Page 38 - 1930-07
P. 38

F     o     c    u      l



                 e  întorceau  acasă  in  trăsură,  pe  lumina  din   Ghemurile  sălciilor  se  apropiară  de  drum  şi  înce­
                 urmă  a  zilei,  dela  oraş.  care  fremăta  îndă­  pură  să  vâjâie  mai  tare.  ceaţa  flueră  şi  ea  şi  inima
            S rătul  lor  ca  din  neguri.  Curând  insă  nu  mai   femeii bătu.
            fu  de  jur  împrejur  alt  sunet  decât  croncănitul  cio­  Nimeni  nu  se  îndura  să  întrebe  unde  putea  fi.
            rilor.  la  fel  peste  stâlpii  de  catarg  ai  drumului,  şi   Bărbatul  îşi  scoase  mănuşa  şi  îşi  udă  degetul  cu
            tropotul  copitelor.  Un  abur  ieşi  din  ogoare,  şi  era   limba  şi  îl  ridică  in  sus,  ca  să  vadă  dacă  suflă  vân­
            ca  un  blid  ridicat  uşor  deasupra  pământului,  se   tul. Şi lăsă mâna din nou jos şi zise :
   *        destrăma  slab.  spânzură  ici  şi  colo  şi  se  făcu  una   —  ..Dacă  arde  hambarul,  are  să  treacă  şi  la  şo­
 k*         cu  răsuflarea  albă  din  gurile  cailor.  Trăsura  trecu   pron".
            pe  lângă  nişte  sălcii,  prin  care  sufla  vântul  şi  sta   Un  oţel  le  trecu  prin  sânge.  El  adăugă  :  —  ..Da­
            deodată,  pe  lângă  o  căsuţă  de  ţărani,  cu  uşa   că  arde  casa.  bucatele  ne  sunt  la  adăpost.  —  Dă-le
            deschisă  negru,  şi  simţiră  cum  şi  zarea  se  strimta   bice!”
            intunecându-se.  cum  de  departe  străbătea  un  zvon.   Trăsura  săltă  din  loc.  Fugarii  goneau  cu  cape­
            intins şi grabnic.                               tele ridicate.
              —  ..Trenul  !”  zise  femeia  şi  bărbatul  nu  răspunse.   —  ..Dumnezeule  !”  strigă  femeia,  şi  amuţi  cu
            Pe  buze  avea  o  răceală  umedă.  Se  înfrigură  şi  simţi   ochii  la  cerul  dela  asfinţit  care  se  înegura  tot  mai
            numai  decât  cum  înfrigurarea  trecea  la  ne  vastă-sa.   roşu.
            Se  strânseră  mai  aproape  în  mantale,  pe  când   —  ..Iar  dacă  hambarul,  gâfâi  bărbatul,  dacă  bu­
            vizitiul  de  pe  capră  pocni  din  biciu  într’o  repede   catele  se  duc,  Berta  insă  nu  e  în  nicio  primejdie.
            înspăimântare.  Ceaţa  îl  pipăi  din  livezi  şi  din  gurile   Dă-le  bice  !”  Se  sculă  deodată  de  pe  loc  şi  apucă
            cailor.                                          peste capră hăţurile.
              înaintea  lor  era  un  alb  cenuşiu,  o  perdea,  din   —   ..Da.  stăpâne!”  gemu  vizitiul  şi  nu  dădu
            care  uneori  se  desfăcea  câte  un  copac,  lung  şi   drumul  curelelor.  Trăsura  fu  azvârlită  până  la
            strâmb,  şi  necontenit,  cu  aceeaş  rânduială.  stâlpii   marginea  şoselei.  Copitele  răsunară  altfel  decât
            de  telegraf,  ca  şi  cum  s'ar  fi  adâncit  într'o  pădure,   până  acum.  într’o  măsură  mai  simplă  şi  mai  pri­
            care.  fără  frunziş,  se  topea  pierzându-se  într'un  val   pită.
