Page 42 - 1931-1
P. 42
EMANOIL BUCUTA: MUZEUL SIMU 39
de margine sau deacurmezişul, li se alătură şi se arătăm în treacăt ceeace-1 îndreptăţeşte să fie pri
varsă în ele ! vit ca atare.
Atrage întâiu câte o compoziţie mare, cât un pa Unele din cele mai răsunătoare nume ale pictu-
nou mural. Anul o mie al lui Gourdault, foarte bine rei franceze se întâlnesc alături, pe acelaş perete,
reprezentat în muzeu, umple toată sala cu gesturile poate că nu în lucrări dintre cele mai puternice, dar
tragice şi cu intenţiile de patetism cromatic. Su destul de vorbitoare. „Cămile” a lui Claude Monet,
biectul e atât de puternic şi întrebuinţează mulţi schiţa dintâi, după care a fost lucrată o veche cu
mea şi elementele tari cu atâta virtuozitate încât noştinţă, portretul de doi metri şi jumătate înălţime
izbeşte mai mult ca o realizare decorativă. Cuele de din Palatul artei dela Brema, îşi întoarce şi spre
smarald ale chivotului purtat pe umeri, între lumâ noi capul şi sclipeşte din rochia verde vărgată, de
nări aplecate dc mătase. Artistul
vânt, nu izbutesc izbuteşte să ne
să ţie destul pân dea şi nouă bucu
za. E o atmosfe ria lui, din care
ră galbenă grea a ieşit tabloul.
Pe poarta largi Subiectul, de plin
de catedrală ro aer, pe care-1 a-
manică trebue să vea gata, suferi
iasă cântecele or se de observaţiile
gii. Strigă şi cân lui Courbet. Tre
tă toată compo buia schimbat şi
ziţia. E o pregă nu mai era când.
tire de gotic pes Făgăduise o lu
te tot. El are să crare însă la sa
intre în scenă, ca lon. Vremea tre
să strâmbe arcul cea, deschiderea
perfect al porţilor se apropiase, era
şi să facă din a doua zi. Viaţa
stâlpii clasici niş e de multe ori,
te tulpini şi crăci întunecată, cafe
de pădure, pe nie, cu note stin
partea lăsată a- se, cum e toată
nume goală a această odae, pe
scării. Ceeace pă care o străbate
rea numai un ar deodată dela un
tificiu de aşezare capăt la altul, ca
şi de variaţie, e o un strigăt de bu
pregătire de vii curie şi o solie de
tor. speranţă, o femee
După acest în măreaţă, într’o
tâiu popas, a- rochie de mătase
proape silit, se v e r d e vărgată.
descopăr însă lu Stă o clipă în ra
crările mai ferite za minţii şi în
şi cu atât mai ca toarce capul cu
racteristice. In a- ' mănuşa ridicată,
fară de sporurile la care îşi închee
de după 1910, ele cel din urmă năs
se găsesc înşirate Guslave Courbel: Drumul turel. A şi plecat
şi descrise toate pe jumătate, e de
în catalogul din acel an, întocmit cu atâta iubire de pe acum a lumii care o aşteaptă. Dacă ai norocul şi
T. Cornel. Nu poate fi vorba aici, nici de o înşi- puterile s’o prinzi atunci, trăeşte veşnic. Soţia lui
rare, nici de o descriere bucată cu bucată. Un stu Monet e o cascadă de soare, descompusă numai în
diu de caracterizări şi încadrare în istoria artei şi cafeniu şi verde. Are prospeţimea unei frânturi de
a curentelor l-a făcut mai de mult O. W. Cizek, în viaţă şi tăria unei formule de artă, deslegate.
Daumier, în vestitul compartiment de clasa a
revista „Gândirea”, prin 1923, şi el rămâne şi azi treia, cu orizontul şi efectele de poveste omenească
valabil. Rostul nostru într’un înţeles, mai cuprin
ruptă dintr’un Rembrandt trist, adânceşte în sine,
zător, şi în altul, mai răstrâns, e să ridicăm în lu dureros. Lumea, curăţată ca din învelişuri de ceaţă,
mină Muzeul Simu ca monument de cultură şi să de către artist, n are bucuria mişcărilor descoperite
