Page 37 - 1931-1

34 B O A B E D E G R Â U

N. Grigorescu: Ţărancă codând D. Paciurea: Portret
naţie, răsună încă, la fel de mişcat, începutul de curile de frunte. Mai sunt, nu numai nume, foarte
frază : „Considerând ziua de azi ca una din cele mari, dar şi curente întregi ale plasticii franceze
mai fericite ale vieţii mele”. Trebue să-l credem şi de atunci lipsă din această colecţie. Ea ar mai răbda
să însemnăm această dată în caractere care nu se foarte bine să fie crescută. Nu uit, fireşte, bucăţile
şterg. Dacă ea ar fi prinsă pictural pe un perete, care ies din acest cadru de timp, dar ele sunt în­
ar însemna încununarea cu lauri, în cântec de tâmplătoare, de cele mai multe ori copii şi pentru
trâmbiţe înalte, a fericitului ctitor. E data celei de-a realizarea celui de-al doilea punct de vedere, mai
doua naşteri a Muzeului. Simpla formalitate s a curând didactic.
schimbat în apoteoză. Era o zi rece şi ceţoasă. Lu­ Muzeul, care e un muzeu de artă contimporană,
mea mergea grăbită, pe străzi golite de frig şi de a căutat să aibă reprezentanţi din toate ţările, me­
sărbătoare. 17 Noembrie 1927. O văd încă. E din reu însă cam din aceeaş epocă. Ceeace nu putuse
zilele care ţin, în dispreţul duratei lor astronomice. să ajungă în adâncime năzuia în suprafaţă. Zarea
Două trăsături deosebesc Muzeul Simu. întâia se lărgea astfel şi un fir putea să se deosibească şi
e de ordin mai mult artistic, cealaltă, de ordin să lege apariţii care la întâia privire păreau cu totul
mai mult didactic. rupte delaolaltă. Europa se închega din fragmente,
Operele lui se întind pe un răstimp destul de unitară şi deseori măreaţă. Pinacoteca nu era nu­
scurt. Ele răsfrâng manifestări de pictură şi sculp­ mai o şcoală de artă, dar şi o şcoală de încredere.
tură mai ales din a doua jumătate a secolului trecut. Ea se făcea, în înţeles elenic, de două ori cetăţe­
E un muzeu de artă vie — încă ! şi nu de artă is­ nească. După pictura română, care deschide co­
torică sau de istoria artei. Ca însemnătate şi ca lecţia, urmează pictura franceză, pictura germană,
iumăr şcoala franceză e covârşitoare. Poate că se elveţiană, belgiană, italiană, norvegiană, ungară,
şi cuvine, pentrucă dacă în poezia secolului al poloneză, rusă. Şi nu le-am numit pe toate. Că din
XlX-lea Francezii au avut tovarăşi, dacă în arhi­ unele, bucăţile sunt puţine sau chiar una singură, nu
tectură au greşit alături de alţii, iar în muzică au slăbeşte întru nimic adevărul pe care l-am rostit.
fost deseori întrecuţi, în pictură au ţinut mereu lo­ De altminteri, dacă în aşezarea în timp, cercetăto-