Page 45 - 1931-1

R u v a

Roman inedit, cu desene din cărfi vechi
ale călătorilor străini prin Balcani

1 mă-i, iar pereţii dinspre altar, mai ales, arătau o
Nu se înoptase. Şi dela o depărtare pe drum se netăgăduită vechime sură. De jur-împrejur chilii ce
vedeau încă zidurile de cetăţue ale mănăstirii Sân- dau în trei tinde lungi de lemn una peste alta şi
tei-Marii. Când mă apropiai, totuş, mă cuprinse printre ele scări cu zvârlituri de trepte rare urcau
uimirea, găsind poarta închisă. Bătui de câteva ori, în văzul oricui ca nişte schele. Ungherul de sus,
fără niciun răspuns. O tăcere neobişnuită stăpânia, către apus, se întindea în chip de cerdac, unde şe­
afară numai de scurte înfiorări prin frunzişul cle- deau acuma pe laviţe egumenul şi câţiva încă —
matitei ce urca sus în jurul unei ferestrui. Dintr’a- doi negustori, un chirigiu şi un bătrân păstor, ră-
colo păru că mă cercetează cineva. „Nu e nimeni zimat pe cârlig, nimerit cine ştie cum la mănăstire.
să-mi deschidă ?” am zis. Curând auzii trăgându- Vorba, întreruptă o vreme prin sosirea mea, se
se zăvorul greu de lemn şi printr’unul din canaturile urmă iarăş, cu pauze dese ce-mi îngăduiau să
ghintuite îşi scoase încet capul Darmani paracli­ prind oarecare înţeles. Pricepeam treptat, că ci­
serul. neva dispăruse din mănăstire în acea zi — un că­
— Eu sunt, nu mă cunoşti ? lugăr, adăpostit peste noapte.
— Cum să nu... făcu el. Şi mă lăsă înăuntru, — Şi ce fel de om ?
luându-mi calul de căpăstru. Cu oarecare nelinişte — N’am băgat bine de seamă, răspunse egume­
am întrebat : nul. Picase către înserate, cu umerii aduşi sub o
— Dece aţi închis aşa din vreme ? S a întâmplat traistă. îmi ceru sălaş, adăugând că-i monah din
ceva ? Muntele Atos, că bate satele şi vinde lucruri
— Nimic. Ci vezi, câteodată... Darmani strânse sfinte. Dădu traista jos. Cruciuliţe şi mătănii de
din umeri, fără a-şi mântui vorba. Prin însuşi felul fildeş sunară între degetele sale, şi ridică ochii.
său întăria şi mai vârtos nedumeririle. Era demult Aşa mă privi, încât i-am zis : ,,E loc pentru alţii,
la mănăstire ; parcă de când se ştia el om, acolo se dară pentru unul ca tine...
pomenise, cât fără voie luase şi înfăţişarea de că­ — Eşti sigur, era el călugăr şi încă din Muntele
lugăr în faţa-i bărboasă cu ochii prefăcut smeriţi, Atos ?
în graiul îngăimat şi în haina-i de şiac albastru-în- — Dacă mi-a spus, mi-a dat şi numele mănăs­
chis ce-i cădea ca o rasă pe trupul mărunt. Ducân- tirii — Simopetra, pe cât mi-amintesc.
du-mă la trapezărie, se tot învârtia pe lângă mine, — O fi, îngână chirigiul. Atunci, dece-1 urmă­
mă ţintia pe furiş cu privirile, şovăia oarecum asu­ resc oare ?
pra unor gânduri ale sale. In urmă se alătură şi cu — Vezi, asta n o înţeleg. O seamă de poteraşi
vocea scăzută, abia lămurită, deşi nu era nimeni să intrară aci, ocărând şi strigând : ,,Unde-i unde-i ?”
ne-audă : Şi fuga prin odăi, de răsturnară tot ; şi, dacă nu-1
— Ai dat cumva de vre-o poteră ? găsiră, iute o luară înainte...
— Ce poteră ? Unde ? Egumenul îşi întregi cuvintele printr’un gest spre
— Pe drum încoace... De câteva zile umblă, cât colnici. Colo suiau copacii în rânduri tot mai dese.
ţin câmpiile şi munţii — nu unul-doi, ci o întreagă Pe lângă codri, dealungul coastei, drumul cotia
ceată de ceauşi cu armele. Au pătruns azi şi-aici, nesfârşit. Iar dincoace în poiana mănăstirii un iz­
au răscolit toate colţurile, tunând de mânioşi, că vor tresăria, cu uşoare căderi, sclipind sub amur­
noi îl ascundem, că vor pune foc mănăstirii... Pu­ gul întârziat ; pe când, pierduţi în ierburi, cai rătă-
team să nu-1 primim ? Un om al lui Dumnezeu, obo­ ciau ca nişte sălbăticiuni din cuprinsuri neumblate.
sit de cale. A stat cât a stat şi s a dus în treabă-i. — îmi dau eu cu socoteala, grăi păstorul, îmi dau
Ascultam din ce în ce mai mirat şi nu înţelegeam cu socoteala că acela nu era călugăr, nici om ca
nimic. toţi oamenii, ci vreuna din arătări. De câteori nu
. Darmaaani ! mi-au aţinut mie calea în singurătatea munţilor !
— Egumenul, vorbi acesta. Aşa mă cheamă, nu Toţi râseră, dar în tăcerea ce urmă egumenul
cunoaşte încă rosturile, a venit de curând ; celalt deodată îşi făcu o cruce :
egumen, Papa Sotir, a murit bietul... — Mai ştii ! Se poate... Acuma mă gândesc că,
Darmaaani! se auzi iarăş deafară. înainte de a se duce, îl văzui în biserică — o clipă
— Mă duc. Şi, ridicând o mână, adause tainic : numai, şi, când să mă întorc, nu era. Unde pierise?
Colo sus e, la sfat cu alţii şi tot de asta grăiesc. Poteraşii jurau că din mănăstire n’a ieşit.
Ieşii în curte. La mijloc biserica umilă în piatră, Se adânciau, creşteau bănuelile, cărora nimic nu
care se zicea că fusese durată pe temeliile unui tem­ le răspundea în muţenia de-afară. Dungile crestate
plu păgânesc ; pământul se ridicase mult în preaj­ ale înălţimilor prindeau a se încondeia spre apus.