Page 32 - 1930-09

C r o n i c a

Cărţi, conferinţe, congrese, expoziţii.

ASTRA LA CARANSEBEŞ. Adunarea generala de anul CÂND MIHAIL SADOVEANU ÎMPLINEŞTE CINCI­
acesta a ..Astrei" a ales Caransebeşul. Trebuia să fie şi in- ZECI DE ANI. Literatura, ca orice putere ideală, trebue să
tăia şedinţă, de nouă domnie, fiind faţă preşedintele de se toarne in anumite tipare ca să ajungă pipăită pentru %
onoare. Regele Carol al II-lea. A fost o zi din cele rare. de toate degetele. E drept că sângele întrupării a fost mai
care se bucură sufletul multă vreme. Eu am plecat cu icoana dinainte luat in vreun potir de Sfânt Graal şi îndepărtat pe
ci, ca un fur, sub luminile vechi ale sfeşnicilor două câte culmi ezoterice. Un asemenea tipar poate fi o carte, fireşte,
două. aprinse pe pervazul tuturor ferestrelor, in seara care dar poate fi şi un fapt care să descopere pe scriitorul in- l
se lăsa. Stele tari de diamant, pe un cer rece. podeau dea­ suş. Serbarea unei aniversări ajunge astfel şi un prilej de
supra drumul prin singurătate, al găni. Ziua cealaltă, o zi coborlre intre noi a literaturii celei cu sălaşul in lumea
fără rege, a fost lăsată lucrurilor mai mărunte de gospodă­ arhetipurilor şi a Mamelor.
rie lăuntrică. Se pare că, pentru Îndrăgostitul cel adevărat începând aşa de sus, cele câteva cuvinte pe care vream
de ..Astra", na fost nicio pagubă lipsa de la ele. Dragostea să le scriu Ia împlinirea a cincizeci de ani de când ne a
sa dovedit incâ odată bună sfătuitoare- fost dăruit Mihail Sadoveanu. mă las fără să vreau inrâu-
Preşedintele de onoare a vorbit frumos şi adânc, despre rie de el. E poate un chip, ca un greu decor, să ne as­
rosturile culturii şi ale societăţilor închinate ei. Pentru în­ cundem şi unul şi altul înduioşarea. întâia oară când l-am
tâia oară, poate, s a despicat aşa de limpede, deoparte, şcoala auzit pe Sadoveanu. citea. Era la Academia Română şi-şi
cu insărdnările programatice şi. de alta. activitatea cultu tremura in degete discursul de recepţie. In faţă aştepta, gata
rală cu adausul de orizont deschis şi de frumuseţe pus vieţii. să-l ia in braţele mari şi să-l ridice in cerurile istoriei lite­
Răspunsul, care să năzuiască spre o asemenea inâlţare a rare, cu răspunsul îndătinat, un membru al învăţatei adunări
gândului, trebuia să vie abia după amiază, din comunică­ tot aşa de voinic, mi se pare d-1 Bogdan Duicâ. Mi se pare.
rile. cele două. ale secţiilor ştiinţifice dela Cluj. Arc să mă pentrucâ a fost chiar aşa. dar e mult de atunci, sau pentrucă
urmărească imagina de înaltă poezie, din inchcerea lămuri­ imagina se rotunjeşte mai bine în felul acesta. — nu ştiu şi
rilor despre oarecare legături ale Voevozllor ardeleni şi nu mai cercetez altceva decât amintirea. Ceeace m a izbit
despre înfrângerea din 1330 dela Posada a fălosului rege era tonul înalt al discursului. Povestitorul potolit îşi căuta
ungur. Carol Robert. O vorbea, mai cald şi mai puţin pro­ formulele de cristalizare ale personalităţii, poate dintr o por­
fesoral decât de obiceiu. părintele Lupaş. In anii când Ro­ nire de haz. ca să ia înainte omului dc ştiinţă care urma.
mânii au văzut căzând hotarele dintre ei. spunea istoricul dar poate şi dintr'o pornire de sfială, care se îmbrăca in
