Page 13 - 1931-03

JEAN BART: VIAŢA UNEI CORĂBII ROMÂNEŞTI 137

Inămolirea pe bancul dela capul Midia. un simbol. O afirmare a suveranităţei noastre pe
In baia dela Suda, pe coasta Cretei, un rechin a- apă. Mircea era România.
păru în mijlocul nostru pe când ne scăldam. O ca- Căci în toate timpurile Marina a fost cel mai pu­
nonieră franceză, c’o lovitură de tun, dădu alarma. ternic argument al unui popor care trăeşte şi vrea.
Primejdia prin care am trecut într’o noapte neagră Să ştie că prin navigaţie se lărgeşte viaţa şi raza
navigând printre lanţuri de mici insule, între Samos de acţiune al unui stat, se afirmă şi se intensifică
şi Kalimno. Cunoştinţele lui Barba Gheorghe pi­ circulaţia şi trepidaţia vitală a unui neam.
lotul, ni-au fost atunci mai de folos decât toate Apa joacă un rol din ce în ce mai mare în viaţa
hărţile marine, calculele nautice şi astronomice. popoarelor şi trage tot mai greu în balanţa energii­
Glumele şi farsele nu lipseau în viaţa de bord, în lor omeneşti. Câte ţări n’au dus lupte de veacuri
lungile zile de monotonie în larg, în zilele vesele şi ca să-şi deschidă o fereastră la mare. Noi, cari ne
sgomotoase de peripeţii şi aventuri pe uscat, în tu­ scăldăm picioarele în apa mărei Negre, întârziem să
multul porturilor orientale cu mozaicul lor de rase ne folosim de binefacerile ei.
şi seminţii. Marea a fost totdeauna cea mai admirabilă
O lume de amintiri, iluzii, speranţe, regrete şi şcoală pentru educaţia poporului In aerul sărat al
melancolie, ne leagă sufleteşte de această bătrână mărei, care tăbăceşte pielea şi oţeleşte voinţa, în
corabie unde am crescut legănaţi, ocrotiţi la umbra faţa nestrămutatei puteri a naturei, se formează
schelei de frânghii gudronate şi pânze albe, ca sub o mul de nădejde.
nişte uriaşe aripi protectoare întinse în văzduh. De atâtea ori s a zis că trebue şi noi să ne folo­
sim de experienţa popoarelor mai bătrâne, cari nu
Mircea, deşi bătrân, trăeşte fără să fi intrat încă
în arheologie. Suvenirele noastre însă îmbătrânesc s au mulţumit numai cu baniţa de grâu scos din
aşa de repede, încât trebue să ne grăbim a le brazda pământului arat. Trebue să ne avântăm cu
fixa pe hârtie înainte ca magicul film să dispară îndrăzneală pe ape smulgând bogăţia din ghiarele
de pe ecranul minţii noastre. valurilor.
Noi, cari am reuşit în curs de jumătate de secol
PE APĂ E CALEA MÂNTUIRII NOASTRE... să romanizăm complect navigaţia fluvială şi mari­
timă, azi când prima dată ne aflăm în hotarele
Bătrâna navă-şcoală, care a dat ţârei pregătiţi noastre etnice, trebue cu orice sacrificii să îmbră­
atâţia conducători în epoca renaşterii marinei noas- ţişăm acea politică de apă, pe care o prevăzuse ge­
stre, are încă un mare merit care-i dă dreptul la res­ niul politic al marelui bărbat de stat Mihalachi
pectul şi recunoştinţa posterităţei. Cogălniceanu :
Nava aceasta, o parcelă deslipită din trupul ţărei, „Calea mântuirei noastre este Dunărea, spre ma-
a fost ani de-a rândul cel mai puternic factor de „rea largă deschisă tuturora...”
propagandă naţională în străinătate. Mircea a pur­ Numai aşa, noi Românii, ne vom împlini misiu­
tat pentru întâia oară falnic, la vârful catargului, nea ce o avem la răscrucea drumurilor mondiale, în­
flamura românească de unde ea a fluturat pe căile tre Orient şi Occident, aci unde mâna Domnului
mărei şi prin toate porturile Europei. El a făcut în­ ne-a aşezat pe pământ.
tâi cunoscut lumei, pe apă, ţara şi marina ei. A fost JEAN BART