Page 28 - 1930-06

tort B O A B E D E G R A U

făcuse tălpile stricate de pe perechea de cisme. norilor şi uitându-se cu ochii plini de tristeţe la
— Ei. ticălosule, nu-i aşa c ai pierdut toată ziua ? furnicarul omenesc. Nu ştia băiatul ce trebuia să
îl luă în primire stăpânul. Vasăzică eu te ţiu cu creadă despre rostul lui. dar îl privea cu drag
mâncare şi. seara, tu-mi arăţi o pereche de cisme şi îşi aducea mereu aminte de cele învăţate in
sparte. Bună ispravă ! şcoală :
Feri încercă să se apere : Şi se sui la cer şi şezu de-a dreapta tatălui, de
— M'a trimis cucoana la prăvălie. unde va sâ vie să judece viii şi morţii...
— Tacâ-ţi gura că te plesnesc, — se răsti la el Plecă cu sufletul împăcat. Se întâlni cu câţiva
maistrul. tovarăşi şi continuă drumul împreună cu ei. până
Băiatul tăcu. Se sculă de pe scaun şi ieşi in curte. la şcoală. Acolo s’au hârjonit fericiţi până la intra­
Noembrie era pe sfârşite şi la marginea zării în­ rea profesorului. După lecţie, se împrăştiară vesel
cepură să se lase umbre sure. Feri adună găinile şi care încotro, spre casele lor.
le încuie în coteţ, dădu de mâncare porcilor, fugi După cină Feri a luluit pe micuţul — şi această
apoi după un sfert de rachiu pentru domnul mais­ slujbă de dădacă nu era din cele mai uşoare — a
tru şi când. abia ţinându-şi răsuflarea, se întoarse adus apă dela fântână şi a pregătit surcele pentru
acasă, spuse stăpânului: dimineaţă.
— Domnule maistru, vă rog, eu trebue să plec — Mă duc puţin la vecinul Varga. — întrerupse
la şcoală. tăcerea maistrul, — să joc o partidă de cărţi.
Cismarul se ridică, făcu câţiva paşi spre el şi-: — Du-te dracului. — răspunse cu necaz, fe­
trase o palmă răsunătoare. meia. ştiind că în zadar ar încerca să-l oprească.
Şcoala : iată problema care mai ales avea darul Cu piciorul pe prag. maistrul se opri, o clipă :
să scoată din sărite pe vrednicul bărbat. — Da mai du-te şi tu. de ce să mă duc chiar eu?
— Iţi place şcoala, ai ? Mişelule, vagabondule ? Apoi, incruntându-se. către ucenic :
Să pierzi vremea două ceasuri ! Nu leneveşti destul — Cişmele şi ochii, că-ţi rup şalele.
acasă, pe banii mei ? Ce vrei să ajungi, ticălosule ? In sfârşit plecă.
Vlădică ? Ministru ? Copiii au aţipit, femeia a mai rânduit câte ceva
Feri înlemni pe scaun. Abia îndrăznea să mai prin casă, apoi a stins lampa şi s a culcat şi ea.
răsufle. Afară picura, monoton, ploaia de toamnă. Bur-
Cismarul se plimba de colo colo. înjurăturile ii cuş alerga de colo colo prin curte, hămăind puter­
cădeau ca grindina pe capul băiatului. Şi năcazul nic în faţa porţii. In curând amorţeala toamnei aco­
maistrului era cu atât mai mare. cu cât ştia că, în peri totul.
cele din urmă. tot o să trebuiască să-i dea drumul.
Plătise doar de două ori amendă din pricina ab­ In atelier lampa mică de petrol ardea sfârâind,
de undeva greerul îşi vestea existenţa prin ţârâitul
senţelor ucenicului.
Da ce te sclifoseşti acolo ? Cară-te odată să nu lui jalnic, pisica da târcoale ucenicului. Iar acesta
te mai văd ! Du-te la şcoală. lua-te-ar_dracu. cu ea sta nemişcat, pe scaun, cu uriaşele cisme ale admi­
cu tot. nistratorului in faţă. Contempla bucata mare de
Feri îndrăzni să se ridice de pe scaun. Cotrobăi . talpă din care avea să croiască pingelele — şi nu
după ladă şi scoase, din cine ştie ce tainiţă, o carte, îndrăznea să puie mâna pe cuţit. Moleşeala obo­
un caiet şi un muc de creion. Stăpânul îi mai spuse selii îi curgea prin mâini şi prin picioare, tăcerea
încă odată, de plecare : nopţii îl învăluia cu adieri catifelate şi cum sta a-
— Da'iacă-ţi spun ; cişmele administratorului să colo. după hărţuielile unei zile chinuite, micul uce­
fie gata pe dimineaţă şi să-mi aduci banii. Să nu nic fu biruit. încetul cu ncetul, de dulcele farmec
îndrăzneşti să te culci până nu pui pingelele că dau care poartă pe toţi copiii in ţările visului.
foc saltelei. Tresări, deodată şi. câscând ochii mari. văzu
Ucenicul intră in bucătărie. Uşa ce da în ca­ cişmele ameninţătoare. începu să plângă. Plângea
mera de alături era deschisă, pe masă ardea lampa. fără glas. cu lacrămi grele ce-i curgeau pe obraji la
Copilul cel mai mare citea intr'o carte, fetiţa şi mi­ vale şi-i umezeau gulerul cămăşii. Plângea, plân­
titelul se jucau. Pe peretele din faţa uşii atârna gea. repetând, in gând. fără să ştie de ce. cuvintele
un chip de Christos. Şi ca totdeauna când intra în din şcoală : ...Şi se sui de-a dreapta Tatălui, de
această cameră, privirea ucenicului se opri înde­ unde va să vie să judece viii şi morţii... să judece,
lung asupra icoanei. Faţa albă. încadrată de barba să judece viii şi morţii. ...morţii, morţii, morţii...
galbenă şi blândă, căuta cu milă la el. Din aureola Şi aţipi din nou. micul ucenic. Capul ii căzu pe
brună a coroanei de spini se prelingeau două şi­ masa plină de unelte, braţele-i atârnau până la pă­
roaie de sânge. mânt. Lângă el, ca doi monştri, veghiau cişmele
Lui Feri ii ardeau încă obrajii de palmele căpă­ administratorului.
tate. dar cu cât se adânci în contemplarea tablou­ Şi atunci, la poartă se opri un om. Avea o boc­
lui. cu atât îşi uita de durere. Avea o imagine ob­ cea mică in spinare, hainele-i erau ude. faţa obo­
scură şi. totuşi, colorată despre suferinţele Mân­ sită. barba şi mustăţile blonde înrourate de ploaie.
tuitorului pe care şi-l închipuia tronând deasupra O pată de lumină cădea din geamul cismăriei. pe