Page 40 - 1931-02

108 B O A B E D E G R Â U

trist, plămădit în lacrămi şi în cuvinte neînţelese, tea lui Marsine ; totuş, cum sfârşi dânsul, se stre­
cu însemnătatea de ritual străvechiu : cură pe uşă de plecă singur, tăcut, dus pe gânduri.
„Santi-munte, rozmarin...”
Şodi ofta : IX
— Cântă tinereţe la un loc! Rar întâlneşti aşa
ceva... de sărbători sau la nunţi. Uit'* şi pe fata Fără s’o fi văzut încă, numai din cuvintele ce a-
Mudiurului, pe Marsine ! runcase Hagi-Sdrula despre Marsine, se simţise
Ruva tresări şi privi ţintă pe Hagi-Sdrula. II auzi aşa de neliniştit Ruva. Şi cum s au fost îmbinat lu­
deodată, întrebând pe Şodi : crurile ! Săi- găsească pe Hagi-Sdrula, să vină aci
— Unde-i ? şi să şeadă tocmai în catul de sus al lui Şodi, vecin
— Colo, a patra la rând, în ilicul cu mâneci largi. cu dânsa ; că una din fereşti privia deadreptul spre
Afară de acest ilic, brodat luxos în fir, Marsine a- curtea lui Marsine. Odată i-a cules nesăţios şi tim­
răta ca toate celelalte : o garoafă în părul negru, brul glasului într’o îngânare de melodie ; parcă ar
rochia de atlaz prinsă în zaua cu paftale. întâi n ai fi răsunat în chiar sufletul său, cuprinzând tot mis­
fi osebit-o dintre tovarăşe, însă, când întoarse ca­ terul cântecelor auzite cândva la teatru. Apoi în­
pul, obrazu-i de un alb perlat şi ochii molatic ridi­ clinările sale pentru cele turceşti... Accentele graiu­
caţi din umbra lor ispititoare spuneau într’un fel de lui bogat, moscheile paşnice, chemările prelungi de
obârşia îndepărtată. Sdrula începu : rugă — îl copleşiseră de nelămurite năzuinţe ce se
„N’am spus eu ? Hagi-Sdrula nu se ’nşeală. încă întrupau acum în Marsine. Nu era ceva predestinat?
de pe vapor. Ceeace se ghicia numai, e acum în Faţă de tatăl fetei căpătase dintru început mare
plină răsărire. Buzele, sânii, trupul întreg — un simpatie. „Aşa de bun şi de blajin !” zicea el. Din
giuvaer fără preţ ! Din ,,0 mie-şi-una de Nopţi”, partea-i Chiazim Efendi îl întâmpina mai totdeauna:
din acelea ţinute sub pază, între ziduri şi porţi fe­ ...Ieşi, mireasă, din dulap !...
recate cu nouă chei...’”. Gluma era în legătură cu o întâmplare din şcoală
Şodi întrerupse : ce i-o povestise Ruva şi-i se păruse lui aşa de poz­
„Ai vrut adineaori să povesteşti de o întâmplare”. naşă. Profesor de turceşte îl avea Ruva pe Aii E-
Sdrula stătu puţin. înţelese şi el, că trebuia să iea fendi, gras şi rotund la faţă şi vesel — nu s ar fi
altă vorbă : supărat niciodată şi pentru nimic în lume. Deşi elevii
„Hei, da... înainte să plec în străini. M’a găsit nu învăţau. Mai ales era unul cam haihui, înalt şi
odată noaptea prin Saraghiol. Şi-am tras la un han slab, pe care Aii Efendi, după o expresie turcească,
— vechiu han : curtea largă, jur-împrejur tinde, l-a poreclit Lungul-prost. Odată acesta ştiind că
la dreapta o locandă. Şi pe cine să întâlnesc ? Pe avea să fie ascultat, s a vârât înaintea lecţiei într’un
amicul Tonda. Şedea pierdut, cu capul între mâini, dulap dindosul catedrei. Şi. cum a intrat Aii Efendi,
privind în gol : elevii au prins a fredona în cor :
— Ce ţi-este ? „Ieşi, mireasă, din dulap !...”
— Nu mă întreba, se căină dânsul. Şi peste un Iar bietul Aii Efendi, care nu pricepea nimic, se
timp : „De vrei să ştii, am cu mine o fată. Sus în uita împrejur, şi fără voe repeta şi el :
odae. O iubesc de mult. Am răpit-o de-acasă. Am „Ieşi, mireasă, din dulap !...”
fugit cu ea ; şi, ajunşi aci, odată s a pornit pe vaete, Apoi, luându-se după semne, a deschis dulapul
că nu merge pas înainte, că se omoară, dacă nu-i şi Lungul-prost cât era el de lung şi de prost, a
chip să ne cununăm întâi. Şi-mi bat eu capul şi mă răsărit dinlăuntru cu un zâmbet năuc pe toată faţa,
frământ, de unde un popă în acest Saraghiol ticsit încât profesor şi elevi s au pornit pe hohote de râs.
numai de sate turceşti ?” — Dar nu înţeleg, făcu Mudiurul, dece tocmai :
„Ieşi, mireasă, din dulap !...”
După o lungă tăcere, nu înţeleg cum, mi-a venit
un gând ciudat, de care am râs eu-însumi. I-am zis: —Apoi, Chiazim Efendi, aici în partea locului e
un obiceiu. Când nuntaşii purced să aducă pe mi­
— Du-te şi spune-i, c’ai aflat de o mănăstire în reasă de-acasă, iute se ascunde ea, şi nuntaşii o
apropiere şi-ai să aduci pe stareţ. caută şi răscolesc şi-i cântă mereu un cântec, înce­
— Şi apoi ? Ce-i cu asta ? pând : „Ieşi, mireasă, din dulap !...” Vorba e mai
— Stareţul îs eu. Eu vă însor.
mult s’o fure pe mireasă: şi încă pe tot ce pun mâna
Astfel a şi fost. Am căutat să par cât mai mult a nuntaşii : talgere, pahare, linguri, furculiţe şi altele,
stareţ. Am luat o carte şi le-am mormăit pe de rost au dreptul să le fure odată cu mireasa.
frânturi din ce auzisem la nunţi. Trecură la mijloc Mudiurul făcea haz şi râdea din suflet : „Să fure
doi ani, când am dat iarăş de Tonda, vesel, fericit. linguri şi furculiţe odată cu mireasa... Asta-mi
Ii mergea strună. De faţă şi femeea. Gândiam să place, vezi...
nu mă recunoască. Ba, de unde... Nici că a bănuit „Ieşi, mireasă, din dulap !...”
vreodată. Şi el dece era s’o mai turbure cu măr­
turisirea ?” De neam arab, Chiazim Efendi crescuse în Scu-
Ruva nu lua defel aminte vorba lui Hagi-Sdrula. tari. Un unchiu al său, dregător la Poartă, îi pro­
îşi reveni el din fiorul surprinderii ce-1 avu dinain­ puse într’o vreme locul de Mudiur în Clisura —