Page 31 - 1931-03

1 5 6 B O A B E D E G R Â U

— Da, şi mai ales pe urs. Nu-i păcat ? L ai ni­ care să mă cheme la ospeţie. Dar eu — bănuitor,
merit vreodată, bănănăindu-se din vizuină după m’am dus la han. Aci m'am pomenit cu o seamă de
lunile de îngheţ ! In ziua întâmpinării Domnului, bătrâni. Toţi mi s’au înclinat până la pământ în
de aceea-i zice şi Sărbătoarea Ursului, că iese şi, semn de cinste. „Mare posnă!” mi-am zis.
dacă-şi vede umbra la soare, joacă şi saltă, şi nu „Ce-or fi vrând ?” Unul dintr’înşii a înaintat puţin :
se mai întoarce în vizuină — semn de trecerea ier­ „Să ne ierţi, am aflat şi noi de leacul miraculos şi
nii. Cine a hărăzit pe urs cu daru’ prevestirii ? oricum, câţiva ani încă de viaţă şi de vigoare...’’
— Şi de-ar fi numai atâta... Ci daru’ lecuirii ? Când l-am auzit mi-a venit să mă iau cu mâinile de
Câţiva peri de urs, aprinzându-se unui bolnav de păr. Aşa ceva nu mi-a trecut prin minte. Şi-am în­
sperietoare, îl tămăduesc îndată. Apoi lingoarea, cercat a mormăi. Că se înşeală, că nu-s eu acela ce
junghiul, toate se duc în pustiu de cum te calcă credeau, că n’am nimic cu alchimiştii. Ci fără folos.
ursul. Să fug iarăş, nu puteam ziua la miazamare. Am
Aşa vorbiau între dânşii, amintind şi pe hoinarii gândit să mai aştept. „Veniţi deseară, după răsă­
ceia cu urşii de lanţuri, cu beţe lungi, cari veneau rirea lunii !” le-am spus. Şi-am râs în mine. Legă­
cântându-le în bătaia dairelelor de sănătate şi de tura cu luna era bine adusă. Mă gătiam de scăpare
belşug. între timp. In ograda hanului am aşezat o masă.
După înserate mulţi se îndreptară spre locul pe Iar pe masă am scos din geamantănaş varga măias­
unde aflaseră că aveau să se întoarcă vânătorii ; tră, cărţile de joc, cilindrele, două chivere, nişte
şi se puseră în aşteptare ceasuri dearândul, pânăce mingi în cristal, câteva fâşii de pânză colorate. Şi,
luminile din case începură a se stinge una câte una. cât ce sosiră bătrânii, iute, fără de răgaz, le-am ser­
Prin liniştea oarbă pătrunseră la un timp huruituri, vit o mulţime de năzdrăvănii.. Apoi vocea coborâtă,
mai mult ecouri de sunete, susţinute abia şi de tâm- îngroşată, caşicum ar fi ieşit din pământ : „Pentru
peni. întinerire acuma, unul din voi are să moară. Cel
— Auziţi ori mi se pare ? întrebă unul. Parcă mai bătrân. îmi trebue sângele celui mai bătrân !”
dinspre dealuri... Oamenii îşi opriră o clipă răsuflarea. .Şi deodată :
— Nu, din afund... ştii, din Valea-Seacă, aşa — Tu eşti mai bătrân !
se-aud de multeori noaptea. — Ba nu, tu eşti!
— Aproape să zici, că-s tobele şi tipsiile de azi — Eu ? De unde...
dimineaţă. Nu li-i frică ? începură a se certa laolaltă. „Nu aşa ”, am inter­
— Cui să-i fie frică ? venit. „Unul câte unul, aparte, veţi da în scris anii.
— Mă gândesc tot la vânători. Pădurile nu-s Care nu poate scrie, îşi va pune degetul ”. Au tre­
deloc sigure ; umblă hoţi şi bande întregi de unel- cut la rând. Fiecare, de teamă să nu fie jertfit, şi-a
titori. micşorat cât mai mult vârsta. „Bine, bine de tot !”
— Hm, nu i-ai văzut ? am adăogat, trăgându-mă spre poartă. „Iată, că
Trecuse de miezul nopţii. Oamenii se traseră v’am întinerit”, le-am strigat. „Cu ani mai tineri
încet, obosiţi, aruncându-şi câte o glumă : v’am făcut. Cum aţi mărturisit singuri”. Şi-am
— Urşi s au făcut ! luat-o goana pe străzi şi-afară din sat...
— S au luat de gât cu urşii ! Ascultătorii lui Hagi-Sdrula stătură nedumeriţi,
— Le-au venit lor de hac urşii ! dacă să-i dee ori nu crezare. Şodi grăi într’o doară:
Vânătorii se întoarseră tocmai intr a patra noap­ — Ca ce te-ai dus în satul acela ?
te ; şi pe tăcute, spărgându-şi rândurile înainte de — Cum ? N’aţi înţeles ? Meşteşugul meu de sca­
a coborî în sat. Ruva întrebat de Şodi, se mulţumi mator...
a strânge din umeri ; însă, când veni şi Mudiurul — Asta înainte de-a fi pornit negoţul cu tutu­
de se aşezară împreună la vorbă, Hagi-Sdrula nu nuri !
putu să se ţie: — Mult înainte. Dar nu înţeleg, dece m au luat
„N’am avut noroc. Urmele de urşi se vedeau. drept un vraciu.
In sus de Trei-Fântâni. Ne-am luat după ele. Am — Arătarea, cum ai spus, făcu Ruva. Apoi chiar
aprins foc în pădure şi-am stat de basme, de ve­ şi-aici. Venit de curând, după atâta lipsă, mai-mai
ghe. Numai Ruva că era, că nu era. Gândurile un străin, caşi mine ; de unde ştii, că lumea nu-şi
aiurea... Aşa-i ? Te-am ghicit? ’ stărui el către închipue cu totul alta decât ceeace eşti ?
Ruva, care înţelese unde vrea să bată şi nu răs­ Vorbele lui Ruva păreau să aibă un înţeles de
punse ; iar Hagi-Sdrula merse înainte : împunsătură pentru Hagi-Sdrula lăsându-1 într’o
„Nici povestea.. Ceeace-am spus, n ai băgat de tăcere supărăcioasă, mocnită.
seamă ! Veche ispravă a mea. Are să-i placă lui
Chiazim Efendi. S a petrecut lăuntrul Anatoliei. XII
Intr’un sat. Am intrat ziua. Şi poate înfăţişarea Norul de constrângere ce apăsa între Hag -
;
mea ? Hainele, fiind îmbrăcat ca nealţii ? Ori felul Sdrula şi Ruva trebuia să se rupă. Curând, pe es­
cum păşiam, într’o mână cu geamantănaşul negru trada grădinii, sbucni într’o noapte schimb de cu­
de metal ? Nu ştiu ce-a fost, că lângă mine am au­ vinte aprinse, pe care cercau amândoi să le înăbuşe,
zit : ,,E1 este, nu încape îndoială !” Mai mulţi inşi pentru a nu fi auzite. Un vânt uşor, totuş, adia
s’au apropiat atunci. Cu zâmbete, cu ploconeli, au spre odaia lui Şodi, purtându-i câteva fărâme răs-
început : „Poftim !” unul; „Poftim !” altul ; care de leţe :