Page 72 - 1930-3
P. 72

EDUCAŢIA 1*0PORULUI IN ALTE TARI                               197



























                                              Basinul de înot din Casa Tyr»

           conduse  şi  administrate  de  un  consiliu  de  bibliotecă  format   cel  puţin  2  perioade  de  lucru  (4  ani).  In  consiliul  de  biblio­
           numai  din  reprezentanţii  acestei  minorităţi-  Consiliul  de  bi­  tecă  declarată  publică,  conform  articolelor  31  şi  32,  şi  care
           bliotecă  al  minorităţii  naţionale  va  fi  compus  din  cel  puţin   conţine  mai  mult  de  150  volume  material  valoros  de  lec­
            4  membri  ;  la  o  minoritate  naţională  mai  mare  de  2000  lo­  tură.  câte  un  reprezentant  cu  vot  consultativ  pe  termen  de
           cţiitori  el  va  fi  compus  din  6  membri,  iar  la  o  minoritate   cel puţin 2 ani. In oraşele care au o populaţie mai mare de
            mai  mare  de  10.000  locuitori  va  fi  compus  din  8  membri.  Nu­  50.000   locuitori,  acest  drept  li  se  asigură  numai  bibliotecilor
            mirea  consiliului  de  bibliotecă  a  minorităţii  va  fi  ratificată   celor mai importante.
           de  consiliul  cultural  al  districtului  (judeţului).  Fiecare  ce­  Art.  42.  Consiliul  de  bibliotecă  va  numi  din  mijlocul  lui
            tăţean  al  minorităţii  naţionale  e  Îndreptăţit  de  a  protesta  in   un  preşedinte,  un  casier  şi  un  conducător  al  întregii  admi­
            consiliul  cultura)  al  districtului  Împotriva  formării  consiliu­  nistraţii.  Casier  poate  deveni  numai  o  persoană  admisă  pen­
            lui de bibliotecă, precum şi împotriva unuia dintre membri.  tru  funcţia  aceasta  şi  de  către  consiliul  municipal.  La  nevoie,
             Art.  39.  Funcţiunea  membrilor  consiliilor  de  bibliotecă  nu   un  funcţionar  de  specialitate  al  comunei.  U  va  ajuta  pe  ca­
            va  fi  plătită  şi  durează  2  ani.  După  expirarea  acestui  ter­  sier  la  lucru.  Consiliul  de  bibliotecă  se  întruneşte  cel  puţin
            men.  o  jumătate  a  numărului  de  membri  aleşi  şi  cooptaţi  vor   de  patru  ori  pe  an  şi  decide  cu  majoritatea  de  voturi.  Anul
            teşi  din  consiliu  prin  tragere  la  sorţi,  pot  fi  insă  numiţi  ime­  de lucru e acelaş ca şi anul de calendar.
            diat  din  nou  In  consiliul  de  bibliotecă.  Dacă  un  membru  pă­  Ari.  43.  Drepturile  şi  datoriile  consiliului  de  bibliotecă
            răseşte  consiliul,  el  va  fi  înlocuit  pe  tot  restul  timpului  de   sunt următoarele :
            un  nou  membru,  numit  in  acelaş  fel  ca  şi  acela  care  a  pă­  a)   Numirea  bibliotecarului  şi  a  ajutoarelor  Iui  precum  şi
            răsit consiliul.                                fixarea  salariului  sau  a  remuneraţiei  conform  art.  48  şi  in
             Art.  40.  Dacă  intr'o  comună  se  înfiinţează  mai  multe  fi­  urma adeziunii consiliului municipal :
            liale  sau  săli  de  înregistrare  şi  Împrumut,  consiliul  de  bi­  b)   conducerea  administraţiei  financiare  a  bibliotecii  pu­
            bliotecă  va  numi  câte  un  om  de  Încredere  pe  lângă  fiecare   blice.  In  unele  cazuri  chiar  cu  ajutorul  unui  funcţionar  de
            dintre  aceste  filiale,  pentru  a  afla  de  La  el  dorinţele  cetitori­  specialitate al comunei;
            lor  din  acel  cartier  in  care  se  află  filiala.  Aceşti  oameni  de   e)   redactarea  unui  raport,  adresat  consiliului  comunal  şi
            încredere  vor  lua  din  când  in  când  parte  la  şedinţele  con­  îndepărtarea  celor  neindicate  pentru  scopul  educativ  al  bi­
            siliului de bibliotecă.                         bliotecilor ; aceasta in urma recomandaţilor bibliotecarului;
             Art.  41.  Persoane  particulare  sau  reprezentanţi  de  corpo­  d)   fixarea  regulamentului  in  ce  priveşte  imprumutul  căr­
            raţii.  cari  sprijină  intr'un  mod  deosebit  creşterea  şi  organi­  ţilor  şi  întrebuinţarea  sălii  de  lectură,  in  înţelegere  cu  bi­
            zarea  unei  biblioteci  publice,  pot  fi  invitaţi  a  primi  un   bliotecarul.  precum  şi  apărarea  intereselor  bibhotecii  faţă  de
            loc  in  consiliul  de  bibliotecă,  având,  insă  numai  un  vot   public :
            consultativ.  Comuna  (consiliul  de  bibliotecă)  are  datoria  de   e)   redactarea  unui  raport,  adresat  consiliul  comunal  şi
            a  ma  in  consideraţie  cele  pretinse  de  către  reprezentanţii   instructorului  Ministerului,  in  legătură  cu  un  bilanţ  şi  cu
            proprietarilor  acelor  biblioteci  cari  au  luat  organic  asupra   date  statistice  ce  se  vor  face  după  un  model  întocmit  de
            lor  conform  articolelor  31  şi  32.  activitatea  bibliotecii  pu­  către Ministerul de Instrucţie şi Cultură Populară.
            blice.  Dacă  stocul  bibliotecii  care  se  uneşte  cu  biblioteca  pu­  Art.  44.  Consiliul  de  bibliotecă  face  consiliului  comunal
            blică  sau  ia  asupra-şi  activitatea  ei,  e  mai  mare  decât  1000   propuneri  in  ce  priveşte  felul  localului  In  care  se  va  instala
            volume,  consiliul  municipal  va  numi  1—2  reprezentaţi  ai   depozitul  bibliotecii  şi  sala  de  lectură.  Când  se  construeşte
            proprietarului  actual  in  consiliul  de  bibliotecă,  şi  anume  pe  sau se face clădirea in care e instalată biblioteca, consiliul
   67   68   69   70   71   72   73   74   75   76   77