Page 30 - 1930-3
P. 30
MIHAI HARET: TOURING-CLUBUL ROMÂNIEI 157
Foto W. Muilnn to«o W. Mu.to.
Cum s’a transportat din vale materialul pentru Casa.Omu" Muntâi in ziua inaugurării Casei ,Omu* (7 August 1926)
de participanţi. Lucrările au continuat însă şi mai deca ce sforţare s a făcut spre a se ajunge aci, mai
departe în tot cursul anului 1924, iernii şi primă ales că de prea multe ori activitatea conducătorilor
verii 1925, procedându-se la mărirea şi reamena- asociaţiei este stânjenită prin felurite pretenţii ab
jarea ei, astlel că in ziua de 29 Iunie 1925. de faţă surde ori prin reclamaţii. în majoritate dovedite
fiind peste 200 de membri — deşi noaptea timpul nejustificate sau in orice caz exagerate. Şi aceste
fusese infernal cu frig şi viscol de zăpadă — s au reclamaţii care în 90% din cazuri vin dela ne
inaugurat şi lucrările cele noui. De atunci şi pănă membrii, adică dela persoane cari de fapt n'au
azi, i s au adus neîncetat îmbunătăţiri, atât in nici un drept, de vreme ce cu nimic n'au contribuit
ceeace priveşte confortul excursioniştilor, cât şi la opera realizată, n'au alt rezultat decât de a în
posibilităţile ei de exploatare, făcându-i-sc la zi dârji personalul adăpostului, care şi fără asemenea
reparaţiile necesitate de marile stricăciuni pe care cauze ne dă suficient de lucru. Iar pe noi condu
in fiecare iarnă i le căşunează zăpezile, gerurile cătorii ne amărăsc. mâcinându-ne în mod inutil
sau uraganele. activitatea, după cum arătam mai sus. Nimeni de
Azi Casa Peştera posedă 40 de paturi cu so altfel nu-şi închipuie, cât ne dă de lucru persona
mieră, cu saltele de lână. perne de fulgi, pături lul caselor, pe care noi trebue să-l formăm — ne-
şi rufăria completă de pat, totul repartizat în cinci avându-1 pregătit de trei, patru generaţii ca în
camere la paner şi trei la mansardă. Deosebit — Apus — pe care trebue să-l ţinem în frâu spre a
in alt corp — se află un grajd pentru vaci. o că- nu se abate dela datorie, pe care trebue să-l ins
mară-atelier. o cameră neagră pentru fotografie şi pectăm cât de des şi pe care trebue chiar... să-l
o cameră pentru călăuze având şease locuri. Tot consolăm de jicnirile gratuite pe care le capătă
în corpul principal sunt : o frumoasă sală de mân uneori tocmai dela aceia cari n'ar trebui să jic
care cu bibliotecă şi muzeu in formaţie, o cameră nească. înţelegem deci ce greutăţi prezintă admi
pentru îngrijitor, o bucătărie cu cămara ei şi sub nistrarea unei case de munte, ce de îndatoriri tre-
munte o solidă şi spaţioasă pivniţă de beton armat buesc ţinute la zi şi executate în mod absolut ono
cu două compartimente. rific de către două sau trei persoane, care benevol
Costul total al adăpostului, aşa cum se prezintă şi-au luat această însărcinare, de care profită atâ
el actualmente, cu sobele de teracotă, cu întreaga ţia excursionişti. Unul dintre conducătorii Clubu
lui zestre, mobilier, veselă, rufărie. şi reparaţii, se lui Alpin Francez, care posedă vre-o 25 case de
ridică la rotunda sumă de 1.652.762 lei. Dăm a- adăpost in munte,.ne spunea acum câtva timp:
ceastă cifră, tocmai pentru ca cititorii să poată ju „nu este atât de greu de construit case de adăpost