Page 48 - 1931-1
P. 48
MARCU BEZA : R U V A 45
trecutului bântuitori ,• nu atâta prin ei, cât prin um — S’a repezit, la cine ?
brele aruncate, prin răscolirea de amănunţimi trăite — La Sdrula, Hagi-Sdrula...
ce nu-mi lăsau acum răgaz să hodinesc. Am ieşit împreună din prăvălie, mergând el câ
Regăsiam în mine locuinţa din Sărună peste o ţiva paşi înainte, m’am întors puţin spre Muşon,
cafenea şi cu dugheni de cealaltă parte a străzii : când aşa de năprasnic, ieîşit ca din pământ, şi în
una, plină de cazane, tingiri, ibricuri şi de oameni pragul de piatră al porţii lovi odată pe Sdrula în
ciocănind necontenit ; o făinărie, al cărei stăpân spate şi ridicase mâna să mai loviască... Atunci am
părea să nu fi avut multă treabă, că aşa mi-1 amin grăbit de l-am apucat de braţ — pe Ruva, nu altul,
tesc, pe un scaun, cu mâna la mustaţă, înconjurat şi l-am auzit : „Lasă, că dau în tine...” O clipă cu
de sacii albi ; şi alături, în colţ, o brutărie întin- ţitul cu două tăişuri mi-a fulgerat înaintea ochilor...
zându-şi tejgheaua pe calea mare, odată Via Eg De unde mi-a venit mie tăria ? Dumnezeu pesemne
naţia. Dintr’acolo venia tata. Aşteptam adesea în mi-a dat curaj să pot ţine braţul unui Ruva.
balcon, spre a-1 zări şi a goni pe scări la întâmpi — Şi apoi ?
nare. Dar într'o seară nu se arăta. Auzii domol — Ruva s’a pierdut în strâmtoarea ulicioarelor.
vocea mamei dinlăuntru : Cine să-l mai prindă pe Ruva ? Iar pe Sdrula rănit
— Ce o fi ? Totdeauna se întoarce la ora asta... l-am dus la o spiţerie... Scapă, are încă zile.
Peste puţin, apropiindu-se şi mângâindu-mă Urmă tăcere apăsătoare, din care şi glasurile
frunte : izvorâră înfiorate, pline de nedumeriri:
— Nu se vede, scumpul meu ? — Ce-a fost oare între dânşii ?
— Nu, mamă ! — Nu ştiu... Dar unul ca Ruva să facă asta, tre-
îşi făcu două cruci : — Doamne, Doamne, să nu bue că o pricină adâncă... Mi s’a vorbit de trădare.
se fi petrecut ceva... — Şi a vrut să-l omoare cu tot dinadinsul ?
O nelinişte mă învălui şi sub greul ei gându-mi — Poate nu. Hagi-Sdrula rămăsese ceasuri în
înfrigurat îşi luă sbor în cercetarea locurilor, pe tregi singur în prăvălie. Şi Ruva pândia. II văzuse
unde obişnuia să umble tata. Muşon pe Ruva apropiindu-se de fereastră şi ui-
Dincoace de cheiu, în chiar inima bazarului, două tându-se. Ar fi putut să-l ucidă acolo, fără a fi prins
trepte lungi de marmoră suiau într’un fel de han ; nimeni de veste. Insă Ruva, tot cu inima lui, a gân
imediat la dreapta prăvălia noastră. In faţă îşi a- dit că ar fi căzut vina pe mine. Un mort găsit în
vea taraba Muşon, cafegiul ovreiu, slab şi înalt, prăvălie, cine altul ar fi răspuns ?
care, cu şorţu-i alb încins peste anteriu şi cu o tavă — Doamne fereşte de ceasul rău, cum vine la
arcuită în chip de colivie, intra mereu prin maga om năpăstuirea, din senin aşa...
zine — rânduite jos, precum şi deasupra scării, în Acestea nu erau numai frânturi din trecut, ci-mi
lungul pridvoarelor grilate, cât vedeai oamenii cum adiau vii în minte, copleşindu-mă ; pânăce nu luai
forfotiau şi clătinau podeaua răsunătoare sub pa seama cum se mistuiră înecate de somn.
şii lor. Dar către înserate contenia sgomotul şi prin
ochiurile de fier lumina se resfira şi ’n prăvălia-ne, IV
lunecând uşor pe butoaele de peşti săraţi, pe sti
clele cu vin, pe feluritele mostre şi pe masa tatii, La deşteptare vedeniile de peste noapte îmi lă
lipită de singura fereastră ce privia spre filigene sară impresia unui vis tulbure, împrăştiat, pe care
şi mangalul cafegiului. Şi, înainte de a se fi stins cercam să-l reîntregesc, parte cu parte.
încă împletitura ceea de raze, tata poruncia de ple Balconul de-acasă ; în aşteptare închipuirea stră
care şi, întorcând el însuşi cheia la poartă, poftind bătând departe : cheiul Sărunei, bazarul, clădirea
apoi seară bună lui Muşon, o pornia drept acasă... imensă — şi lume înăuntru, Muşon, prăvălia noa
Fără să-mi fi dat bine seama, simţiam acum ceva stră ; apoi, după spusa tatii, grozavul atac, pumna
de nespusă îngrijorare ; că amuţiseră ciocănelile în lul... Cine era acel Sdrula, cu îndoitul nume de
căldărărie, plecase şi omul cu mâna la mustaţă Hagi-Sdrula ? Ciudat, îmi ziceam, să fi căutat eu,
dintre sacii lui, şi pe obloanele trase ale amândoror să mă fi trudit a rândui faptele înadins şi n’aş fi
magazine cădea neclintită şi slabă ca o părere res putut. Şi numai o întâmplare : oprirea mea la mă
trângerea lămpilor cafenelei ; încolo, peste drum năstire, căderea pe un amar de bănueli şi pe rân
de brutărie, un felinar abia licărind prin umbra durile scrise...
deasă. Anevoe să fi putut desluşi vreo mişcare. De Din cuvintele unchiului Şodi, din tonul vocii
aceea tresării, când se auziră la poartă două bă schimbate, ghicisem amestecul său în taina lucru
tăi, aşa de neasemuite bătăilor tatii. Şi totuş chiar rilor, şi aşteptam cu nerăbdare ; ci el tăcea mâlc,
el se ivi în capul scării palid, fără cuvânt. gândindu-se, iar, când fu să grăiască, îl auzii :
— Parcă ştiam, grăi mama. Mi se făcuseră sem — Nepoate, hai să-ţi arăt câte ceva!
ne... Spune, ce-i ? Casa era pieziş zidită cu două porţi pe drum :
Tata căzu istovit pe mindir, şi, dupăce bău apă cea mică dădea în catul de sus. Acesta, prelungin-
dintr’un pahar, cu jumătate gură : du-se puţin la stânga, lăsa în dreptul intrării o fe-
— Ruva, Ruva, un cuţit mare’n mână, şi s’a re restrue de meterez, care va fi folosit cândva ; dar
pezit... acuma, cine să mai calce un loc în părăsire, unde
