Page 50 - 1931-1

MARCU BEZA : R U V A 47

prinse şi pe noi veselia ; şi astfel în glume şi cân­ să ne iertaţi, că noi vedeţi... ca la munte, n’avem
tece făcurăm drumul împreună o vreme. De amân­ cine ştie... aşa numai, ceva brânză, păpară, teiţei...”
două părţile se revărsau păşuni verzi ; turme ri­ Ruva lămuria tatii şi celorlalţi împrejurările
sipite ici-colo. Pe neaşteptate coborî spre noi un traiului din Vizanscu : păşunile dimprejur aparţi­
băeţel îmbrăcat păstoreşte, cu zeghe albă, căciulă neau unuia Osman Bei, căruia-i plăteau o dare în
şi cârlig mai lung decât el : se uită mirat şi o sbu- capete şi ceva din rodul muncii lor. Bun om acest
ghi înainte, ca una din făpturile negrăitoare ale sin­ Osman Bei, nu le-aducea nici o supărare şi rareori
gurătăţii ce răsar şi ţintesc în fugă pe călător. 11 călca în Vizanscu ; ci dânşii trebuia să coboare
urmărirăm din ochi. Zise unul: devale prin târgurile turceşti să-şi cumpere cele de
„Grăbeşte să ducă vestea. Sus e Vizanscu şi să nevoe pe timpul cât stau la munte — aşa până la
vedeţi ce primire ne-aşteaptă, că-i de piază bună St. Gheorghe, când o porniau cu familii şi cu tur­
să treacă nuntaşi prin sat”. me către ţărmurile Egeii. Tata la rându-i spunea
In adevăr, după ce străbăturăm creasta înălţimi­ de trebile sale, de greul strângerii veresiilor. Şi, tot
lor, un pâlc de femei tinere ne întâmpinară, aşe- ascultându-i, băgai de seamă că Ruva prinse a
zându-se în şir îndoit dealungul drumului. Gătite mă cerceta lung din ochi.
de sărbătoare, cu strălucite colane şi cu furci în­ — Dar băiatul, întrebă, ce face ? Că, după câte
fipte sub paftale de-argint, torceau din alb caer — înţeleg, mâinile netrudite, albe...
semnul belşugului, şi, fără să ridice ochii, pe când — Merge la şcoală în Bitolia. Noroc pe tinerii
înaintam noi călăreţ de călăreţ, mişcau buzele în de azi, să crească şi să se lumineze în graiul de-
urări şoptite ce crescură apoi sgomotos, jur-împre- acasă !
jur, din atâtea alte guri la intrarea satului : „No­ — Adevărat ? Aşa ceva n’am socotit... Ori vrei
roc, să le dea sănătate Dumnezeu, şi la nepoţi să să-ţi râzi de noi ? Se poate oare lega în slove ceea-
vă bucuraţi...” Vizanscu era o grămădeală de cor­ ce rosteşti tu şi eu ?
turi — cum se fac aici, din împletitura crengilor — Cum să nu, am zis că şi graiul nostru se trage
mlădii, şi de locuinţe în piatră fără tencuială, ca din obârşie aleasă.
aceea a lui Ruva, unde ne lăsarăm duşi de stărui­ —De-i aşa, nepoate, ia să văd şi eu cu ochii...
toare rugăminţi : „Se poate... să vie nuntaşi în sat Şi, dupăce mă puse a-i scrie jos tot felul de lu­
şi să nu ne cinstiască oare casa ?” Ne găsirăm în- cruri, nu se mai stăpâni :
tr’o încăpere nepardosită, cu încrucişarea de grinzi — Auzi colo, auzi... apoi asta-i minunat ! Unde-i
afumate şi cu tingiri mari clocotind la vatră de­ Tasi al meu ?
asupra pirostriilor. Şi ni se întinseră mescioare Ieşi să-l caute. Iar, când traserăm caii şi ridi­
joase, rotunde, la care ne aşezarăm turceşte pe carăm flamura de nuntă pe înaltul acelor plaiuri,
lungi perne de lână. Mică şi sprintenă soţia lui unde nu deosebiam decât cerul şi tufişuri de jne-
Ruva începu a servi, ajutată şi de alte femei, şi, peni, Ruva se întoarse cu fiu-său de mână — ace-
după fiece soiu de mâncare, o auziai : „Apoi să ne laş pe care-1 urmărisem pe drum în zeghe şi albă
iertaţi, că noi vedeţi... ca la munte, n’avem cine căciulă, dând fuga să ne vestiască sosirea :
ştie... aşa numai, ceva brânză, păpară, teiţei...” Iar — Iacă, i-am spus, peste câţiva ani îl trimit şi
bunătăţile, câte se pot născoci ca din senin într’o pe dânsu’ la şcoala din Bitolia, negreşit îl trimit.
gospodărie păstorească, ne prididiau pline de gust,
pe când primitoarea gazdă mereu îngâna : „Apoi (urmează) Mar cu Beza