Page 17 - 1930-2

102 B O A B E D E G R Â U

— Apoi nu ţi-am spus ? Aici s a arătat, in Man- ceau. surâzători şi copilâroşi. Ea privea când pe
g ilari. tatăl ei când pe mocan.
— Albă ? — Nonche, omul ăsta a văzut rândunica, zise
— Ca zăpada. ţăranul şi-l privi pe mocan.
Aşa nedumerit, cum era. mocanul îşi roti pr.vi- — Acolo, in satul ăla a fost ! Hai. doar om ve­
rca şi se opri in spre şosea : in fiecare zi prânzea dea-o şi noi !
cu turma tot pe pajiştea asta. dar parcă abia acum — Om vedea-o badeo ? abia şopti fata şi ochii
băgă de seamă câte rândunele stăteau aşezate pe limpezi i se luminară.
firul telegrafului. De altfel nici de mirat nu era : Ceva se înălţă in pieptul mocanului. îl înăbuşi,
se apropia ziua Schimbării la faţă. şi pe vremea ochii i se impăenjinirâ.
asta rândunelele ca şi berzele se adunau, pregă- — O s'o vedeţi, copilă, o s'o vedeţi, zise el
tindu-se de plecare. tare. Eu am văzut-o. o s'o vedeţi şi voi. Am vâ-
Aşa de multe erau rândunele şi aşa de dese una zut-o cu ochii mei. albă ca zăpada. Ai s'o vezi şi
lângă alta aşezate, in cât firul atârna îngreuiat ca tu. Să dea Dumnezeu s'o vezi, fetiţă, sâ te insănă-
mătâniile. toşeşti... că eşti tânără. Ai s’o vezi, iţi spuiu eu că
Multe, dar toate negre. ai s'o vezi... şi te faci bine. nu te teme. copilă...
— lată, pentru asta am venit — zise ţăranul cu Mama îşi strânse ochii şi începu a plânge. Tă-
bărbăţie, şi oarecum uşurat, mi-am zis. să te în­ ranul înalt tuşi. apucă hăţurile şi trase calul du­
treb. poate că ai văzut-o. poate că ăi fi auzit... pă el.
— Nu. frâţioare, nu. Rândunică albă ? Nici — Umblaţi cu sănătate! zise mocanul după
n'am auzit, nici n'am văzut. ei. satul e aproape. Ţineţi-o tot după firul telegra­
Dar dintr'odatâ mocanul işi aminti că poate să-i fului.
desnădăjduiascâ cu totul pe oameni şi zise : El rămase aşa pe şosea multă vreme, privind
— Poate să şi fie. Poate. Bivol alb, şoarece alb după căruţă. Privea mama cu tulpanul negru, fata
şi cioară albă sunt. O fi şi rândunică albă. Şi tre­ culcată lângă dânsa, ţăranul înalt ce păşea înco­
buie să fie, de vreme ce s a zvonit... voiat trăgând căluţul mic. iar deasupra lor. între
— Cine ştie ? oftă ţăranul. De-ar fi după mine, fiecare doi stâlpi de telegraf, rândunelele cum
nu cred, dar. de. muierile... sburau. se roteau şi se aşezau din nou pe fir.
Se ridică să plece. Mişcat, mocanul porni şi el Pe gânduri, mocanul se întoarse la oile lui. apu-
să-l însoţească şi să vadă şi fata. cându-se din nou de opincile pe care şi le făcea din
Când ajunseră lângă şosea, mama — o femee piele de cal.
galbenă şi zdrobită de suferinţe — încă de de­ ..Rândunică albă. gândea el. O fi”.
parte privi pe bârbatu-său, ca şi când ar fi dorit Dar ceva îl oprea, in piept avea un chin. Şi lă­
sâ-i citească in privire ce a mai aflat. Fata tot ma' sând să-i cadă sula. privi spre cer strigând :
stătea întoarsă la o parte şi privind râr.dunelele — Doamne, câtă jale mai e în lumea asta.
înşirate pe sârma telegrafului. Doamne !
— Omul zice că satul e aproape, spuse ţăra­ Şi iar se uită în spre căruţă.
nul.
Auzindu-i glasul, fata se întoarse. Era slăbuţă, IORDAN IOVCOV
de sub scoarţă abia i se profila trupul, topit de
boală, faţa-i era ca de ceară, iar ochii tot mai lu­ Din bulgăreşte de V. C. Hrisicu.