea depunerilor a ajuns
încă din Martie 1831. ca materialul arhivistic dela atât de mare, încât localurile dela mitropolii au de