Page 42 - 1930-07
P. 42

HEINRICH ZILLICHt FOCUL                                    439

           runcat  apă  şi  uşa  era  Încuiată,  pentrucâ  nu  trebuia   —  „L-aţi  văzut  şi  voi  ?”  întrebă  şi  le  ridică  îna­
           să  vadă  nimeni  că  ard  hârtii,  şi  cheia  era  în  foc.   inte mărul.
           Am  mai  putut  să  alerg  in  odaia  de  culcare  şi  focul   „Nu plângeţi!' mai spuse. „Bucatele au scăpat.
           a alergat după mine. La scară n'am mai ajuns".     Ele  se  uitară  la  el  şi  un  surâs  obosit  ii  străbătu
             El o întrerupse : — „Ce hârtii ai ars ?"       obrazul : — „Ei. dar unde l-aţi lăsat pe cel nou ?’
             Ea  se  desfăcu  smuls  din  braţul  care  o  sprijinea   Fata răspunse liniştit: — „S a dus la treabă".
           şi zise liniştită : — „Scrisorile bărbatului meu .  Da.  asta  ştiu  că  va  să  zică  treabă,  se  gândi  bă­
             —  „Aşa  !’  făcu  el  iară.  li  veni  o  poftă  să-şi  mân-   trânul aproape hihotind. II cuprinse pacea.
           gâe  fata  pe  creştet.  Dar  ce  se  pricepea  el  la  aseme­  —  „Duceţi-vă  in  casa  argaţilor  şi  culcaţi-vă.  Nu
           nea  lucruri!  Lui  bărbatul  i  se  păruse  totdeauna  de   mai e nici-o primejdie !"
           ispravă,  chiar  şi  când  fata  se  întorsese  acasă  cu   Nu  indrăsniră  să  sufle  niciun  cuvânt.  Plecară
           copilul  de  mână  şi  stătuse  la  amiază  în  uşă.  E  drept   câteşitrei.  dar  când  să  intre  in  casă.  el  se  aşeză  mut
           că  ocărise  şi  dăduse  s'o  pue  a  face  cale  întoarsă  —   pe  laviţă.  înaintea  ei.  acolo  unde  până  atunci  nu
           dar asta era acum câteva luni şi astăzi e toamnă.  şezuseră  decât  slugile.  Tăcuţi  se  lăsară  jos  şi  cei­
             Şi  deodată  se  inturnă  şi  zise.  arătând  cu  dege­  lalţi.  la  dreapta  şi  la  stânga  lui,  în  faţa  focului.  Cli­
           tul drept pe îngrijitor :— „De-acum e dumnealui!’’  pă  după  clipă  trecură,  flăcările  căzură  treptat  şi  slu­
             Se  ferea  de  ochii  femeilor,  şi  apoi  toate  astea,   gile  începură  să  se  strecoare  una  după  alta  pe  di­
           dragoste  şi  drâgostire.  păreau  aşa  de  neînsemnate!   naintea  lor  în  casă.  fără  să  le  spună  ceva  şi  sfioase.
           Zise  morocănos  :  —  „Faceţi  loc  !"  Se  opri  pe  prag.   Atunci  capul  bătrânei  ii  căzu  pe  umăr.  El  tresări,
           ridică  din  umeri  şi  îşi  dădu  din  nou  seama  de  foc.   apărându-se  puţin,  şi  rămase  iară  ţeapăn,  ţinând
           Ieşi alergând din hambar si aţinti casa.         aproape cu recunoştinţă povara.
             Grinzile acoperişului, roşite pe dedesupt. se căs-   întinse mâna stângă şi fie-sa i-o apucă.
           cau pe cer. De pe ferestre răbufneau încă flăcări,   —  „E bine”, zise şi o lacrimă îi căzu pe ea.
           dar curtea era mai puţin luminată şi îngrămădirea   Un om veni la ei dela foc, lat şi puternic.
           mulţimii mai întunecată decât înainte. Larma scă­  —  „Şezi!”  îi  zise  bătrânul  şi  simţi  oprindu-se  la­
           zuse şi ea. întrecută de vâjiitul vinelor de apă.   crimile fetei. Nu se uită într acolo şi băgă de seamă
            Zâmbi in sine. covâr­                                                      n u m a i   din  uşorul
            şit de oboseală, se                                                        tremurat  a  1  băncii
            gândi la mărul pe                                                          că  îngrijitorul  se  aşe­
            care-1 călcase şi şop­                                                     zase.  Atunci  fata  îşi
            ti: — „Toamnă —                                                            desfăcu  mâna  din  a
            toamnă".                                                                   lui.  care  se  şi  deschi­
              Un pom ars. casa.                                                        sese.   întinse   mâna
            şi fata iară cu bărbat.                                                    mai  departe  şi  primi
            Zâmbi  încă  odată  şi                                                     o strângere vânjoasâ.
            se  gândi  la  bucate,                                                        Surâse  şi  nu  în­
            încărcătură  de  încăr­                                                    toarse  ochii  dela  foc.
            cătură,  le  ştia.  Orz                                                    Ca  din  depărtare  ii
            şi  secară  se  găseau                                                      veni  iară  cuvântul  :
            acolo  vânturate,  us­                                                     —  ..Bucatele  s u n t
            cate  şi  aşezate.  Putea                                                  scăpate!”   Şi   dădu
            să  doarmă  pe  ele.                                                       din  cap  iertător  faţă
            dacă patul ii arsese.                                                      de  sine  însuş,  pentru-
              Zări  în  curte  câ­                                                     că  bucatele  fuseseră
            teva  din  mobile,  pe                                                     totdeauna  la  adăpost,
            care  argaţii  le  scăpa­                                                   înălţă  dreapta,  care
            seră.  Nu  se  încumetă                                                     ţinea mărul  şi zise :
            să  oe  apropie  şi  se                                                       —  „Dă-mi  pe  mi­
            gândi  încrâncenat  că                                                      cuţ”.
            fiecare  grindă  a  casei                                                     Fata  ii  puse  copilul
            era   asigurată.   Da.                                                      adormit  în  braţe.  Bă­
            toate  se  găseau  în                                                       trânul  îl  cuprinse,  se
                                                      Un pom ars.
            rânduială.  Şi  ce  mai                                                     uită  la  el  în  jos  şi.
            rămânea  de  făcut  ?  Osteneala  lui  la  foc se dovedise  când  deschise  ochii  şi  apucă  în  gol  cu  mâinile  gră­
            nenorocită.                                      sune.  îi  duse  la  buze  mărul  lipicios.  Pe  jumătate
              Căută pe jos până descoperi mărul, copt şi ples   adormit şi pe jumătate treaz, el muşcă.
            nit de dogoare. II ridică şi pe el. chemă o slugă şi-i   Braşov        HEINRICH ZILLICH
            porunci să strige pe-ai lui.
              Când  se  apropiară,  fata  înaltă,  cu  copilul  in  bra­  cu patru desene de Friiz Kimm
            ţe,  cu  trăsăturile  răvăşite,  dar  sigure,  alături  de
            bătrână, un fior îi trecu prin trup.               (din limba germana de Emanoil Bucufa)
   37   38   39   40   41   42   43   44   45   46   47