Page 38 - 1930-08

I. SIMIONESCU: CARTEA ROMANEASCA 485

pune una lângă alta cu cotoarele în afară, sar fost de mare sprijin priceperea deplină în ale edi-
putea alcătui o bibliotecă, ce ar ocupa o suprafaţă turei a regretatului C. Sfetea.
de 6 ori mai mare decât faţada măreţului palat al Pe lângă cei doi conducători tineri şi priceput'
librăriei. într'o activitate de fiecare clipă, se adaugă sfatul
Dacă instituţia „Cartea Românească” în scurta competent, vegherea neobosită asupra totalului din
vreme de funcţionare a biruit greutăţile vremii şi partea directorilor administrativi şi a unui consiliu
ale începutului ori cărei organizări temeinice, ajun­ de administraţie luminat, format din personalităţi
gând în fruntea instituţiilor similare din ţară şi a- competente în ale culturii sau comerţului. Nu se
sigurându-şi o viaţă sănătoasă şi trainică in viitor, poate lăsa nemenţionată şi râvna întregului per­
faptul se datoreşte în bună parte înţelegerii, des­ sonal. dela zeţari până la procurişti. Într’o solida­
toiniciei. hărniciei şi spiritului sănătos ce domnesc ritate demnă de laudă ei îşi pun toată tragerea de
in conducerea ei. Partea tehnică e sub directa su­ inimă in serviciul de care se leagă şi buna lor stare.
praveghere a D-lui C. Rasidescu, cunoscător adânc Propăşirea, vădită din an in an. a unei asemenea
al meseriei. începută ca ucenic în atelierele tatălui instituţii de cultură nu poate să fie decât de un
său. Partea comercială e stăpânită de competinţa real folos pentru înaintarea sufletească a neamu­
D-lui N. Ioaniţiu. urmaş al unei tradiţii vechi de lui întreg. I. SIMIONESCU
negustori români în ramura librăriei. La început a Preced. Com.ii.alul de Ad-l~ ml Rom*lme,n~

I n P a r e s e m i

I Jela intrarea în Paresemi preotul cel tânăr, — „Dacă te gândeşti, cum mai poţi mânca ?"
pus abea de-o jumătat de an să păstorească Moşneagul mormăia ceva în mustăţile îngălbenite
Măgura. — sat reslăţit de lume. pierdut de drumuri de fum.
şi întâlnit numai de poteci, ascuns în căldarea dintre — „Da. ştiu eu cum te gândeşti! Ţie cazania îţi
trei dealuri — împlânta. în fiecare Duminecă ghim­ intră pe-o ureche şi-ţi ieasă pe cealaltă. Şi nu-ţi
pi noui în inima mătuşei Stana. dai seama că suntem oameni cu un picior in groapă,
Părintele cel tânăr, aprins de râvna Domnului ca că suntem putregaiuri gata să se dărâme”.
de-o flacără nepotolită, nu se mai sătura de cazanii. — „Şi ce-ai vrea să fac ?” întreabă moşneagul
Mereu cuvânta despre un râu cu ape tari. curăţi- privind-o cu ochii mici. ca în mari depărătări. „Să
»oare. care împrospătează şi înviorează viaţa omu­ nu mai am tihnă de-o îmbucătură, cum nu ai tu ? Eu
lui. dacă ne spălăm în undele lui păcatele. Vorbea sunt om cu scaun la cap. tu femee ! Pe mine nu mă
despre spovedirea cea bună. care se face din suflet îmbată nime cu apă rece. N’or fi toate cu lapte câte
umilit, şi care nu ascunde nici un păcat, nici o gre- le spune tinerelul aista".
şală, ori cât de grea sau de ruşinoasă ar fi. Mătuşa se crucea, se înfricoşa :
Şi era de mirare cu câtă cutezanţă şi încredin­ — „Ştiam eu că nu-ţi pasă. Dacă ţi-ar păsa”...
ţare îi izbea pe creştini în faţă : — „Ba-mi pasă. că om fiind mă simt greşit şi eu.
— „Poate nici unul n'aţi făcut până acum o spo- Cine-i fără păcate în lume ? Dar îţi spun că tine­
vedire bună. Păcatele grele şi ruşinoase le-aţi as­ relul aista nu poate fi mai cuminte, nici mai sfânt
cuns. şi aţi ajuns mai rău decât păgânii’*. ca popa cel bătrân. Şi-mi pare că prea se ’nverşu-
Mătuşa Stana asculta înfricoşată, şi după litur­ nează împotriva păcatului. Să ştii dela mine că ăsta
ghie. acasă cu bătrânul ei. la măsuţa joasă, abea nu-i semn bun. îmi pare om plin de mândrie în lupta
îmbuca. Răzima lingura de blidul înflorit verde, şi cu diavolul, şi cine se înalţă se va umili !".
privind cu teamă la moşneag : Baba oftă şi-şi despătură punga :
— „Iacă* Iar mă înnădus! Popa are dreptate, ci­ — „Mitre. Mitre ! Cum poţi vorbi aşa de o faţă
teşte în sufletul omului. Talpa iadului o să ajun­ sfinţită ? Tinerel este. dar are multă învăţătură şi
gem. Mitre, de nu vom asculta !” dar proaspăt”.
Bătrânul, cu ochii înpăingeniţi. sorbea mai de­ Moşneagul îşi ştergea mustăţile cu dosul palmei,
parte. liniştit, din fiertură, şi din când în când. cu se răzima cu spatele de perete. îşi scotea tutunul,
mişcări domoale. îşi dădea la o parte, de pe ochi. o şi. după ce îşi aprindea o ţigară noduroasă, zicea :
şuviţă aspră de păr alb. — „Să fie dumnealui sănătos ! Nu vreau nici un
— „Tu nu te qândeşti la cazanie ! Tu mănânci râu. Dar mi se pare mie că un popă bătrân, cum
odihnit”, zicea într’un târz u mătuşa, neslăbindu-1 era părintele Costan. tot ştie mai bine ce-i cu su­
;
din ochi pe mosneaq. Şi gura i se aduna din nou fletul omului, şi ce-i pe lumea cealaltă. Răposatul,
într’o punqă încreţită. cât ce-ţi punea patrafirul pe cap. ştia ce-i cu tine.
— „Ba mă gândesc", se auzia un glas gros de­ Până numărai zece. te şi deslega şi-ţi turna cano­
asupra farfuriei. nul. Scoteai banul ruginit din şerpar. i-1 puneai în