Page 27 - 1931-02

ION MARIN SADOVEANU : CONSTANŢA 95

seara, pe puntea albă a staţionarului, nu odată l-am nicotinei. Fuma în permanenţă. In casa sa care nu
auzit făcând elogiul libertăţii absolute, al naturii mai există acum, şi se afla pe bulevard cam în faţa
şi procesul civilizaţiei. Era un fel de Rousseau al farului vechi, am întâlnit cea mai bogată Colecţie de
apelor, mare băutor de wisky şi cântăreţ, acompa- lulele din câte am văzut ! Casa aceasta, unde o fa­
niindu-se cu instrumente barbare aduse de el, ins­ milie numeroasă trăia după cele mai stricte forme
trumente numai cu o coardă şi fără cutie de rezo­ englezeşti, cu o verandă de sticlă la mare, avea în
nanţă. E primul om care cu mult în urmă, în nop­ netedul, curăţenia şi confortul ei interior, ceva din-
ţile de sticlă din rada Constanţei mi-a obişnuit tr’un „cottage din împrejurimile Londrei. Era venit
urechea cu cântecele monotone şi trise, ale sălba­ la Kiistendje cu mult înaintea românilor, şi vechii
ticilor, cântece ce zac astăzi mai mult sau mai puţin constănţeni îşi mai aminteau de doctorul Bolton,
învăluite, organizate în fundul oricărui jazz. ducându-se din casă în casă, la vizitele lui medi­
Doctorul Bolton îi era prieten, dar mai mult era cale, în costum colonial, călare pe un măgăruş...
al pământului nostru. Primăvara la Cons­
De cum venea vara grea, tanţa e târzie şi rece.
apăsătoare a Constanţei, Cerul e mohorît şi ma­
arbora o pălărie colo­ rea murdară de o hulă
nială, şi îl întâlnea pre­ ce o răscoleşte din a-
tutindeni, la răscruci de dânc, pe lângă maluri.
drumuri, prin oraş. L-am O pâclă deasă îţi ascun­
văzut adeseori pe malul de casele şi oamenii, şi
de lângă biserica Arme­ geamătul sirenei de alar­
nească — tristă clădire mă, pune în nopţi ume­
de lemn cenuşiu ce a ră­ de, ca un bocet regulat,
mas la fel şi astăzi, acolo monoton şi dezesperant.
unde marea roade un Bucuria primelor zile de
golf, spre nord până în după trecerea iernii aci
inima oraşului — dând lipseşte. Lipsesc ghioceii,
ajutoare tătarilor hara- merii înfloriţi şi pomii cu
bagii ce lucrau cu căru­ spuma lor crudă de
ţele lor la umplerea ma­ frunziş. Salcâmii întâr­
lurilor, cu pământ adus ziaţi şi ei, îşi lovesc
de aiurea. Astăzi, din crengile ca nişte oase.
centru cel puţin, căru­ ce sună în vânt...
ţele acestea sgomotoase, Din petecul acesta re­
fără arcuri, cu cai cu strâns de aşezare ome­
coama despletită şi şira­ nească — azi abia, după
guri lungi de mărgele ultima numărătoare din
albastre la gât, au dis­ decembrie 1930, Cons­
părut. Rar câte un bir­ tanţa numără 57.855 de
jar de mai păstrează po­ suflete — marile sărbă­
doaba aceasta pentru tori creştine îşi chemau
caii săi. Pe creasta dea­ pe unul de lângă celalt,
lului dedesubtul căruia Apus de soare peste port vecinii, credincioşii. Şi
pufuia o pompă ce aspi­ astfel, când datele se po­
ra pentru nevoile oraşului, pentru băi mai ales, apă triveau, aveai la colţurile aceloraşi străzi, aproape
de mare, se răsturna căruţa plină cu pământ. De ca în nişte reconstituiri de cortegii alegorice, pri­
multe ori stângăcia tătarului nu calcula bine, şi că­ veliştile întregului creştinism, pe credinţe, fiecare
ruţa se prăvălea până al mare cu cal cu tot. Tătarii ţinând la ritul său cu o gelozie specială, cu o râvnă
se repezeau pe cadavrul calului cald încă, şi şi-l îm- pe care o dădea numai sentimentul depărtării, ru­
părţeau cu cuţitele pentru masa de seară. perii de vâna cea mare a credinţii şi vieţii semenilor
Accidentele omeneşti nu erau excluse. Şi atunci săi de aiurea.
ca din întâmplare, răsărea doctorul Bolton, pierdut Riturile nu se urau, dar se fereau cu grije şi cu
în cine ştie ce plimbare singuratecă prin partea lo­ respect unul de celalte. Şi în pacea acestor sărbă­
cului. Avea întotdeauna la el o mică farmacie de tori era totuş şi ca un fel de apărare comună. Era
buzunar, în care medicamentele dormeau în fiole ceva neprecis, neştiut, de o bănuită ostilitate mai
lungi, colorate cu nume cari sunau atât de bizar mult care ne învăluia. Era ca o potrivnicie pentru
pe etichete, într'o împreunare ciudată de formă en­ acest Cristos cu multe haine şi multe feţe, abia
glezească a numelor latineşti!... cinstit de câteva flori sărace şi veştede, de câteva
Avea doi ochi blânzi şi albaştri şi mustăţi stu­ crengi de salcie şi lumânări subţiri ! In urmă şi
foase şi albe, colorate deasupra buzei de galbenul mai târziu, retrăind amintirile acestea, mi-am putut