academician, a ieşit la iveală de sub lespezile Bisericii Dom­ armură străină. Dela focul de vreascuri într'o pădure din
neşti dela Curtea de Argeş. îmbrăcat în mantie înflorită şi Neamţ, cu puşca alături şi cu atâtea imagini încurcate Tn
cu coroana de aur şi însemnele puterii cavalereşti şi voe- crăcilc întunericului, până la sala cu atâtea Minerve sub
vodale alături. Domnul de demult. Basaraba. Aştpetase şase coif, era oarecare depărtare. Dar eu mam mirat. Stejarul
sute de «ni, adormit in întuneric, ziua aceasta de lumină. dela Orhei era bun, ca să ţie cu rădăcinile lui fărâmele unui
Dar Banatului nu-i place numai strălucirea unei adunări discurs de recepţie, dar ce vrea să zică filiaţia prin cei doi
cu oaspeţi atat de neasemănaţi. Uliţele se umpluseră nu nu­ Ioni. Neculce şi Creangă ? Oricât mă sileam, nu se neme-
mai de steaguri şi de oprege însorite, dar şi de vedenia albă rea. Pateticul sau umorul celor doi Moldoveni, cantemireşti
a Ţarcului plin de zăpadă. Ţara înţelegea să vie întreagă sau cmineştieni. era cu totul de altă esenţă.
la serbare, cu munţi şi cu gânduri. Corurile au cântat atunci La cina dată de Societatea Scriitorilor Români, in cinstea
pline de cutremur, fanfarele ţărăneşti au trecut mândre cu aceleeaş zile din Noembrie 1880. am auzit din nou ca un
sonorităţi .de alămuri şi de tobe, expoziţia şi-a deschis por­ leit-motiv, filiaţia academică, şi cei doi Ioni. Neculce şi
ţile cu bogăţii de lemn şi de fier. de frâmântătură meşteşu­ Creangă, au trecut iară printre noi. unul în caftanul lui
gită de lut şi de ţesături subţiri, cu picturile şi comoara de boercsc şi cu faţa brăzdată de focul unei firi iuţi. iar celălalt,
artă a Muzeului din Timişoara. Drăgoi şi Brediceanu. De- rotund şi vesel. în surtucul încreţit, de om gras. şt cu pan­
mian, Ciupe şi Miloia, erau de faţă. Banatul artistic, visă­ talonii bulbucaţi de genunchii îndoiţi sub catedră. Dante a
tor şi cântăreţ, agăţat de răpi şi poposit intre holde. Era fost chemat şt el. cu vestitul ..mijloc al vieţii noastre" —
cadrul măreţ. In care ..Astra" se putea desvolta în voe. nel mezzo del cammin di nostra vita", care e întâiul vers al
Puţine locuri i-1 puteau da, mai vânjos şi mai zâmbitor. Infernului şi al Divinei Comedii, dar nu înseamnă deloc
Caransebeşul, prin ce-a împrumutat el serbărilor, s'a arătat jumătate din sută. ci treizecişidnd de ani. Sunt sigur că
vrednic de alegere. Dacă o năvală din afară l-a aburit o era tot un decor măreţ, în care se acoperea o stare de afect,
clipă, nu c vina lui şi n’avera dreptul să-l certam. latâ-mă insă molipsit şi începând şi continuând cum am în­
Ţarcul sclipeşte in zare de sub căciula de zăpadă şi stă ceput şi continuu, in loc de câteva cuvinte simple şi calde.
de pază ca un cioban de argint, dela strămoşii cei din vre­ Sfânt Graal. arhetipuri. Neculce. Creangă, Dante. o adevă­
muri uitate, de carne şi de piatră. Priveşte şi el la alaiul rată zburlcală de frig. iar in fund. faţa monumentală şi
domnesc şi Ia revărsarea de sate pe o pârtie de Soare, ca atentă, ca la un cântec de şipot lăuntric, a celui mai mare
un simbol al celor mari şi statornice. povestitor pe care îl avem.