Page 49 - 1931-1
P. 49
46 B O A B E D E G R Â U
şi podelele şi uşile scârţâiau sub paşi a pustiu ! In ar trebui să afli, cum am ajuns, cum am fost adus
odaea mare divanul îşi arăta scândurile,• numai eu să mă leg de Ruva.
vârfurile unor plopi neliniştiţi strecurau pe gea
muri umbre jucăuşe. La o fereastră lăturalnică Şodi V
se opri, căutând spre oborul vecinătăţii : neumblat,
aşternut cu lespezi, între care burueni şi ierburi Intârziai mult seara în iatacul unchiului, aşezat
crescuseră. jos, sub odaea cu divan. O candelă ardea roşiatic
— Nimeni acuma, făcu el. Odată locuinţa Mu- într’un ungher dinaintea icoanei şi, uitându-mă îm
diurului Chiazim Efendi şi fetei sale tinere, Mar- prejur cum răsăriau din umbră culorile vii ale per
sine. nelor şi chilimurilor, rămăsei cu ochii îndelung a-
Rostirea acestui nume... Avui simţimântul că po supra unor vase de porţelan în policioara vetrei.
vestea îşi lua urziala — un început de vrajă, cum — Aduse din străinătăţi, făcu el, împreună cu atâ
arar prin tăcerea necunoscutului eşti conştient de tea scumpeturi în cristal şi în argint, că nu eram
răsărirea unei stele, prevestitoare de ceva. negustori de mâna a doua, noi. întreg Levantul ştia
firma lui Şodi — de entolodhohi. cum se zicea în
— Chiazim Efendi şi Marsine... cine ştie unde greceşte — cu magazine mari la Viena şi Pesta şi
s’or fi găsind azi! După câteva minute, prinzând de
sigur firul unei legături : ,,Şi-aici în odaia ce vezi Seres şi Salonic, unde tatăl tău avea grija să ţie
a stat o vreme Ruva”. Gândii atunci, că avea să-mi
spună ceeace tot mai dornic voiam să aflu ; dar mă
înşelai. Schimbând iar vorba, a zis :
„Acum să coborâm în curte”. Asta se întindea
printr’o estradă înaltă cât un stat de om asupra
grădinii. La dreapta plopul uriaş, la stânga un şir
de alţi plopi mărunţi ce-i văzusem din odaea cu
divan mişcând în fereşti. împrejmuirea de piatră a
grădinii ascundea sub frunzişuri o portiţă, care nu
te-ar fi scos decât pe marginea Văii Seci, adânci
şi pline de sgomote neînţelese ; dincolo, însă, ochii
puteau rătăci volnici în susul dealului, pe creasta
căruia se lămuriau cai şerpuind a lene.
— Drumul din faţa casei, grăi Şodi. Urcă, stră
bate meidanul târgului şi se îndoae, scăpătând îna
inte, spre Lehova, Castoria, Hrupişta, Gramos
şi... unde nu. într una e bătut, zi şi noapte, încât
auzi adesea pe întuneric tălăngile ; şi, după sunete,
B i t o 1 i a
înţelegi şi ale cui sunt caravanele ce trec”. De Jurnalul unui Pict-or în Albania de Edward Lear, Londra, 4851)
odată, aruncându-se cu gândul aiuri şi arătându-
mi o lungă prăjină împlântată la capătul estradei, legătura cu celelalte ; mărfuri, bani şi scrisori prin
urmă : „Te uiţi la ista ? In vârful ei ardea noaptea el se trimiteau ’ncoace la bătrânul, Dumnezeu să-l
un felinar. Ce-i veni lui Sdrula să ridice aşa lumi ierte ! Mi-l aduc bine aminte, cât era de mândru
nă ? Că el fuse cu părerea. Cum zicea Ruva : „Are şi de râvnitor ; şi, când mă înturnam vara dela
şi Sdrula ciudăţeniile sale ; cică vrea să-şi amin- şcoala din Bitolia, mă sfătuia totdeauna : „Dragul
tiască de un far ce-1 zăria cândva, umblând pe meu, învăţătura ca învăţătura, are să-ţi fie lumină
mare spre Odesa”. La început, de unde să fi ghi şi mângâiere în vremi grele, dar viaţa de fiece zi
cit eu ? Dar băgai de seamă, că numai din timp în tot prin negoţ ai să ţi-o duci”. Şi de aceea, oriunde
timp se aprindea felinarul ; şi, cum se nimeria de umbla după veresii, mă lua şi pe mine să deprind
tocmai atunci coborau încoace oameni străini — meşteşugul. Aşa s a nimerit, că ne aflam odată pe
aceiaşi totdeauna, în toiul nopţii ; şi sfătuiau până drumuri. Măsesem în Deniscu, unde plouase peste
târziu cu Sdrula şi cu Ruva, şi se duceau apoi, ne noapte, încât acuma sub răsărit ardesiile coperişu-
mai ivindu-se decât la vânătorile lui Sdrula... rilcr din sat luciau ca sticla în urmă-ne. întorcând
Unchiul Şodi tăcu, oprit de uimirea ochilor mei încă odată privirile, o pornirăm după colnici. Şi la
la câte spunea, fapte şi nume ce rechemau iarăş răscruce, colo, ne oprirăm. Din stânga veniau o sea
înainte-mi întâmplarea cu mănăstirea, cu pumna mă de călăreţi — nu ca orice călăreţi, fiindcă scu
lul, cu întunecoasa vrăjmăşie. turau în aer marămi şi se auziau cântând tot mai
— Te vei dumeri şi vei pricepe, dragul meu, încet- vârtos. Curând se arătă în capul chervanei şi o
încet: fiece lucru la timp şi cu rostu-i. Vezi că, şi flamură cu mărul roşu la vârf. Inţeleserăm atunci,
dealul cela, şi prăjina lipsită acum de fanar, şi plo că erau nuntaşi purceşi în căutarea miresei. Cui
pii, şi odăile, îşi au partea lor, fără de care în se apropiară, în loc de bineţe dădură strigăte, în
treaga poveste s ar destrăma în vânt. Ci mai întâiu chinară cu plosca, îmbiindu-ne la băut, de ne cu
