Page 45 - 1930-3

170 B O A B E D E G R Â U

dc rapid şi se opri scurt şi cazon la o jumătate de leratul 415. care vine din Bucureşti. Aveţi să-mi
metru depărtare, ca să-i raporteze, de astă dată cu plătiţi distanţa Chitila-Bucureşti plus patru sute
o uşoară satisfacţie : de lei amendă.
— Domnule Inspector, am mai găsit două dame Femeea îl ascultă cu băgare de seamă până la
in aceleaşi condiţiuni ca domnişoara... Ce să Ie capăt. Apoi. intr'o românească stricată, cu accent
fac ? foarte pronunţat unguresc, căută să-i arate că :
De rândul acesta, răspunsul urmă repede şi ca­ — Barbat al meu aşa spus că eu merge mai în­
tegoric : tâi Bucureşti şi numai după aceea, cu ţugui la Pi­
— Lasă-le şi pe-astea ! teşti.
Necazul, trecând dincolo de margini, intrase în Dar şeful, care turburase conştiinţa domnului
labirintul disperării, când omul cel mai cumpănit, Ambrozie, fu neînduplecat.
ne mai având ce face. îşi zice în gând ,,fie ce-o fi" — Aveţi să plătiţi patrusutepatruzeci de lei.
şi merge înainte. Eu atâta ştiu. Vă rog să achitaţi numai decât.
Amărît. îşi ştergea de pe frunte broboanele de Vecinul cucoanei interveni, rugându-1 să lase
sudoare, când cineva din compartiment îi bătu in biata femee în pace : dar fără nici un folos.
geam şi-i făcu semn să vie înăuntru. Domnu Am­ Deodată insă, întorcând capul, şeful dc tren dă
brozie zări doi prieteni vechi, cari-1 recunoscuseră cu ochii de domnu Ambrozie, pe care nu-1 obser­
şi-l pofteau pe canapea, la înghesuială. vase până atunci. De rândul acesta, faţa micului
Era şi timpul. Picioarele abia îl mai ţineau. despot al acceleratului se lumină de bucurie. Se
Cei dinăuntru n’auziseră nimic. Erau străini de apropie de urechia fostului consilier de Curte,
tot ce se întâmplase. Iar domnului Ambrozie nici zâmbi prieteneşte, şi clătinând mâna dreaptă cu
nu-i trecu prin minte să deschiză vorba. Ar fi fost toate degetele în sus. închise un ochiu şi întrebă
o copilărie. Atât mai trebuia, să afle şi oamenii cu glas de fin ascultător, când are de cerut tatălui
cari-1 respectau că se dă la înşelăciuni de soiul ceva sfaturi :
ăsta. în tovărăşie cu neamurile, escrocând statul — Ce să-i fac, domnule Inspector ?
şi abuzând de naivitatea unui biet slujbaş.. — Las’o. răspunse domnu Ambrozie. Las’o. dom­
Abia putea s’asculte ce-i vorbeau amicii. Gândul nule şi pe-asta !
îi aluneca într’una spre necazul din urmă. îndem- Cei doi prieteni se uitară la el nedumiriţi. Dar
nându-1 spre ocări şi blesteme cum nu rostise nici­ n’avură vreme să afle prin ce minune ajunsese
odată până atunci. inspector de drum de fier. căci trenul se opri şi
După Chitila. şeful — îngrozitorul şef de tren— domnu Ambrozie le strânse mâna. plecând grăbit.
se arătă iarăş trăgând uşa compartimentului cu Iar în însufleţirea de câte-va clipe a peronului,
un huruit, care-i călcă domnului Ambrozie drept pe care atâta lume. rude şi amici se strigau dc de­
pe creeri. parte sau se îmbrăţişau duios, singuri doi vinovaţi
Venise să adune biletele pentru Bucureşti. îşi simţeau conştiinţa turburată, ferindu-se unul de
Pe banca din faţă. lângă fereastră, şedea cu altul, cu o nepotolită îngrijorare : Şeful de tren
smerenie unica cucoană din compartimentul acela : păstra încă în inimă teama de năpasta vre-unei pe
o femee îmbrăcată simplu, mânată pe drumuri de depse pornită din cine ştie ce capriţiu. Fostul con­
cine ştie ce amărăciuni, în anii zăpăcelilor de după silier de Curte zorea paşii, simţind cum o mână
răsboiu. nevăzută stă gata să-l înhaţe de pulpană, ca pe
Omul căilor ferate, luându-i biletul. îl privi lung. un hoţ. târindu-1 spre biuroul comisarului gării, ca
îl întoarse pe dos. apoi iar pe faţă. se gândi pu­ să-l facă de râs. tocmai acum. la bătrâneţe, din pri­
ţin. se uită la cucoană. Şi începu :
cina vărului Alexandru.
— Dv., doamnă aveţi bilet pentru Piteşti. La
Chitila trebuia să vă daţi jos şi să aşteptaţi acce­ I. A. BASSARABESCU