Page 39 - 1930-07
P. 39
4 3 6 B O A B E D E G R Â U
— ..Aşa e ea”, şi auzi mirat cum gemea. Negura ll ori aşa de caldă. îşi dădu numaidecât seama că.
apuca de gât ca o mână. — „Dă-le bice !” strigă şi în ciuda stăpânirii de sine, îşi pierduse pălăria şi că
vizitiul izbi. de-acum vânt şi pâlpâire de foc i se jucau în părul
Alergătorul din dreapta se urcă in două picioare alb. E alb. ii trecu viscolit prin creer : cerul e de
şi în aceeaş clipă sfâşie în două vălul de aburi. asupra şi dedesupt îmi arde casa.
Atunci umbra roşie a calului căzu peste cei aşezaţi, îşi mai dădu cu mâna prin păr, chemă pe îngriji
ca şi aceea mai întunecată a vizitiului : —„Taci !” tor şi zguduit de furie, pe pompieri. Argaţii nu-1
ţipă el în neştire şi nimeni nu mai crâcni decât caii auziră. Găleţile sburau din mână în mână. Se bu-
în goană şi turbarea focului, care li se născu mare bură de asta şi merse printre oamenii gâfâitori.
înainte. Femei se văetau pe-aproape. Braţul lui se bălă
— „Arde la noi! zise femeia. bănea intr'o parte şi în alta. ca şi cum le-ar fi
— „Taci odată!” mângâiat.
Vizitiul se az Mergând aşa. îi alu
vârli din nou pe necă piciorul. Se aplecă
spate, ca să ţie anevoe şi văzu pe jos
trăsura. Gură-cas- un măr. Se copsese la
că şedeau în cale foc şi venise de-a dura
şi nu se împrăş- până aici... II ridică.
tiară decât când Mustul curgea din poa
boturile cailor îi ma stropşită. Aproape
izbiră în umeri. îşi de casă se găsea pomul
întoarseră îndărăt din care căzuse. De fie
feţele luminate şi care c r a c ă pâlpâiau
câţiva îşi scoa limbi de flăcări şi frun
seră pălăriile. Stri zele se mişcau în văpae
gară tare şi ară ca nişte fluturi de ce
tară la foc. din nuşă răsuciţi. O slugă
care o pulbere de turna apă deasupra cu
scântei ţâşni în o largă mişcare. Cu
cer. pază. îl apucă stăpânul
Stăpânul s ă r i de umăr şi-i zise : —
din trăsură şi se „Dasă — e toamnă!” si
gândi: Nu e de duse mărul în mână, în
cât casa — ce ma jurul casei.
re lucru poate fi Un strigăt răzbi
asta! Se chibzui printre chemări şi
să se apropie în când se repetă,
cet. ca să nu-1 toate celelalte i se
vadă nimeni spe părură neînsemna
riat. îşi trase şi te. urletele argaţi
mantaua de pe u- lor. neînsemnate şi
meri şi zise neves adâncul vaet din
tei în ochii căs dreapta al boilor
caţi : — „Taci!" şi vuetul dinaintea
Apoi porni si ori lui al poporului.
cui î i închidea Strigătul fusese :
drumul îi strigă „Berta !”. Strigă-
poruncitor : — toarea era nevas-
„Loc !" Atunci curtea şi slugile la găleţi îi stâ- tă-sa. Pentru fapta asta îi fu dragă. Mărul îi
tură înainte. Se puse să alerge năpraznic. Ei lucrau scăpă. Era numai must de poamă ceeace ii ume
repede şi vâlvătaia scrâşnea sub apă. Dela dreapta zea incă palma, sau lacrimi, care căzuseră când zi
răgeau vitele, pe care le scoteau din grajduri. Râ sese „toamnă ? Simţi sângele gros în vine, iar în
mase locului, lângă foc. şi nimeni nu-i veni aproape. inimă o marc răceală şi se repezi în argaţi, oprin-
Atunci ridică încet capul la flăcări, dogorit dure du-le îndărăt braţele ridicate.
ros de văpae. sus până Ia streaşină în jurul căreia — „Unde e fie-mea ?”
vâlvoarea fierbea în valuri. Şi pe când se uita în Dar curând trecu şi asta şi numai o icoană râ
noaptea semănată de scântei şi mai departe, drept in mase. nepotul, care era puţintel cât un sac de grâu
cer, unde ca totdeauna stelele tremurau printre norii şi mai uşor decât el.
alergaţi din urmă. îşi simţi părul mişcat rece o cli Ii strigă numele şi îşi dădu seama că acolo îna
pă, înainte ca fierbinţeala sâ răbufnească de două intea lui. îi ardea casa. toate hârtiile, vatră şi avere.