Page 22 - 1931-03
P. 22
GH. ADAMESCU: ATENEUL ROMÂN UI
cari au suferit oarecari modificări în 1903, 1904, primii ani, 1866 şi 1867, continuându-se cu oarecari
1907. întreruperi câţiva ani, apoi au încetat. In 1921 s’au
Cu această organizaţie a trăit instituţia până în organizat după alt plan sub numele de Universi
1921, când s au alcătuit alte statute cari sunt şi azi tatea Ateneului şi s’au ţinut regulat în fiecare an.
în vigoare. In anul 1924 a fost o sesiune generală în luna
Maiu, în care s’au ţinut mai multe discursuri de re
ACTIVITATEA ATENEULUI ROMAN. — cepţie ale noilor membri, urmate de răspunsuri
In cursul celor 65 de ani de existenţă, activitatea ale membrilor vechi şi de diverse comunicări.
Ateneului Român s’a manifestat în mai multe di 2. Prin serate literare-muzicale şi alte manifestări
recţii : analoage. La începutul activităţii Ateneului Român
1. Prin conferinţe şi cursuri publice. Conferinţele se obişnuia să se cheme publicul la asemenea în
s au ţinut regulat în fiecare an, afară de câteva în truniri, în cari un membru citea o lucrare şi apoi
treruperi, despre cari am vorbit la capitolul „înce urma un program artistic executat de amatori sau
puturilor” şi s’a ajuns până la 1930 la 58 de serii. de profesionişti. Asemenea serbări se făceau câte
Multe din aceste conferinţe s’au tipărit de către au odată la deschiderea unei serii de conferinţe. După
tori prin reviste sau ziare, câteva serii în broşuri reforma din 1921, s’au organizat o serie de şezători
speciale, editate de libr. Socec pe la 1883—84, al pentru comemorarea vechilor ateneişti, având în
tele în rezumat în Buletinul şi Revista Ateneului, program cuvântări, declamaţii sau citiri din operele
iar în timpul din urmă (începând dela 1927) în lor şi bucăţi muzicale.
Anuarul Ateneului Român. Despre aceste confe 3. Prin expoziţii de artă. Din primii ani So
rinţe găsim următoarea caracterizare în ziarul „Ro cietatea Ateneului a organizat expoziţii de pic
mânul” din 8 Decemvrie 1883 : tură, sculptură, etc. Mai târziu, împrejurările şi
„Ateneul nu e o şcoală care să ne înveţe carte mijloacele materiale reduse au împiedecat comite
sau o Academie în care să învăţăm ştiinţele ; este tul ca să facă el însuşi asemenea manifestări ; s’a
o catedră de pe care oratorul ne face, sub forme mărginit la închirierea sălilor, în cari publicul a pu
plăcute, să înţelegem mai bine ce ştim şi ne îndeam tut urmări progresele continue ale celor mai mulţi
nă să învăţăm înşine ceeace nu ştim”. din artiştii noştri.
Cursurile publice (adică mai multe conferinţe în După reforma din 1921, Ateneul a organizat în
şir despre acelaşi subiect) au început chiar din fiecare an expoziţii ale artiştilor în viaţă pentru