Page 37 - 1931-02

R u v a

Roman inedit, cu desene din cărţi vechi
ale călătorilor străini prin Balcani *)
VI Grâmos undeva. Asemenea legende se împărtăşiau
adesea printre elevi, mai ales în ajunurile hodini-
Anevoe puteam îndupleca pe Şodi să-şi continue toare ale Duminicii. Strânşi în grupuri se întrebau
povestirea. şi de obiceiuri, de felul vieţii, uimindu-se de atâtea
— Pe urmă, pe urmă ? întrebai de multe ori. asemănări.
Ruva în adevăr ajunse la Bitolia, dar atunci eu Câţiva, deşi veniţi din locuri diferite, se găsiau
nu mai eram, isprăvisem şcoala. Şi unchiul Şodi încă a fi şi rude ; şi, treptat îşi lămuriau faptul, prin
strecura în vorbă impresiile sale din trecut, care tre­ aceea că stăruia într’înşii tradiţia unui bogat oraş
buiau să fie într’o măsură şi ale tânărului Ruva ; pustiit, din care strămoşii se bejenăriseră — parte
afară de anume lucruri ce i le împărtăşise deadrep-
tul acesta.
Clădirea joasă a şcolii se împărţia în dormitor şi
în clase aşezate spre curtea largă, cu şirag de plopi
la fund, însemnând curgerea unui pârâiaş. Neauzit
aproape intra sub zidul împrejmuirii dintr’o grădină
— aşa de liniştită şi ea, în voia buruenilor şi spai­
mei izvorâte din faptul că la o parte îşi aveau colo
nişte dervişi adăpost, cu chioşcul în formă de gea­
mie. Din curte, un gang între dormitor şi trapeză-
rie, ducea la o intrare ascunsă pe unde trecea în
şcoală părintele Faverian. Cu faţa rumenă şi cu
rasa-i lungă, strânsă în cingătoare, de care atârna
o cruciuliţă, era mult iubit, nu atâta pentru fran­
ţuzeasca ce preda cât pentru istorisirile sale. Bu­
curoşi îl întâmpinau elevii şi la sfârşitul orii iarăş
il însoţiau, până la portiţă, de unde îl petreceau cu
ochii dealungul unei alei spre mănăstirea catolică
din fund, având pe coperişul ei o morişcă de vânt
şi alte instrumente curioase, de care se minunau
mult orăşenii, cum se minunau de însăşi persoana
părintelui Faverian. Că fugea grăbit pe străzi, fără
a se uita înlături ; şi, odată ieşit pe câmp, aci înfi­
gea un baston ascuţit în pământ, aci scormonia în­
tre pietre cu neabătută preocupare. Neştiutorii îl
ocoliau, cică ar fi umblat după comori, însă elevii
dornici alergau totdeauna la dânsul. Şi câte nu le
spunea ! De vechi neamuri ce-au hălăduit cândva Pi n d u 1
prin aste locuri, de răzbcae duse între oştile ro­ (Prin Macedonia spre Lacurile Albaniei de Mary Adelaide
mane şi macedonene, de cetăţi stinse ca Pelagonia Walker, Londra, 1864)
ale căror urme se vedeau încă stăruitoare în frân­
turile de statui, în marmorele cu inscripţii, grămă­ ici, parte colo, în ferite colţuri de munţi, ducân-
dite lângă cimitirul creştinesc. Mai sus, urcând pa­ du-şi mai departe rosturile păstoreşti. Unii, însă,
jiştea, într’o firească îngrădire de sălcii ţâşnia un nu vroiră a mai osteni, spre a li se călca munca în
izvor în clocote ruginii ; iar de-acolo se deschidea picioare : ajunşi unde-i zice La Valea Caldă în
încet o vale din basme : puţin te afundai şi malu­ Pind — o vale acoperită de codri grei, trecură mai
rile parcă se împreunau în urmă, ciocnindu-se cap sus, de-şi aşezară icoana Sfântului Gheorghe ce o
la cap, de nici păsările nu străbăteau pe tărâmul purtau cu dânşii, în altar de piatră o puseră şi, de-
dimpotrivă, cu neumblate păduri prinse de suflul acum încolo, se rugau :
Peristerii. „Mare Sfinte Gheorghe. ia-ne sub paza ta, aju-
Numele acestui munte era totdeauna tainic ros­ tă-ne, şi-ţi vom aduce şi noi miei din cei mai graşi!”
tit în şcoală ; că avea în culme un lac vrăjit şi din Apoi se lăsau în jos. Turme şi cirezi câte întâl­
lac răsăria o stafie — aceeaş care se văzuse şi în neau, le împingeau deavalma spre Valea Caldă,
unde li se pierdeau urmele. Şi la întoarcere, aveau
l ) v. „Poabe de Grâu", Anul II, N-rul 1. loc petreceri la toartă dinaintea Sfântului, cântece