  -         lăptos.  Strigătul  ciorilor  trecea  pe  deasupra  lor  mai   —  „Tine bine !” gâfâi stăpânul.
            rar.  Albul  cenuşiu  dimprejur  era  în  acelaş  timp  cel   —  „Da, stăpâne !”
            din  urmă  ecou  al  oricărui  zvon.  ca  şi  cum  sunet  şi   —  „Ce crezi tu. unde arde ?”
            culoare ar fi fost una şi numai faţă de om. în lumina   Vizitiul apucă de mai departe hăţurile.
            zilei, deosebite.                                  —  „Dă-le bice !”
              Dar  pe  când  tăcerea  lor.  in  îngrijorarea  jilavă,   —  „Nu”! scânci vizitiul şi se răsturnă pe spate.
            semăna  cu  o  alăturare  la  scufundarea  în  gol  a   —  „Trage-le!” urlă omul în picioare.
            lumii,  copitele  ropotiră  mai  tare.  iar  vizitiul  de  pe   —  „Nu r
            capră  ridică,  adulmecând,  capul  şi  simţi  din   Femeia  îl  smulse  îndărăt.  Merseră  o  vreme  in  tă­
            încordarea  hăţurilor  că  urechile  cailor  se  întinseseră   cere.  până  când  în  peretele  roşu  de  ceaţă  trecu  o
            înainte.  Iar  la  spate,  stăpânul  se  uita  cu  ochi  tul­  tresărire.
            buri  de  somn  şi  îşi  dădea  seama  deodată  că   —  ..Uite  stejarul”,  zise  bărbatul  şi  furia  lui  era
            adineauri  îl  scuturase  un  fior.  Atunci  femeia  zise  :   plină  de  îngrijorare.  Umbra  uriaşă  a  copacului  i  se
            — ..Miroase a ceva”.                            aşternu  o  clipă  fantomatic  pe  obraz.  Din  aburul
              El  nu  credea,  dar  părul  ei  pălit,  sub  marqinea   roşu  dinaintea  lor  se  înălţară  braţe  si  mădulare  şi
            pălăriei  i  se  păru  bătrân,  şi  bătrân  era  şi  el  şi  fără   un pârâit uscat de lemn.
  p
            nădejde  ceasul  şi  cine  ştia  ce  se  ridica  din  afundurî   —  „Casa  mea  !”  zise  omul  liniştit  şi  zări  într’o
            în  timp.  Apoi  copitele  bătură  din  nou  argintiu.  In   năpraznică  arătare  slugile  sărind  la  hambar  cu  gă­
   r
            leşiaticul  ceţii  se  arătă  o  sclipire  ;  era  ştearsă  şi  nu   leţi  «i  topoare.  Părea  încă  departe,  dar  îi  văzu  în­
            se  gândiră,  când  o  văzură,  la  nimic.  Ea  se  colora   ceţi  şi  ocări  cu  glas  mare  :  —  „Mai  repede,  apă.
            tot  mai  tare  dela  lovitură  de  copită  la  lovitură  de   câinilor,  apă  !”  Dar  niciunul,  i  se  năzări,  niciunul
           copită.  înainte  să  se  înfigă  locului  calul  din  dreapta,   nu  puse mâna la vreme pe hârdău.  niciunul n’apucă
            asfinţitul  se  făcuse  cafeniu.  Vizitiul  se  propti  în   bine.
            scaun  şi  atunci  pâlpâi  roşu. Ca  dintr’un  felinar uriaş   —  „Câinilor  !”  gemu  el  şi  o  răcoare  il  apăsă  pe
            le  lumină  înaintea  celor  şase  ochi  ai  lor  şi  nu  putea   frunte.  Se  uită  împăcat  împrejur  şi  se  gândi  că  mai
            fi cuprins în marginile revărsate departe.      are  cinci  minute  până  acasă  şi  că  nu  poate  să  des­
              — ..Arde !” zise femeia.                      copere nimic. Nici vorbă că slugile au să pună mâna
              O ştiau câte şi trei.                         şi  toate  au  să  se  sfârşească  şi  fără  el.  Numai  dacă
              — ..Dă-le bice” vorbi omul. Atunci, şi pocni.  femeia n’ar suspina aşa de tare. Râse a înfruntare:
   33   34   35   36   37   38   39   40   41   42   43