Page 40 - 1930-08
P. 40
I. AGÂRBICKANU : IN PARESEMI 487
—,, Nu-ţi dai silinţa să-ţi aminteşti! Eu cum lucrătoare, ii pomenea mereu moşneagului greşeli
mi-am adus aminte că am luat toate ouăle, două şi păcate pe care i le cunoştea şi ea.
sprezece din cuibarul dela noi din şură unde oua Bătrânul o asculta cu răbdare, şi adeseori o lua
găina vecinei ? Şi nu puteam fi mai mare de cinci peste picior şi râdea de stăruinţa femeii, mai ales
ani". când ii descoperea pnn ce mijloace reuşise ea să-şi
— ..O mai fi păcat şi atâta lucru!" zâmbea moş aducă aminte de greşelile ei.
neagul". Eu. băeţandru. am răsucit grumazul unui Hotâriră să se spovedească amândoi Vineria, în
cocoş al vecinului, şi totdeauna am crezut că bine săptămâna a cincia a postului mare. Mătuşa Stana
am făcut! De zeci de ori pe zi cucuriga. bată-1 Pre- gemea şi ofta cu ziua de cap. Moşneagul începu să
cista. de pe straşina gardului şi zbura la noi în se întristeze şi el.
curte să-l bată pe al nostru. Sărea de trei coţi dela Seara. în preziua zilei de spovadă. Moş Mitru.
pământ şi-l scărmăna pe al nostru de-1 făcea tot după cină. ridică braţul în semn că vrea să spună
sânge". o vorbă. Baba. care se ridica dela masă. îl văzu în
— „Şi n ai spus nici odată la spovedire ?". gândurat şi se lăsă pe scaun.
— „Ce era să spun ! A făcut mămuca din el nişte — „Ascultă. Stano", începu bătrânul cu glasul
tăeţei!". scăzut. „Mâne ne vom pleca subt patrafirul popii
— „Şi n ai să spui nici acum la spovedirea ce te capetele bătrâne. Ne infăţişem înaintea Domnului.
aşteaptă ?" M'am gândit mult şi la vorbele popii şi la ale tale.
— „Par că Dumnezeu sfântul n'ar şti ce-a păti Tu mi te-ai spovedit mie ca şi popii, nu-i aşa ?"
mit cocoşul nostru de răul impintenatului aceluia !”. — „Curat aşa. Mitre”.
— „Dar părintele aşteaptă să-i spui tot". — „Ei bine, dacă te vei spovedi mâine şi preotu»
— „Par că de cocoşul acela nu mai încape Sfin cum mi te-ai descoperit mie de cinci săptămâni, spo
ţia sa ! A fost o judecată dreaptă, tu muere!" vedirea ta nu va avea nici un preţ".
Baba îşi despătură cu greutate gura suptă. Baba se mişcă uşor pe scaun, apoi rămase încre
— „Mi-am pus eu in gând să-ţi ajut să faci o menită.
spovedire dreaptă. Dumnezeu imi vede inima ! — „N ai pomenit de un păcat pe care tu şi Dum
Da'mi pare că mă trudesc in deşert. După cum văd nezeu îl ştiţi de mult. Te vei duce subt patrafir cu
tu nu vei mărturisi nici alte pacate de demult, multe fleacuri, iar păcatul cel greu îţi va rămânea pe su
şi grele". flet”.
Moşneagul clipi din ochii mici : Mătuşa se făcu şi mai mică. pe scaun...
— „Ce păcate ?" — „Vreau să-ţi vin şi eu în ajutor, să-ţi aduci a-
Baba îl privi sfredelitor : minte. Ascultă dar ! Nu eram de un an căsătoriţi
— „De-o pildă treaba cu cei doi berbeci. Ai măr când. într'o noapte de vară, fără lună. numai cu
turisit vr'odată popii subt patrafir?". stelele străjere de-asupra, a ieşit cineva tiptil din
Bătrânul încruntă din sprâncene : casa noastră şi s a strecurat în grădină, unde aş
— „Ce berbeci, tu femee ?" tepta Ion a Diacului, junişanul din vecini. Cei doi
— „Ei. iaca! Nici de asta nu-ţi mai aduci aminte. se'mbrâţişară, se sărutară, când cineva a început să
Şi. pe vremuri, a fost plin satul ! Erai junişan. erai tuşască in grădina şurii. O jumătate de an înainte, o
de optsprezece ani. când cu alţi flăcăi aţi furat doi jumătate de an după întâmplare, cine a trăit cu jun
berbeci din turma mărgineanului". ghiul mereu la inimă, mereu de pază ? Cine n a
Fruntea lui moş Mitru se descreţi: un zâmbet avut o zi bună ? Eu. Stano, moşneagul de acum.
uşor îi lumină faţa. Eu te-am păzit de păcat. Ai mărturisit tu vr’odată
— „A fost un rămăşeag. tu muere, şi a fost o răz cum ai chinuit pe-un om. pe bărbatul tău ?"
bunare pe dreptate. Mărgineanul cu târla era om Mitru tăcu, privi departe prin perete.
însurat, şi tot nu lăsa in pace fetele dela noi. Da” Stana se învineţi, nu putu spune un cuvânt până
pe urmă ne-am împăcat şi a ospătat şi el din carnea târziu.
berbecilor; ba şi vinul, tot el l-a plătit”. — „Tu ai ştiut. Mitre ?" se auzi o şoaptă stinsă.
Mătuşa îl privea mirată şi infricată. Nici asta nu — „Am ştiut, am tăcut, am răbdat şi te-am pă
era păcat ? Şi cum de patru săptămâni de Paresemi zit".
ea îşi înşirase in gând şi conştiinţă un şir nesfârşit Baba nu cuteza să-l privească.
de greşeli de când era copilă până azi. tot greşeli — „Am tăcut şi am răbdat ştiind că-i o pedeapsă
mărunte care roiau şi scăpau mereu din rânduiala dela Dumnezeu. Făgăduisem Anicăi Natului s’o
in care le aşezase pentru spovadă. — se simţia pe-o ieau de nevastă. Mi-era dragă şi ea. Tu erai mai
clipă încurcată ; poate că moşneagul ei are dreptate. bogată, şi am lăsat-o. Iată. Stano, adevăratele pă
Dar repede îşi aduse aminte de propovedaniile din cate ! Ce înşiri tu. sunt copilării. Iată ce avem de
biserică şi văzu că popa avea dreptate, iar bătrânul spovedit !"
ei era un păcătos îndărătnic, dintre aceia cari greu Şi moşneagul stinse între degetele groase fla
se pot mântui. căra lumânării. Intunerecul înnecă odaia şi pe cei
Şi hotărîrea ei de a-1 scăpa de iad, se întări. doi bătrâni.
Nu numai Dumineca, după liturghie, ci şi in zile I. AGARBICEANU
